Karolina Muchova o învinge pe Aryna Sabalenka într-o semifinală splendidă. Finala Roland-Garros: Swiatek – Muchova

Treizecizero | 8 iunie 2023

O semifinală dramatică, unul din meciurile anului, i-a revenit Muchovei după ce a salvat o minge de meci în setul al treilea. Karolina se va întâlni în finală cu Iga Swiatek, care și-a asigurat rămânerea pe primul loc în lume și a ajuns în finală fără set pierdut.

Karolina Muchova a câștigat prima semifinală feminină de la Roland-Garros, 7-6, 6-7, 7-5 cu Aryna Sabalenka, favorita 2 a tabloului, calificându-se astfel în prima finală de Grand Slam a carierei. O va întâlni acolo pe Iga Swiatek, liderul mondial rezistând asaltului din setul doi al lui Beatriz Haddad Maia: 6-2, 7-6.

Karolina Muchova e cel mai recent nume care se adaugă listei crescânde de jucătoare care reușesc să joace în premieră o finală de Grand Slam. Puține nume ar fi mai meritorii decât Muchova, la fel de puțini fani ai tenisului vor fi surprinși de performanța cehoaicei.

Lăsând la o parte școala cehă care o recomandă de la sine (e a treia cehoaică în finala RG în ultimii cinci ani), Muchova și-a croit singură o reputație frumoasă în cei câțiva ani de când a apărut în prima sută. A ajuns repede să fie recunoscută pentru stilul ei, unul mai degrabă clasic, pentru varietatea pe care o aduce, pentru loviturile curate, puternice, pentru finețea execuțiilor, pentru pachetul de ansamblu, care aduce un pic aminte de Ash Barty, a cărei urmașă stilistică este, atât în felul în care joacă tenisul, cât și prin prezență. Karolinei îi mai lipsea o performanță importantă în Slamuri. O are acum, după ce a câștigat un thriller savuros, una din cele mai bune confruntări cu o astfel de miză pe masă din ultimii ani.

Într-un duel de o calitate foarte ridicată, care a atins trei ore și 13 minute, Muchova a rezistat forței și agresivității bielorusei și a răspuns cu un tenis complet și incredibil de variat și bine executat, în special în momentele importante, când avea nevoie să o țină la distanță pe Aryna.

Muchova a aruncat mereu ceva diferit înspre Sabalenka, stând umăr la umăr cu favorita 2 încă din primele minute. Pentru fiecare bombă trimisă de Aryna, Karolina a răspuns mereu cu altceva, folosindu-se minunat de scurte, slice-uri, forehanduri aproape de tușă, cu mult spin, veniri la fileu spectaculoase și un rever plat care parcă mușcă din terenul advers și care are un obicei de a-și face apariția în momente cheie. Precum mingea de set convertită spectaculos în primul tiebreak. N-a fost prima dată în acest turneu când Muchova a încheiat un set în așa stil.

Dar duelul a fost incredibil de echilibrat și, în ciuda nivelului minunat pe care l-a atins, Muchova nu a putut să se desprindă de oponenta sa în finalul setului doi, când s-a apropiat la 3 puncte de victorie. Sabalenka a revenit mereu, aducând mai multă putere, mai multă incisivitate și lovituri direct câștigătoare demoralizante. Tiebreak-ul al doilea a fost al ei, meritat. Și, odată ce Aryna a forțat decisivul, senzația a fost că vântul avea să înceteze să mai bată în pânzele cehoaicei.

Într-adevăr, e mult mai ușor să joci din avântul pe care ți-l dă scorul favorabil și ideea că nu ai multe de pierdut în fața unei jucătoare pe care, în general, specialiștii o vedeau cu mai multe șanse. Senzațiile astea se schimbă, însă, când ești în a treia oră de tenis, când tocmai ce ai pierdut setul doi la mare luptă, când de dincolo de fileu mingile vin tot mai puternice. Muchova s-a împotrivit în primă fază, supraviețuind unui game greu la 0-1, când a salvat patru mingi de break, dar doar a amânat inevitabilul.

Sabalenka a făcut până la urmă break-ul în setul trei, l-a consolidat pentru 5-2 și a avut o minge de meci pe serviciul adversarei.

Însă lupta nu era gata. Cel mai bun lucru pe care l-a făcut de-a lungul zilei Muchova a fost să stea mereu acolo, aproape de Sabalenka, să răspundă la fiecare punct. Și, cu excepția acelor puține minute din mijlocul setului 3, a putut să mențină un nivel foarte ridicat pe toată durata meciului, cheia într-un astfel de meci.

Deși a început să se resimtă fizic, Muchova s-a agățat de acel game, a salvat cu un winner mingea de meci și și-a făcut serviciul. A fost un moment din care ceva s-a întâmplat la bielorusă; Sabalenka a început să facă multe greșeli neforțate, iar jocul ei s-a destrămat, facilitând un comeback ce părea neașteptat. După meci, Aryna a spus că și-a pierdut ritmul când a servit pentru meci, cumva scoasă de pe traseu de faptul că Muchova a căutat să rămână agresivă și prezentă.

Cert e că Sabalenka a mai reușit să adune doar patru din următoarele 24 de puncte, o implozie venită parcă de nicăieri, cu siguranță neanunțată de performanțele ei din acest sezon, unul în care progresul cel mai important pe care l-a făcut a fost să se debaraseze de astfel de căderi drastice în joc.

O revenire memorabilă, de ținut minte, care face și mai dulce succesul Muchovei, dar care n-ar trebui să lase în umbră realizările ei tehnice de peste meci. Spre exemplu, 21 din 28 la fileu, 19 scurte, 14 loburi. „Am fost pregătită să las totul acolo, pe teren. Și am făcut exact asta”, a conchis ea.

Karolina a încheiat duelul cu 38 de winners și 27 de erori neforțate, în vreme ce Aryna a totalizat 44, respectiv 53.

Muchova are acum un bilanț extraordinar în fața jucătoarelor de Top 3: 5-0.

Iga: a treia finală la Paris

Muchova o va întâlni în finala de sâmbătă pe Iga Swiatek. Numărul 1 mondial a învins-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, 6-2, 7-6 (7). Poloneza își asigură astfel locul 1 și după terminarea turneului, la pachet cu a treia sa calificare în finala Roland-Garros.

Swiatek a dominat și a câștigat fără mari dificultăți primul set, iar semifinala părea că se îndreaptă spre un rezultat previzibil. Dar Haddad Maia are meritul de a fi făcut meciul competitiv într-un set secund care s-a întins pe o oră și jumătate. După ce Iga a făcut break în startul setului, brazilianca a început, treptat, să intre în meci, folosindu-se foarte bine de un mix de agresivitate și răbdare, în momentul în care a sesizat că Iga începe să fie ușor crispată și, poate, presată de importanța momentului.

Și, într-adevăr, Swiatek n-a fost în ziua ei cea mai bună, greșind în destule momente, în special cu forehandul. Dar s-a salvat în multe ocazii cu reverul în lung de linie, lovitura care i-a plătit facturile astăzi.

Haddad Maia a avut o șansă excelentă la 4-4, când a avut două șanse de break consecutive; Swiatek s-a salvat de acolo, iar setul s-a dus în tiebreak, unde din nou brazilianca a avut din nou oportunități masive. Întâi, voleul de la 5-3, pe care l-a ratat dintr-o poziție foarte bună, într-o situație care i-ar fi adus trei mingi de set la rând. Apoi, mingea de set de la 6-5, când a trimis un forehand în fileu.

În schimb, Haddad Maia a salvat senzațional la prima minge de meci a lui Swiatek, un forehand în lung de linie în defensivă care a surprins-o pe Iga. Dar n-a doborât-o, pentru că poloneza a insistat, fiind mult mai lucidă la a doua șansă.

Un set splendid, în care am văzut-o pe favorită dusă aproape de limită, dar în care până la urmă diferența a făcut-o, cum se întâmplă în astfel de ocazii, abilitatea de a livra când șansele se prezintă, iar presiunea e cea mai mare.

Haddad Maia n-a obținut măcar decisivul, dar a împins-o serios pe Iga, prima din acest turneu care reușește acest lucru. Și sunt argumente că, dacă ar fi dus meciul în setul trei – un teren pe care se simte atât de bine, așa cum a arătat-o până acum în turneu, câștigând multiple meciuri de trei seturi – ar fi avut șanse serioase să producă surpriza. Chiar și dacă s-a oprit în semifinale, parcursul braziliencei e una dintre poveștile excelente ale turneului. Haddad Maia va intra în Top 10 dacă nu câștigă Muchova turneul (locul 11 în caz contrar) și-s toate șansele că o vom mai vedea într-o astfel de fază.

Pentru Iga, setul doi ne-a reamintit că poloneza nu e infailibilă. Are, însă, ca multe alte campioane înaintea ei, știința de a juca scorul și de a gestiona foarte bine situațiile în care este atacată. Are și experiența atâtor victorii la Paris. Are, acum, șansa unui al doilea titlu consecutiv pe Chatrier, și al treilea în total, într-o finală în care va porni ca favorită.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi