WeekRecap | The Ernie Show, repus în drepturi depline. Plus curiozitățile săptămânii

Camelia Butuligă | 4 martie 2013

WeekRecap | The Ernie Show, repus în drepturi depline. Plus curiozitățile săptămânii

Extinderea complexului de la Roland Garros, oprită de justiţia franceză

Proiectul de extindere al complexului care găzduiește Roland Garros, susţinut de Primăria Parisului, a fost oprit de un tribunal civil din cauza reclamaţiilor asociaţiilor de locatari din zonă şi ale asociaţiilor pentru protecţia mediului. De asemenea, tribunalul a considerat că despăgubirile plătite de Federaţia Franceză de Tenis nu sunt suficiente.

Complexul de la Roland Garros are nevoie de renovări, din cauza spaţiului insuficient şi lipsei unui stadion cu acoperiş. Turneul, organizat în mai, primeşte anual 400.000 de spectatori,  iar în ultimii ani aglomeraţia din complex a început să fie o problemă. Din motive ce țin de locație, soluţiile de extindere sunt puţine. După îndelungi deliberări, care au luat în considerare chiar mutarea turneului la Versailles, s-a decis asupra unei soluţii de extindere care presupunea intrarea pe teritoriul parcului botanic Auteuil din apropiere.

Această idee a provocat nemulţumirea rezidenţilor din zonă, care au atacat proiectul de renovare (în valoare de 340 milioane de euro) în justiţie, propunând un proiect alternativ. Primăria şi Federaţia sunt însă hotărâte să continue cu proiectul iniţial şi au făcut recurs. În cazul în care au succes şi renovările vor putea începe, nu se vor termina înainte de 2018. Deci anul acesta, dacă ajung pe acolo, să mă înarmez cu răbdare şi o hartă bună a complexului. 

 

Ernie Show se difuzează din nou, la ore de maximă audienţă

După ce a înotat o vreme în nişte iazuri mai mărginaşe, “lebăda” Gulbis s-a întors în lacurile ATP cu o nouă mişcare de forehand, dar cu aceleaşi replici caustice care îi fac pe jurnalişti să-şi scoată carneţelele chicotind. Cât despre mişcarea de dreapta nouă, mă refer mai ales la pregătirea loviturii: face un arc larg cu braţul stâng cu palma deschisă, în timp ce cu brațul drept duce racheta în spate. Toată operaţiunea durează o veşnicie, chestie care-l face să întârzie la minge şi să greşească o tonă. Pe lângă că este consumatoare de timp, coregrafia asta complicată arată teribil de bizar. Iată cu ce a fost asemuită mişcarea pre-forehand a lui Gulbis:

1. Cu un avion care decolează
2. Jazz hands!
3. Salutul nazist
4. Ghidarea „Forţei”

 

 

Altfel, în ciuda forehandului său re-inventat, Gulbis a câştigat al doilea titlu la Delray Beach şi al treilea al carierei, după un parcurs turbulent (cum altfel) care a început în calificări şi s-a continuat pe tabloul principal cu nişte meciuri foarte distractive contra lui Querrey şi Haas. Highlights: cu Querrey, Gulbis a rupt o rachetă şi apoi a recuperat un dublu break în decisiv, bine, şi cu ajutorul lui Sam, care a binevoit să facă nişte duble la momentele cruciale. Bineînţeles, interviul de final a făcut toţi banii. 

Cu Haas, universul a trimis nişte rafale de vânt care au mai aruncat şi ele gaz pe focul unui meci şi aşa volatil la maxim. Distracţia a început când, după ce arbitra nu a observat că el ceruse challenge, Ernests s-a oferit să-şi dea tricoul jos, poate în felul acesta arbitra va fi mai atentă la el. Tie break-ul setului decisiv a fost absolut nebunesc, cu Ernests apărând de parcă numele lui era Ernesto şi făcând mingi ca aceasta:

 

 

Interviul de după meci a fost iarăşi un masterclass în media training care i-a făcut probabil pe specialiştii în PR să se ascundă sub iPad-uri.

Q: Ce-ţi spui în asemenea momente tensionate?
Gulbis: Taci şi joacă.

Q: O să joci probabil finala cu Isner.
Gulbis: Ai mare încredere în jucătorii americani. Eu nu.  (Tot interviul, aici)

Finala cu Edouard Roger–Vasselin a fost mai puţin dramatică, doar două seturi fără incidente majore în afară de dreapta aceea dubioasă (aici aveţi highlights şi interviul de la final, în care Ernie a ameninţat râzând cu gura până la urechi că nu mai vine şi la anul dacă organizatorii nu-i dau Porsche-le roşu). 

Ernests Gulbis, unul dintre cei mai imprevizibili jucători din circuit de la Marat Safin încoace, are în mod paradoxal un record perfect când vine vorba de finale. Din trei jucate la simplu a câştigat trei, din două la dublu a câştigat două. Să-l pună cineva pe Benneteau în legătură cu el pentru nişte ponturi? După aceast titlu, Ernie a sărit în sfârşit în top 100 (de pe 109 pe 67), acolo unde a declarat recent că-s o grămadă de jucători care n-ar merita să fie. Cu toate acestea, săptămîna asta îl va găsi tot în calificări, de data asta la Indian Wells. Partea bună e că de acum înainte are zero puncte de apărat. Deci va sta o vreme alături de impostorii ăia.

 

Regula celor 25 de secunde loveşte din nou

După Gael Monfils, care este la fel de „creativ” şi-n explicaţiile pentru depăşirea timpului cum este pe teren (“Sunt negru, transpir mult”), încă un jucător vine cu o soluţie interesantă. Tomas Berdych, sancţionat la Dubai, a fost categoric la conferinţa de presă: copiii de mingi sunt de vină, pentru că nu dau prosopul destul de rapid! „Trebuie să-i instruim pe copiii de mingi să se mişte mai repede” a declarat Tomas. ATP deja se gândeşte să-l coopteze pe Usain Bolt ca trainer pentru nefericiţii ball boys. Sau pe Batman.

 

GOAT Fashionistas

Roger Federer a declarat că deja şi-a dat acordul pentru echipamentul pe care-l va purta la Wimbledon 2014. Federer a spus că i-a plăcut atât de mult, încât se gândeşte să poarte alb tot anul. „Este atât de pur”, a adăugat el visător, în timp ce asistenţii se grăbeau să-i aducă un pergament şi-o călimară pentru a compune repede un haiku pe această temă.

Un echipament care n-a primit nişte reacţii foarte fericite (s-a pronunţat cuvântul „pijama”) a fost cel gri cu galben pe care Novak Djokovic l-a purtat la Dubai. La conferinţa de după un meci, i-a întrebat pe jurnalişti cum le-a plăcut echipamentul (la a cărui creaţie participase şi el). Răspunsurile au fost politicoase, dar nu entuziaste. Novak a zis imediat că poate să-l modifice. Mi se pare haios cât de mult înseamnă pentru Novak să fie pe placul publicului. Probabil cei câţiva designeri japonezi de la Uniqlo care vor trebui să-şi facă seppuku nu vor găsi situaţia la fel de haioasă.

 

 

Wild cards for wild players

Printre cei care au primit wild cards la Indian Wells şi Miami se află şi David Nalbandian. Acum are nevoie de wild carduri, dar iată ce victime făcea David în 2007.


Tot la IW, dar pentru calificări, a primit wild card Dennis Novikov, puştanul ruso-american al cărui joc e un fel de crossover între Dolgopolov şi Janowicz şi care l-a scos din minţi pe Benneteau la US Open în turul doi. Unul din acele meciuri-nestemată care face deliciul spectatorilor în tururile de început ale GS-urilor. Sper să ajungă pe tabloul principal Dennis, mi-a plăcut mult anul trecut la New York.

Absentă de la IW va fi Na Li. Cele două căzături de la Australian Open se dovedesc a fi exact atât de serioase pe cât au părut atunci. Chinezoaica s-a retras şi de la demonstrativul de la Hong Kong de azi şi de la Indian Wells din cauza gleznei nerefăcute.

 

Statisticile spun lucruri trăznite

  • Tommy Haas este primul jucător de 35 de ani care câştigă trei meciuri consecutive într-un turneu ATP de la Jonas Bjorkman în 2007.
  • Dubai este a cincilea titlu pe care Federer nu-l poate apăra, începând cu Basel toamna trecută şi continuând cu Paris, WTF şi Rotterdam. Următorul turneu este Indian Wells, unde Federer are iar de apărat titlu. Toată lumea ştie: a treia oară-i cu noroc!
  • Federer a pierdut 13 meciuri după ce a avut minge de meci: două dintre ele cu Djokovic şi alte două cu Berdych. În acest deceniu, jucătorii cu cele mai multe victorii la Federer sunt Djokovic (8) şi Berdych (5). PseudoFed s-a prins cum stă treaba şi ce are de făcut:

 

Citatul săptămânii: “E doar al şaptelea an când joc la Delray Beach”– Tommy Haas

Întrebarea săptămânii pe Twitter: “Cât mai durează oare până când Delray Beach va fi vândut în Ecuador?”

Misterul săptămânii: La Acapulco, Nicolas Almagro (jucător dreptaci cu un rever cu o singură mână) a primit tratament pentru încheietura mâinii stângi.

Sugestia săptămânii: Turneele ar trebui să se inspire de la Delray Beach, care a avut tot timpul un Porsche roşu parcat chiar pe terenul central! Faza tare a fost că erau oameni în maşină în timpul meciurilor! La un moment dat, era o familie întreagă: tatăl şi mama în faţă, copiii în spate. Mă întreb: au plătit bilet? Şi dacă da, la meciurile lui Gulbis, a trebuit să-şi facă şi asigurare? 

Rezultatul săptămânii: Frederik Nielsen, campion de dublu en-titre la Wimbledon, a pierdut un meci de dublu în semifinalele unui Futures de 10k de la Cardiff.

Formularul săptămânii: Stakhovsky a pus pe net  formularul completat cu feedback-ul vizavi de controversata regulă a let-ului, pe care ATP o testează în circuitul Challenger. Mai exact, let-ul este considerat ca făcând parte din joc și se punctează ca atare. O regulă primită cu reticenţă de jucători, care consideră, pe bună dreptate, că e o idee care nu aduce absolut nimic bun jocului, ba dimpotrivă. Interesant de citit.


Câștigul săptămânii: Rafa Nadal recuperează rapid din banii pierduți pe perioada absenței din circuit. 

 

Fotografia săptămânii: Aga și Caro, adversare într-un demonstrativ găzduit de Hong Kong cu ocazia World Tennis Day, care se sărbătorește pe 4 martie, au lăsat rivalitatea de-o parte și au tras un pui de somn pe aceeași canapea. Ca între două poloneze :) Altfel, Aga a câștigat meciul, 6-4, 6-4.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi