Interviu 30-0 | Mara Gae: „De-abia aștept să intru în pâine de-a binelea în sportul profesionist!”

Ciprian Rus | 5 februarie 2024

„Nu e puțin lucru să ai posibilitatea să joci împotriva unei jucătoare cu palmaresul lui Alize Cornet. Am gustat ce înseamnă tenis de înaltă clasă și sunt bucuroasă pentru asta. A fost cu siguranță jucătoarea cea mai tare cu care am jucat până acum! E un meci de impact și un punct de plecare.”


este partener principal al Transylvania Open

La precedenta ediție a Transylvania Open, când a avut ocazia să se prezinte fanilor tenisului de la noi, adolescenta Mara Gae a reușit nu doar să impresioneze cu loviturile ei puternice, pline, dar mai ales să-și ofere dovezi importante că-i pe drumul bun.

Acum, după ce-a jucat din nou în calificările turneului de la Cluj, am întrebat-o pe Mara ce a învățat din a doua ei experiență la un turneu WTA250 și cum își pregătește trecerea – deloc simplă – spre tenisul profesionist.

Mara, la numai 18 ani, ești la a doua ta prezență la Transylvania Open. Ai deja un termen de comparație: cum ți se pare ediția 2024?

Mi se pare extraordinar că organizatorii au reușit să pună la punct o nouă ediție într-un timp atât de scurt și, mai ales, să-l facă la un nivel poate chiar mai bun decât cel din toamna anului trecut. Turneul are în acest an un mental coach, un mental health department, ceva cu totul nou pentru mine – așa ceva în juniorat nu există. E important să fie cineva care să te asculte, care să încerce să te înțeleagă mai ales acum, când faci pasul spre WTA, e important să știi că dacă ai nevoie de un ajutor e cineva acolo pentru tine.

Turneul mi se pare la un nivel extraordinar. Am înțeles de la foarte multă lume că hotelul este extraordinar, au reușit să pună calificările și main draw-ul în același hotel, ceea ce nu s-a întâmplat în alți ani, iar ăsta e un plus, pentru că ești mai aproape de club. Nu mai vorbesc de mașini: să ai un Porsche care te duce și te aduce de la hotel la baza de pregătire! E un turneu fantastic, își merită titlul de cel mai bun turneu WTA250 din lume.

Ai avut un meci foarte greu, dar și foarte special, în calificări împotriva lui Alize Cornet. Cum e să joci cu cineva de profilul și de calitatea lui Alize?

Pot să spun că a fost efectiv o onoare pentru mine să joc cu Alize Cornet. Anul trecut, am jucat Roland Garros-ul la junioare, și ea a fost cea care ne-a făcut nouă, junioarelor din competiție, prezentarea turneului. Faptul că la numai câteva luni am ajuns să joc contra ei mi se pare incredibil. Nu m-am gândit niciodată că voi apuca să joc împotriva ei. Rămân cu multe lucruri pozitive după acest meci. A fost un meci bun, în condițiile în care nu am avut meciuri în picioare, nu am mai jucat de două luni. Trebuie să fiu realistă: am jucat împotriva unei jucătoare care a fost în Top20 mondial. Chiar nu înțeleg ce căuta în calificări… Sunt mulțumită că m-am ținut de planul pe care l-am discutat cu antrenorii, emoțiile au fost, desigur, acolo, dar e normal. Mi se pare că am avut mentalitatea bună, că am gestionat mai bine punctele, că am fost mult mai limpede decât anul trecut, chiar dacă atunci am făcut un scor mai bun. Acum n-am mai fost atât de agitată, am fost mai calmă și mai ales mai bătăioasă, pentru că așa sunt eu. Eu zic că mi-am arătat un pic colții. 

Este un început de an bun, nu e puțin lucru să ai posibilitatea să joci împotriva unei jucătoare cu palmaresul lui Alize, care a avut meciuri și victorii cu Serena Williams sau Simona Halep. Am gustat ce înseamnă tenis de înaltă clasă și sunt bucuroasă pentru asta. A fost cu siguranță jucătoarea cea mai tare cu care am jucat până acum! E un meci de impact și un punct de plecare. S-a văzut că este mai sus mental și că are experiență mai mare. Ea are 34 de ani, eu 18. S-a văzut în momentele importante, când a plusat cu o servă bună sau un plasament incredibil al mingilor, însă ca viteză de joc mi se pare că am fost acolo și că diferența nu a fost neapărat jocul în sine, cât mentalitatea, tactica, limpezimea. Sper să am ocazia să conversez cu ea cât mai stau la turneu, să am un feedback din partea ei.

Ce planuri ai pentru 2024? Și cum împaci sportul de performanță cu școala, într-un an în care ai programat examenul de Bacalaureat?

Urmează să mă mut pe zgură, jumătate de an pe hard este foarte mult pentru mine, care nu am mai jucat atât de mult pe această suprafață, că în România chiar nu poți face asta. Mă mut pe zgură, o să încep cu nivelul de jos, turnee de 15-30.000, încerc să îmi creez o bază de senioare, să îmi pregătesc o tranziție cât mai armonioasă spre nivelul 125.000-250.000.

O să încerc să dau Bacalaureatul cu olimpicii în luna mai. Eu am făcut tot timpul școală în paralel cu tenisul și atunci am fost mereu împărțită. Nu regret, consider că am avut rezultate foarte bune, având în vedere că mă antrenez doar două ore pe zi, plus pregătirea fizică. Îmi dă încredere să știu că am rezultate atât de bune cu doar două ore de antrenament pe zi. E obositor programul, evident: am început meditațiile, trebuie să mă pun la punct cu anumite detalii legate de eseurile pe care le voi scrie. Dau BAC-ul din Română, Istorie și Sociologie, toate materii de toceală. Voi da simulările în martie, pentru că vreau să îmi știu nivelul, să știu pe ce plusez și să știu exact cum stă treaba cu BAC-ul. O să joc în martie două-trei săptămâni în Antalya, turnee de 15.000. Mi se pare un plan bun, mă obișnuiesc un pic cu atmosfera, poate reușesc să mai și învăț pe acolo.

Am gândit programul doar până în mai. De-abia aștept să scap de învățat, să intru în pâine de-a binelea în sportul profesionist!

Am văzut că a fost Gabi Ruse la meciul tău. Vorbești cu sportivele mai experimentate, le mai ceri sfaturi, profiți de evenimente ca Transylvania Open să mai schimbi impresii cu ele?

Cum sunt junioară, nu îmi permit să fiu foarte băgăcioasă. Dacă mi se oferă ocazia, dacă sunt deschise – și asta simți – evident că vreau să vorbesc. Vreau să schimb două vorbe cu Karolina Pliskova, cu Alize Cornet. Cu cele din România am avut ocazia să fac antrenamente – cu Ana Bogdan, cu Sorana Cîrstea, iar cu Gabi Ruse mă înțeleg foarte bine, chiar înainte de US Open m-am antrenat cu ea și îmi place foarte mult. Este incredibil cât de mult muncește! Și nu doar ea, toate, de fapt.

Cu Arantxa Rus, favorita numărul 1 a turneului, am avut ocazia să „bat” vreo 15 minute. A fost foarte drăguță cu mine! Eu am avut un antrenament foarte bun, ea era pe margine, și cum antrenorii noștri se știau, am „bătut” puțin cu ea. M-a întrebat de unde sunt, dacă joc pe tablou, m-a felicitat – am luat toate astea ca pe niște complimente. E incredibil și asta: să fac antrenament cu o jucătoare din Top50!

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi