Întoarcerea Mariei Sharapova și șansele pe care le-a pierdut, respectiv, primit tenisul

Adrian Țoca | 27 aprilie 2017

Tenisul și-a dat cu stângul în dreptul în scandalul Sharapova. Are o șansă să învețe din greșeli și să îndrepte măcar lucrurile care au provocat gustul amar de după gustul amar.

Fie că o placi sau nu, revenirea Sharapovei a fost clar evenimentul săptămânii. Pașii rusoaicei au fost urmăriți cu atenție, iar drama creată de detaliul regulamentar care îi împiedica acesteia accesul în complex până miercuri, la ora 00:00, ora locală, ora la care expira suspendarea, n-a făcut decât să sporească misticul revenirii. Până miercuri, Maria s-a antrenat la un club micuț din afara Stuttgartului, printre amatori care-și luaseră un teren de o oră; înainte de meciul cu Vinci, a avut două ședințe de pregătire în bază. Prima dintre ele a fost transmisă în direct de WTA, ajungând la peste 50.000 de views. Fiecare mică bornă a fost atent marcată: prima zi după “eliberare”, prima apariție pe foaia de joc, prima minge lovită la antrenamente pe terenul central.

Într-un final, primul meci a venit și s-a dus fără incidente (7-5, 6-3), iar Maria a bifat și primele puncte WTA, săltând direct în Top 550. Încă trei victorii și va intra în calificările Roland Garros fără să aibă nevoie de wildcard. Cu un serviciu remarcabil de eficient și același joc pe care i-l știam, Sharapova a fost nici neapărat impresionantă, nici atât de ruginită cum ne-am fi închipuit. A ajutat-o ca a primit poate cea mai bună tragere posibilă pentru un prim meci după 15 luni: oricum ieșită din formă, Roberta Vinci nu-i luase mai mult de două game-uri pe set în cele două meciuri anterioare. Finalista USO 15 a tras cât a putut, dar deficitul ei de încredere s-a și văzut, s-a și auzit. Sharapova a strigat câteva come on!-uri, a sărbătorit victoria cum ar sărbători oricine care a stat atâta vreme departe de joc și dusă a fost de pe teren. Vreo oră și ceva mai târziu, era în fața unei săli pline de jurnaliști pentru altă premieră. Prima conferință de presă cu întrebări directe pe tema suspendării; 200 de acreditări au fost date la un turneu care n-a generat niciodată atâta atenție. Sharapova a răspuns, uneori tăios, alteori evaziv, în alte ocazii apărându-și punctul de vedere sau, simplu, motto-urile în care crede și care o fac fericită, pe care are dreptul să și le aleagă. Câteva minute lungi, apoi ziua s-a încheiat. Azi, va intra pe teren în turul al doilea, pentru meciul cu Ekaterina Makarova.

Iar tenisul merge mai departe.

De acum, va merge mai departe cu Maria în circuit. Și în actualul peisaj al WTA, e captivant de văzut ce va putea obține rusoaica. Va mai conta vreodată în lupta pentru locul 1, pentru Slamuri? Va sta prin preajmă mai mult, va fi competitivă la 35 de ani? Când va decide că și-a stins focul și se poate retrage în condițiile ei, nu ale altora, și-și va dedica atenția afacerilor? Michael Joyce, fostul ei antrenor și actual al Victoriei Azarenka, are o teorie interesantă, exprimată pentru NY Times: “Sincer, cunoscând-o pe Maria, cred că toate aceste lucruri întâmplate de fapt o vor face să joace mai mult. Și probabil o vor face să joace și mai bine, pentru că, sincer, în ultimii vreo doi ani jucase ca naiba. Devenise preocupată cu businessul ei și toate celelalte. Când ți se ia ceva drag, începi să-l apreciezi mult mai mult”.

Până să se adapteze înapoi la viața cu Maria, tenisul încă mai are de reglat niște lucruri, atât cu el însuși, cât și în raportul cu fanii. Întregul scandal este, oricum l-ai privi, o piatră legată de gât pentru sportul în sine și o serie întreagă de înfrângeri pentru mai toți cei implicați. Suntem într-o epocă a tenisului cavaleresc, cu rivalități precum cea dintre Federer și Nadal, îndelung promovată drept bazată în întregime pe respect reciproc. Context în care atitudinea Sharapovei și alegerea ei intenționată de a nu fi câtuși de puțin interesată de ce se întâmplă în jurul ei în circuit – abordare subliniată și îngroșată la conferința de după meciul cu Vinci – ridică mari semne de întrebare și e privită de unii fani cu stupoare. E, de altfel, și unul dintre motivele pentru care Sharapova se întoarce în tenis polarizând mai abitir ca oricând. E și unul dintre motivele pentru care multe alte jucătoare au criticat-o în declarații, citând răceala ei din vestiar – dacă e să fim sinceri, oricât e de ciudat, nu gradul de răceală al Sharapovei ar trebui să fie cel mai relevant într-o discuție despre cariera sau moralitatea rusoaicei.

Tenisul, în general, s-a achitat deloc strălucit de întregul tam-tam, împiedicându-se în propriile decizii și bâlbe. În concluzie, avem de-a face – și probabil așa îi va rămâne o vreme renumele – cu o situație confuză, neplăcută, alambicată, întunecată. De câte ori zici Sharapova, de atâtea ori ți se aprind tot soiul de beculețe de alertă. Cu o listă așa de mare de acțiuni discutabile, nu e de mirare că fanii sunt împărțiți, răscoliți sau, într-un final, dezamăgiți.

Actori din ambele părți ale baricadei și-au dat cu stângul în dreptul, cu grade diferite de gravitate. Spre exemplu, știința din jurul Meldoniumului și a aportului acestuia la îmbunătățirea performanței sportive e încă nelămurită în totalitate de autoritățile competente, dar nici Maria nu ne-a lămurit vreodată de ce nu l-a declarat în toți acei ani în care i s-a dat șansa să-l declare în formularele legale, dacă tot putea/trebuia să o facă. Dar TAS, cel care i-a redus pedeapsa de la 24 de luni la 15 luni, a decis că Maria nu s-a ascuns și că a luat Meldonium în “good faith“ – adică de bună credință – , iar informarea jucătorilor cu privire la schimbările făcute pe lista substanțelor interzise s-a dovedit că trebuie îmbunătățită. Dar agentul care trebuia s-o păzească pe Maria ca să nu ajungă aici se remarcă acum aruncându-se într-un atac absurd și dezamăgitor la adresa unor jucătoare de top, cu o reputație imaculată, dar care și-au permis să critice felul în care revine Sharapova. Care jucătoare au tot dreptul să fie furioase, pentru că participă la un turneu care, fără să încalce regulamentul, a găsit o portiță de a-i permite rusoaicei să intre în turneu. Și care turneu în același timp nu poate fi condamnat pentru alegerile sale, deoarece, vorba lui Andy Roddick, “nu e așa de grav dacă vorbim despre greutatea pe care o are businessul în tenis. Dacă n-am avea business, n-am avea produsul la care ne uităm“.

Care rusoaică intră, așadar, în turneu pe ușa din față – aplaudată frumos de publicul din Stuttgart -, dar nu arată nici acum o urmă de empatie pentru rivalele ei din circuit. A oferit doar un “nu pot controla ce spun oamenii”, altminteri corect. În vreme ce e dreptul ei să le considere concurente, un minim “înțeleg punctul lor de vedere” ar fi făcut minuni. În vreme ce nu poți s-o condamni că le-a cerut/acceptat, renunțarea la a primi wildcard-urile de la Stutgart/Madrid/Roma ar fi fost o bombă de PR pozitiv; i-ar fi întârziat revenirea în top cu câteva luni, dar i-ar fi câștigat multă bună credință, poate chiar simpatie. În conferința de după Vinci, ideea cea mai apropiată de o astfel de teorie a fost când Maria a spus că ar accepta orice la un Slam, chiar și să joace în turneul junioarelor, aluzie la veștile de zilele trecute.

Toate astea sunt șanse ratate de către tenis, situații în care sportul ar fi trebuit să se descurce mai bine. Are scuza că a trecut prin cel mai mare scandal de acest profil din toată istoria lui, că n-a mai avut de înfruntat situații într-atât de complexe în trecut.

Însă momentul ridică nu doar varietatea astea de nuanțe, cât mai ales niște dileme reale, atât filosofice, cât și regulamentare. Pe cum e adevărat că a irosit niște oportunități, tenisul a primit șansa de a învăța din această situație, de a-și dezvolta sistemul imunitar. Reguli noi mai bune sunt inventate când apar situații care le impun, deci portița de regulament care permite unui sportiv aflat în stare de suspendare la startul turneului să participe totuși e prima care ar trebui rezolvată. La fel și dilema morală a wildcard-urilor pentru jucători care vin după o suspendare de dopaj. La fel ca și întărirea luptei anti-doping. După cum, pe de altă parte, putem accepta că turneele sunt niște afaceri care trebuie să meargă pentru ca tenisul să meargă. Putem accepta că Sharapova poate fi un brand enervant, dar nu mai mult, putem accepta că, dacă nu arată căință, poate o face și pentru că perspectiva ei nu o fi în întregime greșită: “Nu-s o persoană care rămâne furioasă sau amară. În ultimele luni am fost foarte prezentă în viața mea, lucruri pe care nu le-am făcut niciodată după 20 de ani. Ca femeie, ca o persoană de 29 de ani, a fost eliberator”.

Și, într-un final, putem încerca să acceptăm că și-a plătit pedeapsa, iar acum e iar integrată în circuitul de tenis. “Cuvintele și declarațiile nu-s ceea ce contează în viață, asta am învățat prea bine în ultimul an. La finalul zilei, tot ce contează e ce se întâmplă pe teren, și de-asta sunt aici“.

Controversele în ce-o privește vor continua să fie dezbătute, până când, într-un final, se vor stinge. Cel puțin până pe 16 mai, când mulți ne vom înghesui în fața unui Facebook Live ca să aflăm Decizia. Cea a FFT, dacă îi va acorda wildcard pe tablou la Roland Garros, sau în calificări, sau deloc. Timpurile sunt de așa natură încât prim-planul e luat în permanență de ce-i live.

Foto: Jimmie48Photography

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi