Jaqueline Cristian trece de Jelena Ostapenko la St.Petersburg, într-o luptă splendidă și în drum spre cel mai bun rezultat al ei
Adrian Țoca | 17 martie 2021Calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 500 din Rusia este cel mai important rezultat al carierei de simplu pentru Jaqueline.
Jaqueline Cristian a reușit a patra victorie consecutivă la St.Petersburg, învingând-o pe favorita 6, Jelena Ostapenko, în două seturi, 6-3, 7-6 (9). Într-un meci foarte spectaculos, Jaq a gestionat impecabil tiebreak-ul setului doi, unul în care momentele tensionate s-au succedat cu repeziciune. Românca a închis meciul la a cincea minge de meci, după ce a salvat, la rându-i, o minge de set.
Calificarea în sferturile de finală ale turneului WTA 500 din Rusia este cel mai important rezultat al carierei de simplu pentru Jaqueline. În ceea ce se anunță simultan un test și o experiență importantă, ea va întâlni în această fază o altă campioană de Grand Slam, super experimentata rusoaică Svetlana Kuznetsova.
Jaq, care a venit din calificări pe tabloul principal, va intra în Top 150 de săptămâna viitoare.
„Cred că e cel mai bun meci pe care l-am făcut în ultimele luni. Am jucat amândouă bine, ea e o jucătoare excelentă”, a spus Jaq, la interviul de pe teren.
*
Anul trecut, tot la început de sezon, Jaqueline Cristian a traversat cea mai bună perioadă a carierei. Impulsionată de victoria din BJK Cup cu Kudermetova, ea a prins o serie de 14 victorii din 16 meciuri și a ajuns la minge de meci cu Sofia Kenin, proaspăt câștigătoare de Grand Slam, la Melbourne. Toate astea, indoor. Apoi a venit pauza, iar Jaqueline n-a mai regăsit, la reluare, ritmul acela bun din februarie 2020, lăsându-se să ne întrebăm vreme de aproape un an ce ar fi fost dacă sezonul nu s-ar fi oprit.
Până azi, când, tot indoor, tot după câteva rezultate interesante care au precedat, sau anunțat, succesul de azi, Jaqueline a găsit acel nivel de top atins anul trecut, și încă ceva în plus. Într-o zi în care Monica Niculescu a fost anunțată căpitan nejucător pentru viitorul meci de BJK Cup al României, o mutare care parcă simbolizează nevoia de tranziție sau de acceptare a unui viitor nesigur, Jaqueline Cristian arată ca o potențială soluție pentru acel viitor, inclusiv pentru echipa de BJK Cup. Toate la timpul lor, firește; pas cu pas, evident. Dar victoria aceasta, mai exact, pasaje din ea indică spre acel potențial interesant al lui Jaqueline despre care au vorbit destui cunoscători ai tenisului de la noi, și care s-a lăsat întrezărit la începutul sezonului precedent.
Jelena Ostapenko nu mai e, neapărat, o sperietoare, dar asta nu înseamnă că nu e capabilă să bată pe oricine, într-o zi bună. Sezonul ei de până acum este de 50-50, așa cum arată, de altfel, și multe dintre meciurile ei. Victoria din turul întâi cu Paula Badosa a fost limpede și convingătoare, iar când letona a început cu break în fața lui Jaqueline, părea că o să fie o zi grea pentru româncă. Dar a fost și singurul moment al zilei în care Jelena a condus. Aproape imediat a venit și replica lui Jaqueline, a cărei atitudine excelentă a fost un semn prevestitor și încântător.
Sigur, Jelena și-a făcut rația ei de lovituri câștigătoare, dar n-a găsit niciun moment formula necesară pentru a controla jocul și pentru a dicta. Asta pentru că, bătăioasă, Jaqueline a răspuns de fiecare dată la foc cu foc, la putere cu putere, la winner cu winner. A fost o temă a zilei, de altfel. Indiferent ce a venit de dincolo de fileu, indiferent dacă scorul amenința să o apuce în direcția greșită, Jaqueline a venit de fiecare dată cu câte ceva. Fie o dreaptă în cross, fie reverul acela parcă pus cu mâna, fie mingi dezgropate din defensivă din situații complicate.
În termeni de scor, dinamica a fost similară. După ce Jaq a dus cu încredere la capăt primul set și a concretizat avantajul de break făcut la 3-2, ea a început similar și setul doi, făcând break la 2-1. Ostapenko a solicitat un medical timeout pentru probleme la încheietură și, previzibil, momentul i-a tăiat din elan româncei, care a pierdut apoi următoarele două game-uri. Dar nu și momentumul. După cel mai lung schimb al meciului, unul de peste 20 de lovituri, Jaq a egalat la 3-3 și a pus piciorul în ușă odată cu asta, anulând scenariul tipic care se întâmplă în multe situații similare, când o jucătoare care a avut set și break avans, dar a pierdut clipa favorabilă, tinde să se piardă cu firea în game-urile următoare..
De aici a urmat o lungă serie de puncte, game-uri și situații care s-au simțit precum un interminabil moment-cheie. S-a mers pe sârmă, de ambele părți, până în tiebreak, cu șanse mai multe de partea lui Jaq de a se desprinde: minge de break la 4-3, care ar fi putut-o aduce în situația de a servi pentru meci, apoi break pentru ea la 6-5, dar neconcretizat, în ciuda unei prime mingi de meci. Și tiebreak-ul, o splendoare în sine, cu alte întorsături și serii bune de ambele părți. Aproape mereu a fost Jaq cea care a avut prim-planul, și de fiecare dată când a căzut (fie o rară dublă greșeală, fie winnerele pe linie ale Jelenei la alte mingi de meci), românca s-a repliat imediat. N-a atins-o nici încercarea ironică și subtitrată cu un zâmbet hâtru a Jelenei de a-i imita strigătele de după punctele câștigătoare – „haide, haide, come on, come on!” un mocking care, paradoxal, de la televizor nu s-a simțit jignitor, ci mai degrabă o conștientizare a letonei că e prinsă într-o luptă grea, iar outsidera din fața ei este, de fapt, mai bună azi.
O impresie care a devenit certitudine la a cincea minge de meci, într-un final splendid, cu niște emoții de care ne era cam dor, și cu un winner de forehand la retur pe care Jaqueline l-a tot căutat în momentele acelea de final. Nu a fost din prima, nici din a doua, dar a venit din a treia încercare. Punct, set, meci, calificare în sferturi și alte două zile, cel puțin, de petrecut la un nivel mai înalt, între jucătoare de valoare. Unde Jaqueline dă semne că aparține și unde și-ar face un mare bine să apară mai des. Cu jocul, cu lupta și cu atitudinea de azi are toate șansele.
Foto: St.Petersburg Ladies Trophy
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română