Madrid, tragerea la sorți, traseu provocator: Simona Halep, pe aceeași parte de tablou cu Maria Sharapova

Treizecizero | 1 mai 2015

Tragerea la sorți a tabloului feminin a decis că finala de anul trecut ar putea fi reeditată în semifinale.

Al treilea turneu Premier Mandatory al anului începe mâine, la Madrid, iar tragerea la sorți, efectuată vineri, a stabilit că Maria Sharapova, campioana en-titre a competiției, va fi în jumătatea de tablou a Simonei Halep. Românca este favorită 2. 

Ca aproape de fiecare dată la turneele Mandatory, draw-ul e garnisit cu meciuri tari, ceea ce face câștigarea unei astfel de competiții o misiune complicată. Mai ales că favoritele nu au bye, ceea ce înseamnă că învingătoarea va trebui să treacă de șase meciuri înghesuite într-un interval de opt zile. Traseul Simonei Halep nu face excepție: el e presărat cu jucătoare potențial incomode, dar în același timp, rămâne perfect abordabil, genul de tragere care o poate aduce în forma dorită pe numărul 2 mondial. 

Cum spuneam, tragerile grele nu-s o surpriză la Madrid; nici anul trecut lucrurile n-au stat altfel pentru Simona, care a trecut de Goerges, Aruabarrena, Lisicki, Ivanovic și Kvitova în drumul spre finala cu Sharapova. 

De data aceasta, traseul româncei începe cu Alize Cornet. Simona și Alize Cornet nu s-au mai întâlnit din 2014, de la Dubai, când românca, proaspăt venită după un titlu la Doha, s-a retras la scorul de 6-1, 1-1 pentru jucătoarea din Franța. Anterior, ele se mai întâlniseră la Sofia 2013 (Simona a câștigat cu 6-4, 6-4) și la Monterrey 2011 (Cornet 7-5, 6-1). 

Cornet a avut o primă parte de sezon mai puțin concludentă, fără să reușească la vreun turneu mai mult de două victorii. A jucat un tur 3 la Australian Open și la Dubai, plus un sfert la Katowice.

Pe Simona o așteaptă apoi învingătoarea dintre Monica Puig și Roberta Vinci. Puig, o jucătoare de forță, ocupă locul 47 și are un bilanț de 10-11 anul acesta. Anul trecut a câștigat pe zgura de la Strasbourg singurul titlu al carierei. Vinci are un bilanț de 6-8 în acest sezon și a pierdut cele mai recente două meciuri directe cu Simona, incluzând și finala de la București. 

Din turul al treilea, încep meciurile ceva mai complicate. Lucie Safarova sau Camila Giorgi sunt cele mai probabile adversare în această fază a competiției. Adversara din sferturi s-ar putea alege dintr-o tripletă de jucătoare cu care Simona s-a întâlnit în diverse ocazii. Poate fi un nou joc cu Garbine Muguruza, al treilea de anul acesta, sau poate fi tot a treia întâlnire a anului cu Ekaterina Makarova, cu care a mai jucat deja două meciuri în acest sezon. O altă posibilă adversară în această fază a competiției este și Angelique Kerber, jucătoarea în mare formă, cu două titluri consecutive pe zgură, la Charleston și la Stuttgart. În semifinale, adversara plauzibilă este Maria Sharapova, cu Serena Williams cea mai probabilă finalistă din cealaltă jumătate de tablou.

Acestea sunt însă calcule teoretice, pentru că, în ceea ce se anunță o săptămână imprevizibilă, tabloul este presărat cu capcane pentru toată lumea. Maria Sharapova, aflată la prima serie de trei înfrângeri consecutive din ultimii ani, o va întâlni în primul tur pe una dintre cele mai în formă jucătoare ale acestui an, elvețianca Timea Bacsinszky, în fața căreia a pierdut cea mai recentă confruntare directă, anul trecut, la Wuhan. Drumul numărului 3 mondial le mai cuprinde pe cehoaica Pliskova, în turul al treilea sau pe Caroline Wozniacki în sferturile de finală.

Celelalte două românce de pe tabloul principal au meciuri cu grade diferite de dificultate. Alexandra Dulgheru, beneficiara unui wildcard, o întâlnește în turul 1 pe Ana Ivanovic. Alex și Ana Ivanovic s-au mai întâlnit o singură dată, la US Open 2013, când Ana a câștigat cu 6-2, 6-1. Învingătoarea o va întâlni în turul secund pe câștigătoarea dintre Svitolina și Hantuchova.

La rândul ei, Irina Begu o va întâlni în primul tur pe Kurumi Nara, cu un potențial meci contra învingătoarei dintre Pennetta și Petkovic în turul următor. Va fi a doua întâlnire dintre Begu și Nara, Irina câștigând-o pe prima, tot pe zgură, anul trecut la Estoril: 6-1, 7-6. În turul al treilea, pentru Irina se preconizează un meci cu Strycova sau Bouchard.

În calificări mai sunt Monica Niculescu (vs Gabriela Dabrowski) și Andreea Mitu (vs Alla Kudryavtseva), cele două meciuri jucându-se azi.

Într-un prim tur cu destule meciuri tari, capul de afiș se anunță Venus Williams – Victoria Azarenka. Venus conduce cu 4-1 în meciurile directe, dar Vika a câștigat cea mai recentă întâlnire, spectaculosul meci de la Doha.

Tragerea la sorți a tabloului masculin are loc în această seară, în jurul orei 19:30, ora României.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi