Novak Djokovic îl învinge în finală pe Nick Kyrgios, câștigă a șaptea oară Wimbledon!

Adrian Țoca | 10 iulie 2022

Cu primul titlu de Slam reușit în acest sezon, Djokovic ajunge la 21 în ierarhia all-time, la un titlu în spatele lui Rafael Nadal, care are 22, și unul în fața lui Roger Federer, cu 20.

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

Novak Djokovic l-a învins în finala Wimbledon 2022 pe Nick Kyrgios, 4-6, 6-2, 6-4, 7-6.

Este al șaptelea titlu la Wimbledon pentru jucătorul sârb, care își prelungește seria de victorii consecutive la turneul londonez, ajunsă acum la 28.

Cu primul titlu de Slam reușit în acest sezon, Djokovic ajunge la 21 în ierarhia all-time, la un titlu în spatele lui Rafael Nadal, care are 22, și unul în fața lui Roger Federer, cu 20.

Pentru Kyrgios a fost prima prezență într-o finală de Grand Slam.

Djokovic devine al patrulea jucător din istorie care câștigă patru titluri la rând la Wimbledon, alături de Federer, Sampras și Borg.

Deși a pierdut primul set pentru al treilea meci consecutiv, Djokovic și-a regăsit cadența în seturile doi și trei, în care a fost jucătorul mult mai lucid; apoi a servit de două ori cu succes pentru a sta în setul patru, la 4-5 și 5-6, și s-a impus în tiebreak-ul care a urmat.

*

Cum face Novak asta? Cum face Rafa toate astea? Cum a făcut Roger atâta timp? O parte a explicației poate veni în declarația de la ceremonia de premiere făcută de Nick Kyrgios. Întrebat de Sue Barker – la rându-i extraordinar de longevivă (și de bună) în ceea ce face – dacă finala aceasta i-a deschis apetitul pentru a se întoarce pe această scenă, Nick a răspuns prompt, haios și sincer: „Nu, absolut nu. Sunt epuizat”.

E un pic de glumă aici, dar e și o bună parte de adevăr. Kyrgios chiar nu mai avea multe de oferit la finalul meciului. Și nu atât fizic. Și fizic, dar oboseala mai mare a fost mentală. Kyrgios nu e obișnuit cu agitația, cu pompa, cu emfaza, cu presiunea și cu atenția care vin la pachet cu prezența într-o finală de Grand Slam, cu atât mai mult una la Wimbledon. Una e să cauți atenție, în multe ocazii; cu totul alta e să te descurci cu acest gen de atenție, pe cea mai mare scenă a tenisului. Și degeaba le minimează el efectul, prostindu-se în varii feluri, asta nu înseamnă că nu le resimte. Faptul că n-a jucat în semifinale e prea puțin relevant aici pentru a-i judeca nivelul de prospețime; Kyrgios n-a avut fitnessul mental necesar pentru o astfel de finală, dar s-a prezentat bine cu resursele pe care le-a avut la dispoziție.

O greutate chiar și mai mare decât tam-tam-ul cu care vine la pachet prezența într-o finală de Grand Slam o presupune încercarea de a te ridica la aceeași intensitate emoțională, mentală, fizică și tennis-IQ cu un gigant precum Novak Djokovic. Asta-i o încercare chiar mai grea. Ca să bați un astfel de jucător într-o finală de Wimbledon trebuie să produci cu adevărat un tenis special ȘI să te menții la o intensitate emoțională cu care nu ești obișnuit. E un clișeu, dar este, de asemenea, și adevărul.

Novak, Nadal și Federer au fost atât de dominanți vreme de atât de mult timp nu doar pentru că sunt jucători de tenis mai buni decât toți ceilalți. Ci și pentru că sunt giganți mentali, pot atinge și se pot menține la aceste niveluri foarte ridicate de performanță din nou și nou și, foarte probabil, le place mai mult ceea ce fac. Privindu-i pe cei doi la festivitatea de premiere, nu există o ocazie mai clară pentru a vedea cu ochii liberi diferențele între un jucător foarte, foarte bun de tenis (sau, mă rog, cu calități extraordinare) și un jucător legendar, care continuă să facă niște performanțe ridicole să pară banale.

La urma urmelor, la aceste aspecte se reduce discuția despre această finală. În care Kyrgios a fost jucătorul mai bun în primul set în fiecare aspect al jocului, continuând o improbabilă serie de 5 seturi câștigate la rând în fața lui Novak. Ar fi avut o șansă la victorie dacă ar fi continuat în exact același fel, ba chiar să-și ridice nivelul. Când Djokovic a fost bătut în finale de Grand Slam de jucători non-Big 3, a fost bătut pentru că oponentul și-a asumat riscurile până la capăt, cu orice preț. Așa a făcut-o Wawrinka, așa a făcut-o, într-o oarecare măsură, și Medvedev. Dar Nick probabil că a simțit că nu are resursele să ducă o astfel de bătălie, așa că a devenit ușor mai pasiv odată cu startul setului al doilea, ceea ce a deschis ușa lui Djokovic să intre, treptat, în schimburi, să le controleze și, într-un final, să le dicteze.

Pe măsură ce Novak s-a adaptat la joc și a început să citească returul, Nick trebuie că a vizualizat cum procentajul șanselor lui la victorie scade încet, dar inevitabil. Felul în care și-a pierdut calmul din primul set, găsind vinovați în boxa sa sau în persoana unui spectator ușor afumat, e doar o supapă de eliberare a tensiunii. Dar și o informație dată lui Djokovic, o confirmare că este strâns în menghina sârbului. Era mereu despre jocul dintre linii și despre cel mental; și pe ambele Kyrgios a simțit că le pierde.

Presat pe forehand în schimburi și pe retur, Nick și-a dat singur foc la valiză în momentul în care a pierdut acel game de la 40-0 pe finalul setului al treilea, cel care părea predestinat să intre în tiebreak. Dacă ar fi jucat tiebreak în setul al treilea, lui Kyrgios i-ar fi fost poate mai ușor să-și reia rolul de copil teribil, să găsească câteva execuții stupid de spectaculoase și să încerce să-l deregleze astfel pe Djokovic. I-ar fi fost mai ușor, poate, și să creadă că-l poate câștiga. Așa însă, a jucat tiebreak în setul al patrulea, cu o marjă mult mai mică de eroare, cu o pistă mult mai mică pe care să încerce să aterizeze. Djokovic, așa cum o face mai bine ca oricine, a știut să găsească exact combinația potrivită cu care să își ia meciul. L-a câștigat pe deplin meritat, sărbătorind al șaptelea titlu la Wimbledon și al patrulea la rând.

Djokovic e acum singurul jucător din lume care are câte șapte titluri la două Grand Slam-uri diferite. Fiecare dintre cei trei mari are rația lui de variante de recorduri care devin atât de greu de caracterizat fără să nu te repeți sau fără să nu fii plictisitor. Cum poți vorbi despre șapte titluri la două turnee de Slam diferite? „Nici măcar nu mai știu câte ai câștigat aici”, a râs Kyrgios la premiere; și așa-i, știm câte sunt, dar într-un fel, le-am cam pierdut șirul și ușurința de a le înțelege la întreaga lor valoare.

A fost o finală a contrastelor, un duel între un serviciu grozav și un retur extraordinar. Un vis pentru analiști, care au avut ce să comenteze înainte de meci, pentru că pe masă era absolut orice scenariu. Ai fi văzut posibilă și o victorie a lui Kyrgios – pentru că cine altcineva, dacă nu omul care adoră să strice petrecerea și regulile oricui, era mai potrivit să oprească dominația Djokovic-Federer-Nadal-Murray la Wimbledon, dominație întinsă acum la 19 ani. Ai fi văzut, firește, perfect normală o victorie a lui Novak. Ai fi văzut un thriller, sau un scandal de proporții, cu unul, celălalt sau amândoi pierzându-și mințile. Ai fi văzut posibile lovituri inexplicabile și raliuri fantastice. A fost, în cantități mai mici, câte puțin din toate astea, dar până la urmă, așa cum se întâmplă de atâtea ori, scenariul cel mai plauzibil și cel normal s-a dovedit cel real. Pentru că, în meciuri care-i implică pe Djokovic, Nadal sau Federer, istoria tinde să se repete, iar logica tinde să fie validată.

Unde-l lasă această finală pe Kyrgios? Novak i-a spus, elegant ca întotdeauna la ceremonii, că se va întoarce. N-avem de unde să știm, e lucrul tentant de spus în astfel de ocazii, dar nu-s garanții. Nick, cu toate păcatele lui, e mereu onest când vine vorba de relația lui cu tenisul. El nu joacă, practic, un program întreg. E, păstrând proporțiile, un jucător part-time, pentru că nu agreează ideea de a sta atât de mult pe drumuri. Ar prefera (precum Ash Barty) să stea mai mult acasă, în Australia. Poate că nu agreează nici efortul inuman pe care-l presupune performanța la nivel de finale de Wimbledon repetate, sau poate că nu se simte pregătit pentru ea, sau simte că nu-i de el. Toate astea-s dreptul lui.

Totuși, Nick este finalist de Grand Slam acum; plus un titlu de Slam la dublu, anul acesta, la AO. Cu toate asteriscurile pe care vrei să le pui lângă numele lui, e un an extraordinar pentru el. „N-am crezut că o să mai ajung aici, am crezut că fereastra mea s-a închis”, a spus el săptămâna asta. Vom vedea în ce fel îl va influența performanța reușită aici și dacă se va întoarce într-o astfel de situație.

Unde-l aduce acest nou triumf pe Djokovic? Clișeul spune mereu că ultimul titlu e mereu cel mai și cel mai. Cel mai prețios, cel mai important din varii motive. Într-un an ca acesta, în care n-a jucat Australian Open, a fost învins clar la Roland-Garros și probabil nu va juca la US Open, Novak avea o singură opțiune să-și salveze sezonul. Și a luat-o fără să ezite, dominând încă o dată turneul de la Londra, unde e în continuare invincibil aici. A pierdut de câteva ori primul set în acest turneu, dar asta nu înseamnă aproape nimic pentru un om care n-a pierdut aici nici măcar când a avut de înfruntat două mingi de meci în finală contra unui rival uriaș, în poate meciul cu cea mai mare semnificație din istoria ultimului deceniu de Slamuri. Azi a făcut o finală curată, a stat calm, izolându-se de orice tentativă de a crea zgomot venită de dincolo de fileu, și-a executat planul de joc și a câștigat aproape ca o rutină.

Când titlul tău de Grand Slam cu numărul 21 se simte ca o rutină la 35 de ani, asta spune mare parte din poveste.

https://twitter.com/Wimbledon/status/1546172869406822406?s=20&t=7A73REW9vyI0NNe1H5uoyA

*

Abonează-te aici gratuit la noul nostru newsletter de sport – pentru comentarii și idei despre momentele relevante din sport și despre personajele care contează cu adevărat! De până la 4 ori pe săptămână, ATLT la 8 dimineața, la cafea

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Madison Keys, care a câștigat acest turneu cu trei ani în urmă, o elimină în optimi la Cincy pe numărul 1 Iga Swiatek, 6-3, 6-4.

Și ce fain gestul acelei voluntare care a consolat-o pe Iga în drumul către vestiar.