Maşinăria Serena se pune în mişcare şi o învinge pe Azarenka la Brisbane

Cel mai tare dintre meciurile Serenei îmi plac cele contra Vikăi Azarenka. E singura la ora actuală care îi oferă lui Williams ceva competiţie şi singura care, dacă-şi ameliorează cele două slăbiciuni care i-au pierdut meciul de azi, are şanse să o bată pe Serena „fair and square”. În rest, e linişte în WTA. Sharapova n-are nicio şansă cu jocul ei actual să se mai atingă de Serena atâta timp cât aceasta e sănătoasă şi restul fetelor sunt cred prea copleşite (pe bună dreptate, aş zice) pentru a se gândi să-i ia Serenei mai mult de un set. Dar Azarenka are ceva în plus faţă de restul top 10: deplasare de excepţie cuplată cu putere în lovituri şi una din cele mai bune construcţii a punctului din WTA. Aş zice că are chiar o construcție a punctului superioară Serenei, dar asta pentru că Serena nu are nevoie de prea multă construcţie: când loveşte mingea, păi lovită rămâne. Azarenka totuşi poate să stea în schimburi din spate cu ea de la egal la egal, cu o singură mare condiţie: să apuce să pună piciorul în schimb. Aici este prima dintre cele două mari probleme de care vorbeam mai sus, şi care îi pierd Vikăi meciurile cu Serena: începutul schimburilor. Mai precis, serviciul şi returul, şi al ei şi al Serenei. Serviciul Victoriei este mediocru ca viteză şi constanţă. Este lovitura care i se „încălzeşte” cel mai greu şi prima care îi cade sub presiune psihică. Serena, pe de altă parte, are un retur ucigaş, cu care a lovit azi grămezi de winneruri mai ales pe al doilea serviciu al Vikăi.

Cam aşa încep majoritatea meciurilor între ele: Vika negăsindu-şi ritmul pe serviciu, iar Serena pleznind cu nonşalanţă mingea de două ori mai tare decât venise. Asta pentru Azarenka e de două ori păgubos: odată că pierde puncte, evident, dar nici nu apucă să intre in ritm cu schimburile. Victoria este jucătoare de ritm, ea joacă din ce in ce mai bine pe măsură ce joacă mai mult şi mai intens. Blitzkrieg-ul declanşat de Serena pe retur şi pe propriul serviciu e dezarmant.

Însă Azarenka e diferită de restul jucătoarelor. În timp ce acest baraj de foc declanşat de Serena de la prima lovitură ar fi suficient să descurajeze 99 din 100 de jucătoare, Vika îşi limpezeşte privirea, se mută cu pasul hotărât spre celălalt careu şi aşteaptă următoarea minge. Îmi place foarte mult expresia Azarenkăi atunci când e la primire: e golită de orice gând, e toată numai focus, dar un focus mărit, aproape inocent, care nu mai vede nimic altceva în jur. E „awareness” în stare pură. Această atitudine, (pe care am văzut-o şi la Simona când a întors meciul cu Ivanovic de la Sofia), este cea care o ajută pe Azarenka să stea cu Serena acolo, pe platoul ăla himalayan unde suflă vântul aspru şi nu mai e nici ţipenie de jucătoare.

Apoi, se întâmplă ceva: Serena începe să mai greşească cu bombele ei. E normal – un asemenea joc cu risc mare n-are cum să fie susţinut la infinit fără greşeală. Şi Azarenka ştie asta. Şi nu-i trebuie mai mult ca să-şi desfăşoare talentul de constructor de puncte. Vika lucrează terenul ca nimeni alta: e djokoviciană în deplasare şi rapiditatea cu care schimbă direcţia mingii. Iar o Serena alergată este o Serena mai puţin periculoasă. La fel şi azi. Pe măsură ce Azarenka s-a apucat să alerge şi s-o alerge pe Serena, scorul s-a echilibrat, ba a apărut chiar şi un break în setul doi.

Bun. Dar Serena nu e Serena degeaba. Aşa cum Azarenka intră în „zonă”, aşa poate şi Serena să intre în „zona” ei. Când Serena vede că nu-i mai intră bombele nucleare din prima, poate să se panicheze, să înceapă să se plângă şi să înceapă să dea şi mai tare, doar, doar. Am văzut-o făcând şi d-astea. Dar nu funcţionează. Ştie şi ea. Aşa că acum, Serena îşi împietreşte expresia şi schimbă tactica: începe să alerge şi să scoată loviturile de fineţe. Pe serviciul Vikăi la 2-2 în al doilea set, la egalitate, după un schimb îndrăcit, Vika a lovit un rever incredibil într-un cros atât de închis, că Serena mai avea un pic şi se suia în scaunul arbitrei ca să-l ajungă. Serena l-a agăţat, dar replica a fost slabă şi Vika a încheiat cu un lung de linie triumfător. În următorul schimb însă, Serena a lăsat-o fără replică cu o dreaptă într-un cros atât de închis că Azarenka a rămas ţintuită locului, fără reacţie. Era ca şi cum Serena i-ar fi transmis: „Tot ce poţi tu face, eu pot face mai bine”. Până şi ţipetele i s-au accentuat Serenei în setul doi, cot la cot cu ale Vikăi. Atunci când ajung la acest nivel, meciurile dintre ele două sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am văzut în viaţa mea în WTA. E adrenalină şi luptă pură şi dură, fiecare scoţând cel mai bun joc din cealaltă. E o chimie între ele ca adversare, cu jocurile lor complementare: Serena forţa de neoprit şi Vika obiectul de neclintit.

La 5-4 pentru Azarenka, pe serviciul Serenei se face 0-30. Şansă mare pentru Vika: două puncte distanţă de set. Şi aici apare cea de-a doua dintre problemele Vikăi de care vorbeam în introducere: nu poate să capitalizeze în momentele de slăbiciune ale Serenei. Nu poate să dea lovitura ultimă, fatală. Nu încă. Eşuează pentru că-şi doreşte prea mult şi forţează. De înţeles. Se gândeşte că poate e singura oportunitate pe care o va avea şi asta pune o greutate si mai mare pe umerii ei în aerul şi aşa foarte rarefiat în care joacă. Bineînţeles, faptul că Vika n-a avut tăria să încheie când a avut şansa a fost un adevărat balon de oxigen pentru Serena, care, după ce şi-a ţinut serviciul pentru 5-5, ce să vezi, a făcut break pentru 6-5. The end.

La ceremonie, Vika i-a spus Serenei că îşi doreşte s-o întâlnească şi la Australian Open. Dacă vrea ca rezultatul să fie diferit, trebuie totuşi să studieze din manualul „Cum să-ţi câştigi serviciul ca un boss fără să dai tare în minge” scris de Aga Radwanska şi apoi „Cum să-ţi termini adversarul fără să clipeşti când e vulnerabil” capodoperă scrisă de Rafael Nadal în 2005-2006, reeditată în fiecare an de atunci încoace.

Pentru mine meciurile lor sunt „must see” indiferent de rezultat, asta e clar. Dar o victorie mare a Azarenkăi la Serena ar scutura un pic lucrurile în WTA şi le-ar face mai interesante pentru fani, care, oricât de dedicaţi, mai vor şi ei ceva suspans şi palpitaţii la vârful clasamentului, nu doar execuţii sumare în paţa publică. Să vedem ce aduce Australian Open.

Highlights