Concluzii după sezonul Irinei Begu: 2015, anul trambulină către tenisul mare

Unul din lucrurile care m-au surprins când mă uitam peste rezultatele Irinei de anul acesta a fost cât a jucat (și câștigat) la dublu, în condițiile în care  2015 a fost un an aglomerat și plin de victorii la simplu. Decizia Irinei de a continua să joace serios dublu mi se pare foarte interesantă (Monica Niculescu este singura jucătoare română care mai acordă aceeași importanță dublului și simplului). Anul acesta, în sfârșit, piesele din puzzle au început să se aranjeze pentru ea. În octombrie, Irina a atins cele mai înalte poziții din carieră, atât la simplu (locul 25), cât și la dublu (locul 30).

Această insistență de a juca dublu cred că poate fi cheia progresului viitor al jocului său. Irina are un loc destul de privilegiat în grupul jucătoarelor române, datorită darurilor naturale cu care e înzestrată și tipului de joc practicat. Înaltă (1,81m) însă subțire, Irina are capacitatea de a îmbina forța cu agilitatea din spatele terenului. Jocul ei este economic și curat, remarcându-se prin faptul că poate înclina către atac sau către defensivă și varietate, în funcție de situație. Faptul că este competentă la dublu o pune în poziția unică de a fi singura jucătoare română la fel de periculoasă și în spate și la fileu, cu beneficiul adăugat de a putea fi folosită și în meciurile de simplu și în cele de dublu la Fed Cup.

Am văzut-o pentru prima oară pe Irina vorbind la conferința de presă de la Roland Garros după victoria din turul doi contra croatei Konjuh. Mi-a dat impresia unei fete bine crescute, un pic timidă chiar. Riguroasă și serioasă, ne-a spus că se uită la meciurile de tenis ale altor jucători pentru a învăța. Rugată să-și evalueze performanțele de până atunci, Irina a explicat că intrarea în top presupune o abordare diferită:

„E un an foarte bun, se vede toată munca depusă în iarnă; împreună cu echipa mea am reușit să progresăm foarte mult. Acum pot să joc de la egal la egal cu oricine, indiferent de clasament. Am nevoie de cît mai multe meciuri cu jucătoare de top, o să încerc să mă și antrenez cu ele la turnee. Cînd intri în ritmul lor, al jucătoarelor de top, e altceva.„

Dorința i-a fost ascultată. În 2015, Irina a avut o mulțime de întâlniri la nivel înalt: Sharapova, Kerber, Muguruza, Kvitova, Azarenka, Radwanska, Safarova, Makarova, Bouchard. Cu unele din ele (Kerber, Kvitova) s-a întâlnit chiar de mai multe ori. Kerber a fost și prima redută din top 10 cucerită anul acesta, chiar de două ori: în primul tur al Australian Open (un meci greu, în care Irina a găsit combinația câștigătoare până la urmă) și la Roma (mai categoric, în două seturi). Restul au fost înfrângeri, dar cu Bouchard, Radwanska, Azarenka, Makarova au fost meciuri de trei seturi.

Chiar și în înfrângerile de două seturi, cum a fost cea contra Sharapovei de la Wimbledon, Irina a jucat bine. Spuneam atunci:

”Atâta timp cât a fost relaxată, Irina a jucat de la egal la egal cu Sharapova. Amândouă au un tenis agresiv, poate Sharapova un pic mai agresiv, dar Irina se mişcă mai bine. În primul set a jucat curajos, cu lovituri adânci, cu nimic mai prejos decât Maria. A pierdut setul unu din cauza emoţiilor: la 4-5 au apărut greşelile pe primul serviciu și Maria a profitat. Porţiuni mari din acest meci, Irina a demonstrat că jocul ei merită să se afle pe un teren principal la Wimbledon contra unei adversare de calibru. Partea de îmbunătăţit este ezitarea în momentele de presiune, mai ales la finalul setului. Probabil e nevoie de mai multe meciuri ca acesta, în care Irina să vadă că tenisul ei face faţă unor adversare redutabile.”

2015 a fost anul în care Irina a bătut la poarta tenisului de top. A câștigat la cine trebuia să câștige și astfel a ajuns în turul trei sau patru la Slamuri, în primul ei sfert de Mandatory, în semifinale, finale și la un trofeu (Seul). Jucând bine constant, s-a ciocnit inevitabil de capii de serie. În cuvintele ei, fetele astea joacă ”altceva”, iar acest ”altceva” se bazează pe credința lor nestrămutată că merită să se afle unde se află în clasament. Asta îi rămâne Irinei de cucerit anul viitor: să creadă că are jocul necesar pentru a învinge o porțiune considerabilă din acea listă. Va trebui să se pregătească sufletește pentru mai multe meciuri maraton sau pe muche de cuțit, deoarece singura certitudine contra jucătoarelor de top este că victoriile contra lor va trebui să fie smulse.

2015 a fost fundația. 2016 poate fi anul în care Irina poate înălța o construcție formidabilă pe această fundație.

Foto: Tim Whitfield