Federer revine cu victorie după două luni de pauză și vorbește despre motivație și poftă de titluri

Adrian Țoca | 7 mai 2013

Federer revine cu victorie după două luni de pauză și vorbește despre motivație și poftă de titluri

Avea nevoie de pauză să se reîncarce, iar acum se declară pregătit pentru cea mai intensă parte a sezonului, una în care spune că va lua parte la toate turneele programate de acum și până la US Open, inclusiv. Roger Federer și-a făcut reapariția în circuit azi, în turul 2 la Madrid, și a făcut-o cu bine: un 6-3, 6-3 cu Radek Stepanek, sub privirile gemenelor, dar și ale prietenului Tommy Haas, campion recent la Munchen și, la rându-i, câștigător în primul tur. Contrar eternelor teze potrivit cărora o pauză prelungită din circuit poate dăuna formei și rezultatelor imediate, Federer a fost cât se poate de ok pentru un prim meci: nici strălucitor, dar nici șters și obosit, așa cum l-am văzut și perceput în februarie și martie, poate două dintre cele mai insipide luni din cariera elvețianului. 

Mai interesant decât meciul a fost ce a avut de zis Roger la conferința de presă. Printre multe alte idei interesante, o frază anume atrage atenția și e una care le dă motive de optimism fanilor lui: “Trebuie să încep să câștig meciuri și turnee. Sunt foarte focusat acum și vreau să mă asigur că revenirea mea în circuit e una puternică”. E un semnal că Federer știe că trebuie să facă mai mult decât ce a făcut în prima parte a anului. O atitudine cumva previzibilă dacă îl înțelegi corect pe elvețian: de regulă, de-a lungul carierei lui, n-a lăsat niciodată ‘nepedepsită’ o perioadă proastă, răzbunând-o imediat ce a avut ocazia.

De văzut dacă va avea ocazia la Madrid, unde e al patrulea turneu consecutiv la care participă în calitate de defending champion și unde are puncte grele de apărat. La precedentele trei, rezultatul a fost cel pe care-l știți, motiv pentru care orice rezultat contează acum în foarte echilibrata bătălie pentru locul 2 cu Andy Murray. Încă un titlu l-ar aduce pe RF la egalitate cu John McEnroe, câte 77 de titluri la simplu. Întrebat despre asta, Federer a răspuns cu un zâmbet: “El are și 70 la dublu”.

Încă o declarație care vorbește despre un RF ultramotivat pentru următoarea parte a sezonului, dacă nu cumva zgândărit în orgoliu după ratările din startul anului: “De obicei, jucătorii se tem să dispară din circuit pentru 5, 6 săptămâni, dar eu sunt încrezător că pot reveni în forță. Nu e o absență lungă, dar între timp mai vezi 10-12 câștigători de turnee, poate mai mulți, și simți că ai fi putut fi oricând unul dintre ei, așa că e greu să stai acasă și să vezi alți jucători câștigând trofee. Sigur că am muncit mult la antrenament, dar nu e nicio glorie în a te antrena de unul singur, fără să te vadă nimeni jucând. Jucăm pentru fani și ca să fim parte din show și ca să ajungem la niște performanțe la care doar am visat. Pentru asta, am nevoie de asemenea să muncesc din greu. Am avut nevoie să mă distanțez un pic, ca să mă pot întoarce motivat și cu poftă de victorii. Așa mă simt acum, iar sentimentul acesta te poate purta pe val pentru o lungă bucată de timp”.

Următorul adversar: Nishikori sau Troicki. Cum Richard Gasquet, cel mai puternic potențial adversar de pe sfertul de tablou al elvețianului, a ieșit deja din concurs, Federer n-ar trebui să aibă mari emoții până la o eventuală reîntâlnire cu Rafa Nadal în semifinale, în poate cel mai potrivit turneu în care să-și dorească o întâlnire pe zgură cu marele său rival. 

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi