Rafa intră iar în zonă, Ostapenko se întâlnește cu Sharapova, Zverev și Svitolina, campionii de anul trecut, avansează. Sferturi ofertante la Roma

Radu Marina | 17 mai 2018

Simona Halep – Caroline Garcia, Sharapova – Ostapenko, Svitolina – Kerber și Wozniacki/Sevastova – Kontaveit, respectiv Nadal – Fognini, Djokovic – Nishikori, Cilic – Carreno, Zverev – Goffin sunt sferturile la Roma

Jelena Ostapenko ajustează la timp, trece de Jo Konta. De regulă, atunci când jocul Jelenei Ostapenko nu dă roade, ea nu caută să vadă ce și de ce nu merge, sau ce schimbări s-ar cuveni pentru a reveni în meci. Planul ei pare că e același, indiferent de adversară, suprafață și scor: ritm sufocant, tare și foarte tare. Astăzi însă, contra Johannei Konta, a fost una din acele zile în care regula nu s-a mai confirmat.

În primul set, Konta i-a tăiat tot elanul încă de la retur, motiv pentru care n-a mai putut să se desfășoare în voie. A făcut cinci puncte cu prima servă, șase cu a doua și s-a văzut complet dominată de o jucătoare pentru care zgura înseamnă cea mai slabă suprafață. Partea bună pentru ea vine acum: deși cu primul set pierdut clar (2-6), Ostapenko nu s-a cantonat în același joc plat, ci a început să caute soluții. La asta a contribuit și antrenorul David Taylor, ale cărui influențe se simt încet-încet, dar meritul e al ei că a reușit să lase deoparte automatismele și a încercat altceva.

Acest altceva a însemnat, în primul rând, lovituri cu mult top spin, retururi lungi și servicii cu mult kick. Johanna Konta e una din jucătoarele cu cea mai agresivă poziționare în teren. Atât la retur, cât mai ales în schimburi, ea e plasată câțiva metri buni în interiorul terenului și în permanență e cu pasul în față, încercând să întâmpine devreme mingea. Pe o suprafață rapidă asta o ajută fantastic de mult, drept dovadă rezultatele. Pe zgură, în schimb, nu face nicio ajustare, poziționarea e aceeași, iar lucrurile nu mai merg atât de bine pentru ea. Mingea sare mai mult, iar dacă adversara mai folosește și ceva lift, Jo e tot timpul e prinsă la mijloc, ajungând să lovească înghesuit și fără control. Și acest fapt ar putea fi o explicație pentru rezultatele atât de slabe pe care Jo Konta le are pe zgură: la Madrid și Roland Garros nu a trecut niciodată de turul 1, la Roma, niciodată de turul trei.

Acest lucru a făcut azi diferența, și așa a întors Ostapenko meciul: lovituri cu mult top spin, un serviciu kick excelent pe care Jo nu l-a putut ghici mai deloc (pe zgură, cu cât avansezi mai mult la retur, cu atât e mai dificil de returnat) și cu o alternanță foarte bună în schimburi, trecând de la mingi foarte liftate (un lucru rar să o vezi pe Ostapenko jucând așa) la winnere.

Ziua bună a Jelenei a continuat la dublu, alături de a noastră Sorana Cîrstea: cele două au trecut de Kuznetsova și personajul zilei de ieri, Karolina Pliskova, 6-3, 6-3, și se vor întâlni în sferturi cu favoritele 3, Babos/Mladenovic.

Jelena Ostapenko se va vedea în următorul meci pentru prima dată cu Maria Sharapova, un meci mult așteptat, după ce rusoaica a trecut în două seturi de Daria Gavrilova, vizibil afectată după meciul epuizant cu Garbine Muguruza de azi-noapte. Totuși, deși resursele i-au fost limitate, Daria nu s-a dat înapoi nicio clipă de la luptă: în primul set a revenit de la 1-5 și mingi de set la 3-5, în setul doi a condus cu break, s-a văzut întoarsă, a revenit de la 3-5 la 4-5, a salvat două mingi de meci, dar la a treia a trebuit să se recunoască învinsă.

Evident, Ostapenko – Sharapova, un duel între două câștigătoare de Roland Garros, promite; iar dacă ținem cont de stilurile de joc asemănătoare, de faptul că Ostapenko se simte în largul ei când are în față un nume sonor, partida nu trebuie ratată.

Pe aceeași parte de tablou, Caroline Garcia a câștigat duelul cu Sloane Stephens, 6-1, 7-6, și se va prezenta la întâlnirea cu Simona Halep, încercând acum să facă semifinale pentru al treilea turneu de zgură la rând, după Stuttgart și Madrid.

https://twitter.com/WTA/status/997194785646460928

Elina Svitolina trece peste un prim set pierdut la zero și o întoarce pe Daria Kasatkina. Timp de un set, Dariei Kasatkina i-a funcționat totul, începând de la serviciu și retur până la loviturile de finețe. A dominat-o copios pe Svitolina, a încheiat setul cu nouă puncte la rând, a cedat doar șapte în total și n-a fost punct la care să nu aibă răspuns, sau măcar să încerce să vină cu un răspuns. Și totuși, acest set impecabil n-a ajutat-o la nimic. E adevărat, pentru scurtă vreme a arătat de ce e capabilă și ce poate produce atunci când fiecare parte a jocului ei se pune în funcțiune. Dar în același timp, am putut vedea că lucrul care face diferența între o jucătoare foarte bună și una bună spre foarte bună e capacitatea de a se agăța de orice oportunitate apărută pentru a-și face loc înapoi în meci. Cam asta a făcut Svitolina astăzi: n-a jucat cel mai bun tenis al ei, dar a profitat chiar în primul game al setului doi de patru erori consecutive ale rusoaicei, a luat break-ul, iar odată ce ușa s-a deschis, a intrat și a avut grijă ca ea să fie și cea care o va închide la final.

Svitolina urmează acum să o întâlnească pe Angie Kerber, care i-a lăsat doar două game-uri Mariei Sakkari, fără multă inspirație după drama de ieri cu Pliskova. Sau, în alte cuvinte, cum reușește și Kerber să lege câteva victorii bune, cum apare Svitolina în calea ei, care e un fel de nemesis pentru ea:  în ultimii doi ani, nemțoaica a pierdut toate cele cinci meciuri jucate (7-5 la H2H pentru Elina), a luat un singur set și a dat impresia că nu (mai) știe ce are de făcut când o are în față pe ucraineancă. Faptul că se joacă pe zgură nu servește prea mult cauzei lui Angie, care are, orice s-ar întâmpla mâine, satisfacția unui turneu bun la revenire.

Pe aceeași parte de tablou, Anett Kontaveit își continuă rezultatele bune și o învinge a doua oară în tot atâtea săptămâni pe Venus Williams, după succesul de la Madrid. Jucătoarea din Estonia o așteaptă în sferturi pe învingătoarea dintre Wozniacki și Sevastova.

Rafa Nadal a reglat conturile cu Shapovalov. După eliminarea prematură de la Madrid, Rafael Nadal, ca și Simona Halep de altfel, a început turneul de la Roma cu o victorie blitz, parcă vrând să transmită și să reamintească că, deși a pierdut cu Thiem, n-a plecat nicăieri. I-a lăsat un singur game lui Damir Dzhumhur în turul doi, iar astăzi erau indicii care duceau către un meci măcar cât de cât echilibrat: Denis Shapovalov, aflat în vârf de formă, venea după semifinale reușite la Madrid și îl mai și învinsese în singurul lor meci jucat, anul trecut la Montreal.

A fost 6-4, 6-1 pentru Rafa, un scor care nu reflectă neapărat ceea ce s-a și întâmplat pe teren. În prima parte a meciului Shapovalov  a surprins cu modul în care a rezistat top spin-ului lui Rafa, a avut în multe rânduri răspunsurile la el, iar game-urile au fost neașteptat de echilibrate (unele au durat și câte 11 minute). Lucrurile s-au schimbat însă pentru Shapovalov în momentul în care și-a cedat serviciul la 3-3. De acolo n-a mai fost la fel de inspirat cu selecția loviturilor, n-a mai fost nici la fel de eficient cu reverul cum fusese până atunci și pe măsură ce jocul lui devenea mai neclar, pe atât tenisul lui Nadal arăta mai bine – ceea ce a făcut, până la urmă, ca rezultatul final să nu fie (aproape) deloc sub semnul întrebării.

Nadal se va întâlni acum cu Fabio Fognini, într-un potențial meci-popcorn, un alt punct de interes dintr-un program foarte ofertant în ziua sferturilor. E 10-3 pentru Rafa la întâlnirile directe, dar nu trebuie uitat că Fognini joacă acasă, iar două dintre victoriile obținute de italian au venit chiar pe zgură, într-o perioadă în care Rafa era în căutări. A treia e acea revenire de la 0-2 la seturi de la US Open.

Victoria obținută de Fabio astăzi, 6-4, 6-4 cu Peter Gojowczyk nu-i la fel de spectaculoasă precum cea reușită ieri cu Dominic Thiem, dar rămâne una importantă. Marea problemă pentru Fabio, de-a lungul carierei sale a fost confirmarea unor victorii mari. După meciuri precum cel cu Thiem, în care te facea să te întrebi cum e posibil să nu fi reușit mai multe în cariera sa cu un tenis atât de bun, urma unul în care parcă avea ca scop să-ți dea răspunsul la întrebare.

Cu victoria de azi, Fognini  a reușit abia a doua calificare în sferturile de finală ale unui Masters pe zgură și primul sfert reușit la Roma, din a 12-a încercare.

Pe aceeași parte de tablou, Djokovic și Nishikori și-au asigurat un rematch, după victoriile confortabile cu Ramos-Vinolas, respectiv Kohlschreiber.

Sascha Zverev e în continuare de neclintit. Cu 14 victorii în ultimele 15 meciuri și două titluri consecutive, Zverev își duce mai departe și seria de 10 meciuri la rând fără set pierdut, după 7-5, 7-6 cu Kyle Edmund. Britanicul a fost aproape de a-i strica seria, după o revenire excelentă de la 2-4 și 4-5, având și o minge de set în tiebreak-ul setului doi.

Zverev se pregătește acum de David Goffin, care a trecut de Juan Martin Del Potro, argentinianul fiind obligat să se retragă la 4-5 în setul doi din cauza unei accidentări. Conform unor informații, Del Potro riscă să rateze Roland Garros. Ar fi un nou pas înapoi din cauza problemelor de sănătate pentru Delpo, după un început grozav de an.

Fotografii: Jimmie48Photography

*

 

Oferte de neratat în Shop-ul 30-0!

 

1. Tricoul 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu un copy subtil, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume. Și la site-ul cu cel mai simpatic nume 😉

Ia-l de aici, pe negru, pe gri sau pe alb.

 

2. Pachetul Play: albumul Simona de Păstrat + tricou

Vrei să iei albumul Simona de Păstrat și să faci și o afacere bună? Pachetul ‘Play’, disponibil în Shop-ul 30-0 aici, îți aduce la un preț excelent albumul plus un tricou la alegere, dintre ‘Play Hard’ și ‘My Forehand’, ceea ce-ți asigură o reducere consistentă din prețul cumulat al celor două produse. Ofertă disponibilă un timp limitat!

Completează-ți comanda cu unul dintre stickerele și magneții 30-0 ca să treci de 130 de lei, limita de la care primești transportul gratuit!

Verifică toată oferta din Shop AICI

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi