Simona Halep rezolvă inspirat meciul cu Shuai Zhang, continuă la Toronto

Radu Marina | 10 august 2022

A fost a patra victorie pentru Simona în șase întâlniri cu Zhang și a doua din acest sezon contra bunei sale prietene.


Simona Halep se califică în turul al treilea la Toronto, după o victorie în două seturi cu Shuai Zhang, 6-4, 6-2.

Pentru a treia oară la rând, Simona găsește cheia potrivită pentru Shuai Zhang, jucătoare care i-a dat mari bătăi de cap de-a lungul timpului, cu o victorie aparent confortabilă, dar în realitate muncită. Precum în ultimele două meciuri, de la Wimbledon 2019 și Madrid 2022, Simona și-a impus până la urmă jocul în fața chinezoaicei: nu i-a oferit spații de manevră, nu a lăsat-o să se urce peste ea și i-a domolit jocul agresiv cu tot felul de contraatacuri și ruperi de ritm (fie o minge mai înaltă spre rever, fie o schimbare de direcție). 

Simona nu agreează mai deloc tiparul lui Zhang, joc iute, cu retrageri rapide și lovituri plate, de aici și acele înfrângeri suferite în fața ei. Dar ultimele lor întâlniri au tot scos la iveală o Simona care a reușit să frâneze agresivitatea sporită a adversarei. A făcut asta ținând-o pe Zhang departe de baseline; astfel, Simona s-a pus în poziția jucătoarei care dictează și stabilește ritmul. Or exact asta urăște cel mai tare Zhang: să o pui să se apere, să acopere terenul și să alerge pentru a-și face punctele. 

Partida a început relativ dezechilibrat, cu Zhang care a avut foarte mari probleme cu serviciul și cu aruncarea mingii – probleme ce aveau să continue tot meciul – și cu Simona care a strâns punct cu punct, a profitat de fiecare eroare a adversarei și a evoluat la un nivel bun, dar fără să strălucească. 

Momentul mai complicat pentru Simona din acest meci a fost segmentul de la 4-1 la 4-4 în primul set. A fost un interval în care Zhang a lovit câștigător din aproape orice poziție și a dat senzația că a intrat cu adevărat în meci și e pregătită să ducă revenirea la capăt. Ce a contat foarte mult în acest moment a fost atitudinea Simonei: deși egalată după un început de set pe care l-a controlat categoric, Simona nu s-a lăsat descurajată de avântul luat de Shuai; a rămas în continuare aproape, și-a așteptat șansele și le-a luat cu ambele mâini când a fost cazul, adică exact la 4-4, când a făcut break-ul și a servit pentru primul set.

A contat suficient de mult și faptul că Zhang nu s-a putut baza deloc pe serviciu, ceea ce i-a permis Simonei să avanseze mai mult la retur și să-și asume mai des riscuri. 

În setul doi, Simona a mers și mai bine decât a făcut-o în primul: a lovit mai curat, a greșit mai puțin, a căutat să forțeze mai des erorile adversarei și a obținut de fiecare dată ce și-a dorit. A fost un set fără istoric, condus cap-coadă de Simona, care a făcut break-ul încă din primul game și nu l-a mai cedat până la final. În timpul acesta, problemele la serviciu au continuat pentru Zhang, care a câștigat, la total, doar 11 puncte cu serviciul doi. 

Pentru moral și încredere, victoria asta face mult bine. Zhang e o adversară incomodă, iar Simona știe asta prea bine; faptul că și-a făcut viața ușoară astăzi și a obținut o victorie confortabilă fără să joace la un nivel extraordinar – sau fără să fie nevoie să acceseze acel nivel – e iar îmbucurător. 

Simona merge, așadar, în optimile de finală la Toronto și urmează să o întâlnească pe elvețianca Jil Teichmann, care a eliminat-o, 6-4, 6-4, pe numărul 2 mondial Anett Kontaveit. Simona nu a mai jucat niciodată cu Teichmann până acum. 

https://twitter.com/WTA/status/1557451123086094336?s=20&t=MNCSVs1evFLmUlxVYKLYQA

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi