Tabloul feminin e de foc. Zece lucruri de știut despre ziua a șasea de la Australian Open

Radu Marina | 19 ianuarie 2019

Naomi Osaka și Elina Svitolina evită la timp o eliminare Pentru prima dată în turneu, Osaka și Svitolina au fost puse în dificultate atunci când au dat peste adversare de un alt calibru. Au reușit însă să se ridice la timp pentru a evita o eliminare prematură. Osaka a trebuit să revină de la 5-7, […]

Naomi Osaka și Elina Svitolina evită la timp o eliminare

Pentru prima dată în turneu, Osaka și Svitolina au fost puse în dificultate atunci când au dat peste adversare de un alt calibru. Au reușit însă să se ridice la timp pentru a evita o eliminare prematură. Osaka a trebuit să revină de la 5-7, 1-4 cu imprevizibila Su-Wei Hsieh, favorita 28, în timp ce Svitolina s-a văzut împinsă la limită de Shuai Zhang, fiind condusă cu 0-3 (dublu break) în setul decisiv.

În cazul ambelor, revenirea a fost posibilă, în principal, pentru că au înțeles, înainte de a fi prea târziu, că jocul lor de bază e suficient pentru a învinge. Osaka și-a recăpătat agresivitatea avută până la 5-4 în primul set – în schimburi, la retur, poziția în teren – iar de la 1-4 în setul doi a mai pierdut un game până la finalul meciului. Pe când Svitolina a încetat în a mai forța și a revenit la acel tenis așezat și ușor defensiv, care i-a ușurat considerabil munca în fața unei Zhang agresive, care nu s-a dat la o parte deloc ușor – de aici și reacția ei după meci, vizibil dezamăgită și cu lacrimi în ochi. A simțit că a dat totul și că a fost o partidă echilibrată, pe care, cu puțină atenție, o putea câștiga. A condus cu 3-0 în decisiv, s-a văzut condusă apoi cu 3-5, a egalat la 5, când Svitolina a servit pentru meci, și în final, câteva puncte au separat învingătoarea de învinsă.

Nici în turul următor, povestea nu e cu mult diferită față de meciurile de azi. Elina și Naomi au de asemenea adversare solicitante, al căror tenis poate pune mari probleme. Osaka o va întâlni pe Anastasija Sevastova și al ei tenis versatil, care i-a tot dat bătăi de cap japonezei. Iar Svitolina va avea misiunea de a încerca să oprească, cumva, tenisul fulgerător al lui Madison Keys, care o conduce pe ucraineancă cu 2-0.

Serena Williams merge în a doua săptămână cu doar nouă game-uri pierdute

Aceste victorii blitz, obținute fără un efort colosal, pot fi o armă cu două tăișuri. Petreci puțin timp pe teren, îți economisești resursele (detalii importante pentru Serena), dar nu ești testat. Nu ești pus în dificultate, nu ai meciuri în care să simți și să te obișnuiești cu presiunea și momentele delicate. Iar trecerea mult prea bruscă de la niște meciuri facile la un meci brutal, cum se anunță a fi cel cu Simona, ar putea să conteze mult, tocmai pentru că, până acum, Serena nu a fost pusă în fața unor situații-limită.

Provocările primite de la Bouchard (6-2, 6-2) și Dayana Yastremska (6-1, 6-2) au fost insesizabile. Ori de câte ori cele două au avut câte o ocazie mică să preia conducerea, Serena a avut grijă, cu ajutorul serviciului și returului, să nu le lase să devină prea periculoase.

Madison Keys merge pe sub radar, și o face tare bine

Știai? În ultimele cinci Slamuri jucate, Keys a ajuns de trei ori în semifinale. După încă o victorie concludentă, 6-3, 6-2 cu Elise Mertens, favorita 12 și semifinalista de anul trecut, Keys confirmă faptul că rămâne una dintre cele mai constante jucătoare atunci când vine vorba de Slamuri. În ultimele 16 turnee de Grand Slam la care ea a luat startul, a reușit să se califice cel puțin în optimile de finală la 12 (!) dintre ele.

Calificarea în turul patru de anul acesta de la Melbourne ar putea fi, totuși, o mică surpriză. Întâi pentru că Mertens era jucătoarea mai bine clasată și mai în formă, și apoi pentru că în jurul lui Madison au plutit multe incertitudini; a avut de gestionat o accidentare complicată la genunchi și nu a jucat niciun turneu pregătitor înaintea Australian Open. Dar a zburat pe sub radar, și-a câștigat categoric toate cele trei meciuri și acum are o șansă să avanseze și mai mult în turneu, urmând a se întâlni în optimi cu Elina Svitolina, pe care a învins-o în cele două meciuri jucate până acum.

Garbine Muguruza dă semne de revenire

Deși ieșită din top 10, Garbine Muguruza nu poate fi scoasă nicicum din calcule atunci când începe să lege victoriile într-un Grand Slam. În Slamuri am putut vedea cea mai bună versiune a ei, și exact acesta e motivul principal pentru care poate deveni foarte periculoasă pentru oricine, chiar dacă forma ei (fizică, sportivă) rămâne încă o necunoscută.
După victoria de azi cu Timea Bacsinszky (7-6, 6-2), Garbine merge în optimi, dar ce ar putea fi problematic pentru ea este următorul meci, sau mai exact următoarea adversară: pe Karolina Pliskova a învins-o doar de două ori din nouă încercări.

Novak Djokovic trece de Denis Shapovalov, dar cedează un set pe parcurs

Novak Djokovic n-a fost atât de testat de Shapovalov, cât s-a testat singur. Un meci care la un moment dat părea că merge clar în direcția sărbului (6-4, 6-4, 4-1) i-a adus lui Nole primul set pierdut de la această ediție a AO19, după o serie de cinci game-uri cedate în setul trei. Liderul mondial – cel care e sigur că își va păstra locul 1 indiferent de cum se va termina acest turneu – s-a regrupat rapid, cu un set câștigat la zero în care nu i-a dat canadianului absolut nicio șansă. Tenisul compact și așezat al sârbului, recăpătat în setul patru, a fost prea mult pentru Shapovalov, al cărui joc încă nu-i suficient de șlefuit pentru a rezista în fața celor mari.

Borna Coric și Daniil Medvedv depășesc niște borne importante în carierele lor

Coric și Medvedev sunt doi jucători din aceeași generație, dar cu evoluții diferite în tenis, fiecare cu ritmul lui. Ambii vin după un 2018 în care au explodat, izbutind cele mai notabile performanțe ale carierei lor. Iar anul acesta se pare că se pregătesc să confirme și la nivelul turneelor de Grand Slam. Coric, care nu trecuse până anul ăsta de turul 1 la Melbourne, s-a calificat în optimi, egalând cea mai bună performanță la turneele de Grand Slam (USO 2018). La rândul său, Daniil Medvedv e pentru prima dată în carieră sa în turul patru al unui Grand Slam.

Dintre cei doi, jucătorul mai bine poziționat pentru o posibilă calificare în sferturi este Borna Coric. Croatul, favorit 11, îl întâlnește în meciul următor pe Lucas Pouille, un alt jucător care a spart gheața anul acesta la Melbourne. Borna îl conduce pe francez cu 2-0 la întâlnirile directe.

În cazul lui Medvedev, lucrurile nu arată prea roz; îl va întâlni pe Novak Djokovic, cel care l-a învins de fiecare dată atunci când s-au întâlnit.

Alexander Zverev, în optimi la Melbourne

După patru încercări eșuate, Zverev este, în fine, în a doua săptămână la Australian Open. O victorie scurtă, 6-3, 6-3, 6-2 cu Alex Bolt, îl duce în premieră în optimi, acolo unde îl va înfrunta pe Milos Raonic. Obstacolul a fost trecut, dar provocarea continuă; Sascha spunea la conferința de presă că nu are de ce să sărbătorească prezența în săptămâna a doua de concurs.

De pe la conferințele de presă

– Osaka, despre cât de greu e să joci cu Su-Wei Hsieh: “Lovește diferit față de orice altă jucătoare. Pot spune că niciodată nu știi unde va lovi mingea. Poate lovi în lung de linie, iar apoi te trezești cu un cross scurt ciudat. E foarte greu să stai cu ea în raliuri. A jucat atât de bine, încât m-a copleșit. Am ajuns chiar să joc niște lovituri pe care nici măcar nu le antrenez, sau nici măcar nu fac parte din jocul meu. De exemplu, la începutul setului doi am început să înalț, dintr-o dată, toate mingile.

– Madison Keys, despre Serena – Simona: „Atât Serena cât și Simona încearcă să joace ceva ce nu convine celeilalte. Fiecare vrea să o scoată din zona de confort pe cealaltă. În astfel de situații, apare calitatea și așa se face că fiecare reușește să joace cel mai bun tenis al ei.”

– Denis Shapovalov, despre ce îl face pe Novak atât de bun: „Sincer, e un jucător foarte inteligent. Știe cum să te deplaseze, cum să te facă să forțezi și niciodată el nu forțează dacă nu e cazul. Știe în permanență când să accelereze și când să aștepte. Cunoaște foarte bine jocul și cred că asta vine cu timpul. Ăsta e motivul pentru care este unde este.”

Cine s-a mai făcut remarcat

– Kei Nishikori se califică pentru a șaptea oară consecutiv în optimile de finală (cel puțin) la Melbourne, acesta fiind al doilea cel mai de succes Slam pentru el, după USO. Se întâlnește cu Pablo Carreno-Busta pentru un loc în sferturile de finală;

– Milos Raonic continuă să adune victorii prețioase, îl elimină în trei seturi pe Pierre-Hugues Herbert, 6-4, 6-4, 7-6. Urmează duelul cu Sascha Zverev, pe care l-a învins în ultimul lor meci jucat, la Wimbledon in 2017;

– Anastasija Sevastova se întoarce în optimi la Melbourne după șapte ani de pauză, după victoria în fața favoritei 21 Qiang Wang, 6-3, 6-3;

– Lucas Pouille supraviețuiește unui maraton de cinci seturi contra tânărului Alexei Popyrin. Pouille a fost întors de la 2-0 la seturi de australian și a fost aproape de a scăpa meciul din mână în decisiv. În final, experiența i-a permis să fugă cu victoria – una relevantă, fiind o premieră calificarea în turul patru la Melbourne.

– Filip Jianu a debutat cu victorie în proba de simplu la juniori. Favorit patru la Melbourne, Filip a trecut în două seturi, 6-3, 6-4, de Matteo Arnaldi. În turul doi se vede cu Connor Thomson, venit din calificări. Mâine, David Ionel, al doilea junior român prezent pe tabloul principal, va juca în primul tur cu favoritul 15, Liam Draxl (al treilea meci pe terenul 19);

Ce urmează mâine

– Petra Kvitova vs. Amanda Ansimova, primul meci pe Rod Laver Arena (ora 02:00 dimineața, ora României);

– Ash Barty vs. Maria Sharapova (al doilea meci pe Rod Laver Arena). Barty va încerca să se califice în primul sfert de finală al unui turneu de Grand Slam, în fața unei jucătoare care a învins-o în singurul lor meci jucat până acum;

– Rafael Nadal vs. Tomas Berdych, un duel în care Rafa va încerca să-și mențină dominația asupra cehului (19-4 la întâlnirile directe). Iar Berdych va încerca să replice meciul de acum trei ani de la Melbourne, când l-a învins pe spaniol (al treilea meci pe Rod Laver Arena, în jurul orei 06:00, ora României);

– Roger Federer vs. Stefanos Tsitsipas (Rod Laver, ora 10:00 dimineața, ora României);

– Monica Niculescu și Irina Bara se luptă pentru calificarea în sferturile de finală în proba de dublu. Bara/Niculescu vor juca cu Atawo/Srebotnik, favoritele 9, al doilea meci pe Margaret Court (în jurul orei 03:00 dimineața, ora României).

***

NOU! Tricou Grand Slam Life. Disponibil acum pentru precomenzi în Shop!

Tricoul inspirat din viața fanului de tenis, organizată în jurul celor patru mari turnee de Grand Slam, turnee găzduite de patru orașe electrice și cosmopolite. Poartă cu tine spiritul din Melbourne, Paris, Londra sau New York!

Disponibil pentru precomenzi AICI.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi