Swiss Miss revine! Martina Hingis se întoarce în circuit după șase ani de absență

Adrian Țoca | 16 iulie 2013

Martina Hingis, fost număr 1 mondial, va juca turneul de dublu de la Carlsbad, unde a primit deja un wildcard. Deocamdată, ea evită să spună dacă e vorba de un comeback în toată puterea cuvântului.

Proaspăt introdusă în Hall of Fame, Martina Hingis rămâne în atenția generală cu o știre care cu siguranță că o să-i bucure teribil pe fanii marii campioane elvețiene. La 32 de ani, Hingis se întoarce în circuitul profesionist. Deocamdată, ca să joace un turneu de dublu, cel de la Carlsbad, pe hard, între 29 iulie și 4 august. Ulterior, poate pentru mai mult. 

Vestea a circulat ca zvon în cursul dimineții, fiind ulterior confirmată de oficialii turneului respectiv, acolo unde Hingis avea deja programat un eveniment promoțional. Martina, o obișnuită a turneelor dedicate legendelor la turneele de Slam, a primit un wildcard și va juca alături de Daniela Hantuchova. Adică exact partenera cu care a jucat și ultimul ei meci oficial de dublu, tocmai în 2007, în turul 3 la US Open. Tot în 2007, la proximul turneu de după US Open, Martina a jucat și ultimul ei meci competitiv de simplu, fiind învinsă de Shuai Peng în turul 2 la Beijing. 

Cum a fost posibilă o astfel de revenire neprevăzută? În primul rând, Martina nu figurează drept jucătoare retrasă în evidențele ITF, ca atare, ea este, teoretic, în vederile Federației Internaționale pentru eventualele controale antidoping, fără de care nu poate juca. Elvețianca a jucat, recent, în World Teams Cup, competiție despre care vă spuneam aici că l-a readus pe teren și pe Andy Roddick pentru câteva zile, și spune că se simte în formă foarte bună. De altfel, nu puțini sunt cei care au spus că Martina încă ar mai fi putut juca fără probleme la cel mai înalt nivel inclusiv la simplu. 

Anul trecut, despre Hingis s-a vehiculat varianta unui comeback pentru proba de dublu-mixt de la Jocurile Olimpice, acolo unde ar fi trebuit să joace un dublu legendar alături de Roger Federer, însă planul celor doi a picat până la urmă. Cei doi au totuși o performanță comună la activ: Cupa Hopman, în 2001. În ultimele luni, ea a pregătit-o o perioadă pe rusoaica Pavlyuchenkova, dar colaborarea s-a oprit rapid, din „lipsă de compatibilitate”.

Martina a câștigat la Carlsbad în trei rânduri, la simplu în 1997 (finală cu Seles) și 1999 (finală cu Venus), și la dublu în 1997. „Îmi amintesc cu plăcere de acele momente. Southern California Open este, pentru mine, locul ideal să încep”, a spus Martina.

Cea mai tânără, cea mai creativă campioană 

Pentru cei care n-au prins-o prea mult timp jucând, Martina Hingis are, în total, 15 titluri de Slam și a fost în atenția publicului încă de la junioare, considerată a fi un talent suprem încă de la o vârstă foarte mică. A devenit cea mai tânără câștigătoare a unei probe de juniori la Slamuri (RG – la 12 ani) și a fost cea mai tânără campioană de Slam, la 15 ani și 9 luni, când a cucerit titlul la dublu la Wimbledon. A devenit, de asemenea, și cea mai tânără jucătoare care a urcat pe primul loc în WTA, în 1997, la 16 ani, ea a cucerit titlurile la Australian Open, Wimbledon și US Open și a jucat finala la Roland Garros, pierzând-o cu Iva Majoli.

Hingis nu doar a obținut toate aceste performanțe foarte devreme, dar le-a și confirmat ulterior, petrecând 209 săptămâni pe primul loc. Are 5 titluri de Slam la simplu, alte 9 la dublu și unul la dublu mixt și e una dintre cele 5 jucătoare care au deținut primul loc simultan atât la simplu, cât și la dublu. A adunat 43 de titluri la simplu și alte 37 la dublu. S-a retras la 22 de ani, în 2003, din cauza unor probleme repetate la gleznă. În 2006 s-a reîntors și a terminat anul pe 7, dar, un an mai târziu, s-a retras din nou după ce a fost depistată pozitiv cu cocaină la Wimbledon, substanță pe care a negat că ar fi luat-o – „Mă simt 100 la 100 nevinovată” -, dar a preferat să evite scandalul și suspendarea retrăgându-se.

Episodul nu i-a știrbit prea mult din imagine și din autoritate, bucurându-se în continuare de o recepție grozavă în rândul fanilor tenisului, care i-au regretat mereu absența. Pentru cine n-a văzut-o jucând, închipuiți-vă o Radwanska updatată, mai focusată, mai valoroasă, mai completă și mai constantă. Cele două sunt, de altfel, foarte des comparate, atâta doar că Martina nu agreează în mod special ideea. Un talent uriaș, un joc all-court foarte inteligent și creativ, capabil să facă față marilor forțe ale vremii, într-o serie de rivalități care au ținut capul de afiș al perioadei. Excela în a rupe ritmul raliurilor lungi și intense cu scurte și se descurca excelent la fileu. Reverul cu două mâini a fost lovitura ei de bază, iar reverul în lungul liniei a fost considerat lovitura-semnătură a celei poreclite Swiss Miss. 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi