Jaqueline Cristian joacă foarte frumos, pierde la limită finala de la Linz, prima ei finală a carierei

Radu Marina | 12 noiembrie 2021

După o finală excelentă și un sezon care i-a schimbat direcția carierei, Jaqueline are de partea ei timpul. Acest rezultat, prima finală WTA a carierei la simplu, confirmă progresul ei remarcabil din ultima vreme; e pe drumul cel bun, de săptămâna viitoare se va apropia de Top 70, iar sezonul următor va avea oportunitatea să depășească noi borne.

Jaqueline Cristian a pierdut finala de la Linz, învinsă de americanca Alison Riske, 2-6, 6-2, 7-5.

În prima ei apariție într-o finală WTA, Jaqueline a pornit cu un elan grozav, dominând impresionant primul set. Riske a răspuns într-o notă similară în setul al doilea, pregătind terenul pentru un set decisiv exploziv, jucat într-o atmosferă foarte frumoasă și în ritmul unui meci mare. Ambele jucătoare au avut momentele lor bune și foarte bune, dar Riske a avut un strop mai multă răbdare și șansă pe finalul de decisiv în care și-a folosit toată experiența.

Deși Jaqueline a început finala cu Alison Riske pierzându-și serviciul, ce a urmat după acel moment încolo a fost excelent: șase game-uri câștigate din cele opt jucate, un tenis curat și foarte agresiv, combinat cu o defensivă care i-a dat mari bătăi de cap americancei. 

Jaqueline a dominat întreg primul set într-o manieră fermă; a dictat, a schimbat direcțiile cu o nonșalanță incredibilă și și-a surprins adversara prin viteza superioară a execuțiilor. De foarte multe ori, Riske a părut surprinsă de viteza pe care Cristian a accesat-o, în special pe partea de forehand. 

Cu toate că Riske a încercat să mute jocul mai mult pe centrul terenului și a avut intenția de a deranja prin profunzimea mingilor, Jaqueline a gestionat foarte bine acele mingi puternice, lungi și plasate pe centru. Practic, Jaqueline i-a închis adversarei toate portițele iar setul a curs foarte repede în direcția ei.

Doar că setul doi însă a fost în oglindă cu primul. De data asta, a fost rândul lui Riske, o jucătoare inteligentă, să-și arate calitățile: a jucat mai agresiv, s-a ferit de lovitura de dreapta a lui Cristian, i-a atacat serviciile doi și, cel mai important, nu a ratat aproape nimic. Spre exemplu, Riske a încheiat setul doi cu doar trei erori neforțate (și nouă lovituri direct câștigătoare), față de cele nouă erori ale lui Jaqueline. 

Setul decisiv a fost o luptă pură și este cel care a făcut ca această finală să fie atât de frumoasă – deși pierdută, la limită, de Jaq. Jaqueline a revenit în două rânduri de la 2-3 și 3-4, a recuperat break-ul și s-a pus chiar în poziția de a-și obliga adversara să servească pentru a rămâne în set, la 5-4. Acest game zece a fost unul deosebit de important pentru că el a stabilit, până la urmă, învingătoarea. 

Jaqueline a fost la două mingi distanță de titlu, ajungând la 5-4, 30-30 pe serviciul advers. Riske, grație serviciului în special, a ieșit din încurcătură, a egalat, iar de acolo a fost de neoprit: în game-ul următor a făcut un break rapid, ca apoi să închidă finala după un alt game în care serviciul a ajutat-o enorm. 

În ciuda acestor șanse ratate, Jaqueline a făcut un meci mare. S-a ridicat la înălțimea momentului și în cel mai important meci al carierei sale a și afișat cel mai bun joc al său: a rezistat la toate capitolele, a revenit, a dominat pe alocuri și s-a luptat să rămână în viață în fața unei adversare complicate, mult mai experimentată în astfel de meciuri – în condițiile în care Riske s-a aflat la a 11-a finală WTA a carierei. 

Jaqueline are de partea ei timpul. Acest rezultat, prima finală WTA  a carierei la simplu, confirmă progresul ei remarcabil din ultima vreme.

Devine tot mai clar că tenisul românesc a câștigat, prin Jaqueline, o nouă jucătoare de mare calitate. Într-un an în care a reușit, pe rând, să atingă borne importante (primul sfert de WTA, prima semifinală, prima finală, intrarea în Top 100), Jaqueline a acumulat multă experiență utilă, s-a întâlnit cu adversare tot mai tari și, mai important ca orice, a înțeles ce are de făcut pentru a-și pune în valoare calitățile.

„Abia aștept noul sezon!”, ne spunea ea, într-un interviu la Transylvania Open. Și noi și toți fanii tenisului putem spune același lucru după ce am văzut în aceste ultime săptămâni la ea. Va fi captivant să o urmărim în 2022 continuându-și experiența de învățare și drumul în circuit.

Deocamdată, cu această finală, Jaqueline urcă până pe locul 74, devenind a patra jucătoare din România în clasamentul WTA, după Simona, Sorana și Irina.

Lista titlurilor și a finalelor reușite de jucătorii români în sezonul 2021, simplu și dublu, WTA și ATP

Titluri

🔸 Raluca Olaru – dublu, St. Petersburg, WTA 500 (cu Nadiia Kichenok)
🔸 Sorana Cîrstea – simplu, Istanbul, WTA 250
🔸 Horia Tecău – dublu, Halle, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
🔸 Gabriela Ruse – simplu, Hamburg, WTA 250
🔸 Mihaela Buzărnescu – dublu, Budapesta, WTA 250 (cu Fanny Stollar)
🔸 Raluca Olaru – dublu, Chicago, WTA 250 (cu Nadiia Kichenok)
🔸 Monica Niculescu – dublu, Nur-Sultan, WTA 250 (cu A.L. Friedsam)
🔸 Irina Bara – dublu, Cluj-Napoca, WTA 250 (cu Ekaterine Gorgodze)


Finale

🔸 Horia Tecău – dublu, Rotterdam, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
🔸 Monica Niculescu – dublu, Doha, WTA 500 (cu Jelena Ostapenko)
🔸 Mihaela Buzărnescu – dublu, Bogota, WTA 250 (cu A.L. Friedsam)
🔸 Horia Tecău – dublu, Barcelona, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
🔸 Sorana Cîrstea – simplu, Strasbourg, WTA 250
🔸 Raluca Olaru – dublu, Bad Homburg, WTA 250 (cu Nadiia Kichenok)
🔸 Horia Tecău – dublu, Hamburg, ATP 500 (cu Kevin Krawietz)
🔸 Gabriela Ruse – simplu, Palermo, WTA 250
🔸 Irina Begu – simplu, Cleveland, WTA 250
🔸 Raluca Olaru – dublu, Moscova, WTA 500 (cu Nadiia Kichenok)
🔸 Simona Halep – simplu, Cluj, WTA 250
🔸 Jaqueline Cristian – simplu, Linz, WTA 250



Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Steve Simon, CEO-ul WTA, anunță decizia de a suspenda toate turneele din China cu efect imediat, în contextul situației în care se găsește Peng Shuai.

2