SiMonicaaaaaa! Atât de aproape în meciul 5. Și nu, nu putem să ne lăsăm de tenis

Codruț Baciu | 22 aprilie 2019

Ok, nu ne lăsăm de tenis, îi mai dăm o șansă, că mai e o lună până la Paris. Ne revenim noi cumva.


Am stat opt ore în fața televizorului și mă dor toate. Ca mine sunteți mulți, probabil. Am stat opt ore, iar la final, România a pierdut. Adevărul este că tenisul doare uneori al dracului de rău. Și ce facem ca să alinăm durerea? Verificăm tablourile de la Stuttgart și Barcelona. Adică iar tenis. Așa că cel mai bine ar fi să ne lăsăm cu totul de sportul ăsta, ce ziceți? Sunt atâtea altele frumoase pe lumea asta, pe bune. Ați jucat vreodată padel? Minunat! Dar pickleball? Dar squash? Badminton? Ping pong? Toate sunt opțiuni preferabile tenisului în momentul ăsta. Și la toate e nevoie de paletuțe și rachetuțe, dacă asta vă atrage. Și alergi și stai cu prietenii la șuete și faci mișcare, ah ce frumos e să faci mișcare, iar la final, faci un duș și ești bucuros că viața e frumoasă. Iar la televizor și prin lume se joacă turnee, dar parcă nu suferi atâta când România pierde. Nu auzi pe nimeni spunând ”Doooaaaamne Dumnezeule, ce meci de padel a fost azi-noapteeeee!”. Nope. E liniște și pace în zona aia. Pace sufletească. Acolo ne e locul. Mda.

Ok, nu ne lăsăm de tenis, îi mai dăm o șansă, că mai e o lună până la Paris. Ne revenim noi cumva. În orice caz, la mulți ani tuturor celor care poartă numele de Florin, Florică, Margareta și Camelia! Și restul, știți voi. De Florii, România a stat cu ochii pe dublul SiMonica și a suferit alături de ele. E destul de greu să scrii despre un meci ca ăsta, mai ales când se termină în felul în care s-a terminat. Plus că am uitat complet cum s-a desfășurat. Am Twitterul și notițele, dar memoria m-a lăsat baltă, ca un Peugeot în drum spre Măgura. Sunt praf.

Se pot povesti multe acum. De exemplu, despre deciziile lui Segărceanu. Care sunt contestate de peste tot. Că nu trebuia Miki în meciul doi, că ce-a căutat Begu în meciul patru și așa mai departe. Culmea, puțină lume a simțit nevoia să o vadă în teren pe Raluca Olaru (locul 34 WTA la dublu) în ultimul meci. Sigur, când pierzi la limită meciul 5, la două jucătoare atât de bune, ești acoperit. Dar… cine știe? Poate Raluca ar fi adus un plus acolo.

Monica are 31 de ani și probabil vor mai urma alți 10 în tenis, în special la dublu. Sunt prea supărat acum, deci nu mă puteți acuza de exces sau încântare, însă cred că Moni e una din cele mai bune dubliste din lume. În mod sigur Top10, dacă-și găsește o parteneră cu serviciu mai bun, mai arțăgos decât al ei. În plus, este un izvor nesecat de energie și optimism. Lucrurile astea nu le găsești prea des în tenis. Sau la oameni, în general.

În ceea ce o privește pe Simona, probabil e destul de afectată acum. A făcut din Fed Cup o prioritate, a jucat cu dureri, a stat pe teren mai mult decât e recomandat, iar totul s-a terminat cu înfrângere. Are primul tur liber la Stuttgart, apoi urmează Petkovic, dar să vedem ce va fi. Meciurile de azi au întrebuințat-o mult și bine.

Cred că, în cel mai bun caz, înfrângerea din weekendul ăsta le va face pe fete să se gândească la anul următor (orice ar însemna asta pentru Fed Cup): avem echipă, putem ajunge iar aici. Problema este că ”avem” și ”vom avea” încep să se distanțeze una de alta, pentru că din urmă nu mai vin româncele la fel de încurajator ca în urmă cu câțiva ani.

Dar la final, Rouenul rămâne o amintire bună pentru tenisul românesc. Am văzut acolo, în tribune, oameni care au susținut echipa furmos de tot. Îmi venea să le spun cum ne mai zic bunicile: ”măi, dar voi ați mâncat ceva?”. Noroc cu benzinărille, că la 11 noaptea ce să mai găsești? Apropo, după meciul 5 la Ostrava, când Begulescu ne-au calificat în semifinală, am plecat de la arenă fericit, însă rupt de oboseală și lihnit de foame. La fel, aproape de miezul nopții. Am găsit, cu chiu cu vai, o benzinărie deschisă, unde am văzut că mai aveau un singur senviș în vitrina aia acolo. Cel mai frumos, proaspăt, delicios, arătos senviș pe care l-am văzut vreodată. Am înghițit în sec și am scos banii. Eram pregătit să dau oricât pe senvișul ăla cu vită, brânzică și roșii. Când să-l iau sub stăpânire însă, domnișoara de la casă mi-a adus la cunoștință că ăla e senvișul ei. Și că nu, nu mi-l poate vinde la negru. Era o fată frumoasă, blondă și muncitoare, dar aș fi omorât-o pe loc. M-am abținut cu greu. Și m-am mulțumit cu câteva batoane Snickers și o apă rece.

Concluzia este că ne-a bătut o echipă mai completă, mai în formă. Și știu că ”dacă” și ”parcă” n-au ce să caute în tenis, însă probabil că dacă Miki nu s-ar fi accidentat anul trecut, acum eram calificați în finală și sărbătoream cu Darren. Dar nu-i nimic, e timp să mai încercăm și altă dată traseul din 2019. Important e să fie sănătoase fetele. Hai că mi-am mai revenit și eu pe finalul textului, e bine.

Foto: Sorin Pană / SportPictures

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Cu toate absențele lui de marcă, tenisul are două dintre cele mai mari staruri dintre sportivii prezenți la Tokyo 2020 și propune două dintre cele mai captivante subiecte ale Jocurilor.

https://t.co/s7G377SBc5