Prima divă a tenisului: Suzanne Lenglen și impactul avut asupra tenisului, regulilor vremii și drumul deschis femeilor în sport

Radu Marina | 24 mai 2020

Suzanne Lenglen a revoluționat și influențat tenisul feminin într-un mod în care nicio altă jucătoare nu a mai făcut-o până la vremea ei.

Suzanne Lenglen nu a fost doar o campioană a tenisului. Ea a revoluționat și influențat tenisul feminin într-un mod în care nicio altă jucătoare nu a mai făcut-o până la vremea ei. Prin stilul unic de joc, prin stilul vestimentar, prin atitudine și prin curajul de a înfrunta regulile și interdicțiile unei perioade în care se considera că femeile nu sunt menite să facă sport, ci doar să-i aplaude pe bărbați, și că nu trebuie să transpire sau să alerge.

Se spune că, deși tenisul a fost inventat în 1873 de Walter Wingfield, jucătorul de tenis a fost inventat abia în momentul în care a apărut Lenglen, 50 de ani mai târziu. Iar unele dintre elementele pe care le vedem astăzi, în jocul, vestimentația sau în loviturile multor tenismeni, au fost prezente în cariera lui Lenglen în urmă cu un secol.

Considerată de mulți istorici sportivi și specialiști una dintre cele mai importante jucătoare ale tenisului, Lenglen, o franțuzoaică născută în 1899, la Compiegne, a câștigat 241 de turnee și două medalii olimpice, nu a fost învinsă timp de 181 de meciuri și a pierdut, în întreaga ei carieră (amatori și profesioniști), doar șapte meciuri din 348 jucate. 

Simona

Suzanne Lenglen nu ar fi pus niciodată mâna pe o rachetă de tenis dacă nu ar fi fost bolnavă. Fiind o fire sensibilă, bolnăvicioasă și cu numeroase probleme de sănătate, Charles Lenglen, tatăl său, a hotărât ca ea să facă sport pentru a deveni mai puternică. Pentru că pe proprietatea familiei, în comuna Marest-sur-Matz, se afla un teren de tenis, tenisul avea să fie acel sport. 

În 1910, Suzanne a început să joace tenis, fiind antrenată de Charles Lenglen sau Papa, cum îi spunea ea. Văzând cât de încântată de joc e fiica sa, Charles a hotărât să o antreneze în continuare. Însă odată cu asta a apărut și ambiția lui  de a o transforma într-o campioană menită să sfideze limitele acelor vremuri. Metodele lui de antrenament erau dure și implicau ore de înot, alergat, sprinturi, balet. Zilnic, Suzanne trebuia să lovească anumite ținte pe care Papa le făcea din urmele lăsate de batistele umede puse pe teren sau să nimerească monedele pe care i le arunca în anumite zone ale terenului.

Patru ani mai târziu, la doar 14 ani, Lenglen avea să joace finala Campionatelor Franceze, fiind învinsă. Însă, după ce primul război mondial s-a încheiat, a început perioada ei de dominație, câștigând turneul de la Wimbledon din 1919 până în 1925 și Campionatele Franței din 1920 până în 1926 (până în 1925, turneul era rezervat doar sportivilor francezi).

Influență, controverse, impact 

Lenglen nu a atras atenția doar prin performanțele reușite pe terenul de tenis. La un moment dat, în timpul turneului de la Wimbledon, a apărut într-o rochie scurtă, cu mâinile goale, în timp ce restul jucătorilor purtau costume sau echipamente ce le acopereau aproape tot corpul. Opinia publică și media au fost uimite de îndrăzneala franțuzoaicei. Dar șocul cel mai mare l-a provocat atunci când, în timpul pauzelor sau între seturi, consuma coniac. 

Chiar dacă pentru aceste lucruri a fost etichetată drept o „rebelă”, iar multe dintre ținutele ei erau considerate de unii drept indecente pentru acele vremuri, în timp, inovațiile aduse de Suzanne în ceea ce privește stilul vestimentar și stilul de joc – fiind mult mai mobilă și atletică decât adversarele ei – aveau să devină norme general acceptate. 

Suzanne a fost mereu cu un pas în față când era vorba de haine și vestimentație, îmbrăcându-se inovator – lăsându-și gleznele și brațele descoperite – pentru a-și îmbunătăți jocul. La meciuri nu purta pălării, ca mai toate jucătoarele, ci bandane. Nu purta fuste lungi, cum era moda vremii, ci fuste scurte, strălucitoare și pline de culoare, alături de o haină de blană, din nurcă albă. Ea a fost prima jucătoare care s-a machiat pentru un meci și prima jucătoare căreia i s-a făcut echipament special, de către un designer francez. 

Lenglen și-a dorit să fie o femeie independentă, încălcând obiceiurile vremii și devenind un adevărat model și pentru alte femei, care aveau să-i urmeze stilul. Stilul ei a fost urmat și de alte jucătoare, așa că întreg dress-code-ul tenisului feminin al acelor vremuri avea să fie revoluționat. 

Succesul înregistrat și stilul vestimentar atipic pentru acea perioadă au dus-o rapid în centrul atenției: oamenii erau curioși să o vadă jucând și erau captivați de eleganța și de stilul ei de joc spectaculos și unic. La un meci desfășurat în Marea Britanie, peste 8.000 de oameni au venit să o vadă jucând, printre ei, și regele George al V-lea și regina Mary de Teck. Iar când Lenglen a debutat la Wimbledon, în 1919, spectatorii care au venit să o vadă au fost atât de mulți încât nu au încăput pe stadionul central, determinându-i pe organizatori să contruiască un nou teren central. Terenul central a fost finalizat în 1922. Îl știți acum drept Centre Court. 

Ulterior, Suzanne avea să devină prima vedetă internațională sportivă a Franței. A fost numită de presa franceză „Diva” pentru modul elegant și plin de farmec în care se îmbrăca și juca tenis, generând un interes imens la nivelul tenisului feminin. Datorită ei, pentru prima dată în istoria tenisului, un meci pe care l-a jucat cu o jucătoare americană la un turneu din SUA, avea să fie știrea principală a acelui turneu, la care au participat și bărbați. 

Dincolo de eleganța arătată, era stilul de joc, care i-a adus și cea mai mare recunoaștere. “Sare, lovește mingi din aer, ridică piciorul spre cer pentru a executa un smash: nu am mai văzut niciodată așa ceva. Spectatorii sunt pur și simplu fascinați de harul ei și de viteza cu care se mișcă pe teren”, spunea Jean Lovera, un fost jucător francez, despre Lenglen.

Pentru acele vremuri, Lenglen a dus jocul de tenis la cu totul un alt nivel, fiind una dintre primele jucătoare care a servit de sus, respectiv prima jucătoare care a adus în tenis stilul agresiv, cu veniri la fileu și puncte câștigate prin accelerări. Le-a forțat și pe celalalte sportive să-și depășească limitele, să se îmbunătățească, să fie mai bune. Spre exemplu, Dorothea Lambert Chambers, jucătoarea pe care a învins-o în finala turneului de la Wimbledon din 1919, încă folosea serviciul de jos la acel moment.

Lenglen a fost o adevărată ambasadoare a tenisului feminin, a femeilor care jucau la acea vreme acest sport. În 1925, ea a jucat într-un film numit “How I play tennis” în care explica loviturile din tenis, insistând asupra anumitor detalii (deplasare, poziționare) sau își analiza, în reluare, propriile lovituri. 

Tot din dorința de a dezvolta tenisul și de a trage un semnal de alarmă, ea a renunțat la cariera de jucătoare amatoare în 1926 și a devenit prima jucătoare profesionistă de tenis, înscriindu-se într-un circuit de tenis creat de agentul sportiv american C.C. Pyle. Prețul pe care ea l-a plătit pentru această alegere a fost excluderea din Federația Franceză de Tenis și interdicția de a mai participa la Wimbledon, turneu care până în anii ’60 a fost accesibil doar amatorilor. Ea a descris această decizie ca fiind o “scăpare din robie și sclavie”. 

Lenglen era din nou înaintea timpurilor. Ea a criticat virulent regulile care permiteau doar amatorilor să concureze la aceste turnee. “În baza acestor reguli și hotărâri absurde și vechi, doar o persoană înstărită poate concura. Asta e problema: că doar oamenii înstăriți pot participa la aceste concursuri. Este corect? Cum putem promova sportul în acest fel? Depinde doar de noi ce vrem să facem. Facem tenisul mai popular sau, din contra, suprimăm și împiedicăm o cantitate enormă de talent în tenis care stă în picioarele și corpurile tinerilor bărbați și femei ale căror nume nu se află în acele registre sociale?”, se întreba ea.

Un an mai târziu, din cauza mai multor probleme de sănătate, printre care tuse convulsivă și astm – probleme cu care s-a confruntat toată viața ei – , Suzanne s-a retras din tenis. Dar nu a renunțat la planurile ei de a dezvolta tenisul feminin, de a se implica în acest sport și de a influența jucătoarele tinere. Cu sprijinul prietenului ei Jean Tillier, înființează o școală de tenis la Paris, localizată în apropierea terenurilor de la Roland Garros. Ulterior, școala s-a dezvoltat, s-a extins încet și a fost recunoscută abia în 1963 ca fiind un centru de antrenament federal de către federația franceză de tenis. În afara acestei școli de tenis, Lenglen a încercat să-și lase amprenta și prin câteva cărți pe care le-a scris despre tenis. 

În 1938, la doar 39 de ani, ea a fost diagnosticată cu leucemie, iar câteva luni mai târziu a murit din cauza anemiei. A lăsat tenisului o moștenire incomensurabilă. În onoarea ei și în semn de apreciere pentru tot ceea ce reprezintă pentru tenis, Federația Franceză de Tenis a dat numele ei, (abia) în 1997, (abia) celui de-al doilea teren de la Roland Garros. Pe lângă asta, trofeul înmânat câștigătoarei turneului poartă numele jucătoarei care a schimbat și definit tenisul feminin pentru totdeauna. 

Îți place?
Cele mai noi

Aryna Sabalenka easily beats Vika Azarenka 6-2, 6-2 to win a 7th career title in Ostrava. Second of the year.

She was 2-5* down to Coco Gauff in R2

And 0-6, 0-4 down to Sara Sorribes in the QFs