Și atunci, un super meci Serena vs Simona în sferturi? Trei teme de discuție și alte idei despre US Open, înainte de mingea de start

Panică și descumpănire. Astea au fost primele reacții în Social Media după ce tragerea la sorți de la US Open a distribuit-o pe Simona în ceea ce a fost catalogat drept poate cel mai dificil culoar al unei favorite la acest turneu. Dacă sorții țin cap-coadă, Simona ar trebui să treacă de Flipkens, Safarova/Gavrilova, Babos, Suarez Navarro, Serena, Radwanska și Kerber pentru potențialul prim titlu de Slam.  

Este, însă, într-atât de înspăimântătoare tragerea? Sau e cazul să punem cruce oricărei speranțe? Nu tocmai.

Tragerea e grea, în măsura în care orice tragere se poate dovedi foarte grea la locul faptei. Nu știi niciodată când dai peste o serie de adversare care prind forma vieții tocmai la meciul cu tine. De aceea, nu trebuie citit peste măsură în acest traseu virtual. În plus, știm deja cu toții că multe tablouri pot devia puternic de la așteptările inițiale. Au mai fost trageri considerate infernale pentru diverși jucători, însă drumul lor ulterior a fost cu totul altul. La urma urmelor, tot ce contează și face diferența este forma de la ora meciului, a cărui desfășurare mai poate fi influențată de o sumedenie de alți factori, prea puțini vizibili la ora tragerii. În plus, într-un Slam diferențele se fac mai degrabă pe plan mental sau pur și simplu prin experiența superioară.

Dincolo de aceste idei generale, dacă traseul Simonei chiar se va respecta, este el așa de dificil precum ne-a părut la prima vedere? Putem privi lucrurile altfel: dacă pentru Halep e dificil, cum este oare pentru adversarele ei? Cum e pentru ele perspectiva întâlnirii româncei acum? Să nu uităm că Simona e, discutabil, în Top 2 jucătoare ca formă pe hard la acest moment, că e mai odihnită decât multe dintre rivalele ei, că pregătirea pare să fi întâlnit la punctul optim motivația. Și, foarte important, că nu mai arată vulnerabilă în etapele de început ale turneelor.

Dacă n-ar fi consecutive, am vedea dificile întâlniri cu Flipkenks, Babos sau Gavrilova, luate separat? Pe belgiancă, Simona a învins-o de patru ori, de fiecare dată fără să cedeze set. Pe Daria tocmai ce-a învins-o vara asta, și la Montreal, și la Cincy, în ambele cazuri scurt și cuprinzător. Iar Babos (2-0 în H2H), cu toate progresele ei din acest an, e în altă ligă. Testul cel mai greu pare a fi în turul al doilea, dacă va fi să fie Safarova. Lucie e un alt calibru, are experiența Slamurilor, cu siguranță că un astfel de joc e peste faza în care s-ar putea produce. Dar Simona e mult mai fit acum, e mai în formă și a bătut-o pe Lucie de două ori pe hard american, în cele mai recente întâlniri din 2014. Același argument, al formei superioare, stă în picioare și în cazul unei eventuale optimi cu Carla Suarez Navarro.

Iar dacă va fi să fie Serena în sferturi, să fie. Ar fi o întâlnire timpurie, ceea ce e remarcabil, dar nu asta o face mai mult sau mai puțin dificilă. Da, Simona ar fi putut fi cap de serie 4 și/sau ar fi putut-o evita pe Serena în sferturi. Că-s sferturi sau semifinale, contează prea puțin la această etapă a carierei Simonei. Mai devreme sau mai târziu, ea va trebui să câștige asemenea meciuri. De fapt, ne putem uita la această potențială confruntare ca la o altă șansă pentru o victorie imensă, care să o descătușeze pe Simona și să-i dea încredere că poate merge până la capăt.

Meciul în sine nu (mai) e imposibil. Serena are propriile ei probleme la acest moment, a mai clacat sub presiune la New York și riscă să joace sub presiune mare acel meci, având nevoie de semifinală ca să își păstreze locul 1. Să dai peste un adversar flămând, motivat și în formă fix în meciul cu pricina nu poate fi o veste bună pentru Serena, dacă ea va continua să șchioapete. Iar dacă va fi fit și în forma ei obișnuită? Ei bine, o înfrângere la Serena în zi de grație nu poate fi câtuși de puțin o ieșire regretabilă din turneu, indiferent de fază. În realitate, Simona nu are mare lucru de pierdut din acel potențial meci, și foarte probabil acesta va fi și discursul lui Darren Cahill. Însă până acolo e drum lung, iar Simona și echipa ei nu se vor gândi mai departe de următorul meci. Un capitol la care impactul lui Darren e vizibil de la mare depărtare este felul în care Simona abordează acum Slamurile: AO era prea devreme și contextul prost, dar Roland Garros și Wimbledon au arătat mult mai bine. US Open e șansa de a continua acest progres constant.

Așadar, întâi de toate, Kirsten Flipkens. Vedem mai târziu ce și cum.

 

Serena, între titlul 23 și multe incertitudini. În vreme ce am spus mai sus că o întâlnire cu Serena nu mai trebuie să sperie, asta nu înseamnă că trebuie să o subestimăm pe americancă doar pentru că traversează o perioadă cu probleme. E Slam, e New York, deci Serena va face tot posibilul să ia trofeul, indiferent cine și ce îi stă în cale. Va ști să se capaciteze, va ști să profite de șanse, dacă i se vor da. Însă e cu dus-întors. Ceea ce știm, deocamdată, e că US Open o găsește mai vulnerabilă decât în alte ocazii și nici tragerea nu i-a făcut vreun favor, nedându-i șansa de a intra în formă din mers, cu câteva meciuri de încălzire. În schimb, i-a trimis o jucătoare de top în turul inaugural, pe Ekaterina Makarova, care a mai jucat bine la NY (a ajuns în semifinale în 2014, oprită chiar de Serena) și despre care știm sigur că e cu moralul la cote foarte înalte după medalia de aur de la Rio, lucru relevant la ora meciului.

E un meci cu potențial de coajă de banană pentru o Serena care a jucat de doar trei ori de la Wimbledon încoace. Mai important, mișcarea ei la serviciu a fost evident afectată în cel pierdut cu Svitolina, la Rio. Înainte de Jocurile Olimpice, ea nu s-a putut antrena decât două zile, iar retragerea forțată de la Cincy ne arată că lucrurile nu s-au schimbat ulterior cu mult în bine: “N-am jucat prea mult, nu m-am antrenat prea mult, dar încep să mă simt mai bine acum. Vedem zi după zi. Sper că, de la o zi la alta, lucrurile vor fi din ce în ce mai bine. De regulă, prefer să joc mai mult înainte de turneu, dar nu e nimic de făcut în acest sens acum. Voi încerca să scot cât mai mult din oportunitățile pe care le voi avea”.

În vreme ce, pentru o jucătoare de talia și de experiența ei, tenisul cel mai bun nu e niciodată prea departe, Serena trebuie să aibă și timp ca să ajungă la el. Lipsa de meciuri poate fi periculoasă; oricine are nevoie de timp pentru a-și regăsi feelingul, iar o adversară tenace sau în formă îți poate lua din acest timp. Cu puține meciuri în picioare, cu un umăr problematic, cu detaliul primului meci pe Ashe după acel dezastru cu Vinci – întâlnirea cu Makarova poate deveni brusc ciudată. Dacă va trece de acest meci, Serena s-ar putea relaxa considerabil și va avea ocazia să-și pregătească mai pe îndelete asaltul pentru Slamul cu numărul 23. 

 

Novak nu pare prea convingător în declarații. Și el, și Andy joacă nu doar pentru un Slam, ci pentru tot anul

Tenisul e neiertător și nu așteaptă pe nimeni – era concluzia unei discuții cu Camelia, din urmă cu câteva zile. Ce dovadă mai bună decât viteza cu care se mișcă firul narativ în ce-l privește pe Novak Djokovic: cu două luni în urmă ne puneam problema cine să-l oprească din drumul spre Calendar Slam (plus aurul olimpic), acum ne întrebăm în ce măsură mai este principalul candidat la titlu la US Open. Asta-i o schimbare masivă de direcție într-un timp tare scurt. Nu-i mai puțin adevărat e că ea s-a petrecut și pentru că a fost facilitată de sârb. Pe de o parte, scăderea firească de turație și de prospețime psihică, explicabilă după atâtea victorii la rând. Pe de altă parte, problemele de sănătate: fie suspiciunile despre umăr (la Wimbledon), fie cele confirmate în ce privește încheietura stângă (la Rio).

Similitudinile între situația lui Nole și cea a Serenei continuă: ca și Serena, nici Novak nu a apucat să joace Cincinnati, iar declarațiile lui de la prima conferință de presă de la New York nu (mai) par lipsite de echivoc, ba chiar trădează o nesiguranță în ce privește condiția sa fizică: “Fac tot ce-mi stă în putere să mă asigur că voi fi la 100 la 100 pe parcursul turneului sau măcar la început. M-am îmbunătățit și sper că luni voi putea să lovesc reverul. Uneori, tot ce are nevoie un sportiv este timpul. Dar pentru că US Open începe imediat, nu mai am atât de mult timp, așa că încerc să compensez și să improvizez cea mai bună pregătire”, spune Nole, (cel puțin) semifinalist la US Open nouă ani la rând. “Nivelul de încredere este înalt, cred. Nu simt că m-ar fi scuturat prea mult toate astea. Tot ce sper este să fiu sănătos și în stare să joc așa cum îmi doresc să joc”.

Asta pare să crească șansele lui Andy Murray, omul verii până acum. Fascinant cât de repede se poate schimba totul (și cât de ușor se uită asta): dacă va câștiga și US Open, Murray îi va fura luminile lui Nole, iar discuția publică îl va desemna, probabil, jucătorul anului; povestea lui 2016 nu va mai fi dominația excepțională a lui Djokovic, ci, brusc, ascensiunea scoțianului.  

Față de Serena, însă, Nole are o intrare în turneu mai permisivă: deschide cu Janowicz, la rându-i întors după probleme medicale. Jiri Vesely stă însă la pândă în turul al doilea: va putea puternicul ceh să fie piaza rea a lui Nole pentru a doua oară într-un an? Și la Monte Carlo l-a prins într-un context favorabil (sârbul era epuizat după dubla IW – Miami) și a știut să profite. Alte amenințări pentru un Nole incert par a fi Isner în runda a treia și Tsonga, Cilic sau Kevin Anderson, în turul al patrulea. Isner nu a strălucit niciodată la USO, dar a mai servit bine contra lui Nole pe alte terenuri americane, iar Kevin Anderson l-a scos la ediția de anul trecut pe Murray. Cât despre Cilic, am văzut cum și-a readus numele în ecuație.

Andy pare prea puțin amenințat în prima parte de turneu. Posibilii lui adversari sunt jucători pe care i-a gestionat, în general, fără dificultate, chiar și în perioade în care n-a fost în forma de acum: Rosol, Granollers/Monaco sau Gilles Simon, la fel ca și Feliciano Lopez. Un test cu aparent trezitul Grigor Dimitrov în turul 4 ar fi interesant, iar un sfert cu Kei Nishikori ar fi greu. Greu de spus cine i-ar putea fi adversar în semifinale britanicului, cine ar putea ieși dintr-un sfert trei de tablou balansat. În frunte cu imprevizibilul Stan Wawrinka, cel care ar putea descoperi că n-are USO în colecție, dar și cu “young guns” Kyrgios, Zverev sau Thiem; elvețianul i-ar putea întâlni pe toți trei. Pentru toți cei trei puști e o oportunitate pentru un rezultat definitoriu. Wildcard-ul secțiunii este, la propriu și la figurat, Juan Martin Del Potro, care plutește periculos în ape perfect navigabile. Un tur 2 cu Steve Johnson, americanul care a declarat că nu îi pare o idee grozavă acordarea unui wildcard lui Delpo pentru că poate să întâlnească un american – pe el sau pe Querrey – în turul inaugural, ar putea fi exact momentul în care Delpo să intre în priză. Însă Juan trebuie luat cu răbdare. Dincolo de argintul de la Rio, el este încă într-un an de tranziție și reacomodare, al cărui principal obiectiv era, inițial, doar să fie dus la capăt cu bine.

 

În continuare…

 

Tablourile. Hrană pentru gânduri și discuții preț de două zile, până când vom arunca pe geam toate calculele după primele meciuri. Cel feminin. Și cel masculin.

Româncele. Întâi, să salutăm apariția în premieră pe un tablou de Grand Slam a Anei Bogdan, care și-a câștigat frumos acest drept, trecând cu bine de trei meciuri de calificări. E concluzia fericită a unei veri în care semnele bune s-au înmulțit în dreptul ei, culminând cu semifinala de la Florianopolis, prima a ei în WTA. Acum, Ana are șansa să experimenteze nivelul la care tinde să ajungă.

Asta duce la șase numărul româncelor de pe tabloul de simplu, o altă veste grozavă a zilei, alături de a treia finală de dublu a verii, cea atinsă de Monica Niculescu (acum la New Haven, după Washington și Montreal).

Programul tuturor nu arată neapărat grozav, dar părțile rele au mai degrabă de-a face cu foste sau actuale probleme de sănătate. Irina Begu are un test dificil cu Lesia Tsurenko, la care a pierdut de două ori în trecut, dar ucraineanca e în cădere de formă în ultimele luni. Cu Top 20 în cătarea puștii, Irina are argumentele să treacă cu bine de turul inaugural și să încerce apoi un career best și la New York. Ea se găsește pe o parte de tablou unde totul e posibil: se profilează un tur trei cu Cibulkova și o optime cu Roberta Vinci.

Dincolo de succesul de la dublu, Monica Niculescu a reușit să stea puțin pe teren vara asta la simplu, din cauza problemelor de sănătate. Deschiderea cu Strycova promite un mini-clasic al primei runde, un meci deja vânat pe Twitter. Cele două au o lungă istorie împreună (va fi al 8-lea meci direct, cu Barbora conducând, 4-3). Au mai jucat la USO, în 2014, când Strycova a câștigat în trei. Și tot ea e jucătoarea mai în formă. Dar de câte ori nu ne-a uimit Monica în acești ani.

Patricia Țig va încerca marea cu sarea la primul ei meci după București, când accidentarea la cot s-a agravat. Laura Siegemund e adversara, dar e greu de spus cât de fit va fi Pati la ora meciului.

Și cum se întâmplă în astfel de situații, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au nimerit fix una contra celeilalte. Sorana primise la tragerea la sorți o jucătoare din calificări; când s-a făcut repartizarea, „acea” jucătoare s-a dovedit a fi fix Ana Bogdan. Nu știm dacă e rău sau e bine, depinde de unde ne uităm. E cert că ar fi o altă situație pe care n-o vezi la tot pasul (un meci 100 la 100 românesc la un Slam) și care vorbește un pic despre multitudinea de jucătoare talentate de care ne bucurăm la acest moment. 

Va fi primul meci între cele două; culmea, învingătoarea o poate întâlni pe Monica Niculescu în turul al doilea. 

Kerber. Angie are tabloul potrivit ca să forțeze o a treia finală de Grand Slam a acestui an. Iată o propoziție amețitoare. Deși a pierdut trei finale mari la rând vara aceasta, Angelique e în continuare în starea de spirit potrivită: apreciază momentul, trăiește clipa, vede oportunități în restul anului, nu uită de unde a plecat și cum obișnuia să pună prea multă presiune pe ea (aluzie la setul pierdut în Singapore, anul trecut). Și, mai important, gestionează bine discuțiile despre locul 1. La care are o șansă zdravănă, dacă va naviga cu bine printr-un tablou abordabil. Acum fix un an, un astfel de scenariu nu era nici măcar gândit, cu atât mai mult luat în calcul. Nu-i mai puțin adevărat că acum un an a făcut și acel meci excepțional cu Vika Azarenka.

Muguruza. Gestionarea succesului de la French Open n-a fost deloc simplu, dar e un titlu pe care nu i-l va lua nimeni Garbinei. Într-un final, pe el se va putea construi ceva mare. Când totul se va așeza la locul potrivit, un alt traseu precum cel de la Paris poate să se întâmple la orice Slam, în orice moment. În egală măsură, orice Slam poate aduce eliminări timpurii sau dezamăgiri. Posibil rematch cu Monica Puig, în turul al treilea.

Puig. Vorbind despre neașteptata campioană olimpică, va fi interesant de văzut cum va gestiona atenția, dar și primul ei meci de după gloria de la Rio. Mai ales că, foarte posibil, Monica n-a făcut prea multe lucruri de atunci, afară de sărbătorit și de promoționale. Intrarea pe ultima sută de metri pe lista capilor de serie (e nr.32, după retragerea lui Sloane), s-ar putea să facă mai mult rău. Avea de jucat cartea outsiderului periculos și lipsit de presiune, nu și acum.  

Keys. Se înmulțesc opiniile care o văd avansând departe în turneu și adevărul e că, aproape pe nesimțite, Madison a început să fie o prezență destul de constantă în fazele avansate ale turneelor mari. Sports Illustrated o dă chiar învingătoare într-o finală cu Halep. E pe segmentul Muguruzei și poate juca împotriva a trei americance în primele trei tururi.

Pliskova. Va încerca, după titlul de la Cincinnati, să treacă prima dată de turul III la un Grand Slam. E pe sfertul de tablou al Radwanskăi, de asemenea cu Venus în ecuație.

Rafa. Declarațiile lui Nadal explică acum de ce a preferat să stea pe teren la Cincy, deși epuizat, și să ia bătaie măr de la Borna Coric. Își dorea pur și simplu să petreacă timp pe teren, să-și regăsească reperele și să joace. “N-am vrut să mă întorc acasă după Rio, am stat destul acasă. Am nevoie să mă antrenez și să joc, să tot joc.”

Ca și înainte de Rio, Rafa e cumva o enigmă pe tablou; e dificil să îl citim înainte de primele meciuri. Succesul de la Rio nu e un indicator complet. Succesul de acolo l-a mirat până și pe el, în vreme ce Federer i-a urat să repete situația în care s-a regăsit chiar Roger în 2008, când a luat surprinzător aurul la dublu, la Beijing, apoi a mers și a câștigat US Open.

Despre accidentarea sa: “Ei bine, sunt mai bine acum. E evident că după ce ai lipsit două luni și jumătate ai nevoie de timp. Încheietura încă mă mai deranjează. E adevărat că din ce în ce mai puțin de la o zi la alta. Trebuie să înțeleg cum să lovesc din nou forehandul meu ca în mod obișnuit. Când ești accidentat la încheietură cauți mereu mișcări prin care să eviți durerea. Cred că sunt pregătit să încerc să lovesc normal forehandul, dar încă mai am nevoie de timp ca să îmi capăt încrederea”.

Îi va da New York-ul timpul necesar? Prima parte a tabloului pare fix potrivită pentru așa ceva, pentru o acomodare prietenoasă cu turneul. Apoi încep duelurile foarte tari. Rafa are foarte puține meciuri în formatul de trei seturi din cinci în contul din 2016 (eliminat în turul 1 la AO, retras timpuriu la RG, absent la Wimbledon) – va fi asta un factor? A trecut ceva timp de când nu l-am mai văzut pe Nadal într-o luptă de cinci seturi și adevărul e că nu prea știm la ce să ne așteptăm de la el într-un meci cu Raonic, de exemplu. După atâtea Slamuri nefaste încât aproape că nu mai e o știre, Rafa are nevoie de o gură de aer la US Open.

Quotes. Rafa, întrebat despre Big Four: “Adică vrei să spui Federer, eu, Novak și Andy? Big Four, cum le spuneți voi, îmbătrânesc. Însă Nole e încă primul, Andy al doilea, iar eu eram pe 3 în Race înainte de accidentare. E adevărat, Roger are un an greu. Eu și el am fost accidentați, nu? Să vedem”

Andy Murray, despre acoperiș: “E grozav. Arată spectaculos pe terenul central acum. E bine pentru jucători, pentru TV, pentru fani, pentru toți. Aș paria că n-o să plouă anul acesta. Toată lumea a cerut acoperiș în ultimii ani, s-au cheltuit 500 de milioane pe el și nu e nicio ploaie”.