“It all ends here” pentru Horia și Robert. Și a fost frumos

Adrian Țoca | 9 noiembrie 2012

“It all ends here” pentru Horia și Robert. Și a fost frumos

În 2009, înainte să-l întâlnească pe Robert, Horia Tecău, mai crud și proaspăt ieșit (de tot) din colaborarea-ștampilă cu Florin Mergea, naviga prin ape necunoscute lui. Încerca, ca atâția alții, să-și găsească loc în primii 50 de jucători ai lumii, cu speranțe ascunse la primii 20, dar, mai ales, să-și găsească un partener care să-l ajute să ajungă acolo. Încă mai avea clasament de simplu, publicului de tenis din România nu-i erau prea familiare planurile și traiectoria lui, era perceput doar ca jumătatea mai calmă din perechea de aur de la dublu, cei doi puști care ne făceau surprize plăcute în Cupa Davis. Dar, mai important, n-avea un partener de cursă lungă, ori e destul de greu să te bați cu cei mai buni jucători de dublu din lume dacă nu ai continuitate alături de un coechipier. În 2009, Horia a început alături de Yves Allegro, și a mai jucat cu alți 9 parteneri, printre care românii Pavel, Hănescu, Mergea și Copil.

Apoi l-a întâlnit pe Lindstedt, un suedez cu opt ani mai în vârstă, cu ocazia meciului de Cupa Davis dintre România și Suedia. Robert era deja acolo, în preajma locului 20, avea mai multă experiență, și, la rându-i, își căuta schimbarea care să-l liniștească, să-l ajute să facă pasul cel mare. Ceea ce a început ca un experiment s-a dovedit un succes fulminant, și a evoluat într-o poveste definitorie pentru carierele celor doi. Poveste care s-a încheiat azi.

Au fost trei ani absolut remarcabili. Nu străluciți – totul ar fi fost mai mult decât perfect dacă venea acel titlu de Slam pe care ni l-am dorit cu toții atât de mult. Însă, la trasul liniei, ne dă cu plus, și cu asta e bine să rămânem. Nu din vreun patriotism desuet, nu din vreo politețe eșuată, nu dintr-un respect simulat. Ci pentru că Horia și Robert ne-au devenit dragi, s-au înființat mereu în buletinele de știri, ne-au câștigat atenția și susținerea, s-au înfățișat tot mai des în fața noastră ca o poveste de viață reală. Fără înflorituri, cu defecte vizibile, dar într-o permanentă îmbunătățire. A fost fun să îi urmărim la lucru, un veritabil work in progress, și a fost frumos sentimentul când am realizat că o treabă care începuse, ca orice alt proiect, în anonimat, fără să i se dea prea multe șanse de izbândă, se metamorfozează sub ochii noștri în ceva cât se poate de serios, în care saltul valoric nu se fură, ci se obține.

Tenisul e o treabă complicată îndeajuns când îl joci singur. La dublu, durerile de cap se multiplică, factorii care-ți influențează succesul sau insuccesul sunt și mai numeroși și mai greu de controlat. În schimb, satisfacțiile sunt și mai subțiri decât la simplu. Banii sunt mai puțini, spectatorii sunt răsfirați și neinteresați, audiența e mică. În plus, când pierzi, trebuie fie să te abții să dai vina pe celălalt, fie să știi să supraviețuiești propriilor gânduri chinuitoare, cum că i-ai fi mâncat celuilalt meciul. N-ai numai problemele tale, le ai și pe ale lui. Trebuie să îți corelezi mișcările cu ale lui, gândurile cu ale lui, să mănânci cu el, să călătorești cu el, să stai în cameră cu el, să petreci mai mult timp cu el decât cu prietena sau cu mama. Trebuie să-l înțelegi, să-l accepți, să-l susții, să-l cerți, să-l motivezi, să-l ridici când e căzut, să îi înțelegi obiceiurile și să-i respecți piticii. Dacă nu-i de-al tău, trebuie să-i înveți limba. Trebuie să gândiți și acționați ca unul. Ca și cum n-ar fi deja suficient de greu să faci parte din lucrurile astea pentru tine, acum trebuie să o faci și pentru altul. Un străin. E musai. Altfel nu merge. 

Sunt doar câteva motive pentru care Horia și Robert, doi tipi fundamental diferiți ca stil și personalitate, sunt de apreciat că au rezistat atâta vreme împreună. A fost frumos. A fost o pereche spectaculoasă, interesant de urmărit, aplecată spre un joc rapid, doi jucători croiți parcă pentru iarbă și atac. Nu m-am plictisit niciodată privindu-i. Modestiei și calmului lui Horia, Robert i-a adăugat o pasiune neobișnuită pentru un scandinav. Aproape incandescentă. Uneori a fost prea mult, iar focul mocnit s-a aprins și a ars până când n-a mai fost nimic de ars. Într-un final, s-a atins un punct peste care nu se mai putea trece. Potențialul maxim al acestui cuplu a fost cu siguranță atins. Și când nu mai e loc de progres, decât să înoți în blazare, e mai bine să îți cauți norocul în alt fel și în altă parte.

Nu s-a câștigat un Slam, nu s-a făcut pasul cel mare-de-tot, iar, uneori, sentimentul de vulnerabilitate în momentele cruciale ale unui meci devenea foarte pregnant. Asta, plus cele trei finale pierdute la rând la Wimbledon, cea mai dureroasă, cea de anul acesta, răzbunată, întrucâtva, ironic, în ultimul meci jucat împreună. Însă toate astea sunt deja istorie acum, nu mai are rost să ne amintim de momentele neplăcute. Iar acesta nu e un articol care să facă istoria perechii Tecău/Lindstedt. Am mai scris despre diverse momente ale lor, printre altele, aiciaici, aici sau aici

E, în schimb, un articol care observă că “episodul Lindstedt” l-a săltat pe Horia printre primii 10 jucători ai lumii. Robert l-a ajutat în acest sens, și pentru asta trebuie să-i fim recunoscători suedezului. La 27 de ani, încă un puști printre veteranii acestei probe, Tecău are porțile deschise spre un viitor în care, cu un partener (și mai) potrivit, să atace primul loc. După trei ani alături de suedez, dar, bineînțeles, pe munca lui, Horia are un statut, e un jucător lăudat și cunoscut la nivel mondial, e jucătorul român numărul 1 al momentului. E perceput ca un model, a purtat steagul României la Jocurile Olimpice. Evident, nu spun că Lindstedt are meritul pentru toate astea. Ci că suedezul a avut o contribuție importantă la descoperirea lui Horia de către noi, toți ceilalți. Și, în plus, el mai trebuie lăudat pentru că a știut să se facă plăcut și apreciat. Românii l-au adoptat imediat, susținându-l cu patos, ca pe unul de-al lor. Horia și Robert a fost, trei ani de zile, un soi de trademark. Grație lor, tenisul de dublu și-a făcut rost în România de un PR nesperat.

Ne despărțim, așadar, de Robert, îl salutăm și-i mulțumim. O să ne fie dor de mimica lui, de pumnii strânși amenințător și de manifestările explozive. Omul trăiește cu și pentru tenis, iar intensitatea lui admirabilă e rară. Și ne pregătim să mergem înainte de Horia, alături de Max.  Până atunci, încă un gând la meciurile și momentele frumoase pe care dublul româno-suedez ni le-a oferit în acești trei ani. Într-un sport în care n-ai niciun fel de garanții că vei câștiga vreodată ceva relevant, trei ani înseamnă mult.

“It all ends here” – este sloganul profetic al Turneului Campionilor din acest an, pe care Horia și Robert l-au pus în aplicare. A fost bine.

 

Video | Horia și Robert vorbesc pentru ATP despre cei trei ani petrecuți împreună

 

Și nu se putea altfel fără câteva cifre:

>> Horia Tecău și Robert Lindstedt au câștigat împreună 10 turnee, cel mai important dintre ele fiind Mastersul de la Cincinnati: Casablanca (2010, zgură), Hertogenbosch (2010, iarbă), Bastad (2010, zgură), New Haven (2010, hard), Casablanca (2011, zgură), Bastad (2011, zgură), București (2012, zgură), Hertogenbosch (2012, iarbă), Bastad (2012, zgură), Cincinnati (2012, hard).

>> Au mai pierdut alte 9 finale. Au ajuns, în fiecare dintre cei trei ani jucați împreună, în finala de la Wimbledon, pierdută de fiecare dată. 

>> Două prezențe consecutive la Turneul Campionilor

>> Primul meci jucat împreună: Miami 2010 – 6/7, 4/6 cu Cermak/Mertinak. Ultimul: Londra 2012 – 6-3, 7-5 cu Marray/Nielsen

>> Bilanț în 2012: 44 victorii/21 înfrângeri

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi

Wimbledon confirm that top seed Iga Swiatek will open play on Centre Court on Tuesday.

73.3 per cent voted for Simona Halep in the poll below but organisers noted that she withdrew from her semi-final in Bad Homburg today citing a neck injury. https://t.co/j62v08b0RI