Taylor Townsend versus o româncă, partea a doua. Plus: Federer se trezește, umărul lui Djokovic ține, și un nou personaj negativ îi amenință locul lui Kyrgios

Treizecizero | 31 august 2019

Să fie ceva în aer, să fie oboseala din această parte a sezonului, amestecată cu căldura și umiditatea, să fie luminile strălucitoare ale New York-ului care scot la suprafață nevoia de … altceva? Cert e că US Open a avut iar parte de câteva momente controversate, lucru care tinde să devină o obișnuință. Dar mai […]

US Open este oferit de

Să fie ceva în aer, să fie oboseala din această parte a sezonului, amestecată cu căldura și umiditatea, să fie luminile strălucitoare ale New York-ului care scot la suprafață nevoia de … altceva? Cert e că US Open a avut iar parte de câteva momente controversate, lucru care tinde să devină o obișnuință.

Dar mai bine să începem cu tenisul.

Sorana vs Taylor: „Sorana e mare favorită”

Sorana Cîrstea o va întâlni azi pe Taylor Townsend, în ceea ce ar fi trebuit să fie un duel (istoric) românesc, dar care a devenit un meci neașteptat, greu de anticipat și de evaluat. Pe de o parte, Sorana încearcă cel mai bun rezultat al ei la US Open contra unei jucătoare pe care n-a mai întâlnit-o până acum și e de văzut cum va gestiona această oportunitate pe care o are. Pe de altă parte, e de văzut cum va gestiona Townsend momentul de după victoria reușită cu Simona, știut fiind cât de dificile sunt meciurile care vin după asemenea surprize.

Mats Wilander crede că Sorana va fi pregătită pentru eventualitatea în care Taylor va căuta să replice tactica din meciul cu Simona. „Întrebarea e dacă Townsend va juca cu Sorana în același fel în care a făcut-o cu Simona, iar eu cred că nu. Ea se simte bine jucând așa, dar pe de altă parte, cred că în mare măsură acel tip de joc s-a bazat pe faptul că nu a avut nicio șansă în primul set cu Simona. Ca atare, trebuia să facă ceva, orice; poate a fost disperare. Contra Soranei Cîrstea o vom vedea întorcându-se la felul în care joacă de regulă, și are o șansă bună și cu acest stil. Dar chiar dacă Townsend începe să joace iar serviciu-vole la fiecare punct, cred că Sorana va fi pregătită pentru asta. E mai greu să rezolvi o astfel de problemă în timpul meciului când această problemă e o surpriză pentru tine. Pentru mine, Sorana Cîrstea e mare favorită în această întâlnire”, este analiza făcută de expertul Eurosport.

Mats, despre Simona: „A fost scoasă din zona ei de confort”

Wilander a analizat și înfrângerea Simonei din meciul cu Townsend, descriind meciul drept unic în ultimii 15 ani. „Pe hârtie, e o surpriză mare, dar când vezi meciul și felul în care a jucat Taylor Townsend, venind la fileu tot timpul, atunci poate nu mai ești la fel de surprins. Deoarece Taylor e poate singura jucătoare din întregul circuit care să vină așa de des la fileu, și probabil nici măcar ea n-a mai făcut asta înainte. Aș zice că n-a mai fost niciun alt meci similar în WTA, în ultimii 15 ani, nicăieri, pe nicio suprafață. N-am mai văzut atâta serviciu-vole de când s-a retras Martina Navratilova. E o problemă atunci când nu ești obișnuit să joci cu cineva care joacă așa și nu poți să o bați cu un joc bazat pe forță. Iar Simona nu a reușit să rezolve această problemă. A fost scoasă din zona ei de confort și nu cred că a avut loviturile cu care să gestioneze o adversară care joacă serviciu-vole, pentru că jocul tău de retur trebuie să fie complet diferit. Evident, un retur cât mai adânc este, în mod obișnuit, cel mai bun retur posibil; însă un astfel de retur adânc împotriva unui oponent care joacă serviciu-vole devine un retur dintr-o dată foarte prost. Contra unei astfel de jucătoare trebuie să pui returul pe linia de serviciu; dacă ai face asta în 99 la sută din meciuri, ai da adversarei șansa la un winner curat. Simona nu a putut gestiona acest contrast de stiluri și e ceva la care trebuie să lucreze”.

Federer, mult mai bine

După două tururi în care evoluțiile lui au fost îngrijorătoare, făcându-i pe mulți să se gândească la faptul că înfrângerea din finala Wimbledon s-ar putea să aibă efecte mai de durată decât s-ar fi crezut, Federer a venit brusc cu o altă față în turul al treilea: un joc mult mai eficient și curățat de erori și o victorie la scor, în 80 de minute, 6-2, 6-2, 6-1.

L-a ajutat, e drept, și match-up-ul; Dan Evans e un jucător cu lovituri frumoase, variate, old-school, dar care joacă exact pe profilul și pe punctele forte ale lui Federer, care, evident, poate face mai bine orice poate face Evans. Ca să-l bată sau să-i pună probleme măcar (cum i-a pus anul acesta la AO), britanicul ar fi trebuit să producă unul dintre meciurile vieții, ceea ce n-a fost cazul aici, plus că nici condițiile sau rezervele de energie nu i-au fost de mare ajutor lui Dan.

E încă o dovadă despre cât de relative sunt lucrurile în tenis și, implicit, cât de repede se pot schimba ele. Condițiile și adversarul schimbă dramatic întreaga discuție și toate reperele după care evaluăm un jucător. Uneori, de la o zi la alta. După două meciuri în sesiunea de seară, unul sub acoperiș, în condiții de umiditate din cauza ploii de afară, Federer s-a bucurat din plin de soarele permisiv de la ora prânzului, condiții care l-au ajutat să lovească mai curat. În special forehandul, cu care a obținut multe retururi scurte, atacabile; backhandul slice al lui Evans i-a permis, de asemenea, să se așeze și să lovească decisiv.

Se poate face o paralelă între acest turneu și AO 2017, când Federer a fost, de asemenea, extrem de timid în primele două tururi, pentru ca în turul al treilea să producă, brusc, un meci fantastic cu Tomas Berdych, mergând apoi până la titlu, într-o finală cu Rafael Nadal? Cu siguranță, da, dar mai e cale lungă până ca istoria să se repete. Față de acum câteva zile, suflarea RF (apropo, logo-ul se va întoarce în posesia elvețianului după AO 2020) se poate relaxa un pic și privi cu mai mult optimism spre fazele următoare. David Goffin urmează pentru Roger.

Novak, stresat de câțiva suporteri

Novak Djokovic i-a speriat pe organizatori și și-a speriat și fanii după ce a admis că, în timpul victoriei cu Londero din turul al doilea, durerile la umărul stâng au fost foarte serioase. Apoi, în ziua meciului cu Kudla, el și-a amânat în două rânduri warm-up-ul de dinainte de meci, pe care l-a făcut totuși la ora 7 PM, destul de târziu, în condițiile în care era progamat al doilea pe Ashe.

Până la urmă, totul s-a terminat cu bine pentru Nole, care a survolat meciul cu jucătorul american, cedând doar 9 game-uri, iar îngrijorările în ce privește umărul par deocamdată puse deoparte. Kudla a jucat bine, dar nu l-a putut răni pe sârb cu loviturile lui puternice și plate, și fără unghiuri, pe care Nole le-a redirecționat după bunul plac pe tot parcursul meciului.

Mai neplăcută a fost experiența pe care sârbul a avut-o cu doi spectactori. Unul, în timpul antrenamentului, l-a deranjat, strigându-i „Credeam că te-ai retras!”, replică la care Djokovic s-a îndreptat spre gard, cerându-i socoteală. Un altul, îmbrăcat într-un tricou cu logo-ul RG, s-a bucurat gălăgios în timpul meciului la o dublă greșeală a sârbului, provocând o altă reacție din partea liderului mondial.

Novak are însă acum un alt tip de adversar: Stan Wawrinka se prezintă în fața sârbului în blockbuster-ul de duminică, o reeditare a finalei din 2016, câștigată de elvețian. Cel mai greu test pentru Novak și pentru umărul său încercat atât de serios în acest turneu.

A new villain in town!

Dă-te mai încolo, Nick, fă-i loc și lui Daniil! De parcă Kyrgios ar mai avea nevoie de ajutor în departamentul bad guys – australianul se îndreaptă, aproape sigur, spre o suspendare din circuit după acest turneu, în urma declarațiilor făcute despre ATP („sunt corupți, oricum”) – iată că un alt jucător din noua generație vine să-i dea o mână de ajutor. Și nu oricine, ci însuși jucătorul verii, Daniil Medvedev.

Rusul a intrat într-un rol parcă scris la Hollywood, acela al rusului care vine la New York și devine prompt o persoană neplăcută. Medvedev și-a făcut rost de un public potrivnic în meciul cu Feliciano Lopez, după ce a avut o reacție necontrolată în momentul în care un copil de mingi i-a adus prosopul. Fanii au început să-l fluiere, iar drept răspuns, Medvedev le-a arătat degetul mijlociu nu tocmai subtil. Gestul său a fost prezentat în slow-motion pe ecran, ceea ce a dus la huiduieli de-a dreptul. Medvedev a folosit în favoarea lui energia negativă, scoțând la capăt o nouă victorie. La interviul de după meci și-a asumat rolul negativ până la capăt, provocând publicul și cerându-le și mai multe fluierături. Medvedev s-o fi comportând așa și din cauza oboselii – pentru a doua zi la rând a avut crampe și e clar că resimte efectele turului de forță din vara asta – dar rusul are probleme serioase de comportament, pentru că nu e nici pe departe prima dată când are reacții grobiene pe teren.

În timpul ăsta, Kyrgios își vede cuminte (heh) de treabă, trecând fără incidente prin primele zile de turneu. El și Marius Copil au câștigat în primul tur la dublu, una din cele două victorii românești în această probă, alături de cea a Ralucăi Olaru. Au ieșit din turneu surprinzător însă foștii campioni de la New York Horia Tecău și Jean Julien Rojer. A fost învinsă, de asemenea, și Monica Niculescu.

Ce altceva e notabil

Serena Williams a depășit-o pe Karolina Muchova fără mari emoții, varietatea cehoaicei nefiind suficientă pentru a o încurca pe Serena, probabil bine antrenată pentru acest meci de stilul lui Catherine McNally, cu un tur înainte. Interesant, Serena va întâlni o a treia jucătoare de creație la rând, în persoana lui Petra Martic – o prezență tot mai constantă în optimile de finală ale turneelor de Grand Slam.

Karolina Pliskova a supraviețuit cumva cu Ons Jabeur (6-1, 4-6, 6-4), într-un meci în care tunisianca, după ce a depășit un start dificil, a părut că poate ataca la nesfârșit serviciul cehoaicei și poate recupera orice deficit. Jabeur a avut nu mai puțin de 23 de șanse de break, dar Pliskova a salvat 18 dintre acesta. Cehoaica n-a părut în niciun moment în siguranță, nici măcar când a avut un dublu break avantaj în decisiv. Dar a găsit câteva servicii bune exact când avea nevoie mai mare, scăpând cu fața curată. O va întâlni acum pe Johanna Konta, care joacă iar bine la un Slam. Mats Wilander le vede pe cele două printre posibilele câștigătoare ale turneului. „În termeni de favorite, sunt 6 sau 7 jucătoare printre cele 16 rămase care pot merge până la capăt, iar Pliskova și Konta sunt printre ele, alături de Serena și de Madison Keys”. Pe Pliskova pare să fie ceva în acest match-up care o avantajează, dovadă acel 6-1 din întâlnirile directe; cea mai recentă, finala de anul acesta de la Roma.

Merge bine și Elina Svitolina, care n-a avut vreo emoție în duelul cu compatrioata ei Dayana Yastremska, 6-2, 6-0 (cele două sunt chiar din același oraș, Odessa). Svitolina e iar în urcare, după o primă jumătate de sezon dificilă, și a spus că semifinala de la Wimbledon a ajutat-o mult în acest sens. O va întâlni acum pe Madison Keys, care continuă forma excelentă de la Cincinnati, câștigând un nou meci cu Sofia Kenin. În fine, ultima optime de finală de duminică este Barty – Wang.

Programul de azi este dominat de cele două meciuri de la feminin, Bianca Andreescu – Caroline Wozniacki și Naomi Osaka – Coco Gauff. Nadal îl întâlnește pe Chung în sesiunea de zi, iar meciul cel mai interesant de la masculin e Kyrgios – Rublev.

My Forehand is back!

Un mic clasic al 30-0 Shop 🙂 Unul dintre cele mai apreciate tricouri 30-0 de către cititorii noștri este acum reeditat pentru tine într-o nouă variantă de culoare, cu un orange viu care-ți aprinde imaginația. Acum și pe negru. Și ce e mai cool decât orange pe negru? Oferit acum și în mărimile indisponibile la prima ediție.

Un mic clasic al 30-0 Shop 🙂 Unul dintre cele mai apreciate tricouri 30-0 de către cititorii noștri este acum reeditat pentru tine într-o nouă variantă de culoare, cu un orange viu care-ți aprinde imaginația. Acum și pe negru. Și ce e mai cool decât orange pe negru? Oferit acum și în mărimile indisponibile la prima ediție.

Comandă-l din 30-0 Shop de aici!

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi