Grand Sloane Champion: Sloane Stephens câștigă primul titlu de Grand Slam al carierei. Vară de vis pentru americancă

Adrian Țoca | 9 septembrie 2017

Sloane Stephens a devenit campioana US Open 2017, primul titlu de Grand Slam pentru jucătoare de 24 de ani, după o finală câștigată clar în fața lui Madison Keys, 6-3, 6-0. Sloane duce la capăt o vară excepțională, câștigând US Open la abia al 5-lea turneu jucat în 2017. După o operație la picior care o imobilizase la pat în urmă cu șase luni și a scos din circuit mai bine de 10 luni, Sloane a revenit la Wimbledon, a pierdut în turul 1 la Washington, după care a reușit semifinale succesive la Toronto și Cincinnati, câștigând în fața mai multor adversare de top. Ieșită din Top 900 la începutul verii, Sloane va urca pe locul 17 cu acest titlu.

Sloane Stephens a devenit campioana US Open 2017, primul titlu de Grand Slam pentru jucătoare de 24 de ani, după o finală câștigată clar în fața lui Madison Keys, 6-3, 6-0. Sloane este a treia câștigătoare debutantă în tot atâția ani la US Open, după Pennetta și Kerber.

 

Finala feminină a US Open a devenit rapid unul dintre acele momente sportive în care ce se întâmplă pe plan emoțional depășește ca impact și ca valoare ce s-a întâmplat pe teren. Și e și normal să fie așa. Ne uităm la sport pentru emoție, pentru a ne găsi o reprezentare în niște oameni care pot duce limitele fizice și (în sportul modern) cele mentale mai departe decât am putea visa noi, cei de acasă. Ne uităm pentru povești și pentru motive de inspirație. Sloane Stephens și Madison Keys, a căror faimă a crescut peste noapte de la nivelul pasionaților de tenis la unul mondial, au o poveste, iar felul în care au exprimat-o la ceremonia de premiere ar trebui să fie suficient de convingător până și pentru cei mai încordați dintre noi că tenisul e pe drumul cel bun, că tenisul feminin e într-un loc nemaipomenit, și că sportul nu va duce niciodată lipsă de caractere și de povești grozave. Totul e să ne dăm voie să le vedem. Și ce au mai reușit cele două e să arate cât de eronată este ideea potrivită căreia în circuit(ul feminin) jucătoarele nu pot fi și oponente și prietene în același timp.

Subliniată de gesturile și cuvintele frumoase de după meci, traiectoria celor două din acest an, deja bine documentată, a devenit acum cunoscută și celor care s-au uitat mai puțin la tenis anul acesta. Cu câteva luni în urmă, operate – una la picior și imobilizată în căruciorul cu rotile în primăvară, cealaltă, de două ori la încheietură -, cele două schimbau mesaje pe telefon și nici prin cap nu le trecea că vor ajunge să joace finala US Open în câteva luni. Departe de ele, sezonul de tenis își rotea cu repeziciune poveștile: ieșirea din scenă a Serenei și golul lăsat de ea, reapariția tumultoasă a Sharapovei, momentul de glorie al lui Ostapenko, căderea abruptă a lui Kerber, bătălia discretă pentru locul 1 între Pliskova și Simona Halep, sezonul vintage al lui Venus, întoarcerea scurtată a Azarenkăi, urcarea pe tron a Muguruzei și altele, numeroase.

În acest context, finala celor două pare venită de nicăieri, însă nu e ca și cum Sloane și Madison sunt vreo surpriză reală pentru cineva. De ani buni, cele două sunt cotate drept jucătoare de un potențial imens, cu date fizice și tehnice ieșite din normal. Ambele sunt prin preajmă de atâta timp încât e ușor să uităm că Madison Keys are doar 22 de ani sau că Sloane juca semifinala Australian Open la 20 de ani. Însă fiecare și-a primit partea de dureri inevitabile ale procesului de creștere: căutări, joc inconstant, schimbări de antrenori, dificultăți în a gestiona așteptările imense puse în ele, imaturitate, nerăbdare, inabilitatea de a-și înțelege și a-și folosi la întreaga capacitate armele. Poate de aceea accidentările suferite recent le-au ajutat să pună lucrurile în context și să aprecieze altfel viața și tenisul. Aproape simultan, ambele au găsit cel mai bun tenis al lor în această vară, accesând nuanțe noi, arătând un tenis mai copt, mai înțelept, mai eficient. Judecând după rezultatele și mai ales jocul celor două în întregul US Open Series, e destul de ușor de făcut un caz pentru afirmația că a fost poate una dintre cele mai meritorii componențe pe care le putea propune finala US Open 2017. Într-un turneu cu opt jucătoare care se băteau pentru locul 1 și destule altele într-o formă bună, Sloane și Madison și-au văzut de joc și au ajuns în finală învingându-și clar opoziția întâlnită sau dând la o parte nuci tari, precum s-a întâmplat în cazul lui Stephens în semifinala cu Venus, pe care a câștigat-o atingând un tenis de vârf.

Finala în sine a reprezentat un clash între două stiluri construite ca să producă meciuri tari, atunci când ambele sunt în vârf. Din păcate pentru ea, Madison nu și-a putut aduce jocul de top azi. Parte și din cauza accidentării la picior care a limitat-o un pic și care probabil că a făcut-o să simtă că are nevoie să producă mai mult decât se simțea fizic în stare, pentru a câștiga. Parte și pentru că i-a dat voie lui Madison cea veche să iasă un pic la lumină – Madison cea emotivă, cea panicoasă în momentele grele, sub luminile scenei. Dar mai ales, pentru că Sloane a știut să-i facă viața grea, jucând perfect un tenis incomod pentru Keys.

Cu deplasarea și viteza ei superioare și cu apărarea reinventată în acest turneu, Sloane a pus în scenă acel tenis-hibrid despre care vorbea Camelia în repetate rânduri pe site – tenisul viitorului, combinația perfectă între o apărare sufocantă și un atac cu un timing impecabil și cu o marjă de eroare confortabilă. Sloane a obligat-o pe Madison să-și genereze din nou și din nou putere din poziții complicate, apoi a absorbit forța loviturilor și când a fost cazul, le-a trimis înapoi cu dobândă, cu acea agresivitate măsurată cu care și-a completat jocul în această vară. Ocazional, construcția punctului la Keys a fost fluidă, plăcută ochiului, bine intenționată. Dar Keys trebuie că a simțit că trebuie să câștige fiecare punct de câte trei ori ca să-l câștige odată. N-a primit nimic gratis (numărul erorilor neforțate ale lui Sloane e ireal pentru o primă finală de Slam: 6), iar în unele raliuri Sloane se simțea ca un zid, aproape întotdeauna scoțând maximul din fiecare situație. În condițiile astea, erorile neforțate ale lui Keys au curs cu nemiluita.

În plus, calmul și seninătatea afișate de Stephens au contrastat puternic cu neliniștea crescândă a lui Madison, care a intrat curând în criză de idei, apoi în panică. Nu e deloc ușor să joci o finală de Slam în aceste condiții, când scorul îți fuge din control și trebuie să muncești enorm pentru fiecare punct. Un matchup-hell pentru Keys, în special dacă a fost reținută în deplasare de problema la coapsă. Aici a contat și că Sloane a știut, de asemenea, să facă și meciul mai fizic decât a avut Keys nevoie să suporte în tururile precedente, când și-a putut impune tenisul first-strike și a dominat cu serviciul. Singura speranță a lui Keys era să forțeze jocul, să-și asume veniri la fileu sau să intre cumva în zonă, greu de încercat, cu atât mai greu de reușit. A încercat de câteva ori să urce, însă Sloane a taxat-o imediat cu passinguri excelente, așa că setul doi s-a îndreptat chinuitor către un bagel.

La fileu, Madison a izbucnit, ascunzându-și disperarea, lacrimile și tristețea în brațele prietenei sale, într-o îmbrățișare de secunde bune, care a devenit apoi virală. Cele două au stat una lângă alta pe scaune cât se desfășurau pregătirile pentru ceremonie, au fost excelente în declarații și în complimente, cu acea ușurință de scenă care le vine atât de naturală performerilor americani. Madison a spus că, dacă era să piardă, nu și-ar fi închipuit o persoană mai potrivită să fie dincolo de fileu decât Sloane, care a susținut-o mult.

I-a mulțumit mamei ei pentru ajutor, așa cum avea să o facă apoi Sloane, cu un discurs emoționant dedicat mamei ei, care a crescut-o singură: “Nu cred că părinții primesc suficient credit. Venim împreună de atât de departe. Când aveam 11 ani, un antrenor de la o academie i-a spus că voi fi norocoasă dacă prind să joc în Division 2 (n.a. formă de organizare a tenisului în colegiile americane). Cineva de acasă poate să fie în locul meu într-o zi, așa că, părinți, întotdeauna încurajați-vă copiii!”.

Sloane a glumit, spunând că ar trebui să se retragă acum, pentru că îi va fi imposibil să facă vreodată un salt în clasament mai impresionant decât cel de acum; apoi Madison s-a oferit, ca-ntre amici, să-i ia cecul, cât timp Sloane era ocupată să ridice noul ei trofeu. Apoi a mers mai departe, ținând o conferință de presă glorioasă.

În mod normal, cele două vor mai avea șanse și la alte Slamuri, ba chiar și la alte finale de Grand Slam împreună. Nu-s motive să nu se întâmple asta; la urma urmelor, au doar 24 și 22 de ani și, cum spuneam, au jocul, au date fizice și tehnice excelente.

Va fi interesant cum se va dezvolta rivalitatea și matchup-ul lor, pentru că Sloane s-ar putea dovedi și în viitor un coșmar pentru Keys, o problemă la care Madison și Lindsay Davenport trebuie să găsească o soluție.

După cum va fi interesant de văzut ce se va întâmpla de acum înainte într-un WTA în care numărul jucătoarelor capabile să producă un tenis de excepție într-un Slam a crescut incredibil de mult, iar subiectele care țin capul de afiș (precum cele enumerate mai sus) sunt numeroase.

Până acolo, tenisul feminin de Slam în 2017 se încheie cu imaginea lui Sloane Stephens ridicând trofeul US Open.

 

 

Clasamentul WTA începând de luni: 

1. Muguruza 6030
2. Simona Halep 5965
3. Svitolina 5640
4. Pliskova 5520
5. Venus 4756
6. Wozniacki 4640
7. Konta 4520
8. Kuznetsova 4410
9. Cibulkova 3770
10. Ostapenko 3502
(…)
12. Keys 3403
(…)
17. Sloane Stephens 2711

 

***

În noul Shop 30-0 ai o ofertă specială, valabilă doar pe perioada US Open, la un preț avantajos: un pachet revista 30-0 Pe Curat 2017 + tricou „Vam10s”. Numărul pachetelor rămase disponibile este limitat.

Sau îți poți lua doar tricoul, fără revistă. De aici.

Aruncă un ochi în Noul 30-0 Shop, aici

 

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi