Sorana a aruncat spre Garcia cu tot ce-a avut. Dar Caroline, foarte bună sub presiune, a rezistat și ne mai bate o dată

Camelia Butuligă | 7 mai 2019

Sorana Cîrstea a fost eliminată de Caroline Garcia (6-4, 3-6, 6-1); a fost spectacol de calitate, un meci intens și de nivel ridicat în primele două seturi, dar în decisiv Sorana a plătit prețul efortului prea mare, și fizic dar cred că mai ales psihic, la care a obligat-o Garcia în primele două seturi.

Caroline Garcia e din ce în ce mai impresionantă pe zgură în ultimul timp. Aproape că îmi vine s-o dau printre favorite la Roland Garros. Nu și-a schimbat loviturile, nu a adăugat nimic substanțial nou jocului său, dar joacă mult mai bine sub presiune. Simona a trebuit să se întrebuințeze pentru a o învinge la Rouen în Fed Cup, iar azi Sorana a trebuit să tragă serios pentru a-i face un singur break tot meciul: în setul 1, franțuzoaica a salvat 4 din 4, în al doilea 5 din 6. 

Garcia a avut mereu jocul necesar – a fost clar încă de când era s-o bată pe Sharapova la Roland Garros pe vremea când Sharapova era cineva pe zgură. Dar în tenis, mai important decât să fii capabil să joci bine în general, e să o faci în momentele cu miză. Garcia a reușit azi să-și ridice semnificativ nivelul de fiecare dată când era condusă: de la serviciu și retur până la selecția loviturilor în schimb, a fost eficientă și abia dacă a greșit în momentele mari. Teribil de frustrant, și probabil teribil de obositor pentru Sorana, care a aruncat în ea tot ce-a avut: servicii, revere înalte, drepte agresive, scurte bine executate. Garcia a contracarat și ea cu servicii precise, retururi incisive pe al doilea și taxarea fiecărei mingi care nu cădea aproape de linia de fund.

Poate i-a și convenit stilul de joc al Soranei, cu mingi drepte și ritm, pentru că e similar cu al ei – poate o jucătoare cu stil mai disruptiv, mai defensiv, mai puțin direct nu i-ar fi plăcut la fel, cine știe. Oricum, să dăm Carolinei ce-i al ei. A gestionat impecabil partida din punct de vedere al momentelor de ”strâmtoare”, unde a rezistat eroic, și apoi a speculat începutul setului decisiv, unde a aplicat ea abrupt presiune și a frânt rezistența Soranei la prima minge de break. De acolo a mers ca un tăvălug, ajutată și de debusolarea momentană a adversarei, câștigând 5 gameuri la rând. 

Revenind la Sorana, mi-a plăcut ce-a jucat azi, mai ales varietatea pe care o lasă să se întrevadă uneori, nu suficient de mult pe cât mi-aș dori eu: de exemplu, scurtele sau sliceul defensiv pe dreapta, lovituri pe care unele jucătoare de top nu le execută nici dacă le rogi. Sorana este competentă și la fileu, iarăși un skill pe cale de dispariție la simplu în WTA. Mi-a plăcut mult și ce i-a zis la OCC-uri Carl Maes, antrenor la Academia Kim Clijsters: să joace mai prudent în primele două mingi ale gameului pentru a nu ajunge să fie  condusă cu 30-0. Pentru asta, i-a recomandat să nu mai lovească așa aproape de linii și să nu mai riște pe retur, ci s-o facă pe Garcia să joace mingea a treia. Maes a fost pozitiv, a îndemnat-o să rămână concentrată și să să-și asume riscuri calculate, ceea ce mi se pare un mesaj ideal pentru jocul Soranei – mereu am avut impresia că trebuie să umble un piculeț la butonul de risc. Acum, dacă Maes poate să o facă să umble și la butonul varietate, ar fi minunat, pentru care are multe chestii utile acolo. 

Cât despre viteza în plus în momentele mari pe care Garcia a accesat-o fără greș de fiecare dată, ăsta e un buton eluziv, nu multă lume îl are sau, chiar dacă îl are, uneori merge mai greu. Dar e tare util – el este cel care face diferența de cele mai multe ori în meciuri. Una peste alta, spectacol de calitate, un meci intens și de nivel ridicat în primele două seturi, dar în decisiv Sorana a plătit prețul efortului prea mare, și fizic dar cred că mai ales psihic, la care a obligat-o Garcia în primele două seturi. Pe Caro propun să o ținem sub observație, să vedem ce face cu Petra în meciul următor.

30-0 SHOP – ofertă limitată. Pleci la Madrid săptămâna asta? Îți facem cinste cu o reducere de 30 la sută la orice comandă din Shop, ca să poți lua cu tine tricourile, șosetele sau totebags-urile 30-0. Scrie-ne la salut [at] treizecizero.ro un mail ca să-ți activăm reducerea.

Ești deja la Madrid, la turneu? Tot facem cinste! Scrie-ne pe aceeași adresă și-ți oferim un voucher de 25 la sută!

***

NOU, în 30-0 Shop! Am lansat 30-0 Sox!

Cea mai nouă idee de la 30-0 este gata să-ți coloreze primăvara. Lansăm 30-0 Sox, o colecție de șosete 30-0 cu inspirație din tenis, fabricate în România. Ai de unde să alegi! Avem cinci modele, dintre care unul special pentru copii, plus un pack avantajos ca preț, format din trei modele complementare.  Alege-ți modelele preferate de AICI!

***

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi