Djokovic – Simon, concluzii. Despre jucători agresori și ce consecințe poate avea acest meci asupra restului turneului

Adrian Țoca | 24 ianuarie 2016

Novak Djokovic a câștigat un meci teribil cu Gilles Simon, în cinci seturi, în ciuda faptului că a adunat fix 100 de erori neforțate de-a lungul celor 4 ore și jumătate, cifră nemaivăzută pentru un lider mondial. Evgheni Kafelnikov are recordul, cu 112 erori într-un meci de la RG 2000. Ce-i de înțeles dintr-un asemenea meci bizar? Nole a câștigat, a ajuns astfel la 27 de sferturi de Slam consecutive, dar ceva din emoția acestui meci le poate oferi inspirație și altor jucători. Sau poate, pur și simplu, n-am mai avut de prea mult timp atâtea întrebări puse liderului mondial, iar asta invită la discuție

Gilles Simon a avertizat, în felul său unic, că va veni pregătit pentru meciul cu Djokovic și francezul s-a ținut de cuvânt. A livrat o capodoperă a tenisului său, un Simon classic care era cât pe ce să-l lase pe Nole cu ochii-n soare și cu seria de sferturi în pericol. E drept, Gilles n-a fost niciodată pe punctul să conducă, însă a avut suficient cât să păstreze o urmă de incertitudine asupra deznodământului. Simon l-a frustrat pe Nole timp de patru ore și jumătate, țesându-i o plasă de păianjen în care Djokovic s-a încurcat la un moment dat și din care și-a găsit cu greutate ieșirea. Prețul s-ar putea să fie costisitor. Câteva idei despre meciul de azi:

E meciul care să dea încredere și altora când îl vor întâlni pe Novak?

De-a lungul ultimelor luni au circulat multe opinii în ce privește anul 2015 excepțional al lui Nole și ecartul masiv pe care l-a pus între el și restul plutonului. Majoritatea opiniilor converg către concluzia, corectă de altfel, că Djokovic este în vârful carierei și că și-a găsit balansul, profesional și personal, fizic și emoțional, tehnic și tactic. Și-a făcut loc și o teorie potrivit căreia restul circuitului este în egală măsură și în același timp prins pe picior greșit și descurajat. Principalii contenderi (Federer, Nadal, Wawrinka, Murray) au diverse motive care-i trag în jos, grupul secund (Raonic, Ferrer, Berdych, Nishikori, Dimitrov, etc) a avut un 2015 modest, iar restul plutonului e prins între o tranziție între generații care va mai dura. Comparativ, în 2011 (an pe care, personal, îl consider mult mai impresionant decât 2015 pentru Nole), sârbul a avut de înfruntat un Nadal infinit mai de speriat, un Murray competent și un Federer cu patru ani mai tânăr, candidat autorizat la orice Slam. Ca idee, raportul victoriilor între Nole și Federer atunci a fost 4-1 (și a fost nevoie de un Federer senzațional pentru acea singură victorie, cea de la RG), în vreme ce anul trecut, elvețianul l-a bătut de trei ori, două dintre aceste victorii venind la 34 de ani. Să nu mă îndepărtez de subiect, morala e că circuitul masculin arăta mult mai scary în 2011 decât în 2015, era mult mai greu de dominat.

În aceste luni însă, nimeni nu mai îndrăznește să spere. Nadal e non-factor contra sârbului, Murray a legat o serie lungă de înfrângeri cu Nole și are și alte griji (familia, Cupa Davis, etc), Wawrinka nu poate menține o presiune constantă, pentru că acele câteva meciuri geniale pe care le poate produce pe sezon îl costă perioade lungi de hibernare în restul anului. Iar Federer, ei bine, merge pe 35 de ani acum și deși nu joacă cu teamă contra lui Djokovic (dimpotrivă), a pierdut trei finale de Slam la rând în fața acestuia. Cu alte cuvinte, fără vreo urmă de intenție de a-i diminua meritele, poate că dominația lui Nole ne spune mai multe despre circuit decât ne spune despre Nole.

În ciuda înfrângerii de azi, Simon are meritul de a nu fi intrat neîncrezător pe teren. Simon s-o fi erijat cu de la sine putere în reprezentant al vestiarului („Băieții s-au săturat să tot fie umiliți. Tot vestiarul va fi cu mine”), dar s-ar putea ca declarația sa, odată susținută cu fapte, să fie luată de bună de alți jucători. 

Pentru că aici stă tot secretul unui an în care ajungi în toate finalele posibile: în numărul de meciuri de rutină în care ești pushed to the limits. Când numărul acestor meciuri este ridicol de mic, lui Novak îi este mult mai ușor să ajungă fresh la ora marilor finale. 

Cât îl va costa pe Novak acest meci?

Și așa ajungem la următoarea idee: există un preț pe care Djokovic îl va deconta pentru această distracție? Da, știm cu toții, Novak este cel mai fit jucător din lume, nu există niciun dubiu în acest sens. Însă 4 ore și jumătate cu raliuri epuizante pentru un meci din optimi nu-s un detaliu de trecut ușor cu vederea. Mai ales având în față un prezumtiv traseu Nishikori – Federer – Wawrinka/Murray. Și nu e vorba doar de consumul fizic. E incredibil de solicitant din punct de vedere mental să ții sub control și să treci cu bine de un meci precum cel cu Simon de azi, în care mare parte din zi sârbul a jucat în termenii lui Simon. La Roland Garros 2015, Djokovic a avut un test mental mai greu decât a fost meciul cu Nadal din sferturi, apoi a fost tras în cinci seturi de Murray în semifinale. La ora finalei cu Wawrinka, Novak a ajuns un pic consumat, ceea ce i-a făcut mai ușoară misiunea unui Stan aflat oricum într-o zi de grație. E un sport al micilor detalii, toate aceste lucruri contează undeva. 

Pe lângă toate astea, se poate pune deja problema dacă acest joc va fi suficient ca să treacă de Nishikori. Nole a dat deja primele semne de slăbiciune în meciul cu Seppi, când de asemenea reverul nu a funcționat prea grozav. Azi, forehandul a fost de asemenea problematic (exceptând setul decisiv), iar lipsa de consistență de pe baseline i-a erodat rapid și elementele îmbunătățite în ultimii ani, precum serviciul și jocul la fileu. Djokovic a făcut progrese mari la fileu, dar când jocul de bază nu-i merge, devine foarte vizibilă și lipsa lui de naturalețe în preajma fileului. Azi, de exemplu, au reapărut și voleele stângace, și approach shot-urile discutabile, și Djoko-smash-ul, care l-a costat, spre exemplu, pe finalul setului secund. Toate astea au fost completate de teribilele scurte cu care și-a exasperat suporterii.  

Frumusețea e în ochiul privitorului

Dar abrambureala din jocul lui Nole nu e apărută din senin și are mult de-a face cu jocul lui Gilles. În timpul meciului, Twitter-ul a fost, ca de obicei, luat cu asalt de mesaje amuzante pe marginea jocului propus în special de Simon. Acea parte a fanilor care apreciază meciurile scurte, cu jucători agresivi și un tenis de atac probabil că nu s-au distrat prea grozav azi. Însă jocul lui Simon are puncte forte care merită apreciate. Pe mine, recunosc, mă relaxează atunci când joacă la nivelul lui maxim. Lui Gilles îi place să lovească mingea la diferite viteze și înălțimi, se folosește bine de geometria terenului, plasează mingea cu o precizie diabolică – un talent în care există multă frumusețe. Foarte important, nu-ți dă ritm și viteză și te obligă să joci în ritmul lui. Când Djokovic a încercat să accelereze, mingea i s-a întors deseori cu dobândă. Simon te atrage în rally, dar are și abilitatea de a deveni, brusc, foarte agresiv, atacând feroce atunci când simte ocazia. Iar passingurile cu care l-a penalizat pe Djokovic pentru approach-shot-urile atât de neinspirate sunt execuții splendide, în special de pe rever, unde a prins lungul de linie în voie.

Dar cel mai important, Gilles n-a făcut nimic la voia întâmplării: „Am știut tot timpul ce fac și ce am de făcut, dar n-o să spun. Am avut un plan. Îl știu bine pe Novak. Știm cu toții ce fel de jucător este și cât de greu este să găsești soluții împotriva lui. Cred că a mers bine planul meu. A făcut 100 de erori neforțate, ceea ce e un număr bun pentru mine, nu pentru el. Dar n-a fost suficient”, a spus Gilles. 

Ceea ce-mi aduce aminte de o mică discuție despre cum vede fiecare dintre noi, eu, Camelia și Andrei, tipologia jucătorului agresiv. Am plecat de la definiția common sense și am ajuns la concluzia că poate fi definit și ca jucătorul care îl obligă pe celălalt să joace tenis în condițiile sale. E ceea ce a reușit în bună măsură Simon azi. Nu-l face un jucător agresiv, dar cu siguranță îl face un jucător agresor. 

Foarte interesantă analiza lui Roger Federer despre acest meci, elvețianul urmărind, după spusele lui, primele patru seturi. Mai puțin drăgălaș față de conferințele de presă puse pe lumină, Federer a înțepat ușurința cu care se pun etichete în funcție de preferințe sau de cifre (cu referință la cele 100 de erori), luându-le partea, în același timp, ambilor combatanți: 

„Da. Cât l-ai văzut jucând pe Gilles Simon? Mă întreb, pentru că uneori se trece foarte ușor peste esență. El așa joacă. Fiecare meci. Te face să greșești. Te obligă să ataci liniile și ajunge o sumedenie de mingi. Ca atare, multe dintre puncte se termină cu erori, dacă e să folosim această terminologie. Meciul de azi a avut cinci seturi, deci limpede că o să se adune multe erori. Ideea e că dacă ai 50, 100, la final nu mai contează, atâta vreme cât câștigi. Oamenii zic că Novak a avut o zi oribilă. Sigur că poate juca mai bine de atât, dar pe de altă parte, ai în față pe cineva care are cele mai rapide picioare și care știe foarte bine ce face și ce are de făcut. Și i-a funcționat până aproape de final. A fost foarte strâns pentru Novak, iar el știe asta”.

Teama pierde meciuri

Cum spuneam la primul punct, Simon a intrat fără frică pe teren: „Unul dintre punctele mele forte este că nu mă tem de ei (n.a. de Big Four). Îi văd ca pe niște oameni normali și atât. Sunt fantastici, sunt capabili să joace un tenis incredibil, dar cu toate astea, au slăbiciuni pe teren. Încerc doar să mă folosesc de asta. Atât. E simplu. Asta am spus și înainte. Uneori, simt că jucătorii nu mai încearcă tot ce pot, de exemplu împotriva lui Novak. Așa că la început Novak joacă fantastic, iar meciul cu pricina se termină în 20 de minute. Eu chiar cred că dacă joc așa cum vreau să joc, le pot produce probleme mari”, a spus francezul, într-o altă conferință foarte bună, plină de fraze interesante. „Când el se mișcă atât de bine, servește bine, returnează bine, nu dă nimic gratis, e foarte dificil să îl bați. Trebuie să faci un meci perfect. Fiind meci de cinci seturi, trebuie să fii capabil să joci trei sau patru ore, poate chiar cinci. E cea mai grea provocare din tenis la acest moment, să-l bați pe Djokovic într-un Slam. Stan a reușit anul trecut, printr-o performanță minunată. Dar eu trebuie să-mi găsesc propriul meu mod de a reuși. Aș vrea să lovesc ca Stan, dar asta-i departe de a fi posibil. Așa că îmi folosesc punctele mele forte, punctele lui slabe ca să găsesc o modalitate.”

Și tot apropo de teamă, dar într-o direcție diferită: pe cât de adevărat e că Gilles a jucat fără frică de Novak, pe atât mi se pare că s-a temut să-și asume riscuri în câteva momente cheie ale meciului. Firește, ăsta nu-i tenisul lui, dar au fost unul sau două momente când poate ar fi meritat să-și abandoneze un pic planul și să-și asume mici riscuri, pentru că Djokovic era vulnerabil, iar meciul putea escalada ușor într-o direcție avantajoasă lui Simon. Francezul a confirmat la conferință: „Uneori, planul meu merge. În alte ocazii, pot pierde la 2 și la 3. Azi, el a fost mai bun în setul cinci, dar de exemplu n-a fost mai bun în setul trei. Cred că am ratat câteva ocazii atunci. După cum la fel nu am fost atât de bun în setul patru, și totuși l-am luat”. 

Novak și eterna lui relație pe sârmă cu fanii

Djokovic a reușit să supraviețuiască acestui meci în primul rând pentru că nu și-a permis să-și piardă cumpătul, deși era foarte simplu să-l vezi clacând în orice moment. Într-un final, tocmai această clarviziune l-a ajutat să lege singurele minute de tenis curat, între 2-1 și 5-1 în setul decisiv. Dar nu tot timpul a fost așa de calm, iar privirile pe care le-a aruncat către boxă spun multe despre zbuciumul din sufletul sârbului. După cum ne spun câte ceva și cele câteva interacțiuni dintre el și public. Pare că ori de câte ori intră la ananghie într-un meci și e pe cale să scape victoria, pe Novak îl atinge și mai rău răceala fanilor față de el. E ca și cum exact atunci când ar avea mai mare nevoie de un suport, el nu vine, ceea ce îl frustrează și-l face și pe el să răspundă la fel. E un cerc vicios din care nu se mai iese. Spre exemplu, azi a aplaudat ironic către public atunci când acesta a aplaudat călduros un winner al lui Simon în care mingea a mușcat fileul, sugerând că publicul aplaudă un punct viciat (Simon avea clean winner în față, ce-i drept, fileul putea să scoată mingea în out, dar era „punctul lui”, cum se spune). Apoi a fost fluierat parțial atunci când a lovit o minge în tribune, chit că n-a făcut-o demonstrativ; fluierăturile, cam grabnice, au fost repede ascunse de vuietul celeilalte părți a stadionului.

Pe final de meci, când o parte a tribunei s-a grăbit să se bucure la un challenge făcut de Simon, crezând că francezul a avut dreptate, Nole a clătinat amarnic din cap către acel segment de tribună, a zâmbit sarcastic, apoi a clătinat din nou, cu un rictus înghețat pe buze și pe ecranul arenei. Amărăciune și furie. La final, Novak nu s-a dus în teren ca să aplaude, cum se procedează de obicei; abia a schițat un thumb-up de lângă bancă. Schimbul de replici cu fanul care i-a sugerat să nu mai joace dropshots a mai relaxat raportul cu tribuna: „Îmi pare rău s-o spun, dar ai dreptate!”, i-a spus spectatorului, în timpul interviului de pe teren.

Îți place?
Cele mai noi
  • Anett Kontaveit (112) e viitoarea adversară a Simonei Halep, după 67 62 62 cu Makarova. Simona n-a mai întâlnit-o pe jucătoarea din Estonia

comments powered by Disqus