Amintiri de poveste: Momentele memorabile ale Wimbledon 2012 | foto, video

Adrian Țoca | 25 iulie 2012

Amintiri de poveste: Momentele memorabile, dar și inedite, ale Wimbledon 2012 | foto, video

Wimbledon este oferit pe 30-0 de

În mod excepțional, fanii tenisului, dar mai ales cei care apreciază jocul pe iarbă au parte de o porție dublă de Wimbledon în această vară. Abia ce s-au potolit ecourile turneului de Grand Slam, că superstarurile tenisului mondial revin pe iarba londoneză. De data asta, în alte circumstanțe, reprezentându-și țările la Olimpiadă. Dincolo de felul în care arată pachetul grafic care va domina baza de la Wimbledon, cu movul și cu cercurile olimpice dominând aspectul vizual, dincolo de culorile pe care le vor purta sportivii, totul se rezumă, însă, tot la particularitățile jocului pe iarbă.

Orice analiză și preview pentru Olimpiadă va pleca, așadar, inevitabil, de la amintirile pe care ni le-a lăsat Wimbledon 2012. Așa că, înainte de a reveni cu alte articole despre turneul de tenis de la Jocurile Olimpice, acest veritabil al 5-lea Slam al anului, hai să trecem în revistă cele mai importante amintiri de la Wimbledon 2012, unul dintre Slamurile cele mai agitate din ultimii ani.

Triumful lui Federer – H17TORY

Fără îndoială, una dintre cele mai bune scenarii ale anului. Știți deja cu toții contextul, nu e cazul să mai reluăm. E suficient de spus că Federer a revenit, după doi ani și jumătate, în postura de campion de Slam. Și cum s-ar fi putut mai frumos decât la Wimbledon, turneul său preferat, acolo unde elvețianul a ajuns la al 7-lea titlu. La pachet a venit și poziția de lider și depășirea recordului lui Sampras, o performanță cu atât mai remarcabilă cu cât a fost realizată în plină eră de dominare Nadal – Djokovic. E de remarcat și felul în care Federer a triumfat pe iarba londoneză, supraviețuind unui meci infernal cu Benneteau, apoi durerilor la spate din meciul cu Malisse, care l-au înfățișat, brusc, drept foarte vulnerabil și parcă pe picior de retragere. Apoi Roger l-a învins pe numărul 1 în semifinale și a transformat asediul lui Murray în propria demonstrație de forță.

Pentru pasionați, finala Wimbledon 2012 poate fi vizionată în întregime în video-ul următor.

Lacrimile și discursul lui Andy

Parcă dintr-o dată, după finala de la Wimbledon, Andy Murray ne-a devenit tuturor mult mai simpatic. Nu e vorba neapărat de discursul pe care scoțianul l-a ținut la festivitatea de premiere, ci mai ales pentru felul în care a luptat contra lui Federer și maniera în care a suportat, de-a lungul turneului, o presiune enormă. Nu e ușor să te cheme Murray și să ții în spatele speranțele unei țări întregi, care își dorește enorm un britanic triumfând la Wimbledon. Atunci când, Murray numindu-te, așadar, ai mai și pierdut câteva finale de Slam și toată lumea te tot întreabă când ai de gând să câștigi primul GS, lucrurile sunt și mai delicate.

Acuzat, adesea, că a fost prea pasiv în precedentele sale finale, Murray a ieșit la atac din prima secundă a meciului cu Federer, și numai un game absolut genial al acestuia a făcut ca Andy să nu conducă la seturi cu 2-0, caz în care ar fi fost mai aproape ca niciodată de o performanță istorică. Dar timpul nu e trecut pentru Murray. Speranțele sale sunt și mai întemeiate acum. Și da, discursul de final (pe care îl puteți revedea mai jos), a emoționat multă lume.

Reîntoarcerea în glorie a Serenei

În ultimul an, Serena a trecut prin multe. Atât de multe, încât și simpla ei reîntoarcere pe teren merită salutată și apreciată ca atare, mai cu seamă că vorbim despre o campioană care nu mai are nimic de demonstrat. După multe probleme de ordin medical și personal, Serena a depășit situația, a suportat și dezamăgirea unei eliminări în turul 1 la Roland Garros, recucerind titlul de la Wimbledon. O imagine familiară pentru o sportivă mare de tot, care a readus jucătoarele de top din WTA în situația de a se împărți între cine îi poate face față, cât de cât, Serenei și cine nu. Agnieszka Radwanska, merituoasa finalistă, a reușit, cât de cât, dar nu suficient. Serena a jucat și servit prea bine ca să poată scăpa titlul. Categoric, Serena e principala favorită și pentru titlul olimpic.

Eliminarea Rosol-iană a lui Nadal

În mod clar, șocul eliminării lui Rafa ne-a luat pe toți un pic prin surprindere. În cazul lui Nadal, accidentele sunt rare și, mai ales în situația unui Slam, aproape inexistente, mai ales în situația unei faze atât de incipiente a turneului și cu un adversar atât de prost clasat. Sunt, însă, puține lucruri pe care Rafa le-ar fi putut face în acea zi contra unui Rosol aflat într-o stare care i-a permis să reușească lovituri absolut ridicol de puternice și de bine plasate (le puteți vedea într-un colaj din primul videoclip; în al doilea clip e întregul rezumat al meciului). Cumva, respectivul joc, de departe cea mai mare surpriză din ultimii ani, a influențat întregul turneu. Din păcate pentru spaniol, revanșa lui se va amâna, pentru că Rafa nu va putea reveni pe iarba de la Wimbledon la Jocurile Olimpice.

Rezumatul complet

Al treilea eșec în finală al lui Horia

N-a fost să fie nici acum. Cu cât crește iarba în topul preferințelor pentru Horia Tecău, cu atât mai mult titlul de la Wimbledon refuză să ajungă în vitrina de trofee ale românului. Dar, oricât de frustrant ar fi, dacă alegem să vedem partea plină a paharului, trebuie admirat faptul că, pentru al treilea an la rând, Tecău și Lindstedt au jucat finala. Pe primele două le-au pierdut, și pe fondul lipsei de experiență la un asemenea nivel, la niște adversari mai buni. Pe a treia au pierdut-o în fața unor adversari “in the zone”, care au făcut turneul și meciul vieții. Din fericire, Horia și Robert au depășit repede momentul, triumfând, săptămâna următoare, la Bastad. Viața merge înainte.

Alte momente foarte interesante

Youzhny îi cere ajutorul lui Andre Agassi

Exasperat că nimic nu-i mergea, dar și că adversarul, adică Roger Federer, nu i-a dat nicio șansă, rusul Mikhail Youzhny a ales din nou o cale originală pentru a-și manifesta sentimentele. Dacă la Roland Garros scria “SORRI” în zgură, ca formă de regret pentru evoluția sa foarte slabă din meciul cu David Ferrer, de data asta rusul a căutat alinare și suport de la o legendă a sportului, Andre Agassi, cel care a urmărit sfertul de finală din loja regală: “Ce să-i fac? Tu trebuie să știi!”. Mai jos:

“Dă-i pe rever, Viktor!”

O situație aproximativ similară, dar în sens invers. De data asta, sfatul a venit nesolicitat. Viktor Troicki traversa momente grele și foarte grele în meciul cu favoritul 1, Novak Djokovic, condus fiind cu 2-0 la seturi, când un fan mai vizionar i-a strigat acestuia un sfat simplu: “Dă-i pe rever, Viktor!”. Foarte ușor iritat, nu atât de fan, cât de situația în care se găsea, Troicki a ales să vadă partea amuzantă a momentului: întâi i-a oferit racheta spectatorului, apoi, când sfatul chiar a mers, i-a mulțumit acestuia. Mai jos:

Colecție de momente amuzante

Un colaj simpatic de secvențe de tot râsul, care nu mai necesită prea multe comentarii. Mai jos:

Hai să croșetăm

Ca spectator, poți să faci o mulțime de lucruri la Wimbledon. Dacă te plictisești de meciuri, poți să improvizezi. Cum a făcut această doamnă, care și-a rezolvat o parte din garderobă în timp ce trăgea cu coada ochiului la ce se mai întâmpla pe teren. Sau invers. Ia să vedem:

Djokovic și gluma lui de început de turneu

Sârbul a venit pus pe șotii la Wimbledon, așa că, înaintea primului meci, cel cu Juan Carlos Ferrero, s-a făcut că a greșit sportul, spre amuzamentul celor din primele rânduri. Cei de acasă au prins mai greu poanta lui Nole. În clipul următor:

“Umărul” lui Rafa

Nu atât de amuzantă, cât surprinzătoare, a fost înfrângerea lui Rafa în fața lui Rosol. La fel de surprinzător a fost și gestul de mai jos, îndelung comentat pe forumuri la clipa respectivă. Până la urmă, s-a convenit că a fost doar o reacție la nervi a spaniolului. Rosol a spus că a fost un gest intenționat, dar că-l înțelege, Nadal și-a cerut scuze în câteva rânduri pentru gest, asta a fost, subiectul a fost închis, dar rămâne pe lista momentelor de ținut minte de la Wimbledon 2012. Vedeți faza mai jos, în două variante.

Slow-motion

***

Alte imagini memorabile

Fotografii: Wimbledon.com

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi