Roland Garros 2012: crunt, greu, sublim, muncit, epuizant, ușurare, revanșă, șapte, Nadal, Nadal, Nadal

Adrian Țoca | 12 iunie 2012

Roland Garros 2012: crunt, greu, sublim, muncit, epuizant, ușurare, revanșă, șapte, Nadal, Nadal, Nadal

Roland Garros este oferit de

E de ajuns să fii jucător ocazional, să te înscrii într-un turneu oarecare, la clubul din cartier și să vezi ce emoții te încearcă atunci când îți apare tabloul, apoi în seara de dinainte de primul meci, câte gânduri îți faci despre adversar, pe care nu-l cunoști, despre meci, despre cum o să joci, cum o să lovești mingea, ce tactică să adopți și cum o să te comporți pe teren. Adormi greu, tăvălindu-te de pe o parte pe alta, îți imaginezi tot soiul de scenarii, care, adesea, se termină cu tine câștigând nu doar primul meci, ci și finala, apoi te trezești ursuz, neodihnit, dar fericit că s-a făcut ziuă, îți iei echipamentul și te îndrepți înfrigurat către teren. Uneori, deseori, aproape întotdeauna, realitatea nu se mai potrivește sub nicio formă cu imaginile din capul tău, dar nu mai contează, ești pe teren și asta te face, în clipa aceea, fericit.

Iei acele emoții, le înmulțești cu 100.000, și s-ar putea să fii mai aproape de ceea ce trăiesc, zi de zi, jucătorii profesioniști. Le înmulțești cu un milion și s-ar putea să te apropii de stările prin care au trecut Nadal și Djokovic, în noaptea de duminică spre luni. O finală tensionată, cu tot atâtea complicații precum implicații, cu multe sensuri și mulți nervi, cu tot soiul de probleme apărute pe parcurs, care a trebuit să fie oprită, din cauza ploii, duminică seara, după trei seturi și un pic, pe care le-am trăit așa

E lesne de înțeles de ce Nadal s-a declarat, ulterior, foarte obosit la ora meciului. “M-am simțit foarte obosit și foarte nervos înainte de meci. Nu m-am simțit pregătit, abia cu trei minute înainte de meci am reușit să intru în starea potrivită”. Numai el știe dacă a dormit bine sau nu în noaptea de duminică spre luni, dar ne putem închipui cu toții prin ce bătălii și cu ce demoni s-a luptat nu doar în acea noapte, ci, practic, tot weekendul. “Pentru mine, a fost ca și cum finala ar fi început de vineri, după semifinale. De aceea, explozia emoțională a fost atât de puternică”. 

De ce demoni? Pentru Rafa, aceasta n-a fost o simplă finală, doar o altă finală de Slam, doar un alt titlu la Roland Garros, unul dintre cele 7. Posibil ca, peste ani, atunci când își va pune racheta-n cui și va trage linie, Nadal să socotească acest triumf drept unul dintre cele mai importante și pline de semnificații victorii din cariera sa, alături de Wimbledon 2008. Iar dovada cea mai bună a fost sărbătorirea ei. De când nu l-ați mai văzut pe Rafa atât de răvășit de o victorie? Urcându-se în boxe? Unchiul Toni plângând? Boxa fremătând de tensiune și de ușurare? Tremurul lui de după ultimul punct? Exact.

Pentru Rafa, a fost un meci în care, în mare parte, s-a jucat nu doar un trofeu, nu doar recordul de 7 victorii la Roland Garros, ci și, în mare parte, viitorul imediat. O eventuală înfrângere l-ar fi aruncat într-o îndoială puternică, și într-un ungher dubios al recordurilor tenisului. În timp ce Nole ar fi devenit primul om din lume, de la Laver încoace, deținător al tuturor celor 4 Slam-uri, Nadal ar fi deținut calitatea unică în istorie de învins în toate cele 4 Slamuri. “Asta a fost o finală foarte complexă. Am pierdut trei finale de Slam la rând contra lui. De asta a fost atât de important pentru mine să câștig, de asta am fost mai nervos, de asta au fost atâtea emoții la final”. 

Ezitările lui Nadal au fost evidente în primele trei seturi, și am vorbit despre ele în articolul precedent. Ceea ce e fascinant, dincolo de toată abordarea tactică a spaniolului, este felul în care și-a domolit nervii și și-a depășit scăderile de ritm. E dificil de spus ce s-ar fi întâmplat dacă meciul ar fi continuat duminică seara, însuși Nadal recunoaște că întreruperea l-a avantajat: “Pauza a fost în avantajul meu, mai ales că terenul nu mai era în cele mai bune condiții.  Dar în setul de azi am jucat mult mai bine”. Cumva, partea a doua a meciului și-a păstrat aceleași coordonate ca și începutul meciului: Nadal a intrat mai agresiv în meci, a recuperat de la prima tentativă deficitul de un break cu care începuse ziua, apoi a înșirat un șireag de game-uri sigure pe propriul serviciu, domolindu-și nervii chiar și în singurul moment delicat pe serviciul său. La 5-5, 30-30, într-un game în care Nadal a dat într-o minge pe care a reclamat-o apoi out, pierzând-o astfel, Rafa s-a reorientat către o abordare agresivă, obținându-și ieșirea din încercuire. Întors pe teren, după pauza dintre game-uri, la 6-5, spaniolul a continuat la fel, procurându-și, cu forehandul, o minge de meci la 30-30. Ca și în finala de la Roma, într-unul dintre marile momente mici ale unor jucători remarcabili, Djokovic a făcut dublă greșeală, semnându-și sentința: 6-4, 6-3, 2-6, 7-5. Între timp, ieșise soarele. Ca și Nole, ploaia a servit de două ori în out.

Un final crunt pentru o finală cruntă, epuizantă și pentru finaliști, și pentru privitori. N-am auzit niciodată atâta lume plângându-se de epuizare la urmărirea unui meci de tenis precum acum. Nici măcar finala Australian Open nu i-a secătuit așa pe fanii tenisului. De ce sunt așa de crunte meciurile dintre Rafa și Nole e o discuție separată însă, care merită să fie ținută, cu altă ocazie însă. A fost un meci care n-ar trebui să intre în istorie prin frumusețea lui, ci mai degrabă prin proporțiile bătăliei care s-a dus pe Phillipe Chatrier, mai ales în condițiile în care ea a fost purtată. Iar Rafa, cel puțin pentru moment, îl scoate, deloc politicos, afară din mintea lui pe carismaticul sârb, care își făcuse culcuș confortabil acolo. 

Când al doilea serviciu al lui Djokovic a ieșit în out, pentru Nadal a fost finalul unei călătorii lungi și incredibil de dificile, cu opriri dureroase în finalele de la Wimbledon, US Open și Australian Open. “După US Open am zis: Știu ce trebuie făcut ca să îl bat. Apoi întrebarea a devenit: Sunt capabil să fac ceea ce știu că trebuie să fac? Există teorie și există ceea ce poți face. În Australia, aș fi putut câștiga, dar… Nu am fost în cea mai bună condiție mentală. Acum sunt aici, am reușit, am făcut tot ce am putut ca să câștig meciul acesta. Pentru mine, e o emoție grozavă. Dacă aș fi pierdut acest meci, pentru mine ar fi fost foarte greu. De aceea am simțit că trebuie să dau absolut totul în acest meci”. 

Novak? Învins, dar nu înfrânt

În principiu, când pierzi o finală de Slam cu o dublă greșeală, mai ales că, seara precedentă, aveai toate motivele să simți că meciul ți-a fugit din mână, te aștepți la o reacție nervoasă. Djokovic a ales varianta grațioasă, declarațiile sale fiind foarte pozitive. “Eram gata să continui să joc seara trecută, dar s-a decis oprirea din cauza condițiilor. Am fost OK cu asta. N-o să mă întorc acum și să spun: din cauza asta am pierdut. Am pierdut de data asta, în fața celui mai grozav jucător de zgură din istorie. Dar cred că mai sunt mulți ani, multe șanse, multe Slamuri, și sper că mă voi întoarce aici mai puternic”. Politicos, dar ancorat în realitate, Nole și-a adus aminte că a fost, în patru ocazii, la un punct distanță de a nu prinde nici măcar semifinala, făcând referire la sfertul dramatic cu Tsonga. “Noi, jucătorii, trăim pentru astfel de meciuri mari, de ocazii mari. N-am de ce să regret nimic. A fost, într-adevăr, o oportunitate să fac istorie, dar la fel de bine puteam să nu fiu în finală. Anul trecut am pierdut doar un meci pe zgură. Acum am reușit să ajung pentru prima oară în finală, așa că n-aș schimba nimic. Totul în viață e o lecție și totul  se întâmplă cu un motiv”, a încheiat, ușor filosofic, sârbul. 

Ce urmează acum?

Răspunsul la îndemână? Iarba. Pentru Novak, ca și anul trecut, două săptămâni de pauză, el alegând să nu joace nicăieri până la Wimbledon. Anul trecut, asta nu l-a afectat câtuși de puțin, el mergând direct către titlu pe iarba londoneză. Nadal va juca în această săptămână la Halle, revenirea sa la turneul german după 2005, când, la unica lui vizită acolo a pierdut la primul meci. Pe termen mediu, însă, urmează Wimbledonul, unde cei doi vor fi, 99 la sută, din nou pe jumătăți diferite de tablou, iar discuțiile despre o nouă finală vor căpăta rapid viteză. În cazul în care ea se va produce, vom vedea cât de reechilibrată e lupta la vârf între cei doi, după istovitorul și istoricul Roland Garros.

Câte va câștiga Rafa?

Și, de final, o întrebare logică: dacă nici Novak Djokovic nu l-a putut opri (cel puțin pentru moment), îți pui problema câte trofee va aduna Nadal la Paris, acolo unde a câștigat 52 de meciuri și a pierdut unul  singur. La 26 de ani, cu șapte titluri în buzunar, e lesne de închipuit că Rafa va intra de fiecare dată favorit în oricare Roland Garros pe care îl va mai disputa până la finalul carierei. Cum, momentan, afară de Djokovic, nu există un alt jucător care să-l deranjeze pe zgură, nu e deloc o estimare nerealistă să ne gândim că Nadal ar putea ajunge chiar la 10 victorii la Paris. Până una-alta, puteți vota în întrebarea pe această temă, pe pagina noastră de Facebook

Roland Garros 2012 – best of


 

Citește și:

Roland Garros, finala: Cronica fără deznodământ

Rafa Nadal VII – Cele mai frumoase 30 de fotografii ale lui Rafa de la Roland Garros 2012

Așa arăta Nadal, după victoria de la Roland Garros din 2011, în finala cu Roger Federer. Un pic mai proaspăt, dar la fel de fericit, mai jos, după victoria cu Novak Djokovic.

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Prima victorie a carierei într-un turneu pe iarbă pentru Patricia Țig a venit la Bad Homburg: 7-6, 6-3 cu Mona Barthel. Nadia Podoroska urmează pentru Pati, în turul următor.

Sorana Cîrstea a pierdut cu Andrea Petkovic, 6-3, 6-4.