Armata româncelor, plusuri și minusuri: cum s-au comportat fetele noastre la BCR Open

 

Dacă promovarea BCR Open 2012 a fost construită în jurul ideii că “armata româncelor” a luat cu asalt clasamentul WTA, m-am gândit să duc puţin mai departe acest concept.  Să-l aplic adică jocului celor mai bine clasate şapte românce de pe tabloul principal. Dacă româncele sunt o armată, atunci cu care anume parte a unei armate seamănă jocul fiecăreia?

Mai jos, un fel de catalog al evoluțiilor româncelor la BCR Open:

 

 

Elena “Ema” Bogdan, locul 229, 20 de ani.

Ema este artileria. Înaltă, puternică, jocul ei ritmic este construit în jurul serviciului şi loviturii de dreapta. Când îşi loveşte forehand-ul, sunetul pe care-l face racordajul este un pocnet greu şi înfundat, mingea zboară lung şi drept şi împinge adversara dincolo de linia de fund. Ca şi artileria, Ema e neobosită atunci când vine vorba să preseze fără încetare aceeaşi zonă a terenului. Dă-i o ţintă şi timp să-şi regleze tirul şi Ema va străpunge orice apărare. Mişc-o şi variază-i traiectoriile, şi atunci Ema nu va mai fi la fel de eficientă. Ca şi artileria, Ema are nevoie de timp pentru a se poziţiona. O adversară mobilă, care nu-i dă ritm, este cea mai periculoasă pentru ea. Ca urmare, a pierdut în turul doi la Alexandra Cadanţu, o jucătoare “subversivă”, care poate să demonteze jocul oricui.

Raluca Olaru, locul 227, 23 de ani

Aş compara-o pe Raluca cu aviaţia de vânătoare. Jocul ei este bazat pe reflexe rapide mai degrabă decât pe forţă. A fost prima jucătoare pe care am văzut-o atacând precis pe retur serviciul redutabil al lui Torro-Flor. Singurul lucru care i-a permis să ţină piept torpilelor lansate de spaniolă au fost nu forţa, ci timing-ul loviturilor. Raluca loveşte mingea foarte repede, în urcare, chestie care cere o coordonare mână-ochi impecabilă. Tenisul ei este alcătuit din atacuri scurte şi dinamice şi schimbări surprinzătoare ale traiectoriilor.

Capacitatea ei de a lua decizii repede e de asemenea esenţială. Datorită simţului spaţial bun, Raluca reuşeşte să pună inamicul în poziţii nefavorabile şi apoi atacă găsind deschiderile în teren (de exemplu, cu reverul în lung de linie). Punctele ei mai vulnerabile ar fi poate faptul că nu este mai înaltă (1.73) şi temperamentul ei aprig, care o şi ajută, dar câteodată o şi încurcă. A pierdut la Torro-Flor (campioana ulterioară) în turul 2, după unul dintre cele mai frumoase meciuri ale turneului.

Mădălina Gojnea, locul 210, 25 de ani

Mădălina este supranumită “tractoraşul”. La 1.63 înălţime, şi cu o accidentare la umăr care a ţinut-o doi ani departe de teren, Mădălina nu-şi poate folosi serviciul pentru a obţine puncte gratis cum fac colegele ei mai înalte. În schimb, compensează cu o deplasare rapidă, o voinţă exemplară şi un rever redutabil. Mădălina ar putea fi un infanterist care câştigă cu paşi mici, dar siguri. În turul întâi a avut neşansa de a da peste una din finalistele turneului, Garbine Muguruza, care a copleşit-o cu forţa loviturilor şi i-a atacat necontenit serviciul.

Cristina-Andreea Mitu, locul 209, 21 de ani

Ştiu că în armatele din ziua de azi nu mai există, dar jocul Andreei îmi aminteşte de asalturile de pe vremuri ale cavaleriei. Loviturile lungi de pe ambele părţi, viteza pe care o generează fără să pară că se străduieşte foarte tare, dinamismul deplasării ( este înaltă, dar foarte sprintenă) şi curajul de a ţâşni cu lovituri agresive oricând în schimb, toate alcătuiesc un joc spectaculos şi captivant. Omogen şi versatil, jocul ei nu are slăbiciuni evidente: Andreea este făcută pentru a ataca, dar poate să reziste, datorită agilităţii ei naturale, şi-n defensivă.

Punctele ei mai vulnerabile ar putea fi gestionarea tactică a meciului, alegerea momentului potrivit pentru a apăsa pe accelerație sau a aştepta. Ca dovadă, a pierdut în turul doi la Pous-Tio, o jucătoare fără un talent ieşit din comun dar experimentată şi dispusă să câştige oricum. Un temperament foarte expresiv şi intens, Andreea ar avea nevoie de un strop de viclenie şi sânge rece şi ar putea deveni o forţă de temut.

Mihaela Buzărnescu, locul 157, 24 de ani

N-am apucat s-o vedem prea mult la lucru pe Micky, dar în mod cert ea ar fi meritat măcar încă un meci la turneu. Meciul ei cu Brianti a ilustrat una dintre metehnele mai vechi ale sportivilor români: buni, interesanți, capabili să renască din propria cenușă, dar vulnerabili la un episod pe care ei îl consideră nedrept. Când inamicul își croiește calea către tranșeele tale nu tocmai onest, că, deh, așa-i în război, totul este permis, nu e tocmai momentul potrivit să te lași afectat și să pornești o dezbatere despre moralitatea acțiunilor dușmanului. Din contră, trebuie să lupți în continuare, să depășești momentul și să rămâi în picioare.

Din păcate, ‘regimentul’ condus de Mihaela a capotat atunci când Brianti a fugit cu un punct obținut într-o manieră dubioasă, dacă nu cumva chiar suspectă.  Micky s-a lăsat afectată, apoi a pierdut meciul. E păcat, pentru că trasoarele româncei au făcut cratere în terenul advers, chit că, uneori, punctele Mihaelei te luau prin surprindere. În mod plăcut. Nu spunem că Buzărnescu e așa în general, ci că așa a pierdut la BCR Open.  

Irina-Camelia Begu, locul 79, 22 de ani

Irina a început tenisul în Germania, unde mătuşa ei era antrenoare şi unde a şi locuit, de la 16 la 19 ani. Jocul ei arată într-adevăr o rigoare şi soliditate marcă nemţească. La 1,78 înălţime, Irina are şi calităţile fizice necesare pentru a se impune. Aş asemăna tenisul ei cu înaintarea implacabilă a unei divizii de blindate. Loviturile ei sunt puternice şi constante, şi e capabilă să atace de pe ambele părţi. De asemenea, Irina e departe de a fi o timidă pe teren. E conştientă de atuurile şi nu ezită să pedepsească prompt prima umbră de slăbiciune a adversarei.

Jocul ei compact şi solid ca stânca este suficient pentru a bate majoritatea adversarelor.  Fiind o jucătoare care are o mentalitate de atac sistematic, cred că punctul vulnerabil al Irinei este schimbarea rapidă a planului de joc şi mobilitatea în apărare. Atunci când s-a confruntat cu o “clonă” (Garbine Muguruza în sferturi), Irina a a avut probleme în a se replia şi a găsi un plan B.

Alexandra Cadanţu, locul 72, 22 de ani

Pe Alexandra e simplu s-o încadrezi: contraspionaj şi trupe speciale. Jocul ei este unul dintre cele mai inteligente pe care le-am văzut vreodată. Tactic, joacă impecabil. Având la dispoziţie un arsenal foarte variat de lovituri, Alexandra construieşte un punct ca un labirint în care şi cea mai agresivă jucătoare poate să se împotmolească. Dotată cu un al şaselea simţ care-i permite să miroasă imediat care sunt slăbiciunile adversarei, Alexandra are în plus un sânge rece şi o mentalitate de ninja care nu ezită să aplice lovitura fatală, fie că e un rever în lung de linie (excelent, îmi aduce aminte de al lui Jankovic în zilele ei bune), fie un lob sau o scurtă, sau o combinaţie de toate trei! Deşi nu este foarte înaltă (1.70), condiţia ei fizică este incredibilă- poate să alerge oricât, să apere şi să absoarbă lovituri foarte tari.

Talentul ei cel mai mare, pe lângă selecţia loviturilor, este trecerea rapidă de la defensivă la ofensivă, un talent esenţial care poate întoarce un schimb aproape pierdut într-o secundă şi poate frustra incredibil adversarele. Torro-Flor a simţit asta pe propria piele. După ce a mărşăluit triumfal, pulverizând tot tabloul, a dat de Alexandra în semifinală, care i-a luat un set şi a avut şansa de a-l închide şi pe al doilea. Din păcate, Alexandra are o vulnerabilitate: serviciul i se poate dezintegra în momentele tensionate, dându-i astfel adversarei cadouri nesperate. Dacă reuşeşte să rezolve acest aspect, poate urca serios în clasament.