Fedal: dozaj și întrebuințări. Cei mai buni jucători din istoria tenisului se întâlnesc poate pentru ultima oară într-o finală de Grand Slam

Camelia Butuligă | 29 ianuarie 2017

Mai are lumea nevoie de un nou Fedal? Dacă ne uităm la cum s-au terminat majoritatea lor, aș zice că ne-am cam lămurit, nu mai avem nevoie de dovezi suplimentare. Se zice că în viață, când repeți aceeași situație, este pentru că mai ai ceva de învățat din ea. Tenisul, cu numărul lui limitat de protagoniști învârtiți an după an de aceeași ruletă a tragerilor la sorți, este inevitabil predispus la reîntâlniri. Întrebarea mea este, ce poate fi diferit la acest Fedal iernatic, dincolo de mingile înalte și cu spin pe reverul lui Federer?

De oriunde te-ai uita, cifrele nu arată bine pentru Roger: 23-11, 9-2, 6-2. Este o rivalitate în care zgura a jucat un rol important, dar Rafa l-a învins de suficiente ori și pe celelalte suprafețe pentru a răspândi orice îndoială: este mai bun decât cel mai bun jucător din toate timpurile. Doar tenisul era în stare să producă un asemenea paradox.  

Bineînțeles, noțiunea de GOAT va rămâne de-a pururi subiectivă și imperfectă, de vreme ce este mânuită de oameni și se referă la alți oameni care, pe deasupra, au jucat în epoci diferite. Dar în orice domeniu, mă uit la evaluarea celor care au fost mari în acel domeniu mai degrabă decât la cea a marelui public. Cu toții avem profesii: e mai greu să te păcălească cineva când ești de meserie. De aceea sunt destul de sigură că Federer este, deocamdată, primul pe lista GOAT, pentru că cei mai mulți dintre foștii fruntași pe această listă (Laver, Borg, Sampras) l-au desemnat ca fiindu-le urmaș.   

Ultimul Fedal într-o finală de Slam a fost în 2011, în finala Roland Garros. A fost cel mai clar reminder că în tenisul profesionist nu există criterii absolute după care să judeci cât de bun este cineva: totul depinde contra cui joci. Atunci, Federer a învins în semifinală un Djokovic are venea după un an perfect, neînvins, jucând un tenis imparabil, cu care dăduse la o parte cu ușurință tot circuitul. Inclusiv pe Nadal, care se vedea pus postura de a fi învins în repetate rânduri de același om (inclusiv pe zgură) pentru prima oară în cariera lui; Rafa avea să acumuleze șapte înfrângeri la rând cu Nole. În semifinala contra lui Djokovic, Federer a avut o evoluție la fel de dominantă ca Novak în restul anului. Bineînțeles, asta nu a contat deloc în finală, unde a fost rândul lui Nadal să domine, cu tot startul și momentele bune ale lui Roger. Nadal pe Federer, Federer pe DjokovicDjokovic pe Nadal. Clătiți și repetați. 

Când a vorbit acum câteva zile despre o potențială întâlnire a lui Federer cu Nadal în finala de la Australian Open, Jim Courier a folosit o expresie foarte nimerită, referindu-se la factorii care vor influența meciul: ”scar tissue”, adică țesutul cicatrizat dintre ei, de la ”loviturile” pe care și le-au aplicat unul altuia de-a lungul anilor. Iar acest țesut este mai adânc la Federer. Rafa a venit de pe zgură, Federer de pe rapid, și o vreme situația a fost oarecum statică, fiecare-și apăra teritoriul. Însă finala de la Wimbledon 2008 a marcat o schimbare majoră: Federer ceda fortăreața sa principală. Zilele trecute, într-o conferință de presă, el a menționat acea finală și a spus că a contat și felul absolut în care Rafa îl demontase în finala de la Paris cu câteva săptămâni înainte. Iar apoi, efectul a fost de domino: după iarbă, a căzut și hardul australian, cu celebra izbucnire în plâns a lui Federer de la ceremonie, la finala din 2009. Scar tissue? Din belșug. Și ca toate țesuturile sufletești cicatrizate, dorm până când sunt activate din nou de o situație similară cu cea care le-a provocat. De aceea, nu mă aștept ca scenariul ultimelor lor întâlniri să fie rescris mâine. De ce? Pentru că acest ascendent pe care Rafa îl are asupra lui Roger are niște cauze foarte reale și care nu s-au schimbat fundamental: stilurile lor de joc.  

În războaiele fratricide dintre federiști și nadaliști de-a lungul anilor s-au aruncat acuzații la fel de brutale ca loviturile pe care le schimbau cei doi pe teren. Fiecare tabără venea cu setul verificat de insulte: ”aroganța” și stilul ”robotic” al lui Federer, jocul ”rudimentar” și ticurile ”dezgustătoare” ale lui Nadal. Pentru cine a consumat destul tenis în ultimii zece ani și a văzut cât e de greu să câștigi constant contra atâtor adversari diferiți de la o zi la alta, aceste acuzații sunt ridicole și mai ales, ratează esențialul. Iar esențialul este că, dincolo de diferențele stilistice și comportamentale, amândoi au provocat în tenis ceva care se întâmplă de obicei o dată la câteva decenii într-un sport: au schimbat regulile jocului, au schimbat felul în care se joacă tenisul. Similar cu ce au făcut Pele, Jordan, Nadia, MessiBoltPhelps în sporturile lor. Este ceea ce-i ridică pe cei doi deasupra altor jucători excelenți, contemporani cu ei sau nu, și ei la rândul lor multipli campioni de Slam: Federer și Nadal au revoluționat stilul de joc, au adus lovituri noi, procedee noi, și s-au mișcat pe teren cum nu se mai mișcase niciun tenisman înaintea lor. Au lărgit tenisul, l-au șocat și l-au împins la următorul nivel. De obicei, un sport se poate considera norocos dacă are un sportiv de acest fel într-o eră: în tenis au fost doi concomitent. Iar în spiritul acestei idei, propun acum un concept revoluționar și eu: să-i înscăunăm pe amândoi GOAT. Da, în același timp, pentru că sunt diferiți, dar de neseparat, ca două fețe ale aceleiași monede.  

Dacă ne uităm din această perspectivă mai largă, aproape nici nu mai contează scorul întâlnirilor directe sau numărul de Slamuri. Faptul că în 2017 ei doi au rămas în picioare după un tablou de 128 de oameni mi se pare aproape ireal. Ce spune asta despre restul circuitului, dar mai ales ce spune asta despre ei – dacă mai era nevoie? Nu-mi fac iluzii despre meciul de mâine, sunt pregătită pentru orice calitate a jocului. Până la urmă, nu mai au 25 de ani: amândoi sunt acoperiți de cicatrici, cu riduri mai adânci și mai puțin păr. Amândoi au ezitări în joc, sunt cu o jumătate de pas mai lenți și camera îi prinde gâfâind mai des decât pe vremuri. Însă așa peticiți și cu un kilometraj imens la bord, amândoi iubesc tenisul. Este de fapt ce mă uimește cel mai tare la ei: iubesc tenisul, fără întrerupere, fără îndoieli, fără întrebări și probabil vor continua să-l iubească cât vor trăi, jucându-l și la 100 de ani cu aceeași bucurie onestă și crudă cu care îl joacă acum.  

Poate că Fedalul se repetă nu pentru ei, ci pentru noi. Să ne împăcăm în sfârșit (federiștii) cu faptul că perfecțiunea poate fi învinsă. Să acceptăm (nadaliștii) că deși l-am bătut pe cel mai bun, nu suntem considerați automat cei mai buni. Și mai ales să înțelegem că această loialitate necondiționată, neîntreruptă față de tenis, trece dincolo de victorii, înfrângeri și de țesuturile cicatrizate ale sufletului nostru de fani încercați.

Îți place?
2performant

Cele mai bune jucătoare de tenis sunt la Singapore. Cei mai buni generatori de vânzări online sunt în Affiliate Ranking by 2Performant

Cele mai noi