Treizecizero aniversează șapte ani! O discuție între Camelia și Adrian

Treizecizero | 14 ianuarie 2019

În 2012, Treizecizero a apărut cu câteva zile înainte de startul Australian Open și a început să publice analize, idei, opinii și perspective. În șapte ani, dincolo de meciurile trăite împreună, rămâne sentimentul că Treizecizero înseamnă ceva pentru mulți.

Hei, guys, a venit și ziua aceea din an în care ne bucurăm că ne știm și că facem parte împreună dintr-o poveste frumoasă.

Între două discuții despre Australian Open, Adrian și Camelia au schimbat și câteva replici despre site și despre ce urmează. Le-am pus aici.

 

Camelia

Memoria mea e plină de tot felul de anecdote și informații obscure, cu condiția să nu includă cifre. Din acest motiv, sunt impermeabilă și la date și aniversări, la fel ca la scoruri. Nu știu aproape niciodată ce dată e (uneori nici ce zi a săptămânii) și am mare nevoie de remindere pentru zilele de naștere și de nume ale apropiaților. Dar ce spun eu, am nevoie de remindere și pentru ale mele: în fiecare an sunt surprinsă când mi se urează “La mulți ani” de Florii, cât despre propria zi de naștere… de la o vârstă încolo sunt de părere că rentează să o uiți.

Îmi spui de vreo lună că se apropie ziua 30-0, și tot am fost surprinsă când m-ai anunțat că azi e. 2019 minus 2012, 7 ani. Toată lumea știe că timpul este relativ. Ce se întâmplă într-un interval îl face să se contracte sau să se expandeze. Pentru mine, cei 7 ani au trecut cu viteze diferite: primii foarte repede, înaripați de noutate și energia lucrurilor nespuse, ultimii mai încet, îngreuiați de rutină, atenție sporită și tot felul de controverse. Cred că ești de acord că nu mai suntem de mult în perioada romantică, nici din punct de vedere al performanței, nici al procesului, nici al mesajului. Pentru mine, scrisul despre tenis a început ca un hobby, o pasiune extracurriculara. Odată cu creșterea audienței pentru tenisul românesc, lucrurile s-au schimbat. Pentru tine cum au trecut ăștia 7 ani?

Adrian

Într-o clipită 🙂

Și eu am o problemă cu timpul, dintr-o sumedenie de perspective, încă încerc să îmi clarific relația cu el.

Însă n-aș putea să uit ziua de naștere a 30-0 așa cum, probabil, nu-ți poți uita ziua de naștere a unui copil. Lansarea acestui site e evenimentul care mi-a schimbat dramatic viața și care mi-o influențează și acum major. Îmi vine să râd când mă gândesc că acum șapte ani roboteam la fel de frenetic cum o fac(em) și acum cu câteva ore înainte de startul AO, singura diferență fiind că atunci ne citeau vreo 4 sau 5 oameni, iar acum avem o comunitate uriașă de cititori. Nu-i știm pe toți la față, nici după nume, vârstă, unde locuiesc sau ce le place. Dar îi știm mereu că-s acolo, ne așteaptă și ne susțin. Au mereu grijă să ne dea un semn și e simpatic că semnele astea au venit mereu când ne era greu.

Citeam că Fan Club-ul lui Federer are o tradiție, validată de Federer însuși: în fiecare oraș din lume pe unde ajunge Roger cu treabă pe teren, cineva din Club este împuternicit să îi înmâneze lui Roger în persoană o scrisoare cu urări din partea fanilor de peste tot din lume. Solul cu pricina nu e niciodată același, iar funcția este privită ca o demnitate de mare preț.

Și cititorii noștri au avut mereu câte un „sol”, trimis să ne susțină la greu cu o vorbă bună pe mail sau, după caz, chiar cu ciocolată (pe bune).

Și, sincer, nu cred că am fi putut fără ei. Mai ales în primii vreo doi ani și ceva, destul de întunecați, în care lucrurile nu erau tocmai certe. Au fost buni anii ăia; ca și în tenis, ai nevoie de încercări în rundele inaugurale ca să-ți găsești jocul.

Noi cred că ni l-am găsit la timp pentru ce a urmat; atât ca voce și personalitate a site-ului, cât și în ce privește relațiile din echipă, hehe. Am fost pregătiți pentru cei mai frumoși ani, adică 2014-2018. Am avut șansa să scriem despre evenimente incredibile, posibil once-in-a-lifetime, nu crezi?

La trasul liniei, asta rămâne. Uiți de tonele de cafele, de nopțile nedormite în serie, de cursele să prinzi avionul, de eforturile să faci rost de bani, de momentele stresante și tensionate, de problemele personale care rulează în background, de zilele în care îți pui problema cât vom mai rezista, de nervi și de deadline-uri. Simți că faci parte din ceva care contează pentru cineva. Eu asta simt atunci când merg la turnee, de exemplu. Sau când Treizecizero apare inscripționat pe desk-ul din cutare centru de presă al vreunui Slam, umăr la umăr cu New York Times. Iar acest sentiment, că faci ceva relevant pentru alți oameni, s-a transformat apoi într-un entuziasm copleșitor, pe care l-am putut transfera înapoi pe site. Cred că Treizecizero a beneficiat foarte mult de acest lanț de energii. 

Apoi, nu e ca și cum România produce campioni de Slam pe bandă rulantă. Ultima oară când am avut unul la simplu, știrea a ajuns la cititorii din țară după două zile și cred că a împărțit spațiul în ziarul Sportul cu propaganda comunistă. Acum, vara trecută, noi am trăit-o pe viu, comentând-o cu cititorii noștri în timp real, pe site sau pe Twitter, cu toții sufocați de tot soiul de emoții. Și a fost doar momentul de vârf, pentru că în afară de destinație, călătoria contează chiar mai mult. What a time to be alive, nu?

Pentru tine care au fost episoadele cu care o să rămâi din toți acești ani?

Camelia

Momente formatoare. Când am descoperit vechile bloguri ale lui Tignor și Courtney si mi-am spus: ce mod tare de a scrie despre sport. Apoi, felul organic cum a evoluat procesul de producție în redacție, cum ne-am împărțit rolurile, văzând și făcând, cum ne-am calificat într-un fel la locul de muncă. Discuțiile și vorbele de duh care au rezultat din urmărirea din tribune a nenumărate meciuri, de la turnee ITF la Slamuri. Cum ne-am acceptat și tachinat maniile, slăbiciunile, ideile fixe. Castanele pe care ți le mai dă onoratul public, doar așa, pentru că poate.

Meciul de dublu de la Mamaia în care Andrei a jucat practic singur și tot ne-a bătut. Conversațiile doar din emoticoane pe chat. Sloganurile de pe tricouri, ieșite spontan din discuții întâmplătoare. Lucrul în echipă, de la agonie la extaz și înapoi.

Și, mai ales, pentru mine, sentimentul pe care mi-l dă scrisul unui text pe care simt nevoia să-l scriu, și primele reacții de pe site. A brave new world, descoperită și apoi împărtășită. Ăsta este drogul meu, asta mă ține încă în branșă. Îmi place să înțeleg chestii și să le împărtășesc cu alții. La început, cu entuziasmul unui labrador. În ultimul timp, cu morocăneala unui basset. Asta e, am îmbătrânit, am mai obosit. Lumea largă s-a schimbat în ultimii câțiva ani, din păcate nu numai în bine. E neîndoios că trebuie să ne schimbăm și noi. Am făcut-o deja, dar am o bănuială că va fi un proces permanent.

Deci, ce urmează acum, la 7 ani de la debut? Ce păstrăm, ce aruncăm peste bord?

Adrian

Haha, Andrei, da. Categoric ne vom lua revanșa pentru acel meci, trebuie! Iar hashtagul tău de pe Twitter, #dinredacție, cu printscreenuri a te miri ce discuții random, e super fun.

Da, lumea s-a schimbat, media s-a schimbat și se schimbă, la rându-i, cu o viteză amețitoare.

Apropo (nu e niciun apropo, de fapt, dar îmi place să folosesc cuvântul ăsta fix pe dos), știi că vorbeam, la un moment dat, dacă nu cumva pierdem, și dacă da, cât, prin faptul că nu ne-am asumat un rol mai activ de influenceri, orice o fi însemnând cuvântul acesta la noi. Știi ce zic, să fim mai prezenți public, mai ales în Social Media, să fim mai vizibili. Vizibilitatea asta ar fi ajutat site-ului, în teorie; poate că l-ar fi împins mai repede înainte, spre mai mulți. Pentru că încă nu cred că am atins nici pe departe toată masa de iubitori de tenis.

Pe de altă parte, noi am ales drumul nostru, cel potrivit personalităților noastre. Niciunul nu ne dăm în vânt după ideea de a fi „fața unui site/produs/proiect”, chit că e acel proiect clădit cu propriile eforturi. Am ales adesea calea mai grea, pe ocolite, poate mai puțin eficientă, dar cu efecte mai durabile. Știi ce zic: texte lungi, teasere în Social Media care nu sunt de natură să atragă neapărat atenția, conținut cu o frecvență pe alese (adică doar atunci când avem ceva relevant de spus). Nu ne-am sfiit să ne luăm pauze de câte o săptămână, ocazional, pentru simplul motiv că am putut, prioritizând astfel succesul și sănătatea produsului long-term, în fața unui boom cu picioare scurte. Nu ne-am sfiit nici să ne selectăm partenerii, de exemplu. Puțini știu că am refuzat constant reclame care nu se potriveau cu conținutul și cu imaginea site-ului.

Practic, toate astea la un loc indică spre un soi de plan anti-succes. Și totuși, sentimentul e că mesajul nostru a ajuns acolo unde trebuia, și s-a fixat mai bine și mai ferm. A avut meaning.

Mai mult, cred că i-am influențat sau inspirat și pe alții cu unele dintre ideile noastre, și ne bucură să vedem asta.

Pe de altă parte, revenind de unde plecasem, e de discutat dacă această abordare poate fi sustenabilă și pentru cât timp. Avem șapte ani – realizezi că Simona Halep avea 20 de ani când ne-am lansat noi? Mindblowing.

Însă dacă nu te schimbi și nu te adaptezi, dai înapoi, cum scriai tu, sau amândoi, acum doi ani, când ne-am schimbat fața site-ului. În condițiile actuale ale industriei media, cred că va trebui să facem fix ce nu ne este nouă neapărat confortabil, și nu din rea voință: adică să fim mai limpezi cu procesul nostru, inclusiv cu chinurile noastre, cu resursele de care dispunem, cu ce presupune acest site și în ce se poate transforma el. Să explicăm mai clar ce potențial există și care e impactul pe care-l putem avea pe mai departe.

Rostul 30-0 va fi fost, la trasul liniei, să contribuie la cultura tenisului și la creșterea nivelului presei de sport, nu? Dacă nu vom atinge acest lucru, tot acel meaning se va rătăci în timp.

De aceea, cred că lucrul cel mai potrivit e să ne întoarcem tot către comunitatea noastră. Să ne spună și ei cum văd drumul nostru și, mai ales, să ne susțină să-l ducem mai departe. Pentru că pentru ei a fost gândit și construit acel meaning.

Vom vorbi despre asta foarte curând, mai pe îndelete.

Până atunci, acum e momentul de sărbătoare!  

Și e momentul, de asemenea, să le mulțumim tuturor celor care ne citesc, pentru că au fost și sunt alături de noi în această călătorie formidabilă.

Un gând bun și multă dragoste tuturor celor care ne-au ajutat să fim. You, guys, are the best! Vă mulțumim mult pentru că ați crezut și credeți în noi.

Îți place?
Cele mai noi