Simona Halep anunță că își încheie sezonul 2022, își ia timp pentru recuperare. „Încă mai am obiective de îndeplinit!”

Treizecizero | 15 septembrie 2022

Într-o postare în social media, Simona Halep a vorbit deschis despre procesul prin care a trecut odată cu aducerea lui Patrick Mouratoglou, de ce a simțit să-și schimbe întreaga echipă, atacul de panică de la RG și cum a decis, după USO, că are nevoie de pauză, și a profitat de această pauză pentru a face o intervenție chirurgicală mult amânată.


Simona Halep a anunțat, astăzi, că sezonul ei a luat sfârșit și a trecut prin toate momentele cheie ale anului, vorbind deschis despre procesul prin care a trecut.

Iată întreaga ei postare din social media:

„Voiam să vă informez în ce privește situația mea actuală, să reflectez asupra a ce s-a întâmplat în acest an și, cum am făcut mereu, să împart cu voi gândurile mele.

Cum știți deja, pentru că am vorbit despre asta de multe ori, în februarie am fost foarte aproape să mă opresc și să renunț la tenis, pentru că nu am crezut că mai am suficientă putere să revin în Top 10. Treceam prin multe momente de anxietate atunci și m-am gândit că e cazul să mă opresc, pentru că devenea nesănătos din punct de vedere emoțional.

Apoi am fost norocoasă să descoper Academia lui Patrick, unde am găsit și am simțit atât de multă pasiune, încât mi-a dat și mie înapoi pasiunea pentru tenis. Mulțumită lui Patrick, am început încet să cred din nou că încă mai pot juca la un nivel foarte bun. Am fost cu totul deschisă la ce mi-a spus să fac, cum să fac și cât de mult să muncesc. M-am investit în acest proces în întregime.

Obiectivul meu era foarte clar: mi-am dat un an să mă întorc în Top 10.

Când iau o decizie, sunt întotdeauna investită 100 la 100, și am avut încredere în Patrick în întregime, așa că am vrut să îi am alături și pe oamenii cu care lucrează el, și doar ei să se ocupe de mine. De aceea am făcut atât de multe schimbări în echipă. Pentru că am simțit că e lucrul corect de făcut: să mă investesc cu totul în acest proiect.

A fost o perioadă foarte grea, pentru că întotdeauna pun presiune pe mine și faptul că am avut alături de mine cel mai bun antrenor asta a mărit și mai mult presiunea de a performa și de a câștiga.

Asta a dus la acel atac de panică care a apărut în timpul meciului meu de la Paris. Am simțit că Roland-Garros este turneul la care trebuie să joc bine, deoarece muncisem atât de mult și de bine. Dar nu am putut gestiona presiunea și am clacat.

Apoi am vorbit cu Patrick și i-am spus că trebuie să o iau un pic mai ușor, pentru că nu pot să joc cu presiunea aceea pe care o puneam pe mine și l-am rugat să aibă răbdare cu mine pentru următoarele 6 luni. Fără așteptări. M-a ascultat, a fost de acord și m-a susținut 100 la 100.

După aceea am putut să joc tenisul meu cel mai bun. Și, mai repede decât m-am așteptat, în 2 luni m-am întors în Top 10. Obiectiv îndeplinit!

Dar apoi, când am pierdut la US Open, am realizat că eram complet epuizată mental. În acest context, cum aveam probleme cu respirația de mulți ani, iar aceste probleme s-au agravat, am decis să urmez sfatul doctorilor și să fac operația necesară.

N-am putut face asta mai devreme, pentru că n-am găsit niciodată cele trei luni necesare pentru recuperare, pentru că tenisul a fost mereu prima mea prioritate în viață. Dar am simțit că e momentul potrivit să fac asta acum, și, în plus, să fac și ceva pentru mine; de aceea am făcut, de asemenea, și partea estetică a intervenției, e ceva ce-mi doream să fac de mult timp, pentru că nu-mi plăcea deloc nasul meu. Așa că am făcut asta, am rezolvat și partea funcțională, și pe cea estetică. Și știu că mulți dintre voi mă înțelegeți.

Nu știu cât de mult va necesita recuperarea, pentru moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de a mă recupera. Ceea ce este sigur e că anul acesta nu voi mai putea să mai concurez în niciun turneu.

Sezonul meu e încheiat. 2022, ai fost un an interesant, plin cu de toate! Ne vedem pe teren, 2023!

Încă simt că mai am multe de făcut pe terenul de tenis și încă mai am obiective de îndeplinit.”

https://twitter.com/Simona_Halep/status/1570370209504198656?s=20&t=nvTkgdvQ9CGCE4XR6QYdaA

Ce pierde în acest an

Simona ar fi fost în grafic să revină la WTA Finals, competiție la care s-a calificat an de an între 2014-2019, jucând finala în Singapore la prima ei prezență. În 2018, deși calificată, a trebuit să se retragă de la ultima ediție jucată în Singapore, accidentată. În 2019 a revenit, jucând la Shenzhen. În 2020 era în cursă să se califice, dar ediția nu s-a ținut. Iar anul trecut, în contextul accidentării ei grave, a fost prima oară când nu a obținut calificarea. 

Înapoi în Top 10 în 2022

Simona Halep își încheie sezonul 2022 cu un bilanț de 39-11, cele mai multe dintre aceste 39 de victorii venind pe hard (23-6) și pe iarbă (11-2).

Simona a câștigat două titluri, la începutul anului, un WTA 250 la Melbourne, iar apoi în Canada, un WTA 1000 la Toronto, ajungând astfel la 24 de titluri în carieră.

În turneele de Grand Slam, Simona a reușit o semifinală la Wimbledon, pierzând în optimi la AO, în turul al doilea la RG și în primul la US Open.

A mai jucat semifinale la Indian Wells, Birmingham, Bad Homburg și Dubai.

Și a revenit, după un an de pauză, între primele 10 ale lumii, reluându-și seria de longevitate în Top 10, întreruptă în 2021. Săptămâna curentă este săptămâna cu numărul 378 pe care o petrece în Top 10.

Exceptând 2021, anul în care a fost afectată de accidentări serioase, Simona a câștigat măcar un titlu în fiecare an din 2013 încoace.

Patrick: „Întotdeauna câștigi ceva, dar pierzi altceva”

Într-un interviu pentru iNews, Patrick Mouratoglou a vorbit despre impresiile lunilor petrecute alături de Simona Halep în circuit, concluzionând că Simona a fost „complet epuizată, fizic, dar mai ales mental”, la ora meciului de la NY, pierdut în primul tur. 

”Am început în aprilie, cu multe schimbări. Nu am vrut multe dintre ele, au fost alegerea ei. Dar a făcut multe schimbări, pentru că asta e personalitatea ei. Când am început, a fost foarte generoasă în efort; dă 100 la 100 tot timpul. Aparent, a muncit în această perioadă mai mult ca oricând. Nu știu ce a fost înainte, dar din ce mi-a spus ea și antrenorul ei de fitness, a muncit din greu cu mine. A decis să meargă cu mine cu totul, așa că a vrut să aibă în echipă și oamenii cu care lucrez eu. Așa că au fost multe schimbări”.

„Atacul de panică de la RG a intervenit tocmai pentru că și-a dorit prea mult să reușească ceva, iar asta a adus mai mult stres decât putea să ducă. Apoi s-a descurcat foarte bine; a jucat multe turnee pentru că avea nevoie.”

”Nu am schimbat felul în care joacă, dar am făcut unele ajustări. Am știut ce voiam să facem, dar ne-am adaptat la situație în fiecare etapă, și la momentul potrivit, asta (n.a. jucatul mult) a fost alegerea potrivită. Dar din cauza asta n-a mai avut nimic emoțional de oferit în semifinalele Wimbledon. Plătești prețul, dar pentru că a jucat atât de multe meciuri, a reușit totuși 3 semifinale la rând și a câștigat un Masters. Așa că, da, întotdeauna câștigi ceva, dar pierzi altceva. Nu poți să ai totul din prima zi”, a spus antrenorul francez.

 

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi