Simona Halep o ține pe picior greșit pe Daria Kasatkina, continuă să lucreze la jocul ei în debutul de la Miami

Simona Halep a strâns 24 de lovituri direct câștigătoare contra 33 de erori neforțate în debutul la Miami, 6-3, 7-5 într-o oră și 24 de minute cu Daria Kasatkina. O va întâlni în turul al treilea pe Julia Goerges, cu care a împărțit victoriile în cele două meciuri anterioare; Halep l-a câștigat pe ultimul, 6-2, 6-0 pe zgura de la Madrid, în 2014. Vineri se mai joacă un meci româno-german, un preambul pentru Fed Cup, Irina Begu vs Sabine Lisicki. Monica Niculescu o întâlnește pe Shuai Peng, de asemenea în turul al doilea. La dublu, Raluca Olaru și Lara Arruabarrena au pierdut (6-0, 6-4) cu Hingis/Mirza.

***

Simona Halep a început câștigând primele 10 puncte ale meciului, dar, mai important, a afișat multă determinare, dorință să convingă, să arate ce poate. Și, eventual, să și transmită un mesaj, așa cum fac adesea jucătoarele deja dovedite contra puștoaicelor up-and-coming. N-a durat mult până când fix această motivație deosebită a început să dea în clocote și să devină principalul adversar al ei. Daria n-a putut face prea multe, însă de două ori a reintrat în primul set fără să contribuie, pentru că printre momentele de sclipire ale româncei începuseră să se strecoare destule greșeli, cele mai multe din prea multă nerăbdare. Simona fie și-a pierdut focusul, fie a forțat adesea winnerul, în special cu forehandul în lung de linie, dar s-a redresat cu un serviciu sigur pentru 5-3. În game-ul următor, o pereche de lovituri direct câștigătoare superbe, întâi un passing forehand în cross din alergare, urmat de un rever în lung lovit în ultima fracțiune de secundă posibilă, i-au deschis calea spre un prim set care putea fi și mai clar de atât.

Când a venit să o consilieze între seturi, Darren a început cu o întrebare menită s-o facă pe Simona să-și dea singură răspunsul la dilemele setului întâi: “Câte lovituri direct câștigătoare a făcut ea?”, a întrebat australianul. Simona a înțeles aluzia și a răspuns, după o secundă de tăcere: “Eu am făcut totul”. Adică și erorile, și punctele direct câștigătoare. În fapt, Kasatkina făcuse trei winnere, dintre care două cu ajutorul decisiv al fileului. Mesajul general al lui Cahill s-ar putea rezuma așa: “Settle down”. Adică liniștește-te, respiră, ia-ți un pic de timp, dă voie meciului să curgă, nu e nevoie să faci totul, și nu e nevoie să faci repede. S-a simțit efectul, iar Simona s-a limpezit în drum spre 5-2 în setul secund, într-o perioadă în care Kasatkinei i-a devenit din nou foarte greu să câștige puncte. De pe baseline, Simona și-a dominat autoritar oponenta, împingând-o în spate cu mingi plasate excelent, cu diferite viteze și înălțimi; la rândul ei, Kasatkina n-a putut să apeleze la varietatea de care e capabilă. Simona n-a mai lovit totul plat și, în general, a dat senzația că încearcă să-și completeze structura jocului ei de bază, adăugând elemente din ceea ce lucrează cu Cahill cu ceva mai mult curaj. Care structură a ajutat-o să vadă cu ochi de general lovitura care i-a adus azi o sumedenie de puncte: contrepied-ul. N-a fost încercare să nu-i reușească Simonei, asta și pentru că Daria n-a putut să-i citească deloc reverul cu două mâini în cross sau i-a oferit, obligat-forțat, multe mingi scurte, pe care românca le-a închis fără accidente nedorite.

Apropo de aerul de workshop, tot aceeași motivație mi s-a părut că a avut și a doua vizită a lui Cahill, petrecută la 5-2. Cu meciul aproape în buzunar, discuția celor doi a părut că se ridică deasupra meciului cu Kasatkina și că se fixează pe imaginea de ansamblu. Mesajul era ceva de genul: “ok, probabil că nu avem cum pierde aici, dar asta nu înseamnă că nu avem ceva de discutat despre ce oricum lucrăm. Ce putem face ca să îmbunătățim ceva?” În mod normal, sunt un oponent al sesiunilor de coaching cerute cu un game înainte de linia de sosire, dar cumva aici am văzut sensul.

Apropo de linia de sosire, Darren a punctat din nou inspirat, folosindu-se de o replică a lui Andre Agassi ca să-i atragă atenția că își modifică un pic jocul atunci când conduce clar în game-uri, grăbind finalul lor. “Începi să forțezi mai mult, joci ca și cum ai vrea să treci linia de sosire, dar ideea e că nu există linia de sosire. Putem să mai stăm aici fie cinci minute, fie încă o oră. Și dacă câștigi azi, va exista mereu un alt meci. Fă-ți jocul tău”, a spus Darren, întrebând-o apoi cum vrea să joace următorul game.

Pentru cei care își doresc să se îmbunătățească mereu, linia de sosire chiar nu există. Împrumutând dintr-un copy al Nike, să-ți dobori adversarul e relativ ușor, dar să-ți dobori propriile limite e un angajament care nu încetează niciodată să fie valabil. 

Ideea e că australianul a avut dreptate mai repede decât și-ar fi dorit: prelungirea nedorită a meciului menționată de el a devenit realitate. Însă nu există niciun motiv real pentru care Simona ar fi trebuit să mai stea încă 20 de minute pe teren, iar meciul să nu se încheie cu 6-3, 6-2, într-o oră. Sigur, există motivul Mariana Alves, care a făcut o greșeală care a deconectat-o complet pe Simona de la joc (o dublă greșeală survenită după ce Alves nu a atenționat-o pe Halep că let-ul de la primul serviciu a fost, de fapt, out, și pentru care și-a cerut scuze de două ori). Dar astfel de căderi sunt explicabile într-o finală de Slam, când presiunea și tensiunea sunt imense; nu ar mai trebui să se mai întâmple în astfel de meciuri, la astfel de scoruri.

Mica derută a Simonei, cuplată cu revirimentul rapid al Kasatkinei, a reechilibrat dintr-o dată setul. La 5-5, după ce pierduse 9 din ultimele 11 puncte, Simona a pus însă capăt căderii cu un forehand în cross care mai că n-a fost însoțit și de un mesaj audio: “Ajunge.”

Asta-i una dintre veștile bune ale acestui meci: cum a gestionat Simona micul moment de criză de pe final de set secund. Și-a făcut serviciul la 6-5, apoi s-a concentrat și a jucat cu multă răbdare și înțelepciune ca să facă breakul pentru meci. Să ne amintim că, nu cu multe săptămâni în urmă, ea avea mari probleme să închidă un set, indiferent de cine-i era în față. Acest set putea deveni o coajă de banană, dar s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă, nesusținută de nimic, poate doar de amintirile lui ianuarie-februarie. Suntem pe final de martie acum, iar jocul Simonei, deși nefinisat, arată mai bine, apar nuanțe, apar semne, apare o direcție, apare siguranța.

Asta ar fi o altă veste bună: că meciul a fost în control tot timpul. Altele? Energia dată de colecția de winners sclipitoare, peste care nu trebuie trecut ușor. Sau pumnul strâns în sus de data asta, după acel rever în contre-pied din săritură (e interesantă diferența între bucuria cu capul direcționat către pământ a Simonei de la Cluj, de exemplu, și cea din acest meci, cu capul sus și brațul ridicat și mai sus). Sau deplasarea pe teren, sau comunicarea cu Darren. Sau chiar adversarul din turul următor; o Julia Goerges care, afară de o zi în care să lovească lights-out (și nici așa riscă să nu-i fie suficient), ar trebui să fie o adversară cu un stil confortabil pentru Simona.