Marii campioni găsesc mereu o cale de a reveni. Andy Murray câștigă primul titlu de la revenirea în tenis!

Radu Marina | 20 octombrie 2019

La nouă luni distanță de la conferința de presă susținută la Melbourne, prin care își anunța retragerea aproape sigură din tenis din cauza problemelor de sănătate, și la doar al șaptelea turneu de la revenirea în tenis, Andy Murray reușește să câștige titlul de la Antwerp, după o finală extraordinară, în care a trebuit să […]

La nouă luni distanță de la conferința de presă susținută la Melbourne, prin care își anunța retragerea aproape sigură din tenis din cauza problemelor de sănătate, și la doar al șaptelea turneu de la revenirea în tenis, Andy Murray reușește să câștige titlul de la Antwerp, după o finală extraordinară, în care a trebuit să revină mereu din urmă cu Stan Wawrinka – el însuși un jucător cu o revenire impresionantă dintr-o situație de sănătate precară: 3-6, 6-4, 6-4.

Titlul cu numărul 46 pentru Andy vine într-un moment în care puțini mai credeau în el – inclusiv el era sceptic cu privire la șansele lui de a mai putea juca, din nou, un tenis la un nivel înalt după operația de reconstrucție a șoldului, suferită în ianuarie – și la mai bine de doi ani distanță de la ultimul trofeu cucerit. Cine ar fi crezut, în februarie 2017, când Andy cucerea titlul la Dubai, era liderul mondial și deținătorul trofeului de la Wimbledon că lucrurile vor lua o asemenea întorsătură: accidentare la șold – dureri insuportabile – căderea în clasament – anunțul retragerii – operația de reconstrucție a șoldului – rămas fără clasament – recuperare – intenția de a reveni în tenis – revenirea la tenis, întâi doar la dublu, apoi și la simplu – din nou campion al unui turneu ATP. 

Andy s-a întors oficial în tenis în iunie 2019 și nu a făcut-o pentru a câștiga, ci pentru a-și mai da o șansă în a face ceea ce a făcut toată viața cu mare drag. “Sunt conștient că sunt oameni în situații mai grele decât a mea. Dar am muncit toată viața ca să devin jucător de tenis. Doar asta am făcut, de când mă știu. Când nu am mai putut să fac asta și nu știam dacă mă voi putea reîntoarce, mi-a fost foarte greu. Sunt atâția jucători care iubesc acest sport fără să câștige niciodată turnee mari. Nu mă deranjează să fiu unul dintre ei, povestea Murray în urmă cu două săptămâni. 

Cu toate astea, fiecare pas al revenirii sale a fost cât se putea de bine calculat; de la pregătirea fizică, la turneele alese și până la eventualele schimbări pe care a fost forțat să le facă. Nimic nu a fost întâmplător – de aici și succesul. 

Simona

În proba de simplu a jucat abia în momentul în care s-a convins că se simte în stare și corpul lui face față nivelului circuitului (s-a testat la Queens, Eastbourne și Wimbledon, în probele de dublu și dublu mixt). A refuzat să participe la turnee mari doar de dragul de a participa și a căutat să aibă meciuri în picioare cu orice preț, participând inclusiv la turnee challenger. A fost ferm în fiecare declarație, mărturisind că știe că nu va mai putea ajunge la nivelul lui obișnuit, înlăturând, totodată, orice urmă de presiune. A acceptat și a fost deschis noilor provocări, care au presupus anumite schimbări cu care el nu era obișnuit; a înțeles că are nevoie de mai mult timp de refacere între meciuri, deci mai puține antrenamente; a înțeles că trebuie să-i dea mai mult timp de odihnă corpului, deci fără o pregătire fizică foarte intensă. 

Semnele că lucrurile merg bine și piesele încep să se reașeze au apărut la Zhuhai, când a pierdut greu meciul cu Alex De Minaur, cel care avea să câștige titlul. A venit apoi prima victorie vs. top 15 la Beijing, a venit și a doua consecutivă în cadrul aceluiași turneu și revenirea parcă prindea contur. Un alt moment important a fost înfrângerea cu Fabio Fogini la Shanghai; dincolo de dezamăgire, care a fost evidentă pentru că a servit pentru meci, era și o bucurie pentru că timp de peste două ore Andy a rezistat foarte bine (fizic, ca nivel de joc) în fața unui jucător atât de dificil ca Fabio. 

De aici și până la primul titlu de la revenire au mai fost doar câțiva pași: în toate meciurile de la Antwerp, Murray a fost acel Murray capabil să revină când te aștepți mai puțin, cu o viziune a terenului îngrozitor de bună, greu de scos de pe teren și capabil să se adapteze în funcție de ce primește din partea cealaltă a fileului. 

Toate cele cinci meciuri câștigate, de la primul tur până la finală, au fost câștige în stilul Murray: în primele două și-a dominat adversari prin constanță și consistență, în ultimele trei a găsit o cale de a ieși la suprafață ca în vremurile bune, prin răbdare și perseverență. 

Cel mai spectaculos, greu și intens meci a fost, evident, cel cu Wawrinka, pentru că în niciun moment n-a părut să fie el jucătorul care deține controlul, ci jucătorul care încearcă să-l prindă din urmă pe elvețian. La 6-3, 3-1 totul ducea către o victorie relativ facilă pentru Stan. Doar că Murray are această calitate de a se reseta rapid, de a trece rapid peste un punct pierdut și nu are nevoie de prea multe pentru a se pune în funcțiune. 

În finala de azi, a fost suficient ca Wawrinka să clipească o dată și în decurs de câteva minute, dintr-o poziție avantajoasă, s-a văzut egalat și condus, dar fără a face neapărat și ceva greșit. A mai clipit o dată și s-a văzut întors și cu setul doi pierdut. 

Ajunși în decisiv, multă vreme a existat același sentiment că Wawrinka e la controlul partidei și multe lucruri depinde de el. Dar Murray a fost Murray: nonșalant, agil, răbdător, capabil să vină de nicăieri cu un passing shot incredibil sau cu un retur ce te lasă fără replică, menit să facă diferența și să taie tot elanul luat de adversar. De două ori Wawrinka a condus în setul decisiv, de două ori a făcut break-ul și tot de două ori s-a văzut egalat. 

Desprinderea decisivă a lui Murray a venit la 4-3, fiind doar a treia oară în finală când s-a aflat la conducere, reușind să speculeze, dar mai ales să treacă peste toate momentele cruciale ale finalei: la 4-4 a crescut și mai mult viteza la serviciu pentru a obține câteva puncte ușoare și a întors game-ul, salvând trei mingi de break; la 5-4, cu Stan servind pentru a rămâne în meci, a aruncat înspre el absolut tot ce a avut la îndemână – de la retururi luate din urcare, la o pistonare a reverului  și o defensivă incredibilă, care l-a determinat pe Wawrinka să forțeze și, implicit, să greșească.

Concluziile finalei și a succesului lui Murray? Sunt aceleași: marii campioni reușesc întotdeauna să găsească o cale de a reveni – fie că e vorba de un meci, o finală sau o carieră. Nu e cazul să subestimăm vreodată vreunul dintre ei.

https://twitter.com/EuroTennisOpen/status/1185980082340401154?s=20

Denis Shapovalov sparghe gheața, câștigă primul titlu ATP al carierei la Stockholm

După boomul din 2017, când reușea să-l bată pe Rafael Nadal, să se califice în prima semifinală Masters și să ajungă în top 50, așteptările în ceea ce-l privește pe Denis Shapovalov au fost imense. Iar presiunea care s-a instalat rapid asupra lui n-a fost ușor de suportat; atât pentru că e foarte tânăr (are doar 20 de ani), cât mai ales pentru că stilul său de joc – spectaculos, nuanțat, complex – n-a putut evolua atât de repede precum și-au dorit mulți. De aceea nici rezultatele sale n-au urmat trendul început în 2017, la Montreal. Punctul de plecare a fost Rogers Cup, dar el n-a putut ține pasul și nici n-a putut confirma foarte rapid acel rezultat (următoarea semifinală Masters, care a reușit-o la Madrid, a venit după mai bine de un an de la prima). 

Cariera lui Shapovalov n-a avut, poate, traiectoria pe care mulți o anunțau sau așteptau, însă, pe de o parte, poate e bine că totul s-a petrecut pas cu pas, într-un ritm nu tocmai alert (top 50 în 2017, top 30 în 2018, top 20 în 2019). Au fost multe înfrângeri clare în fața jucătorilor din top 10 care l-au maturizat, dar și alte eșecuri grele, care l-au ambiționat – ca de exemplu recordul de 0-7 în semifinalele ATP, avut până acum o zi, când s-a calificat, în fine, în prima lui finală. Adică, în alte cuvinte, lucrurile n-au venit prea ușor pentru el. 

Dar a perseverat, a căutat să se îmbunătățească (a schimbat mai mulți antrenori în perioada asta), a învățat din greșeli și iată-l acum câștigând primul titlu ATP, chiar din prima încercare: 6-4, 6-4 cu Filip Kraijnovic, care pierde a treia finală și mai are de așteptat pentru a câștiga și el primul titlu în circuitul ATP; nu cred însă că va trebui să așteptăm prea mult, având în vedere jocul pe care sârbul l-a arătat pe tot parcursul acestui sezon. 

Azi însă a fost ziua lui Shapovalov. Canadianul și-a impus cu o ușurință dezarmantă jocul, nedându-i prea multe alternative lui Krajinovic, care a creat impresia că nu știe de unde să apuce meciul ori ce anume ar trebui să joace pentru a-l răni pe canadian; a fost dominat atât la jocul din câmp, cât și la variație. Iar când a încercat câteva lovituri mai pretențioase (lovituri din alergare, veniri la fileu, schimbări de direcție rapide, voleuri drive) fie a greșit – și a făcut-o în momente sensibile – fie a fost pedepsit de Shapovalov. 

Shapovalov devine astfel al 15-lea jucător din 2019 care câștigă primul său trofeu ATP, acesta fiind sezonul cu cei mai mulți jucători care bifează primul lor titlu în circutul ATP din 1999 încoace; mai mult de jumătate din cei 15 sunt jucători tineri, din noua generație. Un alt semn, după recentele meciuri de la Shanghai, care ne arată că noua generație începe, treptat, să se arate. 

În paralel cu turneul feminin, la Moscova s-a desfășurat turneul ATP 250, câștigat de Andrey Rublev, după victoria în două seturi, 6-4, 6-0, în fața francezului Adrian Mannarino. Rublev a mai înseninat ziua spectatorilor dupa înfrângerea Pavlyuchenkovei, păstrând astfel, pentru al doilea an consecutiv, titlul în Rusia, după ce anul trecut Karen Khachanov s-a impus la acest turneu. 

Andrey Rublev, care până în această săptămână nu câștigase niciun meci la Moscova, câștigă pentru a doua oară în carieră un titlu ATP, după cel izbutit în 2017, la Umag. În urma acestui rezultat, rusul va atinge de mâine cel mai bun loc ocupat vreodată în clasament (22). 

Îți place?
Cele mai noi