Rafa Nadal trece un test dificil, îl învinge în 5 seturi pe Felix Auger-Aliassime, spune că va lăsa totul pe teren cu Novak Djokovic

Radu Marina | 29 mai 2022

Rafael Nadal a avut nevoie de peste 4h și 20 de minute – cinci seturi dure – ca să treacă de Felix Auger-Aliassime și să se califice în sferturile de finală la Roland Garros. A fost 3-6, 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 pentru Rafa, care a adunat astfel al 16-lea sfert de finală la RG. Din […]

Roland Garros este oferit de

Rafael Nadal a avut nevoie de peste 4h și 20 de minute – cinci seturi dure – ca să treacă de Felix Auger-Aliassime și să se califice în sferturile de finală la Roland Garros. A fost 3-6, 6-3, 6-2, 3-6, 6-3 pentru Rafa, care a adunat astfel al 16-lea sfert de finală la RG. Din 18 participări.

Meciul a fost cel mai bun al acestei ediții de Roland Garros, cu ambii jucători ridicându-se la nivelul momentului și mizei. Din păcate pentru Auger-Aliassime, el e din nou autorul unui meci grozav, asemănător cu cel de la Australian Open, contra lui Daniil Medvedev, dar finalul îl găsește iar învins. 

Însă Felix a contribuit din plin la acest joc cu multe, multe momente spectaculoase, cu lovituri și faze ieșite din comun.

Pentru Rafa, desfășurarea a fost ușor atipică – prin prisma nivelului fluctuant pe care l-a arătat. După pierderea primului set, unde Felix a fost ireproșabil în toate momentele mari și a executat planul ca la carte (mingi rapide, multe puncte câștigate din două lovituri, tendința de a-l scoate mult în exterior pe Rafa și de a folosi partea din teren rămasă liberă), a dat semne că s-a ridicat la un nivel suficient de ridicat pentru a-l bate pe canadian în patru seturi.

În realitate, însă, după cele două seturi câștigate, Rafa a scăzut din nou nivelul, a greșit mai des și mai ușor, iar Auger-Aliassime a fost, încă o dată, acolo: a profitat, și-a luat șansele când s-au ivit și a construit pe ele. Nu mulți jucători sunt capabili să facă asta; Nadal îți oferă, poate, șanse, dar e important ce faci cu ele odată apărute. 

Ajunși în decisiv, meciul a căpătat o și mai mare intensitate; punctele spectaculoase s-au înmulțit și ele, raliurile s-au prelungit, iar intențiile fiecăruia – după patru ore de joc – au fost și mai agresive: Rafa a devenit o idee mai agresiv la retur, Felix a venit mai des la fileu și a încercat să atace orice minge neutră. 

Spre deosebire de celelalte patru seturi, decisivul a fost mult mai echilibrat, iar până în game-ul șapte niciun jucător nu și-a pierdut serviciul; mai mult, în tot acest interval a apărut doar o minge de break, pe care canadianul a salvat-o în game-ul doi al decisivului. 

Ce s-a întâmplat de la 4-3 încolo a fost, în foarte mare parte, despre Nadal și doar despre el: a pasat, a fost decisiv cu forehand-ul, s-a năpustit peste adversar și a încercat să preseze cu absolut fiecare lovitură. Și, specialitatea lui, s-a apărat ireal de bine, vezi punctul cu care a făcut break-ul hotărâtor (pentru 5-3).

Pentru Rafa, victoria asta muncită și spectaculoasă va aduce, totodată, și câteva întrebări incomode – mai ales despre tonusul lui fizic. Pentru că senzația este că va avea nevoie să fie aproape de nivelul lui de vârf pentru încercarea care-l așteaptă: marea ciocnire cu Novak Djokovic. Și șansa unei revanșe pentru înfrângerea suferită anul trecut, în semifinalele acestui turneu.


Novak Djokovic avansează fără emoții în sferturi 

Novak Djokovic a avut foarte puține emoții în fața lui Diego Schwartzman, pe care l-a învins a șaptea oară la rând. A fost 6-1, 6-3, 6-3 pentru liderul mondial, într-o partidă pe care sârbul a controlat-o cu autoritate: ori de câte ori a fost necesar, el și-a ridicat brusc nivelul. Orice mic avânt luat de Schwartzman a fost rapid oprit de Djokovic, cu serii întregi de puncte și game-uri consecutive care i-au tăiat argentinianului tot elanul și toată încrederea. 

În felul acesta, Djokovic rămâne neînvins în optimi la Paris (16-0) și se pregătește de întâlnirea cu marele lui rival, în reeditarea semifinalei de anul trecut.

Nole conduce (30-28) la scorul întâlnirilor directe, dar pe zgură Rafa a câștigat 19 din cele 27 de meciuri jucate de ei. 

https://twitter.com/rolandgarros/status/1530911551229681666?s=20&t=hwnDwvW-wd9s8nr-D_BuAQ

Zverev e și el în sferturi, dar după multă muncă 

În cea mai dezechilibrată optime de finală de pe tabloul masculin, Alexander Zverev s-a impus, 7-6, 7-5, 6-3, în fața spaniolului Zapata Miralles Bernabe, jucător venit din calificări și clasat în prezent pe locul 131 mondial. 

Deși a avut în față un adversar neobișnuit cu astfel de scene și faze superioare, Zverev a avut de tras serios pentru victorie. În primul set, neamțul a salvat trei mingi de set, iar în setul doi a întors de la 2-4. 

Și totuși. Zverev își continuă acum istoricul bun de la Roland Garros, turneu unde în ultimii trei ani a ajuns, de fiecare dată, cel puțin în optimile de finală. Roland Garros devine, de altfel, Slamul unde Zverev are cele mai constante și consistente rezultate.

Martina Trevisan vs Leylah Fernandez, pentru un loc în semifinale

Martina Trevisan și Lelyah Fernandez și-au câștigat astăzi meciurile din optimile de finală și vor avea șansa să lupte pentru un loc în semifinale una împotriva celeilalte. Nu e un sfert de finală anticipat, dar pus în context, nu e nici din cale afară de surprinzător: Martina Trevisan are o relație specială cu Parisul, drept dovadă că italianca s-a calificat în al doilea ei sfert la RG, după cel din 2020. În vreme ce Fernandez rămâne o jucătoare capabilă oricând să aibă un traseu lung la un Slam, vezi parcursul ei de la US Open 2021. 

Astăzi, Trevisan a trecut în două seturi grele (7-6, 7-5) de Aliaksandra Sasnovich, iar Fernandez a eliminat-o în trei seturi superbe pe Amanda Anisimova, 6-3, 4-6, 6-3. Asemănător parcursului ei de la US Open 2021, când a ajuns în finală, Fernandez a eliminat și aici o serie de jucătoare valoroase și extrem de puternice: Kristina Mladenovic, Katerina Siniakova, Belinda Bencic și acum Amanda Anisimova. 

Pentru Fernandez, acesta e al doilea sfert de finală la un Slam, după cel reușit la New York; e și o nouă confirmare că ceea ce s-a întâmplat la US Open n-a fost vreo întâmplare. Spre deosebire de Emma Răducanu, care a atras toate privirile (și presiunea) după US Open, Leylah a putut să digere în liniște acea finală. În continuare se consideră vânatorul, în continuare pare că se simte liniștită când lumina reflectoarelor nu e ațintită asupra ei. 

https://twitter.com/rolandgarros/status/1530957142483537921?s=20&t=hwnDwvW-wd9s8nr-D_BuAQ

“De fiecare dată când intru pe teren, simt că am câte ceva de dovedit. Încă am acea mentalitate că eu sunt underdog-ul. Că sunt încă tânără. Mai am multe de arătat oamenilor, publicului, astfel încât ei să se bucure de tenis”, a spus canadianca după victoria cu Anisimova. 

Coco Gauff nu îi lasă nimic lui Elise Mertens

Coco Gauff a făcut, probabil, cel mai bun meci al ei de la această ediție a RG – și poate chiar cel mai bun meci al sezonului. Timp de o oră jumătate, cât a durat partida ei cu Elise Mertens, americanca a fost impecabilă – în atac, în defensivă, în maniera în care a acoperit terenul și a transformat defensiva în ofensivă. De la 3-2 cu break, Mertens a mai reușit, până la finalul meciului, să câștige un singur game. 

După acest 6-4, 6-0, Gauff se califică în al doilea ei sfert de finală consecutiv la Roland Garros. Și o va înfrunta pentru un loc în semifinale pe Sloane Stephens, care a trecut de Jil Teichmann, 6-2, 6-0. 

Stephens, care a știut cum să profite de un culoar nu tocmai complicat, exceptând meciul cu Sorana Cîrstea, se întoarce în sferturi la Paris pentru prima dată din 2019. 

Prezența 30-0 la Roland Garros este susținută de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi