22 sau 1: Serena Williams și Garbine Muguruza se vor întâlni în finala Roland Garros

Treizecizero | 3 iunie 2016

Serena Williams mai are o nouă șansă pentru a egala recordul lui Steffi Graf, 22 de titluri de Grand Slam; jucătoarea numărul 1 din lume a învins-o pe Kiki Bertens, 7-6, 6-4 și o va întâlni în finală pe Garbine Muguruza. Iberica a trecut și mai convingător în finală, 6-2, 6-4 cu Sam Stosur. Se va repeta astfel finala de anul trecut de la Wimbledon, câștigată de Serena.

Serena Williams a fost mult mai comentată și analizată la US Open și a jucat mult mai bine la Australian Open. Și cu toate astea, s-ar putea ca mult căutatul Slam cu numărul 22, a cărui iminență a făcut-o să înghețe sub presiune la ultimele două Slamuri, să fie obținut la Paris. La Roland Garros, cândva considerat punctul ei slab. Acum, însă, joacă a treia ei finală aici în ultimii patru ani și intră deja în grupul select al jucătoarelor cu cele mai multe meciuri cu trofeul RG pe masă.

Serena a fost a treia jucătoare ca formă din circuit în marea majoritate a sezonului, dar iat-o deja în a doua finală de Grand Slam a anului. La cum a mers anul ei până acum, cu primul trofeu venind abia la Roma, e o performanță bună și un nou reminder că totul se poate schimba peste noapte în tenis.

Un detaliu valabil și pentru Roland Garros; la câte probleme au avut organizatorii și la frecvența cu care se înregistrează surprizele în WTA, o finală între favorita 1 și favorita 4 este un final foarte bun. Mai cu seamă că-i un duel între o veterană și o jucătoare care este așteptată să fie printre cele care vor domina viitorul. Mai cu seamă că ar trebui să fie o finală competitivă, în care outsiderul este cotat cu șanse bune.

“Dacă joacă la fel ca azi, sunt de acord că nu poate câștiga mâine”, a spus Patrick Mouratoglou, antrenorul iute la vorbă al Serenei. Francezul a completat, însă, imediat: “Tocmai de aceea, nu mă aștept să joace la fel mâine”.

Ferită de întâlniri cu Kerber, Azarenka, Bacsinszky sau Venus, confruntări ce ar fi putut să o solicite la maxim dintr-un motiv sau altul, Serena a căutat să treacă prin meciurile înghesuite în câteva zile cu un minimum de consum fizic. A rezultat un traseu care a reamintit oarecum de cel de anul trecut, când a luat trofeul în ciuda febrei și a unei răceli puternice, flirtând cu înfrângerea în câteva meciuri. De data asta a avut emoții cu Mladenovic, cu Putintseva și cu Bertens, jucătoare din pluton, dar care au avut șansele lor. Cu Putintseva, Serena spune că nu știe cum a scos-o la capăt, în vreme ce semifinala de azi cu Bertens nu a avut niciun moment acel feeling specific meciurilor Serenei, când știi că ea va găsi o cale, indiferent de scor. Afectată de o problemă la adductor, Serena a suferit în deplasare și în idei, contra unei jucătoare olandeze care, în ciuda propriilor necazuri fizice, a lovit dezinvolt și agresiv. Bertens a condus cu 5-3 și a avut o minge de set pe serviciul Serenei, însă forehandul încordat a trădat-o; apoi a clipit când a servit la 5-4. Ce-i drept, și un netcord favorabil americancei, care a făcut 30 egal, a rupt un pic momentumul olandezei.

Dar Kiki a mai avut șanse și în tiebreak, unul cu multe întorsături de situație, în care ambele au avut minge de set, înainte ca Serena să-l închidă cu 9-7. Bertens a atacat mereu cu curaj, dar s-a văzut, la rându-i, expusă pe deplasare, chemată mereu la fileu cu scurte de către Serena; la câteva dintre ele a renunțat încă din start să le mai urmărească.

Neajunsurile fizice ale celor două au nivelat un pic diferența valorică; în vreme ce Serena a jucat cu presiune, Bertens, care a decis să joace abia după antrenamentul de prânz, a intrat pe teren eliberată de griji, bucurându-se de joc și fiind adesea surprinsă zâmbind către echipa ei. A lovit cu încredere forehanduri puternice, ajutată și de condițiile de joc care i-au permis să lovească din poziții fixe fără mari probleme. Dar parcă o minge care nu prinde terenul nu e chiar un motiv de tristețe pentru o persoană care a trecut prin stresul lui Kiki, apăsată în ultimii doi ani de o serie de griji provocate de o protuberanță pe glanda tiroidă de care s-a temut că ar putea fi canceroasă. Traseul ei până în semifinale, care vine după titlul obținut la Nurnberg, reprezintă una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului de zgură și o saltă în Top 30 începând de luni.

A fost o atmosferă bizară pe Chatrier, ca și pe Lenglen, atipică unei semifinale de Grand Slam, cu o puzderie de locuri goale, consecință a unui cumul de factori: frigul (13 grade, din nou) sau greva în transport care i-a întârziat pe mulți dintre spectatori fiind cele mai importante.

Mâine, la ora finalei, n-ar mai trebui să avem problema asta. Se anunță mai cald, iar meciul e suficient de tare cât să-i aducă la arene pe fani, indiferent de cât de mult timp le-ar lua să ajungă.

Va fi al cincilea meci între Serena și Garbine, toate jucate la nivel de Grand Slam. Dacă cel mai recent dintre ele este adus în discuție din motive evidente, pentru că a fost o finală (cea de la Wimbledon), un altul revine mai ușor în memorie. Este vorba de meciul celor două de la Roland Garros 2014, turul al doilea, când Muguruza i-a administrat Serenei un 6-2, 6-2 care a rămas și acum cea mai drastică înfrângere a americancei într-un GS. De atunci, Serena a câștigat 47 de meciuri din 50 jucate în Slamuri.

O Serena foarte scumpă la vorbe în conferința de presă și-a păstrat cele mai lungi răspunsuri pentru când a fost întrebată de acel meci: “Am învățat atât de multe din acel meci. Urăsc să pierd, dar când o fac, sper că a meritat. Acel eșec a fost, cu siguranță, unul dintre acelea de care ai nevoie. Nu vreau să elaborez, dar a fost o lecție incredibilă pentru mine. M-a motivat pentru multe, multe victorii după aceea”.

(Adrian)

Garbine a jucat tot turneul bine, cu excepția unui prim set pierdut în turul unu în fața Schmiedlovei. De atunci, a fost ca un tăvălug: le-a lăsat în urmă pe Goerges, Wickmayer, Kuznetsova, Rogers și Stosur, fără să piardă set, distribuind doi covrigei și nejucând niciun tiebreak. Shelby Rogers a fost singura care i-a opus o rezistență mai mare, reușind în sferturi să-i smulgă cinci gameuri într-un set. 

Garbine a jucat mereu bine la Roland Garros. A fost primul Slam la care a făcut sferturi în 2014 (la a doua participare), când a învins-o și pe Serena în turul doi. Anul trecut a făcut din nou sferturi, pierzând la finalista Safarova, iar anul acesta iat-o în finală, prima spaniolă care reușește să atingă această performanță de la Conchita Martinez în 2000.

Semifinala contra lui Sam Stosur a fost încă un meci pe care Muguruza l-a dominat aproape în întregime, cu excepția unor momente de derută în setului doi, dar care nu au durat foarte mult. Jocul lui Stosur nu i-a pus prea multe probleme. În primul rând, serviciul, arma principală a lui Sam datorită spinului și săriturii înalte a mingii, nu a fost atât de deranjant: Muguruza este și ea înaltă și a avut o zi excelentă la retur. Dacă procentajul de reușită al primului serviciu a fost aproximativ același pentru ambele, când a fost vorba de punctele câștigate pe ambele servicii, Stosur a fost semnificativ depășită. Garbine a pus presiune și pe primul și pe al doilea serviciu al adversarei, adunând nouă mingi de break, din care a convertit cinci.

Dincolo de serviciu, Muguruza a etalat o deplasare excelentă, a mișcat-o pe Stosur cu lovituri agresive și nu i-a dat timp să se așeze la acea dreaptă devastatoare. De asmenea, hotărâtor a fost startul, pe care spaniola l-a luat în trombă, făcând două breakuri consecutive și câștigând primul set cu 6-2 în doar o jumătate de oră.

Setul doi a fost mai oscilant, dar tot Muguruza l-a început mai bine, făcând un break încă din primul game. Stosur a încercat să lupte și și-a ridicat nivelul suficient cât să facă și ea două breakuri (dintre care unul la zero când Garbine a servit pentru meci la 5-2), dar din păcate pentru ea, când s-a tras linia, Garbine a făcut trei. Pur și simplu, spaniola a fost jucătoarea superioară la mai toate capitolele azi și Sam i-a dat credit după meci, apreciind că are o șansă bună de a câștiga și contra Serenei la felul cum a jucat în acest turneu.

Stosur are dreptate: judecând după parcursul de până acum, culmea, dar Muguruza pare în formă mai bună decât Serena, care în ultimele două meciuri s-a chinuit cu o problemă la mușchiul adductor. Marion Bartoli a dat-o de gol când comenta la televizor și, întrebată azi la conferința de după semifinala contra lui Bertens, Serena a recunoscut, cu jumătate de gură, că este adevărat. Performanța ei de astăzi de pe teren o susține: Williams a avut probleme cu o adversară inferioară ca experiență și palmares, care era și ea incapacitată de o problemă la gleznă.

Garbine va fi periculoasă și prin prisma palmaresului său anterior contra Serenei. Da, a pierdut de două ori după acea victorie destul de categorică de la RG 2014, dar o înfrângere a fost în sferturi la Australian Open 2015, unde i-a luat un set Serenei și a doua a fost în finala de anul trecut de la Wimbledon. Ținând cont că era prima ei finală de Slam și juca cu Williams, Garbine s-a ținut destul de bine. Puține fete active la această oră în circuit se pot lăuda cu victorii la Serena, sau cu meciuri onorabile contra ei. Muguruza știe că are jocul necesar s-o învingă; Serena știe și ea asta, și probabil va intra foarte alertă mental pe teren. Problema ei însă este în primul rând fizică acum: va reuși sau nu să recupereze până mâine acel adductor? Și apoi, mai este și acea mică problemă a cursei pentru egalarea lui Graf la numărul de Slamuri și aplicarea pentru poziția de GOAT. Dat fiind felul cum au decurs ultimele două încercări ale Serenei, Garbine are o mare șansă mâine la primul ei titlu de Slam.

(Camelia)

Îți place?
Cele mai noi