Sorana o bate pe Na Li, merge în turul 3!

Adrian Țoca | 27 iunie 2012

Sorana o bate pe Na Li, merge în turul 3!

Dacă tot plouă cu rezultate mai mult sau mai puțin surprinzătoare, de ce n-ar fi intrat și un român pe lista celor care obțin victorii neașteptate? Din fericire, Sorana Cîrstea ne-a făcut o mare bucurie azi. Rămasă singura reprezentantă a noastră pe tabloul feminin, Sorana pornea clar cu șansa a doua contra chinezoaicei Na Li, din două motive: palmaresul adversarei și rezultatele directe. Nu mai departe de ultimul Slam, la Roland Garros, când cele două s-au întâlnit încă din primul tur, Li a obținut o victorie categorică. De altfel, în două meciuri jucate cu Li, Sorana abia adunase 7 game-uri mari și late. În plus, Sorana pierduse cele două meciuri jucate pe iarbă pre-Wimbledon, cu Oudin la Birmingham și cu Bartoli la Eastbourne.

Asta n-a împiedicat-o pe Sorana să facă unul dintre cele mai solide meciuri ale ei în acest sezon. Diferența s-a făcut la convertirea mingilor de break. În timp ce românca a câștigat 5 din cele 11 mingi de care a beneficiat, Na Li a făcut la fel cu doar 2 din cele 12 șanse proprii. Un pic noroc, foarte multă încăpățânare și multă încredere, asta a ținut-o mereu cu un pas în față pe Sori. Românca a început în forță, a făcut break încă din primul game al meciului, apoi a supraviețuit, la 2-1 în primul set, unui game infernal pe propriul serviciu: șase egalități și patru mingi de break pentru Li. Odată scăpată întreagă din acel game, Cîrstea s-a desprins, câștigând setul cu 6-3. 

Setul secund a arătat complet diferit. Li a preluat inițiativa, a condus cu 3-1 și 4-2, însă Sorana a închis meciul cu o serie senzațională de patru game-uri consecutive. Încă o dată, românca a supraviețuit unor game-uri foarte dificile pe propriul serviciu, game-ul care a făcut 4-3 notând alte cinci egalități.

E un moment important pentru Sorana, iar el trebuie apreciat ca atare. Este, de asemenea, și o șansă mare pentru româncă. După un tur 3 la Australian Open și eliminare în primul tur la Roland Garros, ea are șansa să ajungă în optimi la Wimbledon, pentru că, în mod cert, meciul cu Maria Kirilenko, din turul 3, îi este accesibil. Sorana a câștigat două din precedentele trei meciuri cu buna sa prietenă, în 2008 la Hertogenbosch, pe iarbă, atenție, și în 2010 la Marbella. E adevărat, l-a pierdut pe ultimul, anul acesta, pe hard, la Pattaya în semifinale, dar și acela a fost foarte disputat.

A fost o zi bună pentru români. Irina Begu și Monica Niculescu au câștigat la dublu, contra britanicelor Baltacha și Keothavong, 6-3, 6-2. Cele două vor face pereche și la Jocurile Olimpice, care se vor juca tot pe iarba de la Wimbledon

De asemenea, eleva lui Andrei Pavel, Tamira Paszek, a reușit una dintre rezultatele remarcabile ale zilei, sub privirile antrenorului român. Austriaca, învingătoare la Eastbourne săptămâna trecută, a eliminat-o, în primul tur, pe Caroline Wozniacki, 5-7, 7-6, 6-4, prelungindu-i criza de rezultate a danezei.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Jucătoarele de pe tabloul Winners Open sunt în formă! 💪

Săptămâna aceasta 👇
Gabriela Ruse & Jaqueline Cristian: în sferturi la Palermo

Recent 👇
Gabriela Ruse: titlu Hamburg
Tereza Martincova: finală Praga
Andrea Petkovic: finală Hamburg
Viktorija Golubic: sferturi Wimbledon