Sorana Cîrstea joacă bine cu Gauff, dar pierde într-un meci cu un final strâns

Radu Marina | 22 ianuarie 2020

Sorana Cîrstea a fost foarte aproape de o victorie foarte importantă, dar a pierdut cu Coco Gauff, într-un meci intens în turul al doilea la Australian Open: 4-6, 6-3, 7-5. Gauff o va întâlni pe campioana en-titre Naomi Osaka în turul al treilea.

Sorana Cîrstea a fost învinsă în trei seturi, 6-4, 3-6, 5-7, de Coco Gauff, într-un meci în care a condus cu 3-0 în setul decisiv și a avut o evoluție excelentă o lungă perioadă de timp. N-a făcut pasul final, deși doar două puncte i-au lipsit pentru victorie (5-4, 30-30), nu și-a putut lua șansele la timpul lor și asta a costat-o, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în tenis. 

Pentru acest meci, coordonatele au fost clar stabilite încă de la primele mingi jucate: Sorana a fost agresorul, Gauff s-a aflat sub o presiune permanentă și a fost nevoită să joace în termenii impuși de adversară. Nivelul obișnuit de agresivitate al Soranei e mult peste cel al lui Coco, astfel că în niciun moment aceste repere nu s-au schimbat. Intențiile Soranei au fost clare, dorind să fie jucătoare care presează și deține controlul, în vreme ce Gauff a făcut ceea ce face de obicei foarte bine: și-a ales cu atenție loviturile, a așteptat mingea potrivită pentru a ataca, a variat efectele și înălțimile. 

Momentul cheie al primului set s-a petrecut la 3-3. În primă fază, Sorana a revenit de la 0-30, ca mai apoi să salveze o minge de break. Agresivitatea controlată și tenisul foarte rapid pe care Sorana le-a propus au scos-o din încurcătură, au dus-o în avantaj și au încărcat-o cu încredere. De acolo, impresia dată de Sorana a fost că nu mai poate rata sau greși: orice a atins s-a transformat în winner, totul a fost curat, precis și deosebit de spectaculos, așa cum se întâmplă deseori când Sorana e în zonă și își aduce tenisul ei cel mai bun. 

Perioada asta de joc foarte bună a Soranei a însemnat un break la zero, pe care l-a reușit la 4-3 și un game solid de serviciu, care i-a adus primul set. Un set foarte echilibrat, în care Sorana a greșit mai puțin decât adversara sa (doar 11 erori, față de 17 ale lui Coco) și a reușit să-și impună jocul cu destulă ușurință; a lovit plat, n-a dat timp, nu și-a lăsat adversara să joace. 

Succesul lui Gauff nu a apărut grație agresivității. Faptul că la 15 ani e în top 100, are un titlu WTA și victorii în turnee de Grand Slam nu se întâmplă datorită unui tenis ofensiv, tipic jucătoarelor din SUA. Ci pentru că are o viziune foarte bună a terenului, are acea măsură potrivită în lovituri, știe când să accelereze și își poate forța adversara să greșească, fără să înțeleagă de ce. Cumva, e cam același rezultat ca la Medvedev, dar fără a exista mari similitudini între stilurile lor de joc. 

A simțit asta și Sorana în setul doi, când fără să facă ceva neapărat greșit și fără să scadă mult nivelul de joc și-a pierdut serviciul în game-ul doi. Break-ul acela, deși reușit în debutul setului, a fost decisv; cu doar trei puncte pierdute cu primul serviciu, Gauff a păstrat acel avantaj luat devreme și a dus meciul în decisiv. Cu excepția acelor câteva erori forțate din game-ul doi, Sorana și-a făcut bine partea ei de treabă, a presat, a încercat să-și ia înapoi serviciul, dar orice game care ajungea la 30-30 pe serviciul lui Cori era mai apoi rezolvat de câțiva ași sau servicii nereturnabile.

Pentru că multe lucruri nu erau de reproșat după setul doi, Sorana a intrat în decisiv foarte calmă. Înțelesese că setul doi îl pierduse pentru un început mai ezitant și a avut grijă să nu repete asta și în decisiv.

Cu lecțiile învățate, startul decisivului i-a aparținut Soranei: un game solid la serviciu, urmat de un break rapid și totul părea că e despre Sorana. Tenisul ei fulgerător nu a oferit absolut nicio alternativă adversarei, iar timp de patru game-uri a lovit cu o nonșalanță incredibilă prin adversară, printre altele făcând două lucruri inteligente: a chemat-o des la fileu pe Coco, zonă pe care nu o stăpânește mai deloc, și nu a mai răspuns la cross cu cross. Loviturile lui Gauff în cross sunt foarte sigure și în majoritatea timpului apelează la ele, pentru a-și scoate adversara în exterior. Sorana a simțit asta și a încercat să schimbe în lung de linie când are ocazia. 

Și totuși, toată această perioadă de joc excelentă a Soranei n-a folosit prea mult. De la 3-0 s-a văzut egalată de o Coco care, nici de data asta, n-a făcut niște lucruri ieșite din comun. A jucat la așteptare și a forțat eroarea, suficient pentru ca jocul Soranei să se destrame, brusc. De fapt, cu cât diferența de game-uri dintre ea și Coco a fost mai mare, cu atât jocul ei a scăzut și a părut că nu mai lovește cu aceeași libertate. 

Deja la 3-3 tensiunea era evidentă. În două rânduri, Sorana a fost impecabilă pe propriul serviciu și a condus cu 4-3 și 5-4 (30-30). De fiecare dată însă, returul a trădat-o și n-a putut-o pune în dificultate pe americancă în nicio ocazie. Iar la 5-5 a venit și break-ul decisiv, după câteva retururi deranjante și curajoase ale lui Coco. Fără teamă, cu multă maturitate în execuții și transmițând multă încredere și siguranță – așa a fost Gauff pe finalul de meci, adică exact atunci când a trebuit. Pe când la Sorana, din păcate, a fost invers: a început puternic și, pe măsură ce decisivul a avansat, a slăbit ritmul. 

Înfrângerea e grea pentru Sori, având în vedere șansele avute scăpate printre degete. Nu i-a lipsit mult să obțină victoria iar asta aduce, desigur, frustrare. Însă la trasul liniei, dacă punem meciul ăsta în contextul corect (adversară aflată pe un mare val de încredere, problemele fizice avute recent de Sorana), Sorana iese pe plus. Sigur, cine nu și-ar fi dorit o victorie? Însă evoluțiile de la Melbourne îi aduc câteva locuri în clasament și, cel mai important, îi aduce încredere. Pe de o parte e victoria cu Barbora Strycova. Pe de alta e evoluția de azi, care, de oriunde ai privi-o, e încurajatoare, chiar dacă, evident, putea gestiona altfel avantajul avut.

https://twitter.com/AustralianOpen/status/1219842870842216448?s=20

Foto: Jimmie48Photography

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi