Raluca Olaru: “Mă voi concentra pe dublu!”

Fost număr 53 mondial la simplu, Raluca Olaru a traversat, în ultimii ani, perioade deloc plăcute, intrând la un moment dat într-un vârtej interminabil al accidentărilor și greutăților de tot felul. V-a povestit chiar ea, cu lux de amănunte, despre acele probleme, în primul dintre articolele pe care le-a scris pe Treizecizero.ro. Anul trecut a terminat sezonul cu o serie foarte bună de rezultate, serie care a făcut-o să spere într-o creștere normală în 2013.

Numai că necazurile au revenit, iar Raluca a trebuit să suporte iar o perioadă frustrantă, atât în ce privește sănătatea cât și sacrificiile financiare presupuse de prezențele la turnee. Ceea ce ne aduce aminte, în caz că uităm uneori, că viața de tenisman este, în mare parte, un șir interminabil de ore petrecute pe teren și la antrenamente și că nimeni nu-ți garantează absolut nimic. Ești mereu pe cont propriu, turneele se câștigă greu și rar, iar cea mai mică accidentare îți poate da lumea peste cap înainte să-ți dai seama ce te-a lovit. Noi vedem adesea (sau alegem să vedem) doar poveștile de succes, vedem glamour-ul festivităților de premiere și zero-urile rotunde ale cecurilor, completăm felicitările și ne închipuim cât de frumos trebuie să fie. Este, însă doar un mic procent de “aleși” ajung să se bucure tot timpul. Restul se luptă mult ca să se poată bucura din când în când. Și Raluca se luptă, dar recunoaște că “și-a pus întrebări” la începutul acestui an.

Ei bine, în tot acest context, ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Nurnberg nu putea avea un timing mai frumos. Alături de Simona Halep, campioană în premieră la un turneu WTA, Raluca Olaru a avut contribuția ei importantă la una dintre cele mai frumoase zile ale tenisului românesc din ultimii ani. Pentru că nu se întâmplă des să sărbătorim două titluri profesioniste într-o singură zi. A câștigat al treilea trofeu de dublu al carierei și, odată cu asta, și-a făcut singură cadou o gură imensă de oxigen. Ca și cum și-ar fi dat singură la o parte un bolovan de pe suflet. Iar când afli cum l-a câștigat, de fapt, vezi performanța ei cu alți ochi. Despre toate astea, cu bune și cu rele, s-o ascultăm pe ea.

Raluca, spune-ne un pic despre contextul acestei victorii și despre momentul în care vine ea pentru tine.

Într-adevăr, victoria de la Nurnberg a fost una neașteptată, din mai multe puncte de vedere. Puțină lume știe, dar în ultimele luni nu am putut juca și nu m-am putut antrena deloc în adevăratul sens al cuvântului, din cauza durerilor de la călcâiul drept – mai exact de la fascia plantară. Așa că, automat, nivelul mi-a scăzut, și singurul mod în care pot juca în momentul de față este cu un tape special pe care mi-l fac fizioterapeutele de la turneele WTA. Ca să răspund la întrebare, victoria vine într-un moment în care circulau multe intrebari în capul meu, întrebări legate de ce ar fi cel mai bine să fac în continuare. Paradoxal, după săptămâna aceasta, practic lucrurile s-au aranjat și clarificat de la sine 🙂

Sunt suficiente victoriile ca să facă uitate sacrificiile?

Nu cred că victoriile șterg cu buretele nimic… mai degrabă te fac să simți că a meritat să te lupți si să înfrunți greutățile. Și faptul acesta în sine te face să te simți mai puternică. Au fost niște luni grele pentru mine, așa că săptămâna trecută este ca un cadou frumos, pe care îl prețuiesc mult.

În finală ați salvat trei mingi de meci consecutive. Știu că în astfel de momente nu puteați să faceți altceva decât să jucați punctul următor, dar cum te-ai simțit atunci?

Finala a fost foarte intensă, o adevarată oportunitate să jucăm contra unor nume așa de sonore în dublu cum sunt Peschke și Groenefeld. În plus, atmosfera a fost una foarte frumoasă și în tribune, practic m-am bucurat de meci pe tot parcursul lui. Și da, ai dreptate, singurul lucru la care ne gândeam era următorul punct, iar în super-tiebreak, deși scorul mergea împotriva noastră, n-am încetat nicio clipă să credem că se poate. Când s-a făcut 9-6 pentru ele țin minte că m-am gândit că sunt mândră oricum de ce am realizat săptămâna asta, indiferent de rezultatul final al meciului. Așa că victoria a venit ca un bonus 🙂

Aveți un titlu și o finală împreună, din două turnee. Cum ai cunoscut-o pe Valeria și cum ați ajuns să jucați atât de bine, atât de repede?

Am vorbit să jucăm împreună la Katowice, deși nu schimbasem niciodată mai mult decât un „Bună, ce faci?”. Și imediat ne-am înțeles și simțit foarte bine pe teren ca echipă. Iar la Nurnberg ne-am îmbunătățit și mai mult comunicarea, ne-am obișnuit una cu cealaltă, și pe teren, și în afara lui. Cred că ne potrivim și ca personalitate, și ca stil de joc. Așa că ne-am înțeles să jucăm mai des împreună de-acum încolo.

Care-i programul comun pe termen scurt?

Următoarele noastre turnee sunt Budapesta și Bad Gastein.

Te-ai gândit să dai mai multă atenție dublului de acum înainte?

Da. După cum am spus, durerile nu imi permit să joc la capacitate maximă, mai ales dacă joc fără tape-ul de care am spus. Apoi mai sunt și dificultățile financiare (N.R. Raluca și-a pierdut susținerea financiară a sponsorului ei anterior). Iar la dublu am deja un clasament destul de bun, și asta făcut în mare parte din 25-uri (N.R. Turnee ITF cu premii totale de 25k, printre cele mai mici ca premii/punctaj). Așa că, în momentul de față, dublul îmi oferă mult mai multe posibilități decât simplul. În plus, îmi și place, întotdeauna mi-a plăcut. Dar simplul a fost mereu pe primul loc până acum. Cred că în perioada următoare se vor inversa rolurile.

Grație ție și Simonei, România a prins două trofee într-o zi. Cum ați sărbătorit?

Așa e, a fost o zi frumoasă pentru România! Am fost după meciul ei și am sărbătorit puțin împreună, ne-am plimbat un pic prin magazine și prin oraș și apoi am mâncat împreună. Iar apoi ne-am intors la hotel să ne facem bagajele, a doua zi dimineață aveam zbor amândouă, eu la Londra, ea la Hertogenbosch.

Cum te înțelegi cu iarba?

Am jucat bine pe iarbă în 2009 și în 2010, însă n-am mai jucat de 2 ani. În plus, n-am avut decât o zi și jumătate la dispoziție de acomodare până la primul meci de calificări, așa că vom vedea cum o să fie 🙂

S-a calificat pe tabloul de dublu

Și am văzut bine. Deși la simplu a pierdut în primul meci, unul în care a trebuit să se reacomodeze cu iarba din mers, Raluca a recuperat la dublu, unde a jucat calificări făcând pereche cu Olga Savchuk. Alăturarea nu e întâmplătoare. Cu Olga a reușit Raluca primul titlu de dublu al carierei în WTA, în 2008, pe hard, la Tashkent. Iar acum au regăsit repede drumul spre victorii. În primul tur le-au învins pe Puchkova/Sanchez, scor 3-6, 6-2, 6-3, iar în cel secund, pe Craybas/Svitolina, 6-3, 6-2. Calificare pe tabloul principal feminin de dublu, în premieră la Slamul londonez.

Dar de ce n-a jucat tot cu Solovyeva? Pentru că la ora la care s-au făcut înscrierile, clasamentul celor două nu le-ar fi permis să intre pe tabloul de calificări. Așa că fiecare a vorbit cu o altă potențială parteneră. Din fericire pentru ea, și rusoaica a ajuns pe tabloul principal, trecând de calificări alături de Zanevska.

Acum urmează câteva zile de pauză și antrenamente, apoi meciurile de pe tabloul principal. O gură de aer proaspăt pentru Raluca. Ajunsă între timp pe locul 96 la dublu (salt de 22 de locuri după titlul de la Nurnberg), ea are șansa să acumuleze puncte importante, care să o salte și mai mult în clasament.