Preview, Miami, feminin: Venus, Serena, Kim, în turneul revenirilor

Adrian Țoca | 22 martie 2012

Preview, Miami, feminin: Venus, Serena, Kim, în turneul revenirilor

Scriam, în preview-ul tabloului feminin de la Indian Wells, că turneul este despre “Vika şi restul lumii”. S-a confirmat acolo, şi, mai mult sau mai puţin, este o afirmaţie valabilă şi pentru Miami, al doilea mare turneu din seria nord-americană de primăvară. Dar acel “restul lumii” a căpătat un pic mai multă consistenţă între timp, pentru că, la Miami, îşi fac revenirea în circuit surorile Williams şi Kim Clijsters, după absenţe mai lungi (în cazul lui Venus, a cărei ultimă apariţie s-a petrecut anul trecut, la US Open), sau mai scurte. Asta face ca tabloul feminin de la Miami să arate de-a dreptul încărcat. O mulţime de jucătoare cu pretenţii, multe nume grele, dar şi jucătoare din noul val, care pot produce surpriza oricând. 

Adăugăm la toate astea şi întoarcerea fericită în circuit a Alisei Kleybanova şi cu siguranţă că turneul de la Miami îşi merită titlul de turneul revenirilor.

Dincolo de toate astea, Victoria Azarenka rămâne însă principala favorită, dar şi cea pentru care turneul are, poate, cea mai mare însemnătate. Vika are mai multe mize.

Este primul turneu la care vine în calitate de lider şi are un titlu de apărat, ea fiind campioana en-titre la Miami. Apoi va încerca să-şi prelungească seria de 23 de victorii consecutive. Cel mai probabil va avea şi ocazia unor meciuri de mare nivel cu jucătoare de cel mai înalt nivel, în care-şi va putea legitima sezonul ei de până acum. Şi, poate cel mai important, ea are şansa de a deveni abia a treia femeie care reuşeşte dubla Indian Wells-Miami, după Steffi Graf (1994, 1996) şi Kim Clijsters (2005). Dacă va face asta, în condiţiile unui tablou cu aproape toată lumea bună, atunci Azarenka îşi va reduce la tăcere probabil şi ultimii contestatari.

Hai să vedem cele două jumătăţi de tablou:

Jumătatea Azarenkăi

Vika a spus că abia aşteaptă să le întâlnească pe Serena sau Kim, însă tragerea la sorţi a ferit-o de un parcurs prea complicat. Nu că ar fi avut nevoie de noroc. Sfertul ei de tablou le conţine, drept cele mai periculoase adversare, pe Kerber, Kirilenko, Bartoli sau Safarova. O tragere bună pentru Azarenka, pentru care primul obstacol serios ar putea veni abia în semifinale. Asta dacă Petra Kvitova se va hotărî să-şi ridice un pic nivelul de concentrare şi să confirme aşteptările puse în ea. Campioana de la Wimbledon este principalul nume din al doilea sfert de tablou. Pentru Kvitova, mai ales dacă luăm în calcul forma ei actuală, va fi însă un traseu greu. Venus Williams e prima ei adversară. Dacă trece, alte obstacole s-ar putea numi Ana Ivanovic, recent revenită la o formă bună, sau Agnieszka Radwanska, poloneza fiind încă neînvinsă în faţa oricărei jucătoare pe care n-o cheamă Azarenka.

E interesant de urmărit şi reacţia Radwanskăi după înfrângerea sonoră încasată la Indian Wells, iar un sfert între cele două, Kvitova şi Radwanska, foarte posibil, ar fi extrem de interesant de urmărit, prin prisma diferenţelor uriaşe de stil dintre ele.

Jumătatea Sharapovei

O numim aşa, generic, după numele celui mai mare cap de serie din această parte de tablou, dar e la fel de adevărat că ar putea fi jumătatea oricui. Şi asta pentru că avem o mare înghesuială de nume grele. Sharapova, Serena, Kim, Wozniacki, Stosur, Na Li, toate sunt aici.

Kim şi Serena sunt în sfertul al treilea, alături de Wozniacki şi Stosur, şi e de urmărit traseul celor două mari campioane. Dacă pentru Clijsters e dificil de spus în ce măsură e motivată, ea declarându-şi, în repetate rânduri, interesul deosebit pentru Slam-uri şi pentru Olimpiadă, Serena e într-un punct în care ar avea nevoie de un trofeu, mai ales după apariţia neconvingătoare de la Australian Open.

În plus, Sam Stosur, cea care a învins-o în finala de la US Open, e pe traseul Serenei (s-ar putea întâlni în turul 4), aşa că un astfel de meci i-ar trezi teribil interesul lui Williams. Cât despre Wozniacki, daneza pare în derivă şi deja se pune întrebarea nu dacă va ieşi cu bine din acest sfert ci, de exemplu, dacă va putea trece de turul trei, acolo unde revelaţia Christina McHale o aşteaptă.

Sfertul patru o are pe Maria drept favorită, rusoaica fiind un pic păzită de tablou în primele tururi. Cel mai greu ar trebui să-i fie cu Na Li, dar, în mod normal, Masha ar trebui să ajungă în semifinale.

 

Ce e de urmărit:

1. Seria Azarenkăi. La fel ca şi în previewul Indian Wells, acesta este principalul subiect de discuţie. Cât va rezista Vika? Va intra în sezonul de zgură neînvinsă?

2. Româncele. Patru jucătoare avem pe tablou, dar două dintre ele au ieşit deja, Sorana Cîrstea şi Irina Begu pierzând din primul tur. Simona Halep e în sfertul Azarenkăi, în vreme ce Niculescu e în sfertul Kvitovei.

3. Kleybanova. După reîntoarcerea pe teren, rusoaica se bucură de un al doilea început. Să sperăm că va rezista pe tablou cât mai mult.

4. Venus. Ca şi Kleybanova, Venus revine pe teren după probleme medicale grave. Ultimul ei meci competitiv a fost anul trecut, în august. Va fi interesant de văzut cum se comportă marea campioană la primul ei turneu.

5. Serena. Orgoliul fantastic al fostei lidere o poate transforma oricând în campioana feroce pe care o ştim cu toţii. Serena ar putea lua personal seria Azarenkăi. O finală între cele două ar fi povestea ideală a turneului.

6. Potenţiale meciuri cu o miză sau o poveste aparte: Azarenka – Kvitova sau Azarenka – Radwanska, Serena – Stosur, Serena – Kim, Serena – Sharapova, Azarenka – Serena. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi