Marea evadare: cum au trăit Federer și Sandgren dramatica victorie a elvețianului și ce poate spera acesta din meciul 50 cu Novak
Treizecizero | 28 ianuarie 2020„Dacă pot trece de un meci ca acesta, printr-un meci precum cel cu Millman, da, cred. Nu cred că s-a terminat decât atunci când s-a terminat și ai strâns mâna adversarului tău. Cred întotdeauna până la sfârșit”.
AO și-a primit semifinala de cinci stele; dar va fi ea una echilibrată?
În ultima parte a carierei lui, Roger Federer s-a specializat în meciuri dramatice, majoritatea implicând multe mingi de meci: victorii trăite periculos, în care a dansat cu înfrângerea până la capăt, dar și înfrângeri care le-au rupt inima fanilor lui.
O bună parte din aceste meciuri au venit la Australian Open, unde 2020 începe să amintească de traseul eroic de acum trei ani. Atunci, Federer a ajuns în finală după victorii considerate improbabile, în meciuri de cinci seturi cu Nishikori și Wawrinka, jucători mai în formă și mai fit la ora aceea, care i-au dat elvețianului tot ce-a putut duce. Roger venea, firește, după operația la genunchi, iar Australian Open era primul lui turneu oficial după o pauză de șase luni. La ora finalei cu Nadal, nimeni nu-i dădea vreo șansă reală, din multiple motive: nu doar head-to-head-ul, catastrofal pe atunci, dar și meciurile epuizante din drumul spre finală.
Trei ani mai târziu, de asemenea fără vreun turneu oficial înainte de AO, Federer s-a îmbarcat într-o serie asemănătoare. De parcă ar fi căutat o cale să îmbunătățească nivelul de dramă din confruntarea cu Millman, Federer s-a extras dintr-o situație și mai grea, salvând șapte mingi de meci, trei dintre ele consecutive, și revenind de la 1-2 la seturi în ciuda unor probleme fizice evidente, care i-au afectat deplasarea o bună bucată din meci. Asta e, de fapt, performanța specială de azi. Nu atât mingile de meci (cum observa și Sandgren, șase dintre ele au fost pe serviciul lui Roger), ci faptul că Federer a reușit cumva să nu piardă mai devreme și să rămână prin preajmă suficient cât să apuce un moment în care lucrurile să se întoarcă în favoarea lui.
Federer a fost întrebat când anume a început să simtă că lucrurile s-ar putea să fie fără întoarcere pentru el în acest meci, respectiv când a simțit că s-ar putea, totuși, ca ele să poată fi întoarse. Elvețianul a spus că a pornit meciul simțindu-se grozav, dar început să simtă ceva în zona inghinală la începutul setului al doilea, după ce și-a pierdut serviciul, văzându-și efortul defensiv și deplasarea prompt afectate. Serviciul, de asemenea, a fost mult sub nivelul obișnuit. După ce a pierdut setul doi, apoi a cedat și un break în startul celui de-al treilea, nervozitatea elvețianului a dat peste, ceea ce i-a adus un rar code violation pentru audible obscenity. Imediat după, a cerut un medical time-out, dar pentru o vreme, soarta lui în meci părea pecetluită.
„Uneori, speri că un MTO va rezolva lucrurile, dar n-a fost cazul. După acel moment, setul al treilea era oricum cam dus, așa că nu-mi rămânea de făcut decât să mă împac cu situația și să mă lămuresc ce mai am la dispoziție. Mă gândeam că setul patru fie se va duce repede, fie poate voi reuși să mă agăț cumva, dar tot o să-mi facă break în cele din urmă, pentru că el juca foarte bine”, a explicat Federer cum au evoluat gândurile lui. „Dar mare parte din timp am crezut că e gata. Sigur, au fost mici scântei pe ici, pe colo, când mă gândeam, hmm, poate, totuși? Apoi, imediat, realizam: nah, e gata.”
În acea perioadă a meciului, orice discuție despre un eventual comeback era fantezistă. Federer abia trecea prin game-urile lui de serviciu, având dificultăți în a se apăra de retururile lui Sandgren, care s-a înfruptat din serviciul ezitant al elvețianului. Pe retur, Roger n-a contat; adesea nici măcar n-a mai încercat să ajungă la unele mingi. Planul lui părea clar: să încerce să ajungă în tiebreak și, poate, să se strecoare cumva prin el, în speranța că va începe să se simtă mai bine. Ca să ajungă în tiebreak, Federer a apelat la toate trucurile din arsenalul său; atunci când Sandgren n-a lovit un as sau un winner, fiecare punct s-a simțit ca un meci de șah, în care Federer a căutat pe cât posibil să facă lucrurile complicate pentru adversarul său.
Probabil că Federer avea nevoie de un șoc de adrenalină, iar finalul de set l-a produs, perioadă în care a început și să se miște ceva mai bine. În șapte ocazii, întâi la 4-5, apoi în tiebreak, Sandgren a ajuns la minge de meci. În vreme ce tot stadionul, mai gălăgios ca niciodată, stătea parcă pe muchie de cuțit, gata să se prăbușească în deznădejde, americanul n-a putut să aplice lovitura decisivă la niciuna dintre ele. Federer a spus că abia dacă-și mai amintește cum le-a jucat, nici măcar nu știa că au fost șapte, dar bietul Sandgren le revăzuse deja de mai multe ori până când a venit la conferință: „El le-a jucat bine pe toate. A fost agresiv pe una dintre ele, pasiv pe alte câteva, a venit în față pe o alta; la ultima, eu aș fi putut plasa voleul mai bine decât am făcut-o, dar el a intuit și m-a pasat bine. M-a obligat să ajung într-o poziție dificilă. Tot creditul pentru el”, a spus Sandgren, care era un munte de dezolare.
„Am tot sperat că-mi va oferi o ocazie să atac. Dar a reușit să joace adânc și să pună presiune cu reverul, ceea ce nu s-a întâmplat în seturile doi și trei, când, după 3-4 mingi pe reverul lui, îmi obțineam o oportunitate. Dar nu și la mingile de meci, pe care le-a jucat fantastic. Joci punctul așa cum e. Sigur că probabil aș fi putut juca mai bine acele puncte, dar n-am făcut-o, așa că iată-mă”, a completat Sandgren.
Dacă tot ai prins un leu de coadă, ai face bine să te apuci să-l învârți, e o vorbă a Cameliei care se aplică perfect în această situație: Sandgren l-a tot tras de coadă pe Federer, dar a sfârșit prin a trezi bestia din elvețian.
Două dintre mingile de meci au fost raliuri de 19 schimburi, în care Federer a rezistat suficient cât să obțină eroarea. La singura minge de meci la care a beneficiat de serviciu, Sandgren a venit în față, a atacat pe reverul lui Roger, dar a fost pasat în două rânduri. Decizia de a trimite voleul tot cross-court, înapoi în reverul lui Federer, a fost penalizată prompt, care a răspuns în lung de linie, unde Sandgren nu s-a putut apăra. Federer a convertit apoi voleul în terenul liber și pe Rod Laver ai fi putut să juri că spectatori străini unii de alții se știau de când lumea: așa se luau în brațe și se felicitau unii pe alții.
„Poate ar fi trebuit să joc voleul de la 6-5 din tiebreak în terenul liber. Pe de altă parte, nici n-am vrut să cad victimă unui clasic passing de forehand al lui Roger Federer”, a zâmbit amar americanul.
Firește, câștigarea setului, cu 10-8 în acel tiebreak, i-a făcut un munte de bine lui Federer, care, dominat la toate statisticile până atunci, a început să treacă mult mai ușor prin game-urile de serviciu în decisiv, oferindu-și oportunități pe retur.
„Nu poți să-i dai nici măcar unui jucător bun atâtea șanse să revină în meci, cu atât mai puțin să faci asta cu probabil cel mai bun din toate timpurile. O să-și regăsească jocul și va începe să joace iar bine. Asta s-a întâmplat”, a spus Sandgren, care a conchis: „Tenisul e un sport nebun. Șapte mingi de meci… nici măcar nu-s așa multe. Șase au fost pe serviciul lui. Dacă ratam șase pe serviciul meu aș fi fost furios”.
Federer nu s-a grăbit să se vadă scăpat în câștigător. Abordarea cumva rezervată, gen ‘încă nu am scăpat de necazuri’, pare să-i fi făcut un munte de bine. „Abia când am luat setul patru, am început cumva să cred că meciul se poate întoarce. Dar era greu să-mi creez șanse. Am crezut că după ce am ratat prima minge de break din decisiv (la 1-0, n.a.), asta mi-a fost oportunitatea, iar meciul va reveni în direcția inițială”. N-a mai revenit, iar curând Federer era la interviul câștigătorului, unde a spus că „pe asta n-o meritam”.
Ce e de ales dintr-un astfel de meci? Primul lucru ar fi un reminder că încă nu știm nimic, cu tot tenisul din lume pe care l-am văzut cu toții. Sportul acesta continuă să te surprindă și să te treacă prin toate stările, când te aștepți mai puțin. Federer a fost norocos, într-adevăr, dar norocul în tenis e relativ. A făcut totul ca să-și ofere o oportunitate, iar la urma urmelor, e tot ceea ce-ți poți dori. Dacă oportunitatea nu va veni, n-ai de ce să regreți, la urma urmelor. Victoria asta poate fi considerată un soi de miracol, dar e la urma urmelor e doar produsul unui refuz de a renunța, câtă vreme mai există o fărâmă de speranță.
Federer a reiterat asta la conferință, când a fost întrebat dacă, ținând cont de cum se simte fizic și de nivelul actual al jocului său, mai crede că poate merge mai departe.
„Dacă pot trece de un meci ca acesta, printr-un meci precum cel cu Millman, da, cred. Nu cred că s-a terminat decât atunci când s-a terminat și ai strâns mâna adversarului tău. Cred întotdeauna până la sfârșit”.
Firește, șansele lui Federer în semifinala cu Novak Djokovic sunt, judecând după ce am văzut în acest turneu, mult mai mici decât erau la începutul lui, când de asemenea erau relativ reduse. E greu de spus dacă asta mai are vreo importanță: pentru cum a mers acest turneu, simpla calificare în semifinale este o performanță. Nole a fost aproape perfect în meciul câștigat în trei seturi cu Milos Raonic, căruia, în ciuda eforturilor canadianului, nu i-a dat absolut nicio șansă, returnând senzațional. Campionul en-titre a fost unplayable în acest turneu, amintind de cel de anul trecut, sau de cel din 2016, iar un Federer incapacitat fizic nu va putea să se strecoare pe lângă Djokovic așa cum a făcut-o cu Sandgren.
Roger are două zile la dispoziție să se refacă și e interesant de văzut și în ce măsură vor conta condițiile de joc, care vor fi complet diferite joi față de restul turneului. Până acum am avut multe zile răcoroase și seri de-a dreptul reci la Melbourne, însă joi se anunță o zi clasică de vară AO, cu temperaturi de până la 38 de grade.
Federer a spus că nu se simte epuizat după meciul de azi, notând că faptul că s-a împăcat timpuriu cu situația l-a ajutat să nu consume multă energie emoțională. „În loc să mă frustrez că nu mă pot mișca, am ales să joc cu ceea ce am, să văd ce poate fi făcut, să vedem dacă mă poate închide sau nu. Când am intrat în setul cinci, mi-am zis, oh, setul cinci deja. Sunt chiar încrezător că mă pot reface după accidentarea de azi. Nici nu știu dacă o poți numi accidentare. Sunt doar dureri și probleme. Am două nopți bune de somn până la meciul următor, plus fizio, doctori, recuperare. Sunt încrezător pentru că simt că nu m-am consumat azi. Nu a fost epuizant fizic precum meciul cu Millman. Depinde, de multe ori, de cum te simți la interior, cât de mult te consumă ceva. Dar trebuie să spun că mă simt destul de bine acum”.
Amândoi dominanți la Melbourne, unde au adunat împreună 13 titluri, Federer și Djokovic sunt prima pereche de rivali care joacă o semifinală sau o finală de Slam în trei decenii diferite. Va fi, de asemenea, și prima întâlnire într-un Slam între cei doi rivali de la faimoasa finală de la Wimbledon, din vara trecută. De atunci, Federer și-a luat o mică revanșă la Turneul Campionilor, dar lucrurile stau altfel acum. Dacă victoriile cu Millman și cu Sandgren sunt o formă prin care zeii tenisului îi dau lui Federer înapoi câte ceva pentru deziluzia de la Wimbledon, Roger va avea nevoie de ei cu vârf și îndesat ca să scoată ceva din meciul cu campionul en-titre.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
