Cu Ilie Năstase, despre cum să-ţi enervezi adversarul în trei paşi simpli

Adrian Țoca | 22 februarie 2012

Cu Ilie Năstase, despre cum să-ţi enervezi adversarul în trei paşi simpli

Nasty e mai amuzant în partea a doua a interviului acordat pentru The Tennis Space comparativ cu prima, în care vorbea despre contribuţia lui la saltul de calitate al lui Novak Djokovic. De data asta, Năstase a povestit despre perioada de aur, despre vremurile în care românul reuşea să găsească de fiecare dată metode originale ca să-și enerveze adversarii, să-i amuze pe spectatori sau, pur şi simplu, să coloreze un pic atmosfera fiecărui meci. Expert în astfel de trucuri, Ilie îşi exprimă însă cu voioşie neputinţa în faţa actualului regulament.

“În zilele noastre, ai limită de 25 de secunde între puncte. Pe vremea mea, nu era aşa ceva. Lipsa unei asemenea reguli îmi permitea practic să fac orice pe teren, puteam, de exemplu, să dau trei ture în jurul terenului și nimeni n-avea ce să-mi facă. Poţi să-ţi imaginezi aşa ceva acum? Evident că nu mi-ar mai permite nimeni să fac aşa ceva. Trebuie să fii deştept cu tragerile de timp, altfel te trezeşti penalizat”. 

Ilie demonstrează, mai departe, într-un ghid hilar denumit “Enervează-ţi oponentul în trei paşi simpli”, cum trebuie să-ţi alegi cu grijă adversarii pe care să încerci să-i scoţi din minţi. Pentru că nu merge cu oricine. “Toţi jucătorii care se plângeau de tacticile mele, mă refer la cei pe care i-am bătut intimidându-i, erau jucători mediocri. Bjorn Borg nu s-a plâns niciodată. El, pur şi simplu, venea şi mă bătea. La fel şi Stan Smith. Din momentul în care te plângi de adversar, s-a terminat. În mintea ta, ai pierdut războiul”.

Nasty admite însă că n-are niciun rost să încerci să-l scoţi din ritm pe adversar dacă n-ai şi jocul cu care să îl baţi. “Nu poţi să învingi doar prin intimidare. Trebuie să ai şi talent, nu doar glume. Poate că funcționa acum 30 de ani, dar acum e inutil. Nu poţi să te uiţi urât la jucătorul de dincolo de fileu şi să-l opreşti în felul acesta”.

În ziua de azi, prea puțini jucători mai apelează la astfel de trucuri. Radek Stepanek e unul dintre ultimii mohicani, exemplele cehului fiind nenumărate. Unul dintre aceste episoade: meciul cu Fernando Gonzalez, din care vedeţi aici o fază elocventă pentru ceh şi ale sale şmecherii

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi