Patricia Țig începe cu dreptul revenirea în WTA ca mamă: joacă pentru primul titlu al carierei chiar în primul turneu

Camelia Butuligă | 21 iulie 2019

Jocul ei este o combinație interesantă (și destul de rară) de lovituri autoritare (serviciul și forehandul în special) și ruperi de ritm inteligente. Patricia vine periodic la fileu și, cel puțin în acest turneu, a pus un număr impresionant de scurte reușite. De asemenea, este competentă și în apărare, putând ieși din situații defensive cu ajutorul sliceurilor și loburilor. Un joc complet, care a venit de hac unor adversare foarte diferite de-a lungul turneului.

Patricia Țig a jucat mult tenis în ultimele două săptămâni. Mai întâi turneul de pre-calificări al BRD Open, unde a obținut wild-cardul pentru turneul de calificări. Apoi, alte trei meciuri câștigate pentru a intra din nou pe un tablou principal WTA – ultimul fusese la Guangzhou în 2017. După victoria contra Annei Bondar în primul tur, i-au ieșit în cale trei capi de serie la rând, primul și cel mai periculos fiind deținătoarea titlului de anul trecut, Anastasija Sevastova, apoi Kristyna Pliskova și Laura Siegemund. Patricia a trecut de toate pierzând doar un set la Pliskova. În calificări avusese la fel, doar un singur set pierdut. 

Cu toate că a intrat în turneu fără clasament WTA, aceste rezultate nu sunt o surpriză pentru cine o știe pe Țig. În 2015, Pati a mai jucat o finală WTA, la Baku, și a ajuns pe locul 83, înainte ca accidentările și apoi sarcina să-i oprească temporar cariera. În aprilie anul acesta, Patricia a revenit în circuitul ITF, unde a adunat rapid un record de 25-7. 

În interviul pe care l-a acordat BRD Tennis Insider, Patricia a vorbit pe larg despre noua sa viață ca mamă și cum i-a modificat perspectiva asupra tenisului: a devenit mai răbdătoare, dar și mai eficientă și organizată. Ca jucătoare, are ca obiectiv în primul rând partea fizică și prevenirea accidentărilor și apoi cea mentală și tactică: atitudinea pe teren și selecția loviturilor. 

Jocul ei este o combinație interesantă (și destul de rară) de lovituri autoritare (serviciul și forehandul în special) și ruperi de ritm inteligente. Patricia vine periodic la fileu și, cel puțin în acest turneu, a pus un număr impresionant de scurte reușite. De asemenea, este competentă și în apărare, putând ieși din situații defensive cu ajutorul sliceurilor și loburilor. Un joc complet, care a venit de hac unor adversare foarte diferite de-a lungul turneului. 

Mai mult decât atât, jocul ei a părut să devină din ce în ce mai puternic pe măsură ce a avansat. Din fericire, acea căzătură din meciul cu Sevastova, când Țig a aterizat pe încheietura mâinii stângi, nu a avut urmări. În sfertul contra lui Siegemund, Patricia nu și-a pierdut niciodată serviciul, salvând toate cele opt mingi de break ale nemțoaicei, iar combinația de lovituri puternice din spate și ruperi de ritm a funcționat din nou impecabil. 

În finală, Patricia o va întâlni pe Elena Rybakina (20 de ani, locul 106), care are un joc similar, bazat pe serviciu bun și lovituri puternice asezonate cu veniri la fileu. Rybakina a avut un an foarte bun până acum (36-13), calificându-se pentru prima dată pe tabloul principal al unui Slam la Roland Garros și adunând rezultate notabile la Hertogenbosch pe iarbă (semifinală) și Istanbul pe zgură (sferturi). Cea de la București va fi prima sa finala WTA și prima întâlnire cu Patricia, care de asemenea caută să câștige primul său titlu WTA. Dacă va reuși, va fi o premieră: Țig va deveni prima jucătoare fără clasament care câștigă un titlu WTA și prima de la Kim Clijsters care triumfă într-un turneu fără să fi avut clasament (US Open 2009).

Simona

Așadar, o finală cu multe semnificații și potential: un match-up interesant, mize ridicate pentru ambele jucătoare, dar și pentru publicul român care cu siguranță va dori ca trofeul la simplu să fie cucerit din nou de o româncă, după Simona Halep (2014, 2016) și Irina Begu (2017).

Foto: Farid Abassi / 30-0

Îți place?
Cele mai noi

Aryna Sabalenka easily beats Vika Azarenka 6-2, 6-2 to win a 7th career title in Ostrava. Second of the year.

She was 2-5* down to Coco Gauff in R2

And 0-6, 0-4 down to Sara Sorribes in the QFs