Față în față: #TeamDjokovic sau #TeamFederer? Două pledoarii pentru primul mare meci al anului

Treizecizero | 27 ianuarie 2016

Novak Djokovic este într-o ligă numai a lui în ultimul an, ceea ce influențează, normal, și abordările jurnalistice ale marilor meciuri în care este implicat sârbul. Nu e o lipsă de respect pentru realizările sale, e mai degrabă un compliment dacă ne întrebăm “cine îl poate opri într-un turneu de Grand Slam pe Novak?” În special în Australia, unde aproape că joacă pe teren propriu. Cum Stan Wawrinka, unicul slayer certificat recent, a ieșit deja din turneu, tot lui Roger Federer (sorry, Andy! Good job, Milos, dar… ) îi revine misiunea de a-l deraia pe sârb. Așa că de data asta ne-am împărțit în tabere și ne uităm la șansele pe care le are un asemenea eveniment, într-un format de Avocat al Diavolului (deși nu există un scenariu rău aici): Adrian susține că Federer poate să câștige joi, Camelia înfige steagul în pământ în dreptul lui Djokovic.

Adrian
 
Fain complimentul lui Djokovic către Federer și Nadal, atunci când, întrebat la o conferință, a realizat că și-a petrecut o bună parte a carierei luptându-se cu cei doi. “Ei m-au făcut jucătorul care sunt azi. Cred că aceste rivalități m-au ajutat să cresc, să evoluez, să mă întăresc și să înțeleg de ce-i nevoie ca să ajungi la nivelul la care sunt ei”. Toate bune și frumoase până aici, apoi Nole ne reamintește că tenisul se joacă pe puncte și pe trofee: “Ei au dominat tenisul înainte ca eu și cu Murray să venim sus. A fost nevoie de ceva timp ca să mă alătur lor, a fost nevoie de multe meciuri ca să egalez head-to-head-ul cu ei doi. Și rivalitățile continuă”.
 
Și așa ajungem la unul dintre aspectele acestui meci. Nu-i cel mai important, dar contează într-o măsură la mindsetul celor doi: Djokovic are șansa să treacă pentru prima oară în frunte în head-to-head-ul cu Federer, blocat acum la 22-22. Cu tot succesul său din ultimii ani, sârbul a pierdut de multe ori la Roger, care a menținut h2h-ul respectabil. Joi lucrurile se pot schimba, după ce la Doha, Novak trecuse în frunte în meciurile cu Nadal; acolo, recuperarea a fost chiar mai spectaculoasă, pentru că sârbul pierduse 14 din primele 18. Și l-am văzut cum a jucat: a intrat pe teren extra-motivat și a demonstrat ce avea de demonstrat. Un Nadal chiar bun a fost demontat în bucățele, iar Rafa a spus că n-a mai văzut pe nimeni să joace așa. Dacă a vrut să trimită un mesaj, sârbul a reușit. Și nu știm cât are sau n-are de-a face asta și cu eliminarea lui Nadal din primul tur.
 
Va face același gen de declarație pe teren și contra lui Federer? Nu. Rolul meu în acest preview e să susțin tabăra Fedfanilor; ca atare, nu doar că insinuez că elvețianul va da o replică strânsă, ba chiar susțin că are șanse mult mai mari decât am crede să-l împiedice pe rivalul său să acceadă în finală. Iar Melbourne va fi acel moment în care neprevăzutul se întâmplă.
 
E mult mai simplu să înșiri argumentele contra: Federer îmbătrânește cu fiecare Slam, iar asta nu-l poate ajuta contra lui Djokovic, în fața căruia a mai avut recent succes la turnee avantajoase pentru elvețian, pe suprafață rapidă, dar deloc în formatul 3 din 5 seturi. Ultima oară când l-a bătut pe Novak la un Slam a fost și ultima oară când Federer a câștigat unul; la Wimbledon 2012, când cei doi s-au văzut în semifinale. De atunci, lui Federer i-au trebuit doi ani să revină într-o finală de Slam. Când a făcut-o, a pierdut trei la rând exact contra lui Djokovic.
 
Punctul comun al acestor trei finale: în momentele cruciale, Federer a ratat. Fie că a irosit puncte de break, fie că a lăsat șanse să-i scape, fie că apărarea neobosită și mentalul de fier al adversarului său l-au apăsat prea tare, dar Djokovic a fost de fiecare dată mai puternic. Diferența a fost clară la Wimbledon 2015, mult mai mică la Wimbledon 2014 și US Open 2015 , dar a fost.
Tocmai aici intervine primul argument pro-Federer. Cu tot elementul de blockbuster, meciul este “doar” o semifinală de Slam, cu nimic mai sus sau jos decât celelalte 38 jucate. Nu există un trofeu pe masă ca în ultimele trei ocazii, nu există (deocamdată) discuția despre Slamul 18 care să îmbogățească inutil contextul. Dacă presiunea a fost cea care l-a împiedicat să execute în decisivul de la Wimbledon 2014 sau în setul trei de la New York, anul trecut, ea este incomparabil mai mică acum. Mai cu seamă că Djokovic este favorit covârșitor, iar așteptările generale sunt mult mai mici acum într-o victorie a lui Federer.
 
Federer s-a oprit în multe semifinale de Slam, în câteva rânduri chiar la picioarele lui Djokovic, dar tot în semifinale i-a fost mult mai ușor să aibă de-a face cu sârbul decât în finalele de GS. Roger conduce cu 6-5 în semifinale de Slam, cu două dintre victorii în mod special ieșind în evidență: cea mai recentă, cea de la Wimbledon 2012 (pentru că a fost urmată de ultimul Slam al său) și cea de la Roland Garros 2011 (pentru că i-a oprit lui Novak o serie istorică).
Argumentul principal pentru fanii lui Federer este însă jocul. Nu al lui Federer, încă o dată extraordinar până în faza semifinalelor, ci al lui Novak. Pe lângă joc, adăugăm și cum se prezintă cei doi cu încrederea. Dar s-o luăm pe rând.
 
Nole a trecut de două tururi de încălzire cu doi puști, apoi a avut dintr-o dată ceva probleme în setul al treilea cu Seppi, când reverul lui în lung de linie a început să dea rateuri. Starea s-a prelungit și acutizat cu Simon, când sclipiciul celor 100 de erori neforțate a mutat atenția de la cum anume le-a făcut sârbul. Ambiguu, cu un joc de picioare molatec, Nole a început să scârțâie în momentul în care n-a mai putut să execute lungul de linie, un bun indicator al încrederii sale că poate controla jocul așa cum vrea. Implicit, i-a lipsit și curajul de a fi ceva mai proactiv.
 
Am scris în cronica de după meciul de pomină cu Gilles că francezul are un mare merit în fumul cu care l-a învăluit pe sârb și mențin; privind în retrospectivă după meciul cu Nishikori, tind să cred că problemele lui Nole nu țin doar de Simon. Și meciul cu Kei e relevant. De fapt, o să merg chiar mai departe și o să spun că Djokovic n-a venit cu un joc care să facă uitat turul precedent. Japonezul a fost atât de împrăștiat pe teren încât sârbul n-a mai avut nevoie de nimic special. Cu toate astea, șansele au fost multe pentru Kei, îndrăznesc să spun că în fiecare set. Doar că niponul nu și-a ținut firea la niciuna.
 
Firește, Djokovic nu joacă la fel cu Federer așa cum joacă cu Simon. Alt matchup, altă zi, alt context, altă tradiție directă. Însă Djokovic are nevoie de încredere în lovituri ca să răspundă atunci când Federer își va declanșa obișnuitul atac. Elvețianul nu va schimba peste noapte și nu va putea câștiga fiind pasiv. Când el va veni, Nole va trebui să facă ce face Nole de obicei. Va putea să răspundă la fel de bine cum a făcut-o în ultimele trei finale de Slam? Va avea succes în lung de linie, în special cu reverul? Dar forehandul, forehandul îi va mai îngheța perioade la fel de lungi? Nu agreez teoria cum că #Djokovic100, noianul de erori din SimonFest, ar fi reprezentat semnalul de trezire pentru sârb, iar victoria cu Nishikori ar fi demonstrat trezirea. Nu-s impresionat de cum a jucat Nole în sferturi, ceea ce duce la un total de nouă seturi consecutive de când el n-a mai câștigat autoritar și fără dubii un set. Cred că, de fapt, Kei i-a făcut un rău sârbului netestându-l cu nimic, pentru că i-ar fi dat șansa să obțină o victorie care chiar să însemne ceva.
 
În plus – și pe asta îmi construiesc întreaga argumentație – Djokovic lasă semne că nu e tocmai în apele lui. Să nu fiu înțeles greșit, chiar și așa poate câștiga confortabil Australian Open. Dar dacă Federer face meciul cât mai interesant cu putință și-l supune la o presiune cât mai mare pe Djokovic, vom ajunge la acele momente cruciale în care încrederea decide meciul. Or, pentru mine, Djokovic nu arată la fel de bine ca la Wimbledon sau la US Open și pentru asta poate să piardă meciul de joi.
 
În timp ce Novak a spus că “e multă tensiune și-s multe drept miză”, în contrapartidă, Federer e relaxat și arată împăcat cu orice s-ar întâmpla. A spus că un Slam ar însemna, firește, enorm pentru el, dar în același timp a spus și că e fericit de faptul că joacă “un tenis bun, un tenis care-i fun. Mă bucur că pot veni mai mult la fileu și-s foarte mulțumit de cum joc”.
 
Apropo de New York, atunci Federer a adunat un spectaculos total de 23 șanse de break contra unui serviciu excelent al sârbului. A concretizat doar patru, irosind ocazii bune de a ataca pe serviciul doi, dar hai să observăm că le-a produs. La AO, serviciul lui Nole este, ocazional, destul de ezitant. Sârbul nici n-apare în Top 20 al procentajului pe primul în tot turneul, un clasament în care Federer conduce, cu 84%. Federer: “El va lovi passing shot-uri, iar eu voi ataca. Eu voi fi cel care, într-un fel, va conduce meciul, așa că accept asta. Trebuie să-mi câștig serviciul ușor, pentru că asta mută presiunea pe Novak. Știu că e foarte, foarte bun, dar nu e un mega-server, așa că tot te lasă să joci”.
 
Suprafața va conta și ea. N-am apucat să vorbim foarte mult despre marea noutate a acestei ediții – faptul că e primul Slam după o vreme îndelungată la care toți jucătorii spun că terenurile sunt foarte rapide. Dacă va ploua la ora meciului, așa cum se anunță, ne mutăm indoor, ceea ce nivelează și mai mult aspectul suprafeței și probabil că îi șterge acest avantaj lui Federer; Boris Becker spunea că, indoor, terenul de pe Rod Laver se simte mult mai slow decât outdoor.

Nu cred că factorul fizic va conta dramatic, afară de vreo ciudățenie de șase ore, care-i oricum imposibilă. În cuvintele lui Federer, meciurile celor doi sunt “a straight shootout”, adică un schimb de focuri cinstit, în care uzura fizică nu e primordială. Va conta, însă, uzura mentală. Cât îl poate intimida Federer pe Djokovic, așa cum ocazional o mai face? Cât va mai îndura sârbul un public ostil, chiar și la turneul unde încearcă să-și creeze o legendă? Aparent, nu-s deloc motive să fie tensionat, dar Novak pare să acumuleze. Poate cursa de unul singur a început să-și spună și efectele negative. Anul trecut, Federer atrăgea atenția că un 2015 e, statistic vorbind, aproape imposibil de repetat, și că Novak va avea și el dubiile lui la un moment dat. 
 
Tenisul are un stil propriu de a-și regla singur dezechilibrele, iar surprizele mari apar tocmai atunci când rezultatele recente arată că probabilitatea e cea mai mică. La fel și Federer. Are un stil propriu de a-i strica, ocazional, tot soiul de momente frumoase sârbului. Am sentimentul că nu am văzut încă ultima victorie într-un Slam a lui Federer contra lui Djokovic, după cum cred că Federer nu poate fi scos din calcule pentru un alt titlu de Slam atâta vreme cât ajunge constant în semifinale. Și cred că, în pofida ce ne spune istoria ultimelor 12 luni, meciul nu e deloc atât de dezechilibrat precum pare. Oricât de mare ar fi riscul să sune ridicol a doua zi după meci, sunt mulțumit cu cât de solid e cazul pentru Federer și-o las liniștit pe Camelia să-l desființeze. Treaba cea ușoară, adică 😉 #shotsfired
 

Camelia
 
Ah, ce pledoarie frumoasă. Mai să încep și eu să cred că Federer poate face ce n-a mai făcut de… trei ani și jumătate, adică să-l învingă pe Novak la un Slam. Cam lung, totuși, discursul (nu cumva încerci să compensezi slăbiciunea argumentelor cu lungimea lor?) și să știi că am observat și manevra subtilă de a menționa tu primul și a demonta eventualele mele contraargumente. Ca și prieteneasca evaluare a misiunii mele drept ”ușoară”. Va fi ușoară, da, dar doar pentru că argumentele mele au greutatea rezultatelor palpabile și verificabile.
 
Pui mare preț pe context și pe meciurile de până acum de la AO ale celor doi. Toate astea pot fi relevante, dar când vine vorba de meciurile dintre ei, orice s-a întâmplat înainte este superfluu. Mai ții minte meciul pe care l-a făcut Federer cu Murray în semi la Wimbledon? Roger părea invincibil, multă lume a crezut că va juca așa și contra lui Djokovic. Nu a făcut-o. Djokovic venea după o sincopă de cinci seturi contra lui Anderson în turul trei, similară pățaniei cu Gilles Simon de acum. ”New day, same match” capătă valoare de axiomă când vine vorba de meciurile lor. Nu contează cât de prost joacă (sau crezi tu că joacă) Djokovic înainte de Federer. În tenis, match-upul dintre stilurile celor doi este hotărâtor. Or Djokovic are dovezi concrete, multiple și recente că jocul lui este suficient pentru a-l învinge pe Federer. Nici nu cred că e nevoie să-și aducă cel mai bun joc pentru a învinge.
 
Aici este nodul gordian. Novak este la maximul abilităților sale fizice și știe că poate să stea oricât e nevoie pe teren, oricât e nevoie pentru a găsi victoria. Federer nu are acest lux. Tenisul de atac, singurul stil care îi poate pune probleme lui Novak, este extrem de solicitant mai ales psihic, necesită o concentrare totală, pentru că este riscant și marja de eroare este mereu mică. Federer știe că va trebui să fie el front runner, să ia inițiativa, l-ai citat și tu. Dar toți front runnerii obosesc rapid, de la gâște sălbatice la alergători la tenismeni. Mi-e greu să cred că Federer va putea menține această concentrare mai mult de două seturi. Da, două seturi a reușit. Dar de la două la trei e cale lungă.
 
Cu cât meciul se prelungește, cu atât șansele lui Novak cresc. Are timp să se trezească din pumni, să se enerveze, sau să-l enerveze publicul (ajungem imediat și la asta). Ce e mai important este că amândoi o știu și asta va influența starea lor din timpul meciului: Novak se va liniști, Federer va deveni din ce în ce mai tulburat pe măsură ce meciul se prelungește și Novak își face loc în el. Asta dacă Djokovic nu-l înșfacă de la început și gata. Federer joacă pe ceas cu Novak și asta nu ajută la calmul necesar acelor lovituri și așa riscante. De ce crezi că ratează sumedenia de mingi de break pe care le ratează? Tic tac, tic tac. În plus, calmul interior se reflectă imediat în calitatea serviciului, lovitura de care Federer are nevoie ca de aer ca să poată pune probleme unui returneur excelent ca Novak. N-am statistici, dar îmi aduc aminte că am observat o scădere a nivelului serviciului lui Federer contra lui Novak comparativ cu alți adversari. Faptul că mai toate înfrângerile contra lui Djokovic se termina cu o neforțată a lui Federer (cel mai des de dreapta) iarăși mi se pare că vorbește răspicat despre starea sa interioară tulbure. Cum s-ar zice, Novak is in his head.
 
Și are dreptate să fie. Pe lângă anduranța fizică și psihică superioară, Novak mai are ceva, care este indiscutabil: soluții la întrebările de joc pe care le pune Federer. Serviciului îi răspunde cu returul, din spatele terenului Roger nu se poate ține de el, la fileu îl poate pasa. Da, sigur, îi poate lua ceva vreme să se adapteze la tacticile mereu schimbătoare ale lui Federer (to SABR or not to SABR?) dar nu cred că-i va lua mai mult de trei seturi să se dumirească de trucurile lui Roger, că nici el nu are rezervă nelimitată. Federer vorbea despre atacarea serviciului doi al lui Djokovic. Da, dar cu ce? Dacă Novak îi servește cu al doilea pe rever (doh), nu prea văd reverul cu o mână al lui Federer făcând mare brânză contra unor mingi înalte, cu lift (wink).
 
Și acum ajungem și la partea metafizică, adică la antipatia subterană care a traversat această mare rivalitate încă de la început. Novak a suferit mulți ani din cauza celor doi răsfățați ai tribunelor, Roger și Rafa. A fost ani de-a rândul a cincea roată la căruță și nu a uitat că Federer i-a stricat cheful și în 2011 și în 2012. Nu cred că e dispus să cedeze teritoriul cucerit cu atâta suferință și renunțări. Una din renunțări a fost simpatia publicului și, din păcate pentru Federer, Djokovic își va aduce iar aminte de acest lucru când australienii îl vor susține fățiș pe Roger mai mult decât pe el.
 
Cât despre chestia că e semifinală, și nu finală, că așteptările sunt mai mici pentru Federer, astea-s wishful thinking. Și un meci într-o parcare goală la două noaptea, cu trei homelesi pe post de spectatori are o miză maximă pentru cei doi, tocmai din cauza istoriei lor. Nu-l cred pe Federer când zice că intră în meci relaxat, gândind ceva de genul: ”Deh, ce-o fi o fi, măcar îmi mai întind și eu oscioarele.” Paradoxal, i-ar ajuta zenul știrbit dacă ar gândi așa, dar animalul competitiv din el este prea puternic. Însă animalul competitiv din el nu mai are suficiente arme pentru a-i face față lui Djokovic. El o știe, Novak o știe, până și pisoiul meu, Behemot, o știe. Și o știi și tu, dar încă mai speri 🙂
 
 

Îți place?
Cele mai noi
  • Anett Kontaveit (112) e viitoarea adversară a Simonei Halep, după 67 62 62 cu Makarova. Simona n-a mai întâlnit-o pe jucătoarea din Estonia

comments powered by Disqus