Cele mai importante momente ale sezonului 2013 (partea a doua)

Adrian Țoca | 24 decembrie 2013

Retrageri, rezultate surprinzătoare, reconfirmări, campioni cu repetiție, plus bucurii din partea alor noștri. În cele ce urmează, recapitularea celor mai importante momente din anul pe care îl lăsăm în urmă.

Una dintre tradițiile Treizecizero.ro este topul celor mai importante 30 (câte altfel?) evenimente ale anului. Ca și în articolele dedicate anilor 2011 și 2012, am încercat să păstrăm o balanță între performanțele de interes general și cele care au o importanță sporită pentru români. Niciun clasament nu e perfect, dar e o metodă potrivită de a trece în revistă cele mai interesante momente ale sezonului 2013 în tenis. 

Aici este prima parte a topului (locurile 30-21)

20. Titlul Monicăi Niculescu

Înainte să fie Simona, a fost Monica. La începutul anului, când probabil orice suporter român își făcea socoteala că două titluri la simplu în 2013 ar fi un bilanț grozav pentru noi, am primit primul semn că acele calcule urmau să fie depășite. Monica Niculescu se bucurase de o carieră solidă până la acel punct, însă era o carieră lipsită de un trofeu la simplu. Lucrurile aveau să se schimbe în 2013, an pe care l-a început cu o semifinală la Shenzhen și un sfert la Hobart. Mai apoi, în februarie, olteanca a mers până la capăt, cucerind trofeul la Florianopolis, tocmai în Brazilia. A rezistat unui meci cu mari emoții în turul 1, 5-7, 7-6, 6-1 cu Anabel Medina Garrigues, în care a salvat trei mingi de meci consecutive. Apoi s-a dezlănțuit, pierzând un singur set în restul drumului. Le-a învins pe Teresa Mrdeza, Timea Babos, Kristina Mladenovic și Olga Puchkova în finală și a sărbătorit astfel primul titlu al carierei.

19. Retragerile anului: Nalby, Blake, Bartoli. Și o confirmare de la Safina

2013 a însemnat finalul carierei pentru o serie de jucători, câțiva dintre ei de prim-plan. David Nalbandian este cel mai important dintre cei care au părăsit scena, argentinianul decizând că nu mai poate face față din punct de vedere fizic competiției. Afectat în ultimii ani de o serie de accidentări, Nalby rămâne unul dintre cei mai interesanți jucători ai ultimilor ani, dar și un caz tipic de talent neexploatat la maximum.

O altă figură respectată în vestiar a spus adio, este vorba de James Blake. Pe lângă cei doi, s-au mai retras nume ca Xavier Malisse, Nicolas Massu, Ricardo Mello, Igor Andreev, Igor Kunitsyn, Ivan Navarro și Dick Norman.

Fără îndoială că retragerea cea mai neașteptată din tenis este cea a lui Marion Bartoli, dar ea are rezervat un loc special în recapitularea noastră. Pe lângă Marion, s-a mai retras o altă jucătoare prezentă cândva în Top 10, este vorba de rusoaica Anna Chakvetadze, care n-a mai reușit niciodată să revină în prim-plan după numeroasele probleme personale pe care le-a traversat. Doborâtă de accidentări, unguroaica Agnes Szavay, cândva o jucătoare de mare potențial, a decis că renunță la lupta cu propriul ei corp. În palmaresul ei rămân 5 titluri WTA și distincția de Newcomer of the Year, obținută în 2007. S-au mai retras și alte câteva nume din linia a doua: Elena Baltacha, Severine Beltrame, Jill Craybas, Anne Keothavong, Rebecca Marino și Anastasija Sevastova.

De asemenea, fostul lider mondial, Dinara Safina, a confirmat că nu va mai exista o revenire în circuit. Safina nu mai joacă tenis din 2011, dar nu a făcut niciodată clar că e vorba de o retragere. Dinara va oficializa ieșirea din tenis în 2014.

18. Titlul apărat de Azarenka la Australian Open

Poate că felul în care s-a derulat restul sezonului, dominat autoritar de Serena, pune într-o astfel de perspectivă rezultatul reușit de Azarenka în Australia. Îi dă o greutate mai mare. Pentru al doilea an la rând, Vika s-a încoronat campioană la Melbourne, ceea ce i-a confirmat cumva statutul în elită, a demonstrat că e mai mult de o “One Slam wonder”.

Din păcate pentru Azarenka, există și niște asteriscuri atașate la vedere de trofeul acesta. Deja ajutată de eliminarea prematură și conjuncturală a Serenei, Vika și-a pus lumea în cap cu comportamentul din semifinala cu Sloane Stephens. În meciul cu pricina, deși aparent în control, Azarenka s-a sufocat din cauza emoțiilor și, după ce a risipit cinci mingi de meci, a luat un timeout medical nejustificat, timeout care s-a prelungit nepermis de mult, în jur de 10 minute. Evenimentul a risipit orice speranțe de relansare ar mai fi avut Stephens și a ajutat-o pe bielorusă să treacă, târâș-grăpiș, în finală. Unde iar a avut ceva noroc. Într-un meci punctat de “glezne sucite, capete lovite, focuri de artificii – la propriu -, huiduieli, pauze prelungite, câteva sute de break-uri și o serie agonizantă de răsturnări de situație”, Vika a profitat de căzăturile și emoțiile lui Na Li și și-a păstrat titlul, în ciuda antipatiei generale care a înconjurat-o. Unde „antipatie” egal „huiduieli”. Când, luna următoare, Azarenka a învins-o și pe Serena, părea că va fi anul ei. Dar campioana de la Australian Open n-a mai putut păstra ritmul, n-a mai reușit nimic remarcabil aproape de jumătate de an, revenindu-și abia în sezonul de ciment. La US Open, pentru al doilea an la rând, a pierdut o finală strânsă cu aceeași Serena.

17. Prima finală de Slam a lui David Ferrer

Dacă există premii pentru întreaga carieră, probabil că David Ferrer și l-a primit pe al lui în vara acestui an, la Paris. Ferru a ajuns în premieră într-o finală de Slam la 31 de ani, ceea ce-l face al treilea cel mai în vârstă debutant într-o astfel de finală. Ani la rândul de regularitate și muncă și-au primit recompensa la Roland Garros, unde David a obținut maximum dintr-un tablou ale cărui particularități i-a trimis pe primii doi favoriți în cealaltă jumătate a tragerii. A pierdut în finala cu Nadal, asta după ce ajunsese acolo fără set pierdut. Paradoxal, în pofida acestei performanțe, care l-a ajutat să termine 2013 pe locul 3, sezonul lui Ferrer a fost în egală măsură frustrant, punctat cu destule de înfrângeri dureroase. Printre ele, cele două cu Rafa (Madrid, Roma), cea cu Murray din finala de la Miami, sau seria de trei finale consecutive pierdute pe final de sezon (șapte pierdute tot anul). Exasperarea lui Ferru s-a simțit pe parcurs, el ieșindu-și de câteva ori din obișnuitu-i calm. Finalul anului l-a găsit cedând toate cele trei meciuri din grupele Turneului Campionilor, ocazie cu care a recunoscut, epuizat, că a jucat mult prea mult tenis în 2013.  

16. Cele 24 de victorii de final de an ale lui Novak Djokovic

După finala pierdută la US Open, când cedarea primului loc devenise iminentă, Novak Djokovic a răspuns noii realități din clasament manufacturând o serie de 24 de victorii consecutive, serie pe care o va lua cu el în noul sezon. Nole a cucerit, pe parcurs, patru titluri, ridicându-și bilanțul sezonului la șapte trofee (al doilea cel mai bun an al carierei). A făcut dubla în China, cu trofeele de la Beijng și Shanghai. Apoi s-a impus la Paris și, fără vreo pauză, a mers la Londra, unde și-a apărat cu succes titlul. Seria lui are meritul de a fi păstrat interesantă lupta pentru primul loc până la Londra, pentru că l-a obligat pe Rafa la o serie de rezultate solide pe cea mai slabă suprafață a sa. Două dintre cele 24 de meciuri au fost câștigate de Novak chiar contra rivalului său spaniol, ceea ce a reechilibrat balanța între cei doi. În toată această perioadă, Djokovic a jucat ca și cum și-ar fi regăsit setea, ceea ce ne-a reamintit tuturor că Nole e infinit mai periculos atunci când vânează decât atunci când el este cel vânat.

15. Emanciparea lui Stanislas Wawrinka

Top 10 ATP a cunoscut relativ puține modificări de-a lungul anului și puțini oameni din tenis s-ar fi așteptat ca Stanislas Wawrinka să fie printre new-entry-uri. Ani la rândul în umbra mai ilustrului său compatriot, Stan a făcut trecerea la nivelul următor după ce a început colaborarea cu suedezul Magnus Norman. Paradoxal, Wawrinka s-a convins (și ne-a convins) că poate să joace de la egal la egal cu cei mai buni din lume printr-o experiență dureroasă: fantasticul meci de la Australian Open, pierdut cu Novak Djokovic. Erau două stări pe care elvețianul le putea îmbrățișa după acel meci grandios: fie să se lase cuprins de amărăciunea unei înfrângeri suficient de dure încât să zguduie și spiritele cele mai tari, fie să vadă partea plină a paharului. Din fericire pentru diversitatea circuitului, Stan a ales a doua variantă, și așa a început upgrade-ul lui în “Stan the Man”.


În februarie și martie a mai bifat alte două înfrângeri amare, cea din meciul de dublu cu Cehia, din Cupa Davis, respectiv cea cu Roger Federer, de la Indian Wells. Dar în curând aveau să vină și veștile bune: titlu la Estoril și finală la Mastersul de la Madrid, plus victorii la nume grele din circuit. Stan e pe locul 5 în topul celor mai multe victorii din 2013 și pe locul trei în clasamentul victoriilor la jucători de Top 10, imediat după Nadal și Djokovic. La Roland Garros i-a venit și lui rândul să câștige un clasic, superbul meci cu Richard Gasquet, iar la US Open l-a învins din nou pe Andy Murray și a ajuns până în semifinale, o premieră pentru el la nivel de Slam. S-a calificat în premieră la Turneul Campionilor, unde a făcut, de asemenea, semifinale. La trasul liniei, Wawrinka a sărbătorit primul finiș în Top 10 în întreaga sa carieră, iar rezultatele și apetența lui pentru implicarea în meciuri de poveste i-au atras o sumedenie de fani. Încă puțin și ar fi devenit numărul 1 elvețian, o performanță notabilă chiar și în condițiile unui an slab din partea lui Roger Federer.

14. Miercurea nebună de la Wimbledon

Când a început ziua a treia a ediției de anul acesta de la Wimbledon, toată lumea încă mai vorbea de surpriza din ziua precedentă, când Rafa pierduse în trei seturi cu Steve Darcis. În dimineața de miercuri părea greu de închipuit că se va întâmpla prea curând ceva mai intens decât eliminarea unuia dintre favoriții turneului. Și apoi a început nebunia. La finalul zilei, momentul Darcis părea foarte îndepărtat. A fost un veritabil maraton de evenimente neprevăzute sau de-a dreptul șocante. Maria Sharapova pierdea cu Michelle Larcher Brito, doar una dintre numeroasele surprize (un total de șapte foști lideri ATP/WTA eliminați). Apoi, un număr record de șapte jucători s-au retras din turneu sau au abandonat în timpul meciurilor din motive medicale. Știrile dinspre Wimbledon se transformaseră într-un soi de buletin medical – la fiecare oră mai cădea câte un jucător. Iar, peste toate, eliminarea lui Roger Federer, învins în turul 2 de Sergi Stakhovsky. Wimbledon arăta ca un câmp de război înțesat cu victime ilustre.

De departe una dintre cele mai ciudate și greu de uitat zile de tenis. Filmul de mai jos o dovedește.


13. Finala Soranei

În precedentele 10 ocazii succesive în care a ajuns în semifinalele unui turneu, Sorana a pierdut de fiecare dată, de parcă accesul într-o finală, oricare, ar fi devenit un vis interzis pentru ea. Și cât de frumos a pus capăt acestei serii negre! Toronto 2013 va rămâne în memoria tuturor drept cel mai bun turneu făcut vreodată de Sorana Cîrstea, un fel de dovadă a cât de bună poate fi jucătoarea noastră dacă toate stelele se aliniază. Și s-au aliniat, nu glumă. Sorana le-a învins, pe rând, pe Olga Savchuk, pe Caroline Wozniacki (cu două mingi de meci salvate), pe Jelena Jankovic, pe Petra Kvitova și pe Na Li. Adică doi ex-lideri WTA și două câștigătoare de Slam. După toată seria asta, Sorana va fi scuzată că a rămas fără aer în prima ei finală de turneu Premier, contra impunătoarei Serena. Românca a punctat însă la festivitatea de premiere, unde discursul ei i-a adus și mai mulți fani.

Turneul a mai rămas în memoria tuturor și prin seria de discursuri inspiraționale servite Soranei de Darren Cahill, unul dintre ele transformându-se repede în hit pe Twitter. Comunicarea dintre cei doi devenise atât de eficientă, încât aproape fiecare time-out de coaching era urmat de o perioadă strălucită de joc.

Din păcate, ceva probleme medicale au împiedicat-o pe Sorana să profite de o tragere de tablou permisivă la US Open. Dar, chiar și așa, intrarea în Top 20 este mai realizabilă ca oricând. Se anunță vremuri frumoase și palpitante pentru fanii români.

12. Horia, campion iar la el acasă

Hai să punem lucrurile așa: dacă un an cu trei trofee (plus două finale) e un an slab, atunci să avem cât mai mulți români cu ani atât de slabi. Da, Horia a ieșit din Top 10. Da, după trei ani succesivi, nu s-a mai calificat în finală la Wimbledon. Da, n-a ajuns la Turneul Campionilor decât din postura de rezervă. Și da, parteneriatul cu Max Mirnyi n-a arătat bine decât pe hârtie. Dar, cumva, printre toate astea, Horia are destule motive de bucurie și trofee de pus sub brad. A câștigat la Hertogenbosch, la Beijing, și foarte important pentru el (și pentru noi), și-a apărat titlul la București. Poate nu e un bilanț ieșit din comun pentru standardele lui, dar e suficient cât să ajungă din nou sus în acest top și să se mențină cel mai bun jucător român.

11. Novak: 3-peat la Australian Open

La cum începuse anul, Novak Djokovic părea pregătit să repete nu 2012, ci 2011. Sârbul a demarat sezonul cu 17 victorii la rând, șapte dintre acestea înregistrându-se la Melbourne, acolo unde Djokovic se simte ca la el acasă. Atât de sigur a fost Nole încât a venit la Australian Open fără să joace vreun turneu oficial în prealabil. Siguranța lui a fost îndreptățită, pentru că a Nole a arătat din nou indestructibil: a rezistat unui efort stelar depus de Stanislas Wawrinka, l-a blitzuit pe David Ferrer în semifinale și a respins asaltul din finală al lui Andy Murray. Al treilea titlu consecutiv pentru Nole la Antipozi – nimeni n-a mai reușit asta în era Open – și al patrulea per total. Dacă îl va apăra în 2014, va ajunge la cinci și va deveni jucătorul cu cele mai multe titluri la Australian Open în era Open. Deocamdată e la egalitate cu Federer și Agassi. Roy Emerson are șase, dar toate înaintea introducerii sistemului computerizat.

Bonus: Top 10 Hot Shots 2013 în ATP


Îți place?
Cele mai noi