Medvedev îl frânează pe Djokovic, se califică în semifinale și îl trimite pe Novak într-un meci de care pe care cu Zverev

Treizecizero | 18 noiembrie 2020

Numărul 1 și numărul 2 mondial sunt, amândoi, în pericol de eliminare la ATP Finals încă din grupe. Dacă se vor califica, însă, partea bună pentru Djokovic și Nadal este că nu se vor putea întâlni în semifinale.

DOAR AZI AI o reducere de 60 LA SUTĂ la tricoul Chill Year, valabilă până la finalul zilei! Ca să folosești reducerea, aplică codul de voucher MEDDY.

După Rafa Nadal, cu o seară înainte, a venit rândul lui Novak Djokovic să piardă în fața unui oponent mai tânăr, dar cu care împarte destule similitudini de stil. Djokovic a fost învins de Daniil Medvedev în etapa a doua a grupelor de la ATP Finals în două seturi cât se poate de clare, 6-3, 6-3. Rezultatul îl califică pe Medvedev în semifinalele competiției (prima sa astfel de reușită a carierei) și îl elimină pe Diego Schwartzman, cel care a fost învins, în prima confruntare a zilei, de Alexander Zverev, 6-3, 4-6, 6-3.

Eșecul lui Nole e, cu siguranță, un rezultat surprinzător, dar nu în totalitate. Medvedev i-a mai pus probleme în trecut sârbului, învingându-l de două ori anul trecut (3-4 acum în H2H), și are un stil de joc potrivit ca să-l încurce pe liderul mondial.

Un game lung de peste 10 minute, disputat la jumătatea setului întâi, și câștigat de rus contra serviciului, a rupt echilibrul; Medvedev a fugit cu o serie de șapte game-uri consecutive și a obținut victoria în o oră și 22 de minute, la adăpostul unui procentaj de 79 la sută puncte câștigate pe primul serviciu, și cu o singură minge de break de înfruntat. N-a fost deloc ziua ideală a lui Novak, care a pierdut toate încercările de scurte (șase la număr, unele dintre ele ratate complet), și a părut lipsit de idei de pe baseline, nereușind să găsească o cale de acces prin defensiva ca de obicei exasperantă a lui Daniil. Djokovic a totalizat 28 de erori neforțate, un număr necaracteristic de mare pentru el într-un meci totuși scurt ca durată. Medvedev a cules în liniște ca o furnicuță, a câștigat atât punctele lungi, de cel puțin 5 lovituri, dar și cele de 0-4 schimburi, dar a confirmat, după meci, că a fost conștient că nu a fost ziua cea mai bună a lui Djokovic. Li se întâmplă tuturor, a spus rusul, dar mai rar celor din Big 3, ceea ce îi și face campioni așa de mari.

Oricum, dacă e vreun moment ideal pentru Djokovic să piardă un meci (iar aceasta e abia a doua lui înfrângere în acest sezon într-un meci încheiat pe teren), acest moment e în runda a doua a grupelor de la Londra. Calificarea lui Nole în semifinale nu e compromisă, dar el va avea nevoie de victorie într-un meci care acum devine decisiv, cel cu Zverev, din ultima etapă a acestei grupe, meci programat vineri, de la ora 16:00, ora României.

Interesant, Djokovic are o tradiție în a-și complica viața în meciul din runda a doua a grupelor la ATP Finals: dacă în prima etapă a acestui turneu are un record de 12-1, sârbul are un bilanț de 6-7 în meciurile din etapa a doua. Per total, Djokovic pare pe un trend negativ la un turneu unde obișnuia să-și aducă tenisul cel mai bun, și pe care l-a câștigat de cinci ori: din ultimele sale șase meciuri la Londra, Novak a pierdut patru.

Până la confruntarea lui cu Zverev, de vineri, un alt moment decisiv se va produce joi, în cealaltă grupă, care are o situație similară în clasament: un jucător calificat de pe locul 1 (Thiem), unul eliminat (Rublev) și doi jucători care se vor confrunta într-un meci direct pentru calificare.

Asta înseamnă, așadar, că numărul 1 și numărul 2 mondial sunt, amândoi, în pericol de eliminare la ATP Finals încă din grupe. Dacă se vor califica, însă, partea bună pentru Djokovic și Nadal este că nu se vor putea întâlni în semifinale.

Între timp, Medvedev devine primul rus de la Nikolay Davydenko încoace care se califică în careul cu ași ai acestei competiții. Davydenko a mers chiar mai departe și a câștigat trofeul în acel an, 2009, de altfel, anul în care ATP Finals a și debutat la Londra. Ar fi cu adevărat remarcabil dacă ultima ediție la Londra a acestei competiții să fie câștigată tot de un rus.

Articol în curs de actualizare

https://twitter.com/TennisTV/status/1329176143866556420?s=20
https://twitter.com/atptour/status/1329176917644247041?s=20

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi