Of, fir-ar! Sorana pierde o luptă dramatică și istovitoare cu Wickmayer, România e condusă cu 2-0 după prima zi

tenis | 11 februarie 2017

Mâine nu mai avem voie la niciun pas greșit: Niculescu – Wickmayer și Cîrstea – Flipkens sunt, teoretic, cele două meciuri de simplu, în vreme ce la dublu e anunțată perechea Begu/Țig, dar în echipa noastră pot să apară modificări.

Sorana Cîrstea a luptat admirabil, dar nu a putut înclina balanța în favoarea ei într-un meci-thriller, decis de foarte puține puncte, tipic unei competiții precum Fed Cup. A fost 7-6, 5-7, 7-5 pentru Yanina Wickmayer. Sorana a salvat două mingi de meci la 4-5, apoi a avut trei șanse de break în game-ul imediat următor, toate salvate de belgiancă. 

N-a fost singura schimbare de momentum într-un meci de trei ore și 25 de minute. Sorana a condus cu 5-2 în primul set, dar s-a văzut trasă în tiebreak, unde Wickmayer și-a ținut mai bine emoțiile în frâu (7-4). Setul al doilea a fost presărat cu două schimburi de break-uri: de fiecare dată Sorana a fost în față, dar n-a putut să consolideze. S-a pomenit servind la 4-5 ca să stea în meci, dar a fost un moment în care și-a ridicat excelent jocul: hold la zero, break imediat, alt hold, și aveam decisiv. 

Setul trei a fost o dramă încasetată într-o dramă mai mare: game-uri lungi, schimburi epuizante, șanse de ambele părți, dar și lovituri excelente, raliuri de mare calitate, cu ambele jucătoare răspunzând excelent la întrebări grele. N-a fost doar o dramă surdă, ci un meci de un excelent nivel tehnic. Prima care a clipit a fost Wickmayer, care și-a cedat serviciul la 1-1, dar l-a recuperat imediat. Ambele și-au ținut serviciul până la 4-5, când Wickmayer și-a creat două mingi de meci pe serviciul Soranei. Imperturbabilă, Sorana a făcut două winnere și a forțat două erori, pentru 5-5. Apoi a fost rândul ei să aibă o șansă imensă: a avut trei șanse de break în game-ul imediat următor. Yanine, care la Australian Open ratase nouă (!) mingi de meci contra lui Lucie Safarova, sfârșind prin a pierde acel meci, n-a mai repetat povestea și și-a ridicat, la rândul ei, jocul la greu, ținându-și serviciul. 

La 5-6, Sorana a strigat „nu mai pot!”, după ce a reușit ultimul ei winner al zilei, pentru 15-15. Yanine a sprintat cu următoarele trei puncte, închizând ziua. 

Belgia conduce România cu 2-0 după prima zi – după ce, în primul meci, Flipkens o învinsese pe Niculescu – dar nu totul e pierdut. Avem însă nevoie de o zi perfectă duminică pentru a răsturna meciul în favoarea noastră. 

La conferința de presă, Sorana a venit tristă, dar asumată. A refuzat să pună eșecul pe seama a orice altceva. „A fost un meci lung, am avut multe șanse pe care nu le-am fructificat, din păcate. Puteau fi doar două seturi, au fost greșeli importante, mi le asum. Atât am putut azi, îmi pare rău pentru echipă. Eu am pierdut meciul. În decisiv, când am avut acele gameuri cu multe avantaje, trebuia sa fiu mai agresivă„.

Sorana spune că e ok din punct de vedere fizic. „Am făcut ceva recuperare, o să mai fac. Mâine ar trebui să fiu aptă. Sunt sportivă de performanță.” Apoi a respins ideea că ar fi avut emoții – „când intru pe teren, nu mai am emoții. Când joc pentru România, îmi doresc să dau ce am mai bun, pentru că jucăm rar” – sau cea potrivit căreia ar fi pierdut din cauza serviciului – „Nu, nu am pierdut meciul din cauza serviciului meu. Am pierdut pentru că nu am fructificat mai multe mingi de break în decisiv„.

La rândul său, Ilie Năstase a evitat să spună dacă va face modificări pentru ziua a doua. A spus că nu se uită la clasament și a dat credit belgiencelor, despre care a spus că au jucat foarte bine azi. ”N-am mai stat trei ore și jumătate pe scaun de mult timp. Ambele meciuri au fost de calitate maximă, și primul, n-am mai văzut să se joace la fete serviciu-vole atât de mult. Trebuie să fim mulțumiți că am văzut un tenis bun. La Sorana, a fost o chestiune de câteva puncte.” 

Yanine Wickmayer i-a dat și ea credit Soranei: „E greu să-mi găsesc acum cuvintele potrivite, a fost o bătălie dură. Sorana a jucat foarte bine recent, așa că știam că va fi dificil pentru mine. A fost greu să rămân în meci, atât mental, cât și fizic. Când Sorana intră în teren, e foarte periculoasă. Amândouă am avut multe șanse azi. Cred că nivelul meu a crescut pe măsură ce meciul a înaintat”. 

Dominique Monami, căpitanul nejucător al Belgiei, a spus că nu se aștepta neapărat la acest scor. „Speram cel puțin la un 1-1 după prima zi. România poate încerca mâine o revenire, dar noi vom fi puternice și în ziua a doua. Kirsten și Yanina sunt două jucătoare complet diferite, așa că am căzut de acord înainte de meci cum să discut cu ambele”.

Foto: SportPictures

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi