Suntem oficial în cea mai puternică eră a tenisului

Dacă mai era nevoie de vreo dovadă ca să ne confirme ce bănuiam cu toţii, iată, o avem. Conform unui studiu, şi nu, nu e o glumă, rivalitatea dintre Djokovic, Nadal şi Federer a dus tenisul masculin în cel mai înalt punct din epoca Open. Cel puţin aşa susţin cei de la SportingIntelligence.com, care au ajuns la concluzia asta folosind un algoritm care a luat în calcul toate cele 175 de turnee de Grand Slam jucate din 1968 încoace, de când a început era Open.

Cei trei au câştigat împreună 27 dintre ultimele 28 de Grand Slam-uri jucate, dar asta e un calcul simplu, iar cei de la SportingIntelligence.com şi-au dorit să compare în mod obiectiv diferitele perioade ale istoriei tenisului. Ca atare, ei au folosit o metodologie care se focusează pe rezultatele înregistrate de toţi jucătorii care au participat la un turneu de Grand Slam, acordându-le un punctaj acestora în funcţie de performanţele în Slam-uri. 

Rezultatul? Concluzia a fost că la finalul AO 2012, când Djokovic l-a învins pe Nadal, iar Federer a pierdut în semifinale, cei trei au fost cel mai aproape de “perfecţiune”, comparativ cu oricare alţi trei jucători din istoria sportului, ei adunând 3.000 de puncte.

Totalul, format din cele 1.192 de puncte ale lui Nadal, 1.008 ale lui Federer şi 800 ale lui Djokovic, înseamnă că trio-ul este la 83,71 la sută din maximul pe care îl puteau atinge împreună. 

“Perfecţiunea” ar fi însemnat ca Nadal-Federer-Djokovic să fi câştigat ultimele 16 GS-uri, unul dintre ei să fie finalist, iar al treilea să fi fost semifinalist. În realitate, ei au câştigat “doar” 15 GS-uri, au bifat 9 alte prezenţe în finale şi alte 11 prezenţe în semifinale. 

Studiul, nu foarte îmbucurător pentru Andy Murray, de exemplu, care a aflat, astfel, că e cel mai bun din restul plutonului în cea mai echilibrată eră a tenisului, a mai arătat că următoarea tripletă în acest clasament virtual şi-a atins punctul maxim la Australian Open 1990 şi  e formată din Ivan Lendl (câştigător) – Stefan Edberg (finalist) – Mats Wilander (semifinalist), cei trei atingând 67,41 la sută din “perfecţiune”.

Federer a atins cel mai înalt punct individual. Rivalitatea Federer – Nadal, cea mai bună şi conform cifrelor

Individual, cel mai înalt punct a fost atins de Roger Federer în 2009. Elveţianul a ajuns cel mai aproape de perfecţiune după victoriile de la Roland Garros şi Wimbledon, când a atins 79,69 la sută din procentajul maxim pe care l-ar fi putut atinge. Locul 2 îi aparţine lui Nadal (58,2 la sută, atins după AO 2012), iar locul 3 este împărţit de Bjorn Borg (57,42, la RG 1981), Ivan Lendl (57,42, la AO 1990) şi de Pete Sampras (57,42, la AO 1997). Câştigător al patru dintre ultimele cinci Grand Slam-uri, Djokovic are un procentaj de 39.06.   

Luaţi doi câte doi, jucătorii cu cea mai puternică rivalitate, conform cifrelor, sunt, cum era de aşteptat, Federer şi Nadal, care au atins 2.536 de puncte împreună după AO 2009. Pe locul 2 sunt Djokovic şi Nadal, cu 1992, după AO 2012, iar pe locul 3 sunt Lendl şi Wilander, cu 1.832 de puncte, totalizate după US Open 1988.

Sigur, cifrele sunt departe de a include întreaga poveste, dar matematica evidenţiază, sec, un adevăr aproape de necontestat: chiar trăim în cea mai puternică epocă a tenisului masculin.