Mihaela Buzărnescu se califică în prima semifinală a sezonului la Hiroshima, e la un pas de revenirea în top 100!

Radu Marina | 13 septembrie 2019

Mihaela leagă pentru prima dată trei victorii (fără set pierdut) într-un turneu de la accidentarea suferită în Canada și avansează în semifinale – un rezultat care o va sălta peste 20 de locuri în clasament și o va apropia de primele 100 de jucătoare ale lumii

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinalele turneului de la Hiroshima (WTA International), după victoria obținută în fața favoritei 3, Alison Van Uytvanck. A fost 6-4, 7-5 pentru Mihaela, care merge în prima semifinală WTA din 2019, acesta fiind cel mai important rezultat pe care ea-l reușește în proba de simplu din iulie 2018, atunci când avea să câștige titlul la San Jose. 

Ce a urmat după San Jose, știm cu toții: accidentare la gleznă, recuperare, o revenire greoaie, ieșirea din top 100. Dar ce a fost mai rău și mai greu a trecut, iar acum lucrurile par să intre, din nou, în normalitate: Mihaela leagă pentru prima dată trei victorii (fără set pierdut) într-un turneu de la accidentarea suferită în Canada și avansează în semifinale – un rezultat care o va sălta peste 20 de locuri în clasament și o va apropia de primele 100 de jucătoare ale lumii, ea fiind în prezent pe locul 125. O gură imensă de oxigen, în alte cuvinte. 

Calificarea în semifinale pentru Buzărnescu vine, așadar, după trei victorii fără set pierdut, ceea ce nu e tocmai de neglijat pentru o jucătoare cu încrederea încercată serios în acest sezon. În primul tur, Miki i-a lăsat doar cinci game-uri bulgăroaicei Viktoriya Tomova, în optimi a depășit-o, 7-6, 7-5,  pe Kurumi Nara, care a jucat în fața propriilor suporteri. Iar astăzi, în sferturi, a trecut de Alison Van Uytvanck, favorita 3; notabil, dat fiind că în precedenta lor întâlnire, belgianca o învinsese categoric, 6-1, 6-0, anul trecut, la Budapesta. 

Meciul cu Van Uytvanck n-a fost complicat peste măsură, dar s-ar fi putut complica teribil. Mihaela a recuperat în primul set un break, revenind de la 0-2 la 4-2, un avantaj care i-a asigurat câștigarea setului. Iar în setul doi,  a luat lucrurile de unde le-a lăsat în primul: reverul în cross scurt a produs cele mai multe pagube adversarei, iar tenisul ei a fost suficient de ordonat încât să câștige puncte atât prin ofensivă, cât mai ales defensivă. Așa a reușit să fie din nou în față, a izbutit break-ul la 1-1, s-a distanțat la 4-2 și, de aici,  a urmat un moment mai dificil, dar pe care a reușit să-l gestioneze bine, în final. 

De la 4-2, Miki s-a văzut egalată, condusă și fiind obligată să servească pentru a rămâne în set. Spre deosebire de alte ocazii, acum a gestionat această situație de criză impecabil: și-a făcut cu ușurință serviciul la 4-5 și a continuat să-i pistoneze reverul belgiencei, obținând în final break-ul, și mai apoi și victoria. 

Pentru a patra finală WTA a carierei, Mihaela va trebui să treacă de japoneza Nao Hibino, cea care a eliminat-o astăzi pe Su-Wei Hsieh, favorita principală a turneului. Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată până acum. 

Super hot în Shop-ul 30-0!

Chill e cuvântul anului. Iar titlul Simonei de la Wimbledon e performanța anului. Avem un tricou-stare de spirit 😉

Comandă Grand Slams and Chill din Shop!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi