Jaqueline Cristian pierde cu Katerina Siniakova, în primul tur al Australian Open

Treizecizero | 15 ianuarie 2024

Dintre românce, doar Sorana Cîrstea a mai rămas pe tabloul de simplu. Sorana e favorită 22 la această ediție de AO – a 16-a pentru ea!

Jaqueline Cristian nu își găsește ritmul cu Katerina Siniakova, e învinsă în primul tur al Australian Open: a fost 6-2, 7-5 pentru jucătoarea din Cehia, cunoscută mai ales pentru rezultatele ei de la dublu, unde a câștigat 7 turnee de Slam, între ele și precedentele două ediții de Australian Open.

Jaq, al cărei cel mai bun rezultat la AO este turul 2 (în 2022), rămâne fără victorie în acest start de sezon, ea fiind învinsă tot în primul tur la Aukland și la Hobart.

Dincolo, Siniakova (locul 49 WTA) pare să înceapă noul sezon în forma bună pe care a arătat-o la final de 2023, când a jucat finala la Hong Kong (pierdută cu Fernandez) și a câștigat titlul la Nanchang (finală cu Bouzkova).

*

Pe micuțul Teren 5, Jaqueline (locul 83 WTA) și-a câștigat primul game de serviciu, a avut o minge de break pentru 2-0, n-a putut s-o fructifice, și apoi și-a cedat serviciul în game-ul următor, un break pe care Siniakova l-a dublat imediat pentru 4-1. Jaqueline a oprit acolo seria adversarei, însă și-a cedat din nou serviciul și a pierdut repede un prim set în care Siniakova a avut inițiativa: 14 winners (doar 4 pentru Jaq) și 11 greșeli neforțate (7 pentru Jaq).

Jaqueline a început lent și setul al doilea, și-a cedat serviciul la zero, s-a văzut condusă repede cu 3-1, dar a reușit să salveze mingea de dublu break a adversarei.

De la 2-3 în setul secund, Jaq și-a crescut nivelul. A lovit mai lung și mai apăsat, a început să domine cu forehand-ul și, chiar dacă n-a fructificat primele două mingi de re-break, a reușit o confirme pe a treia, când a și egalat la 4.

Din păcate pentru Jaqueline, ea nu a reușit să profite nici de momentul mai bun, nici de starea de nervozitate a Siniakovei, care a greșit și ea foarte mult (inclusiv 5 duble greșeli în setul secund), și a cedat setul în prelungiri.

După ce a urcat de pe locul 266 în februarie anul trecut până în Top 90, Jaq nu are un start de sezon pe care și l-ar fi dorit, dar să nu uităm cât de puțină experiență are, totuși, la acest nivel; meciul de azi a fost abia al cincilea al ei pe tabloul principal al unui Grand Slam la simplu (2-3 acum).

*

Sorana Cîrstea, favorită 22 la AO, a rămas singura româncă pe tabloul de simplu. Ea va juca mâine cu chinezoaica Yafan Wang, un meci complicat pentru primul tur.

Dacă va trece mai departe, Sorana o va întâlni pe învingătoarea dintre Emma Raducanu și Shelby Rogers. Sorana o are pe aceeași parte pe favorita 12, chinezoaica Quinwen Zheng, potențială oponentă în runda a treia. E sfertul de tablou dominat de Jessica Pegula, favorita 5. 

View this post on Instagram

A post shared by Treizecizero (@treizecizero.ro)

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi