Australian Open

Marea Emancipare a lui Murray | Andy câștigă meritat în cinci cu Federer, face a treia finală în patru ani la Australian Open

Adrian Țoca | 25 ianuarie 2013

Marea Emancipare a lui Murray | Andy câștigă meritat în cinci cu Federer, face a treia finală în patru ani la Australian Open

Pentru toți anii în care a fost al patrulea la rând, pentru toate glumele care s-au făcut pe seama lui, Andy Murray pune cărămidă după cărămidă la o construcție care se va transforma, în curând, într-un fort în care se va mai intra doar cu invitație specială. Este noua realitate, despre care scriem încă de astă-vară, și am face bine să ne adaptăm cu toții la ea, în caz că încă mai e cineva care o refuză. Andy a mai trecut de un hop mental important și, din multe puncte de vedere, este un succes care va plăti dividende pentru el la fel de mult cum au făcut-o și momentele cheie de anul trecut: victoria olimpică și titlul la US Open. 

Cu tot recordul său pozitiv asupra lui Federer (11-9 acum), Andy nu-l învinsese niciodată într-un Slam, cifră pe care orice suporter, analist, cunoscător sau babă din piață o vântura cu mai multă sau mai puțină satisfacție în ochii scoțianului. Trei finale pierdute, multe lacrimi, plus ironiile de rigoare încasate în cele trei ocazii, până când Murray a înțeles că nu există altă cale de a ajunge la nivelul celor trei din fața sa decât munca și ridicarea propriului său nivel. 

Semifinala cu Federer de la Australian Open 2013 nu-i aduce nicio cupă lui Murray, cel puțin nu încă. Nu-i asigură niciun salt în clasament, cel puțin nu încă. Va rămâne pe locul trei, indiferent de rezultatul de duminică. Nu-i promite nimic pentru marele duel cu Djokovic, în ceea ce, este tot mai clar acum, va deveni rivalitatea viitorului. Cel puțin, nu încă. Dar ceea ce face semifinala cu Federer pentru Murray este să-i certifice noul statut. Muzz avea nevoie de o astfel de victorie, măcar simbolic, pentru a spulbera și ultimele urme de îndoială ale cârcotașilor. Avea nevoie să-l bată pe Federer în luptă dreaptă, ca să-și oficializeze venirea în Top 2, cel mai probabil inevitabilă în curând. Avea nevoie să și sufere pentru asta, ca să demonstreze că nu mai e Murray cel care obișnuia să clacheze cu religiozitate în momentele de cumpănă. Și da, avea nevoie să câștige într-o manieră clară (scorul n-o arată), pentru a-și trimite la culcare și proprii demoni. 

N-a fost neapărat cel mai frumos meci de la Australian Open, dar se califică pentru primele trei cu siguranță. Mai ales din perspectiva dramei de care am avut parte pe finalul seturilor 2 și, mai ales, 4, de departe cel mai bun al serii, când tensiunea crescuse la cote înalte de ambele părți, ca și în tribune. Murray a dominat cu autoritate la aproape toate capitolele, exceptând unul: vanitatea. Este, din punctul meu de vedere, motivul pentru care s-a și ajuns în decisiv. În două momente cruciale ale jocului, Murray a vrut cu prea multă ardoare să-l pună la punct pe Federer, să facă și mai evidentă diferența. Și de fiecare dată lucrurile s-au întors prompt împotriva sa.

Întâi, în tiebreak-ul setului doi, la 5-5 pe serviciul său, când, la un lob defenisv al lui RF care ar fi ieșit probabil afară, Muzz a lovit un smash aproape ostentativ înspre corpul adversarului, dar care s-a întors ca un bumerang din reverul de pass al elvețianului, oferindu-i acestuia o minge de set pe care n-a ratat-o. Al doilea moment, în setul patru, în faimosul game de la 6-5. Muzz s-a trezit având de salvat un breakpoint neanunțat, pe care Federer și l-a oferit cu poate cel mai bun rever al său din tot meciul. Britanicul l-a scos din joc pe Federer, trimițându-l în partea stângă a terenului, dar a vrut și a cerut prea mult de la un forehand în cross foarte simplu, pe care l-a trims în out, oferindu-ne un alt tie-break. Și de această dată l-a câștigat elvețianul.

Au fost singurele două căderi ale lui Murray de pe parcursul meciului, însă ceea ce e de sublinat, pe sistemul “nu contează ce ți se întâmplă, ci cum reacționezi la ce ți se întâmplă”, este că Murray a avut o replică la fiecare dintre aceste căderi. Practic, în situații pe care în alte momente ale carierei lui le-ar fi transformat în lungi monoloage către boxa sa, Andy a venit după fiecare set pierdut cu o nouă rupere de ritm, transformată într-un avantaj luat timpuriu și concretizat ca atare. Ajuns a doua oară agonizant de aproape de victorie, n-a mai ratat, încheind setul decisiv cu mult înainte ca acesta să se transforme cumva într-un soi de thriller a la Nole-Stan.

Altfel, meciul a fost, cum bine l-a analizat Federer la conferința de presă, mai mult sau mai puțin ca unul de șah. Dar un meci în care Murray a fost mereu la conducere, cu elvețianul obligat tot timpul să vină din urmă. A reușit de două ori, dar până la urmă efortul l-a prins din spate. În decisiv, n-a mai avut niciun răspuns.

A nu se înțelege de aici că ar trebui să punem numai pe seama consumului fizic înfrângerea lui Federer. Nu. Adevărul este numai unul, a câștigat jucătorul mai bun astăzi. Murray a atacat mai mult, are cifrele mai bune la aproape orice statistică relevantă, a fost jucătorul proactiv, a fost superior pe perioade mai lungi de joc, a făcut mai puține erori tactice. Mai ales a servit excelent, lăsând puține portițe. Per total, a fost mai grupat și mai aplicat. Sigur că a fost și mai proaspăt, parcursul incredibil de lejer de până în semifinale (a avut de trecut de un singur cap de serie, și acela într-un picior, Simon) n-avea cum să nu-l ajute.

Federer a ratat însă o bună șansă să evite un consum inutil de energie în setul patru, când a avut un break avans și ar fi putut închide setul mult mai confortabil. Dar o serie de decizii eronate luate în game-ul șapte, un dropshot inutil (capitol  la care a pierdut foarte multe puncte prețioase toată seara), plus un contrepied neinspirat l-au costat serviciul. Doar focul de artificii din game-ul de 6-5 l-a readus în meci și i-a asigurat setul, însă efortul depus s-a simțit în debutul decisivului.

“Pare mult mai împăcat pe teren, e mai calm și mai încrezător, ca atare, și rezultatele sunt mai bune”, a spus Roger despre Andy. Într-adevăr. Cu un Federer aflat în premieră în cariera sa în situația de a juca două meciuri de cinci seturi unul după altul, Murray a reintrat rapid în starea de rock-solid și a adunat rapid erorile neforțate ale adversarului, capitalizând serviciu după serviciu. Break-ul decisiv a venit, simbolic, cu o ramă de la Federer. În curând, la patru ore de la start, meciul avea să fie gata. “He beat me fair and square” – a conchis analiza Federer, la conferință. Corect, iar victoria devine una de semnătură pentru Murray, un punct de cotitură în cariera sa. 

Despre Federer? Dat fiind nivelul lui Andy, nu cred că are prea multe motive reale ca să fie supărat. Corect, a fost poate prea pasiv pe alocuri (mai ales în începuturile de set 1, 3 și 5) și a contat destul de puțin la retur, în timp ce propriul său serviciu n-a mai fost la fel de eficient ca în alte ocazii. A exagerat cu scurtele, n-a forțat pe dreapta lui AM și s-a dus de multe ori ca într-un zid pe reverul britanicului. Pentru orice jucător e trist când pierde un meci de cinci seturi, mai cu seamă că și l-a prelungit în două ocazii și a părut că are ascendentul moral la intrarea în decisiv. Dar e mult mai ușor de suportat o înfrângere, la perspectiva învinsului mă refer, când știi că adversarul a fost mai bun per total. Restul contextului (traseul mai greu, vârsta, etc) contează și el, însă doar într-o măsură. În plus, dați-i credit lui Federer pentru cum a luptat și a revenit într-un moment în care și el, și meciul păreau gata. 

Obișnuim, adesea, să avem așteptări dumnezeiești de la Federer, uitând că, la aproape 32 de ani, se menține cumva în top 3 și joacă constant semifinale de Slam, la o vârstă la care Pete Sampras, de exemplu, era retras. În plus, Federer are de-a face (pe lângă Rafa) cu doi jucători care traversează momentele de vârf ale carierei lor chiar acum, sub ochii noștri. Și care vor juca absolut meritat a doua finală consecutivă de Grand Slam. E timpul lor acum.

 

 Meciul în tweet-uri:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi
Shop
nou
Cumpără
Simona. Al Doilea Slam. Povestea de la Wimbledon
55 lei
nou
Cumpără
Tricou Treizecizero Chill Year
89 lei
nou
Cumpără
Tricou Grand Slams and Chill
89 lei
Cumpără
Sox 30-0. 3 Pack
59 lei
Comentarii
Articole noi