Preview optimi Miami: cei buni, cei răi și cei urâți

Camelia Butuligă | 29 martie 2016

Ieri am avut toate optimile de pe tabloul feminin, azi e rândul băieților să-și aleagă sfertfinaliștii. Spre deosebire de WTA, unde numele consacrate s-au prezentat la rendez-vous, optimile băieților conțin niște participanți surprinzători. Să vedem cine sunt și ce vor.

Primii pe ordinea de zi sunt veteranii Gasquet și Berdych, care nu s-au întrebuințat cine știe ce până cum. Berdych a avut un walkover în turul doi, iar Gasquet i-a servit un covrigel compatriotului Paire în turul trei . H2H este destul de echilibrat, 7-6 pentru Gasquet, care a și câștigat ultima întâlnire, în patru seturi, anul trecut la USO. Dacă vremea n-o să fie prea îngrozitoare (după căldura ultimelor zile se anunță furtuni), ar trebui să fie un meci solid, în care diferența dintre sitlurile celor doi să facă un contrast plăcut.

Câștigătorul va juca în sferturi fie cu Novak Djokovic, fie cu Dominic Thiem. Știu, știu, dar am zis să fiu echidistantă. Ce poate Thiem să facă este, vorba lui Rafa, to try his best și să încerce să joace un tenis competitiv. La ora asta, nu se așteaptă mulți să-l bată pe Novak, dar va fi interesant cât de aproape se va putea ține de el. Pentru mine, este un meci experiment, în care Domi își va vedea testate atât reverul cu o mână, cât și serviciul.

Pentru celălalt sfert se vor lupta învingătorii dn meciurile Zeballos-Goffin și Simon-Pouille. Zeballos și Pouille sunt printre numele surprinzătoare despre care vorbeam mai sus. Intrat pe tablou ca lucky loser, din cauza retragerii lui Federer, argentinianul Zeballos a profitat la maxim de această șansă, scoțândul pe compatriotul Del Potro și apoi făcând un meci antologic cu Verdasco. Povestea devine și mai drăguță: soția sa este însărcinată și foarte aproape să nască, iar Zeballos a spus că i-a fost frică tare că tiebreakul din decisivul contra lui Fernando o să-i provoace începerea travaliului. Va avea un adversar în formă în persoana lui David Goffin, al cărui an devine din ce în ce mai bun. Dna Zeballos va trebuie să respire adânc.

Optimea pereche este franțuzească 100%. Pouille a avut un meci monstru contra lui Ferrer în turul trei; trebuie să remarcăm ironia sadică a zeilor tenisului, care după așa un maraton, i l-au repartizat pe Gilles Simon în meciul următor. Gilles trebuie că-și linge mustățile: după ce l-a tocat eficient pe Cilic în trei seturi, abia i s-a deschis apetitul.

Jumătatea de jos a tabloului este deschisă ca o preerie de Western și la fel de plină de potențiale dueluri ucigașe: singurul șerif din Top 10 rămas să asigure ordinea este Nishikori. Kei va avea o misiune dificilă contra scaiului Bautista-Agut, care l-a perpelit pe toate părțile pe bietul Jo Tsonga în turul anterior, întorcând meciul și câștigând în decisiv la tiebreak.

Cine va ieși de aici va juca în sferturi cu învingătorul dintre Monfils și Dimitrov. Ar fi trebuit să fie Monfils și Murray, dar Andy a găsit de cuviință să se evapore total în căldura după-amiezii după ce a câștigat la tiebreak primul set. 50 de neforțate mai târziu, Dimitrov bifa cea mai importantă victorie a sa de anul acesta, una care sigur îi va ajuta confidensul scufundat undeva prin Groapa Marianelor. Optimea cu Monfils va fi un must-see pentru cei care preferă forma fondului. O să fie formă din belșug în acest meci: revere cu o mână, șpagaturi, salturi și câteva chestii care sunt sigură nu s-au inventat încă. Monfils s-o fi făcut băiat serios anul acesta și s-a pus pe câștigat meciuri, dar nu cred că va rata ocazia pe care i-o oferă un adversar francofil de a face câteva piruete à l'ancienne.

Ultimele două optimi surori prezintă doi capi de serie intermediari și două surprize. Bosniacul Damir Dzumhur, care era gata-gata să se retragă contra lui Rafa Nadal, și-a spus că totuși nu te întâlnești prea des cu șansa de a juca cu Rafa. Soarta a făcut ca cel care s-a retras a fost Nadal. Mai apoi, a trecut de Kukushkin în trei seturi. Azi îl va avea în față pe Milos Raonic, care a trecut cu încredere de Jack Sock. Dzumhur va avea ocazia să-și etaleze jocul de counterpuncher și passing shoturile, asta dacă reușește să pună racheta pe serviciul lui Raonic.

Cine iese de aici, va juca în ultimul sfert contra câștigătorului dintre Nick Kyrgios și Alex Kuznetsov. Unul dintre preferații mei de pe vremuri care se blocase în challengeruri și nu părea să mai confirme, rusul Kuznetsov pare să fi decolat cu adevărat anul acesta. A avut un IW foarte bun, iar la Miami l-a scos pe Wawrinka în două seturi și a întors meciul cu Mannarino. Kyrgios va fi altă poveste: dacă servește la capacitate maximă, meciul va fi în racheta sa. Dar dacă nu, Kuznetsov poate să se strecoare în sferturi.

Cam asta oferă Miami pe partea băieților: un amestec pestriț de Djokovic, veterani hârșiți, lupi tineri și surprize. ATP-ul începe să semene din ce în ce mai mult cu circuitul feminin. Să vedem dacă Novak va urma calea Serenei și se va împiedica pe drum, sau va profita de apele tulburi pentru a-și întări dictatura asupra clasamentului.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi