Simona Halep: „Am avut un atac de panică. Nu știu de ce mi s-a întâmplat și nu am știut cum să reacționez”

Andrei Năstase | 26 mai 2022

„Poate că am pus prea multă presiune pe mine, pentru că mi-am dorit foarte mult. Mai ales că m-am simțit bine, m-am antrenat bine. Cred că m-am gândit la prea multe lucruri și m-am panicat puțin. Dar conduceam, deci nu cred că este un motiv. S-a întâmplat și trebuie să accept asta.”

Roland Garros este oferit de

(Paris)

Simona Halep a avut cu adevărat o zi grea astăzi și aveam să aflăm, la conferința de presă, că a fost mai mult decât ce s-a văzut pe teren. Necaracteristic, conferința Simonei a fost amânată cu o oră față de ora la care era programată anterior – lucru care se întâmplă, de regulă, doar în situații speciale.

Când a ajuns în fața jurnaliștilor, Simona a povestit despre cum s-a simțit azi pe teren în înfrângerea din runda a doua de la Paris.

„A fost un meci și un moment dificil pentru mine. Am jucat bine la început, am avut un break și în setul al doilea, dar apoi ceva s-a întâmplat și am pierdut controlul. Ea a jucat bine, a jucat un meci bun pe final.

Nu m-am așteptat la asta, dar am avut un atac de panică. Nu am știut cum să reacționez, pentru că nu le am prea des. De fapt, acesta a fost primul. Nu știu de ce mi s-a întâmplat, pentru că eram la conducere, jucam bine; dar s-a întâmplat și m-am pierdut. Nu m-am putut concentra. Și după meci mi-a fost destul de rău, dar acum sunt bine. M-am recuperat. Și o să învăț din episodul ăsta. Nu e nimic periculos, în opinia mea, dar mi s-a întâmplat. Mă simt bine că acum pot zâmbi.”

Simona n-a vorbit prea mult despre meci, pentru că simte că „n-a fost prea mult despre tenis, ci despre starea mea fizică”.

Are idee care a fost cauza? Crede că a fost vorba și despre presiunea pe care o simte în ultima perioadă, dorindu-și atât de mult să revină în top?

„Da, poate că am pus prea multă presiune pe mine, pentru că mi-am dorit foarte mult. Mai ales că m-am simțit bine, m-am antrenat bine. Cred că m-am gândit la prea multe lucruri și m-am panicat puțin. Dar conduceam, deci nu cred că este un motiv. S-a întâmplat și trebuie să accept asta. Și să învăț să fiu puțin mai relaxată de acum. Este ceva normal, mulți oameni trec prin asta. A fost ceva nou pentru mine, dar sunt optimistă acum”, a spus ea, adăugând:

„Medicii au verificat totul, nu am nicio problemă. Deci a fost o chestie mentală. Panică. Accept treaba ăsta, e parte din proces. Și cred că voi reacționa mai bine data viitoare, dacă se mai întâmplă. Dar spre să nu se întâmple.”

Mai multe declarații din partea Simonei despre momentul ei actual, AICI.

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi